Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a întors, duminică seara, cu o cursă de linie low cost, la economy, din vacanța de Ziua Națională a României, pe care și-a petrecut-o în Emiratele Arabe Unite, în Dubai, a declarat pentru g4media.ro un martor ocular care s-a aflat în avion. Potrivit sursei citate, Ciolacu ar fi fost însoțit în Dubai de un grup de pesediști, între care vicepremierul Sorin Grindeanu, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis și de președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol.
Întrebat de g4media.ro dacă excursia în Dubai este motivul neparticipării la evenimentul de la Cotroceni, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns sec: ”Nu”. Ciolacu nu a răspuns însă și la întrebarea referitoare la momentul plecării în Dubai. În ciuda insistențelor, liderul PSD nu a mai revenit cu lămuriri.
Nici unul dintre ceilalți trei lideri PSD (Grindeanu, Vicol, Simonis) care și-a petrecut minivacanța în Dubai nu a răspuns apelurilor și mesajelor transmise de g4media.ro .
Liderul PSD, Marcel Ciolacu a fost prezent joi dimineața, la parada militară, însă a lipsit seara de la recepția oficială de la Cotroceni. România TV a difuzat joi seara un interviu cu liderul PSD, însă nu este clar dacă a fost transmisiune live sau înregistrată. Realizatorul România TV, Victor Ciutacu, nu a răspuns la o întrebare g4media.ro pe acest subiect.
Cum a explicat ministrul sănătății, Alexandru Rafila, absența liderului PSD de la recepția de la Cotroceni?
„Nu știu din ce motive nu a fost dl președinte Ciolacu, probabil că a avut un motiv extrem de serios. Vă asigur că nu are niciun fel de altă conotație, care… am auzit și eu că a fost legată de absență, legată de dorința de a nu participa. Dl Ciolacu este extrem de atent și responsabil în ceea ce privește participarea la astfel de evenimente”, a spus Rafila. „Dimineață a fost prezent, în ciuda condițiilor atmosferice foarte dure – și eu am fost de dimineață – la parada militară și cu siguranță a avut o problemă care nu i-a permis să participe”, a mai declarat Ministrul Sănătății, citat de Digi24.ro
Un zbor în Dubai durează aproximativ cinci ore. Un bilet la compania Wizz Air, care asigură zboruri în Emirate, costă aproximativ 200 de euro.
Încă de mic mi s-a spus, însă eu nu ştiam ce înseamnă toate acestea. Mi s-a spus despre iubire şi protecţie, despre apărare şi lucruri sfinte peste care nu se poate trece. Mi se spunea că eu sunt mai mult decât eu şi că există o extensie a mea şi a familiei noastre. Eram prea mic, nu înţelegeam nimic. Oamenii mari au darul de a complica lucrurile. Încearcă să le explice până când nu mai înţelegi nimic din nimic. Asta sunt ei, de-aia sunt oameni mari.
„Eşti prea mic să înţelegi toate acestea, când vei mai creşte vei înţelege!” – mi se spunea când insistam. Şi eu creşteam fără să înţeleg. Explicaţiile lor, cu cât erau mai docte, cu atât erau mai forţate. Şi, pentru ca totul să fie şi mai ciudat, pe vremea copilăriei mele toate erau întărite cu şabloane atât de vizibile. Prea vizibile, sufocant de vizibile! Şi cu cât erau mai vizibile, cu atât erau mai deranjante pentru că se vedea de la o poştă că-s poveşti forţate, menite să exprime altceva, să ne manipuleze.
Apoi a venit Revoluţia, poveştile s-au mai oprit din intesitate, dar au tot revenit de fiecare dată când vreun ticălos cerşea voturi. Căutau însufleţirea noastră pentru a tranzacţiona ceea avem în noi. Mă enerva pentru că ştiam că e ceva în mine, la fel ca şi-n ceilalţi, dar nu puteam explica. Ştiam sentimentul, exista, dar mai ştiam că ceea ce ne vând ei nu are legătură cu ceea ce simţeam noi, ca oameni oneşti.
