Tânărul de 16 ani care a fost ucis la Revoluţie de un securist în faţa părinţilor. Povestea unei crime şocante

Un dintre crimele şocante ale Revoluţiei din Decembrie 1989 a avut loc în Cugir, oraşul unde se produce armament şi unde existau, probabil, cei mai mulţi securişti raportat la numărul populaţiei.

Între cei 47 de copii minori ucişi în evenimentele sângeroase din urmă cu 30 de ani se regăseşte şi Constantin Poenar, care avea doar 16 ani.

Costel, cum îl strigau prietenii, era de loc din judeţul Cluj, dar venise la Cugir cu familia ca să lucreze ca muncitor la Întreprinderea Mecanică, uzina unde se fabricau arme, muniţie, maşini de spălat şi maşini de cusut. La uzina uriaşă din Cugir lucrau atunci circa 18.000 de persoane, din care jumătate făceau naveta din alte localităţi. În timpul protestelor care au început la Cugir, în 21 decembrie 1989, Costel Poenar a fost alături de manifestanţi la protestele care au avut loc pe străzile oraşului soldate, în final, cu 10 morţi.

Tânărul a fost ucis în 29 decembrie, după ce ostilităţile se calmaseră, iar situaţia revenise la un normal relativ. Băiatul a fost împuşcat în gât de un maior de securitate sub ochii părinţilor. Sub pretextul căutării unor elemente care au instigat la ”dezordine socială”, pe data de 29 decembrie 1989, ora 4:30 dimineaţa, a avut loc o pecheziţie în cartierul de case în care tânărul Costel Poenar locuia împreună cu părinţii săi.

După ce l-a acuzat că a fost „instigator la dezordinea socială”, maiorul de securitate Blaj Emil, angajat la Unităţii Militare 0815 din Sibiu, l-a aşezat cu faţa la perete, şi, fără nici o somaţie prealabilă, l-a împuşcat pe adolescent direct în gât cu arma din dotare. Crima şocantă nu a rămas nepedepsită. Securistul Blaj a fost deferit justiţiei şi a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare, o pedeapsă mult prea mică faţă de atrocitatea omorului pe care l-a săvârşit.

Al doilea oraş liber de comunism din România

Cugirul a devenit, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, al doilea oraş liber de comunism din România după Timişoara. Evenimentele din oraşul unde se afla una dintre cele mai mari uzine de armament din România s-au succedat rapid şi s-au soldat, oficial, cu 10 morţi şi 70 de răniţi, dintre care doi erau miliţieni. Primele mişcări „de stradă” la Cugir au început în luna noiembrie 1989, când pe zidurile fabricii s-a scris sloganul: ”Foamea ne va răscula”. Conducerea de partid şi reprezentanţii Securităţii din Cugir au reacţionat, dublând numărul de efective din oraş.

Toate aceste pregătiri au fost de prisos pentru ceea ce avea să se întâmple în 21 decembrie şi în zilele următoare. Vestea celor întâmplate la Timişoara a fost adusă şi la Cugir mai ales de către studenţii care se întorceau acasă de sărbători. În 21 decembrie, la ora 10.00, sirenele din fabrica de armament au sunat şi au dat semnalul revoltei. Miile de muncitori au plecat în marş prin oraş şi scandau primele lozinci anti-comuniste: „Pentru sângele vărsat, Ceauşescu condamnat!”, „Pentru crima din Banat, Ceauşescu judecat”.

Sediul Consiliului Popular Orăşenesc a fost luat cu asalt de manifestanţi, lozincile „Trăiască RSR” fiind aruncate de pe faţadă, iar clădirea a fost incendiată. Punctul culminant al Revoluţiei de la Cugir a avut loc la sediul Miliţiei. Zvonurile care circulau printre manifestanţi susţineau că aici erau încarceraţi trei muncitori, informaţie neconfirmată ulterior. Deşi reprezentanţii Miliţiei au infirmat zvonul, manifestanţii au atacat clădirea cu pietre şi sticle incendiare. Personalul blocat în interior a încercat să îndepărteze manifestaţia prin executarea unui foc de avertisment, decizie care s-a dovedit în final fatală. Cu pericolul de a arde de vii, miliţienii au sărit de la primul etaj al clădirii. Şeful unităţii de miliţie, cpt. Pop Valentin şi plt. maj. Staicu Ilie au fost linşaţi de mulţime, stropiţi cu benzină şi incendiaţi.

Urmările acestui grav incident au fost pe lângă cei doi morţi, alţi opt grav răniţi, sustragerea unei cantităţi însemnate de armament şi muniţie, precum şi distrugerea clădirii în proporţie de 70 la sută. După mai mulţi ani de cercetări, în anul 2002 persoanele considerate responsabile de aceste fapte au fost puse sub acuzare, iar un an mai târziu au fost condamnate la 12 ani de închisoare, 13 ani de inchisoare, iar alte două persoane au primit fiecare 10 ani de închisoare. În timp ce mulţimea asedia sediul Miliţiei, din clădire s-a tras cu arme automate rezultând peste 40 de răniţi.

În zilele următoare datei de 21 noiembrie 1989, la Cugir a fost o acalmie relativă. Manifestanţii şi-au ales noi structuri de conducere, care au preluat administrarea oraşului de la activiştii comunişti. Primele măsuri de apărare a oraşului de eventualii „terorişti” au fost luate la ora 1.00 când Comandamentul gărzilor patriotice organizează paza obiectivelor întreprinderii mecanice Cugir. În aceeaşi noapte au sosit vânătorii de munte din Alba Iulia, care pătrund în IMC, cu scopul de a o apăra de un eventual atac. În ziua de 22 decembrie 1989, a avut loc în zona Pieţei Complex I o adunare populară liberă, fără activişti sau membri de partid. În jurul orei 8.00, s-a început acţiunea de constituire a conducerii oraşului, iar apoi, pe stadionul oraşului, s-a luat hotărârea formării unui comitet local al Frontului de Salvare Naţională.

La ora 10.00, Statul major al vânătorilor de munte a fost mutat din IM Cugir la Clubul Muncitoresc unde şi-a fixat obiectivele de apărare în oraş. Încă în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 au fost organizate gărzile pentru asigurarea ordinii în oraş. S-au distribuie arme gărzilor şi populaţiei. Evenimentele sângeroase izolate au continuat, însă, până pe 10 ianuarie, unul dintre acestea fiind şi uciderea tânărului Costel Poenar, în propria locuinţă şi în faţa părinţilor.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu