Tag Archives: ziua ungariei

Marșul Secuilor de la Târgu Mureș beneficiază de finanțare externă, susține șeful comisiei de avizare manifestărilor publice

Șeful Comisiei de avizare a manifestărilor publice din Târgu Mureș, Valentin Bretfelean, a declarat luni, în cadrul dezbaterilor pe marginea solicitării formulate de Asociația Siculitas, prin liderul Consiliului Național Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, de organizare, în data de 10 martie, a unui marș al secuilor prin oraș, că manifestarea ar beneficia de finanțare externă. ‘Pentru a aduce atâția oameni în Târgu Mureș, să plătești atâtea autobuze, să le dai de băut pe traseu ca să fie destul de bine turmentați să își asume activități de scoatere a sabiei în oraș cum s-a întâmplat anul trecut, de lovire a jandarmului, cum s-a întâmplat anul trecut, să cheltuiești atâția bani, e clar că există o finanțare. Eu am identificat această amenințare ca fiind externă din declarațiile organizatorilor din anii precedenți și, după cum bine ați văzut, domnul Izsak Balazs Arpad nu m-a contrazis’, a susținut Valentin Bretfelean, titreaază Agerpres. Acesta a spus că, în conformitate cu lit. h din art.10 Legea 60 din 1991 organizatorii sunt obligați să-i îndepărteze dintre manifestanți pe cei care produc tulburări sau care încearcă să schimbe scopul declarat al activității și că nici în 2013, nici în 2014, organizatorii nu și-au făcut datoria, nu au respectat legea, nu i-au îndepărtat și nici nu i-au predat organelor de ordine pe cei care au acționat în sens provocator. Brtefelean a mai arătat că Izsak Balazs a refuzat luni să semneze procesul verbal al ședinței comisiei de avizare, deoarece ‘acționează cu dublu standard: una spune în mass-media și în comisia de avizare și în subsidiar derulează activități care să ducă la nerespectarea legii’. Acesta este motivul pentru care nu a dorit să semneze procesul verbal, pentru că prin semnătură ar fi recunoscut că acționează duplicitar. Comisia are rol obligatoriu, dar consultativ. În sensul că este obligatoriu a se întruni și …

Citeste tot articolul