Crescusem şi tot nu înţelegeam despre ce era vorba. Mă puneam adeseori în situaţia părinţilor şi-a profesorilor mei gândindu-mă cum mi-aş explica mie-copil ceea ce au încercat să-mi explice ei. Şi mă enerva că mă trezeam perorând chestiuni complicate, fără noimă. Cu cât încercam să exprim mai clar, cu atât totul se complica şi asta mă enerva teribil.
A mai trecut ceva vreme. Mă aflam la Milano adulmecându-mi iubirea de-atunci. Ce iubire, mă-nfior şi-acum când îmi revin în minte vremurile acelea. Era o sâmbătă dimineaţa şi mă învârteam cu maşina fără niciun scop, ajungând absolut inexplicabil undeva la periferia marelui oraş. Nu ştiu de ce m-am trezit acolo, cert este că, la un moment dat, am tras dreapta. Mi s-a părut atât de frumoasă zona încât am lăsat maşina pe marginea drumului şi-am făcut câţiva paşi. Un pâlc de copaci, o mică pădurice care înconjura o limbă de pâmânt ca un semi-luminiş. O peninsulă în care locul mării e luat de pădure! Lumina avea reflexii imposibile şi tot încercam să găsesc sensul magiei de care mă simţeam cuprins. „Doamne – mi-a spus o voce interioară – aici e exact ca la mine la ţară!”. Deluşorul acela unde se termină pădurea şi de unde vezi satul, cu oamenii săi făcându-şi de treabă. La fel bătea lumina, aceleaşi reflexe stranii şi jucăuşe, aceeaşi iarbă, aceiaşi copaci. Şi parcă acelaşi zumzet. Lipseşte doar satul şi biserica – gândeam. Stăteam vrăjit imaginându-mi satul copilăriei mele teleportat acolo. Mă uitam în zare şi aşezam reperele: în stânga de tot ar fi primăria, apoi un pâlc de case înşirate pe vreo câţiva kilometri, după care ar veni biserica, apoi încă vreun kilometru şi s-ar ajunge la şcoalaă, iar apoi un alt şir de case până la magazin. Şi tot aşa, până s-ar ajunge la cealaltă biserică de la care începe celălalt sat.
M-a trezit brusc o hărmălaie care intra brutal în cadrul meu. O mulţime de maşini au tras dreapta, intrând cu brutalitate pe iarbă. „Ăştia-s nebuni?” – m-am întrebat agresat. Stăteam în punctul meu de observaţie, aflat la vreo 30-40 de metri de gloata gălăgioasă. Se agitau teribil, femeile trăncăneau ca nişte ciocănitori şi eu înjuram ofensat de distrugerea reveriei în care mă lăsasem cuprins. Dar ceva mă reţinea acolo, mulţimea aia avea ceva dubios. Trăseseră maşinile ca şi cum ar fi vrut să-şi delimiteze zona, apoi întinseseră pături pe jos. „Hai că aşa ceva n-am mai văzut pe-aici” – mi-am spus în timp ce observam totul critic, precum un pictor căruia i se furase peisajul. Însă nici n-am terminat cu înjurăturile din minte şi văd una şi mai şi. Un individ mai agitat a scos din portbagajul maşinii o boxă cât el de mare pe care-a pus-o pe capota unei maşini vecine. Apoi a mai scos una pe care, atent, a pus-o la distanţă pe altă maşină. Mă frecam la ochi nevenindu-mi să cred. Totuşi, ce fac ăştia? După ce-a terminat conectarea cablurilor şi-a întins pe capota maşinii un amplificator, apoi a tras o baterie de undeva din portbagaj şi a dat drumul sistemului improvizat. În difuzoare s-a auzit un scrâşnet de purici veniţi de la o legătură imperfectă. Una din boxe bârâia în draci. A sărit vitejeşte şi a rotit ceva bandă izolantă în jurul mufei, pe care a reintrodus-o, obţinând un simplu păcănit amplificat. După care a sărit la pupitrul improvizat pe maşina lui şi a pornit hardughia. Muzica a început să cânte şi-am simţit că picioarele o iau ca nebunele, în timp ce eu rămân paralizat de emoţie. În zona mulţimii, de la primele sunete dement amplificate, toţi cei de-acolo au sărit de parcă ar fi avut arcuri sub fund, prinzându-se unii de alţii, în timp ce eu, mai mult instinctual, m-am îndreptat spre mulţimea pestriţă. Căci ceea ce se auzea, dragii mei, era o neaoşă horă de-a noastră.
