Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
ECONOMIC

Țeapa celor 3.000 de lei pentru casarea rablelor. 3 ani de interdicție la cumpărarea mașinilor

rabla 696x392 1

Programul rabla vine cu interdicții

Programul casarea mașinilor uzate nu este chiar ce și-au imaginat românii. Dacă primește cei 3.000 de lei de la stat pe o rablă, care trebuie să fie și ea cu normă de poluare Euro 3 sau clasă inferioară, beneficiarul are interdicție timp de 3 ani să-și mai cumpere altă mașină, cu excepția celor cu Euro 6. Mai exact, încasezi 600 de euro, dar ești obligat să plătești 10.000 de euro pentru un alt autoturism.

Ghidul de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, publicat cu modificări în Monitorul Oficial, cuprinde prevederi extrem de dezavantajoase pentru cei care sperau că vor primi cei 3.000 de lei fără nicio obligație. În primul rând, nu toți se vor încadra în criteriile de aprobare a finanțării, care cuprind o vechime a autoturismului mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației, norma de poluare Euro 3 sau inferioară și existența componentelor esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.

Mai mult, potrivit Ordinului ministrului Mediului, este considerat eligibil solicitantul de finanțare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, deține în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale UAT delegat, cu excepția persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare, și nu a mai beneficiat de vreun program rabla și nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă. Cele mai importante condiții pentru acordarea celor 3.000 de lei sunt ca beneficiarul să se oblige că va preda spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat și că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

600 de lei de la primării
Stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei, alocată din Fondul pentru mediu, și suma de 600 lei, susținută din surse proprii de către primării. În cadrul unei sesiuni de înscriere, unei primării i se pot vira sume reprezentând stimulent pentru casare pentru cel mult 50 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populație sub 5.000 de locuitori, 100 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populație cuprinsă între 5.001 și 10.000 de locuitori și 500 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populație cuprinsă între 10.001 și 50.000 de locuitori. În ce privește localitățile cu o populație cuprinsă între 50.001 și 200.000 de locuitori, acestea vor putea primi fonduri pentru 1.000 de autovehicule uzate, iar orașele și municipiile cu peste 200.001 locuitori vor putea beneficia de fonduri pentru casarea a 5.000 de autovehicule uzate. ”În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate transmite o singură cerere de înscriere, prin intermediul aplicației informatice dedicate Programului, pusă la dispoziția UAT pe pagina de internet a AFM. Înscrierile în aplicația informatică se vor face în limita bugetului alocat unei sesiuni de înscriere”, se arată în ordinul ministrului Mediului.

Scopul principal, scoaterea din circulație a mașinilor
Scopul Programului îl constituie îmbunătățirea calității mediului prin casarea autovehiculelor uzate, iar obiectul acestuia constă în finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată pentru autovehiculul uzat având o vechime egală sau mai mare de 15 ani de la anul fabricației, în schimbul predării acestuia spre casare. Indicatorul de performanță și eficiență a Programului îl reprezintă numărul de autovehicule uzate casate, se mai precizează în ordinul ministrului Mediului, publicat în Monitorul Oficial.

via Ziarul National

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.