Nu mi se întâmplase niciodată să mi se materializeze ţara aşa în faţa ochilor. Românii de prin Milano, care în timpul săptămânii munceau căutând să-şi facă un ban amărât, veneau aici la sfârşitul săptămânii, ca să-şi tragă sufletul şi să-şi amintească de ţara lor, transmutând România acolo, pe petecul acela de pământ care mie-mi amintise de satul meu. Dansau ca nebunii încingând hore, sârbe şi câte şi mai câte. M-am prins în horă fără să cunosc pe nimeni, dar cunoscându-i pe toţi. Era o stare de bine aproape hipnotică, muzica răsuna nebuneşte am jucat până la epuizare.
Atunci, cu oamenii aceia pe care abia-i cunoscusem, dar cunoscându-i de fapt din vremurile ancestrale, am înţeles pentru prima dată noţiunea de ţară. Am înţeles că ţara e o bucăţică din inima noastră care vibrează peste tot la fel. Nu, ţara nu e discursul buruienos rostit de-un alogen cocoţat în fruntea noastră, ţara nu-i ceva abstract şi nu-i ceva complicat. Dar e foarte greu de explicat acea pulsaţie a inimii care în momentele cheie vibrează la fel. Ţara e puterea de-a transforma un pământ străin în colţul tău de lume unde răsună o horă sau o sârbă. Ţara e vibraţia pe care-o simţim toţi, în acelaşi timp, indiferent de locul în care ne aflăm.
Atunci am înţeles şi eu de ce ţara e ţară şi de ce noi suntem noi. Nu ştiu cum sunt alte popoare, dar ceea ce ştiu e că noi suntem noi, indiferent unde-am fi. Abia atunci toate explicaţiile pe care încercaseră să mi le dea alţii au prins contur şi-am înţeles cu adevărat ceea ce doreau să-mi spună. Într-adevăr, e imposibil de spus deoarece asta se simte, nu se spune. Şi pun punct aici, pentru a nu o mai lungi artificial. E ziua noastră: LA MULŢI ANI, ROMÂNE, LA MULŢI ANI, ROMÂNIE!
Pentru a creşte popularitatea Maiei Sandu în România, securiştii au început să dea „pe surse” că individa de la Chişinău ar fi solicitat unirea Republicii Moldova cu România şi că Plăvanul, după ce iniţial ar fi refuzat, şi-ar fi dat acordul. E o ciudată campanie de PR care merge bine, paradoxal, pe ambele maluri ale Prutului.
Pentru a vizualiza articolul trebuie să-i dai Share
Deblochează conținutul folosind butonul de mai jos.
În Republica Moldova cetăţeanul de rând se teme de perspectiva unei ierni apocaliptice şi, sub presiunea instinctului de supravieţuire, e de acord „să se facă frate cu dracul până trece puntea”. De atfel, campania care la noi are elemente emoţionale, peste Prut are trăsături pragmatice, adică ceva de genul „ne facem fraţi cu ăia ca să ne dea curent, dar noi vom rămâne tot pe picioarele noastre că de unit nu se uneşte nici naiba”. Pentru mine e cât se poate de clară originea securistică a campaniei, însă nu asta e ceea ce mă interesează. Subiectul întregirii ţării e mult mai important decât orice şuşă securistică.
De fapt, dacă e să judecăm drept, trebuie să înţelegem că întreaga problematică a unirii este momentan fără rezolvare. În primul rând populaţia Republicii Moldova NU VREA UNIREA. Am scris-o cu litere mari ca să se înţeleagă. Sondajele conform cărora aproape 50% din populaţie ar vrea unirea sunt absolut false. Personal nu cred că procentul depăşeşte 25%. Şi e normal să fie aşa întrucât, în timp ce vreme de un secol noi am plâns pierderea Basarabiei, dincolo de Prut s-a sărbătorit „independenţa”, iar după 1989 aşa-numita „statalitate” a Republicii Moldova. În fapt toate sunt şabloane false, adânc înfipte în inconştientul colectiv al moldovenilor. „Dacă veniţi voi peste noi, ne luaţi statalitatea” – îmi spunea un moldovean. Iar singura replică pe care am putut să i-o dau a fost o întrebare: „Ce-i aia statalitate”? Evident că mi-a îndrugat mai multe forme fără fond, neputând să depăşească nivelul zero al propagandei cu care fusese intoxicat din copilărie.
Chestiunea e mult mai adâncă şi până când partea din stânga Prutului n-o s-o înţeleagă în ce constă unirea, absolut nimic nu se va mişca. Acum, locuitorii din Republica Moldova se comportă exact ca ruda săracă, invitată să-şi petreacă sărbătorile la „bogătaşii din capitală”. După ce-au stat pleoştiţi şi copleşiţi în mijlocul familiei care i-a primit cu sufletul deschis, întorşi în sătucul lor n-au altă replică decât critici adresate celor care i-au invitat: ba că „aia nu prea ştie să gătescă”, ba că „bărbată-su nu prea-i dă atenţie” sau, mai rău, „că totul e doar poleit, în realitate orăşenii fiind tot nişte amărâţi”.
Fenomenul însă e mult mai grav: văzându-ne pe noi că ne bucurăm la perspectiva unei uniri, moldovenilor li se confirmă cele mai negre coşmaruri. „Îi vezi pe români cum se bucură că ne fac sclavi?” – par a spune cei mai sceptici dintre ei. Iar ceilalţi, care până atunci ar fi înclinat cumva spre unire, se dau înapoi dându-şi seama că da, chiar aşa e! De ce se bucură românii atât de mult? Nu e ciudat?
În primul rând, când îmi spui mie român, mă jigneşti. Şi nu pentru că aş fi deranjat de originea mea, ci deoarece ştiu că o spui doar pentru a te diferenţia: tu eşti moldovean, nu român. Tu vorbeşti moldoveneşte, nu româneşte. Tu ai statalitate, în timp ce eu vreau să ţi-o iau. Şi, probabil, cel mai tragic element, adică faptul care mă face pe mine să fiu împotriva unirii, este modul în care văd cum unirea pentru moldovean este văzută ca o cedare, ca o pierdere iremediabilă a statutului. Să-mi fie scuzată opinia, dar eu nu mă pot însura cu una care ştiu c-o face din interes. Cum e aia să merg în faţa altarului cu o femeie al cărei suflet plânge? E aproape un viol. La fel e şi cu unirea asta în care moldovenii sunt sfătuiţi „să fie de acord că dacă se va face vor fi gazele mai ieftine”. Nu, dragii mei, nu!
Unirea e o împreunare a destinelor, o întrepătrundere, un spaţiu de care toţi trebuie să fim instinctiv atraşi. Unirea e chiar mai mult decât o căsătorie: e ca şi cum unui ciung un medic genial i-ar pune membrul lipsă înapoi. Ce fericire mai mare poate fi? Corpul şi-ar primi membrul înapoi, aşa cum membrul şi-ar regăsi corpul. Vi se pare ciudat, dragi moldoveni, că pe noi ne bucură perspectiva unirii? Mie mi se pare ciudat că pe voi nu vă bucură asta! Tocmai aici e problema şi cheia întregii ecuaţii.
Unirea dintre România şi Republica Moldova e o provocare istorică mult mai mare pentru România decât pentru Republica Moldova. Politicienii sunt la fel de proşti pe ambele maluri ale Prutului, poporul la fel de naiv peste tot. Unindu-ne riscăm să facem un uriaş cu picioare de lut. Dacă vreţi, ca român, mă simt exact ca îndrăgostitul care vrea să se însoare cât mai repede, cu toate că nu are unde să stea. „Las’ s-o facem mai întâi şi-om vedea noi după cum le rezolvăm pe toate!” – asta-şi spune îndrăgostitul, nepermiţând să fie asfixiat de probleme înainte de a face pasul decisiv. Toate aparentele probleme care ni se aruncă în faţă sunt doar aparente, menite a face procesul imposibil. Există însă o singură problemă de netrecut, anume aceea în care una dintre părţi să nu vrea. Adică exact stadiul în care ne aflăm acum.
Adevărul este că, până când cetăţeanul din Republica Moldova nu va conştientiza că unirea nu înseamnă că va pierde o ţară ci, din contră, că va câştiga una mai mare, până atunci nu se va putea face absolut nimic. Statalitatea Republicii Moldova e o formă fără fond menită a menţine acea zonă la un statut de no man’s land. Cetăţenii de-acolo ar trebui doar să se raporteze critic la ceea ce se întâmplă acum în ograda lor: de condus îi conduce o tută soroşistă second hand, după ce-au fost conduşi de turbaţi pro-ruşi la fel de second hand. Acum, ca rol de influenceri majori văd că sunt toate scursurile de pe-aici gen Rizea, Dănileţ s.a.m.d. Le place oare moldovenilor situaţia asta? N-o să mai insist cu demonstraţiile. Opţiunile raţionale le ştim şi n-avem de ce să le demonstrăm deoarece nu ele sunt cele care împiedică procesul.
Mai sunt câteva zile până la Ziua Naţională, o zi amară pentru noi deoarece constatăm că din nou suntem împinşi precum pionii, într-o aventură militară inutilă şi ticăloasă. Totul sub stindardul unei false uniri care ni se promite în van. Pe ambele maluri ale Prutului, aceeaşi ceţă neagră şi groasă ne afundă în prostia din care nu ne mai revenim. Păcat de ţară, păcat de noi.
Parada militară de Ziua Națională a României nu va mai fi a României. MApN a decis să invite 600 de militari străini din NATO, care să defileze în locul Armatei Române. Reprezentanții ofițerilor în rezervă spun că este o bătaie de joc la adresa cetățenilor și că acest lucru înseamnă că România nu mai are armată, fiind și un semnal clar că teritoriul țării noastre a fost pus la dispoziția NATO.
Conducerea MApN a decis ca parada militară de 1 Decembrie să fie făcută, majoritar, cu soldați străini din NATO, pe motiv că aceasta ar reprezenta dovada aprofundării relațiilor țării noastre cu structura euroatlantică. Astfel, militarii străini din țările NATO vor fi aduși în Capitală, unde vor fi cazați timp de șapte zile, în vederea pregătirii paradei NATO, pentru că nu mai poate fi vorba despre parada Armatei Române.
”Ținând cont de statutul României de membru NATO și UE, alături de blocul de paradă vor participa și detașamente reprezentative ale armatelor unor state membre NATO și a Republicii Moldova. Participarea acestor detașamente reprezentative la parada militară națională reflectă aprofundarea relațiilor de cooperare dintre Armata României și armatele statelor invitate în cadrul unor activități bilaterale, exerciții comune de mare vizibilitate sau al misiunilor internaționale la care au participat în teatrele de operații. Ministerul Apărării Naționale va asigura, în perioada 26.11.-02.12.2022, transportul, cazarea și hrănirea militarilor armatelor străine invitate”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern emis de MApN. Documentul mai arată că este necesară aprobarea unor normative de cheltuieli pentru acțiuni de protocol pentru personalul forțelor armate străine participant la parada militară națională, întrucât aceste aspecte nu fac obiectul unor aranjamente tehnice, încheiate în baza unor memorandumuri sau acorduri.
Cheltuieli de peste un milion de lei MApN a cerut Guvernului aprobarea, în scopul participării la parada națională organizată în anul 2022, cu ocazia Zilei Naționale a României, invitarea în România de către MApN a unui număr de 600 de persoane, care vor face parte din detașamentele armatelor statelor membre NATO și partenere. Pentru fiecare militar străin, MApN va cheltui suma de 1.820 lei, în cele șapte zile preconizate, ceea ce înseamnă cheltuieli totale de peste un milion de lei. Pentru masă, fiecare militar străin va avea alocată o sumă de 105 lei pe zi, pentru cafea, apă minerală, sucuri și gustări – 20 lei pe zi, iar pentru cheltuieli în vederea vizitării obiectivelor turistice din municipiul București și efectuarea de fotografii oficiale, 135 de lei. Personalul român însoțitor al detașamentelor armatelor statelor membre NATO și partenere va beneficia de 20 de lei pe zi pentru cafea, apă minerală, sucuri și gustări și 135 lei de persoană pentru vizitarea obiectivelor turistice din Capitală. Totodată, cazarea, asistența medicală de urgență și trasportul personalului străin se va asigura prin grija Ministerului Apărării Naționale, cu mijloace proprii.
Paradă cu forțe străine Noi nu mai avem armată națională, nu mai avem conducere a noastră, și atunci, automat, parada militară de Ziua Națională se va desfășura și cu forțe străine, ne spune col. (r) Marian Tudor, președintele Asociației Militarilor din România. ”Am mai fost și noi invitați de zilele naționale ale altor țări, dar câte unul, doi, nu 600. Numărul acesta este jumătate din al celor participanți la paradă, poate chiar mai mult de jumătate, că nu mai avem efective. Reprezentativitatea Armatei Române de Ziua Națională va fi o bătaie de joc. Probabil vor să invite din toate structurile care sunt la noi, americani, francezi, polonezi și care mai sunt prin țară, că sunt mai mulți decât noi”, ne-a declarat col (r) Marian Tudor, președintele Asociației Militarilor din România. Parada militarilor străini este un semnal clar că teritoriul României este pus la dispoziția NATO, ceea ce nu este normal, ne spune și maior (r) ing. Dan Băzăvan. ”Asta înseamnă că am devenit o țintă vizibilă pentru ruși sau cineva vrea cu tot dinadinsul să devenim. Din punctul meu de vedere, asta este o provocare. Eu nu dau doi bani pe nicio armată NATO și pe niciun general care se află la conducerea Armatei României. Dacă acceptă așa ceva, înseamnă că nu este general”, ne-a precizat mr. (r) ing. Dan Băzăvan.
Jurnalista Magda Vasiliu a transmis un mesaj dur de 1 Decembrie, criticând discursurile „pompoase şi lacrimogene“ ale politicienilor în contextul în care România se confruntă cu probleme grave. Prezentatoarea TV subliniază că îşi iubeşte ţara, dar nu poate trece peste faptul că este „cea mai săracă din Europa şi are la conducere infractori“.
Cunoscută pentru opiniile dure la adresa clasei politice din România, Magda Vasiliu a scris un text tranşant în care a explicat de ce îşi iubeşte ţara pentru ce a fost şi pentru ce ar fi putut fi, dar nu şi pentru cum arată la 100 de ani de la Marea Unire.
Jurnalista enumeră problemele grave ale României în An Centenar: sărăcia, lipsa autostrăzilor şi a spitalelor, nivelul sistemului de învăţământ.
„Parade militare, discursuri pompoase, lacrimogene, steguleţe la oglinzile maşinilor, declaraţii pline de patos… Stăm bine la capitolul ăsta. Foarte bine… Îmi iubesc ţara. Iubesc uliţele desfundate, cuiburile berzelor, mirosul de fum, iarna, în sate uitate de lume… Dar, tocmai pentru că îmi iubesc ţara nu pot să nu mă gândesc, cu furia izvorâtă din neputinţa de a schimba ceva, la toate câte sunt rele în ţara mea… După 100 de ani România e cea mai săracă ţară europeană, fără autostrăzi, fără spitale, cu o rată record a violenţei în familie, pentru că România nu mai are educaţie… Nu mai contăm în sport decât pe alocuri (graţie dăruirii unor oameni, nu pentru că s-ar investi în sport), n-avem cercetare, nu producem mai nimic, avem şcoli cu WC-ul în curte, bătrâni care trăiesc cu câteva zeci de lei pe lună în case de chirpici… Copiii mor în spitale, adulţii la fel… N-avem practic nimic. Nimic. Mall-uri, Catedrala şi beculeţe de Crăciun… Aşa că azi sunt tristă. Am o strângere de inimă gândindu-mă la ce s-a visat pentru ţara asta acum 100 de ani şi la ce s-a ajuns. E vina tuturor. E şi vina mea. Se va schimba vreodată ceva? Habar n-am… Îmi iubesc ţara pentru ce a fost şi pentru ce ar fi putut să fie, nu pentru ceea ce este acum – o ţară condusa de nişte infractori, la marginea Europei, în care oamenii nu au altceva decât speranţe şi vise înfrânte“, a fost mesajul Magdei Vasiliu de 1 Decembrie.
Magda Vasiliu este una dintre persoanele publice din România care nu se dă în lături de la a condamna acţiunile celor aflaţi la Guvernare. Ea a criticat în termeni duri sistemul de sănătate românesc după ce fiul ei, în vârstă de 9 ani, a fost diagnosticat în 2017 cu cancer osos, iar medicii i-au făcut două propuneri care au speriat-o – să-i amputeze un picior şi să-i facă o biopsie invazivă plină de riscuri. În cele din urmă, Magda Vasiliu Stoian şi soţul ei, Cosmin Stoian, au hotărât să caute ajutor în străinătate, în Italia, unde tratamentul a dat roade, iar boala a intrat în remisie completă.
Înainte însă, jurnalista s-a luptat cu birocraţia din România şi a dat naştere unei ample dezbateri care a dus la schimbarea legilor. Jurnalista şi soţul ei au rămas în Italia şi vor să continue lupta alături de alte familii care se confruntă cu aceeaşi problemă, aşa că au înfiinţat la Roma asociaţia „Luptă pentru viaţă“.
În seara de 1 decembrie milioane de români au ascultat poezia lui Celentano din Las Fierbinți dedicată României cu ocazia Zilei Naționale. Regizorii acestui serial de cea mai proastă calitate, în opinia mea, au ales să mai arunce o gălușcă românilor înainte de alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Poezia lui Celentano mă lasă rece, chiar mă ofensează, deoarece eu nu mă simt reprezentat de un bețiv care recită o poezie și induce ideea de deznădejde, de înjosire, de umilință și hoție. Eu nu am ales să plec din România, nu mănânc din tomberoane, nu am tăiat pădurile patriei, nu am furat de la stat, nu mă mănâncă câinii în țara mea, nu beau de bucurie/supărare și mi-am respectat dascălii.
Eu am luptat pentru România, am muncit enorm, am ieșit mereu în stradă împotriva sistemului creat de PNL, PSD, PRM, UDMR, PMP, PDL, UNPR, PC, ALDE și alți infractori ce s-au perindat prin cele mai înalte funcții în stat.
Eu nu am uitat de luptele de stradă din 2012, de Roșia Montană, Pungești, Colectiv, cazul Gigină, protestele pentru salvarea pădurilor, pentru că reprezint cealaltă parte de Românie, a oamenilor care cred în țara lor, a celor care vor o schimbare, a celor care își doresc ca personaje precum Liviu Dragnea, Traian Băsescu, Elena Udrea, Ecaterina Andronescu, Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Ghiță, Victor Ponta și alții ca ei să fie puși acolo unde le e locul și aruncați la groapa de gunoi a istoriei.
România mea este a oamenilor care știu să își ceară drepturile, a tinerilor eminenți, a cetățenilor care nu au renunțat să lupte, a oamenilor care zilnic țin piept mafiei locale, a celor care au curaj să vorbească despre sistem și să îl demaște, a oamenilor care îi trimit la închisoare pe infractorii ce ne-au furat viitorul timp de 26 de ani, a oamenilor care cred într-un viitor mai bun în țara lor.
Poezia lui Celentano a atins 10 milioane de vizualizări și bineînțeles a fost preluată ca mesaj de clasa politică penală, exact cei care au provocat stricăciunile evidențiate în clipul video de mai jos.
Ei ne-au furat și ne-au distrus viitorul, dar eu nu mă plâng, nu mă înjosesc și nu mă umilesc în fața nimănui, lupt pentru dreptate, pentru o viață decentă în țara mea.
Români, să nu vă fie rușine cu țara voastră, să nu uităm de Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Păulescu, Henri Coandă, Traian Vuia, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Petrache Poenaru, Radu Gyr, Nae Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, George Enescu și alte mii de exemple ale națiunii române ce au luptat pentru țara lor și neamul românesc.
Cel ce luptă, chiar singur, pentru țara sa, nu va fi niciodată învins. Felicitari “presalibera.net” pentru initiativa.
„La mulţi ani România, la mulţi ani, români! Cred că maghiarimea ar trebui să adopte, în locul izolării cauzate de frustrările istorice, calea dublei identităţi, calea biculturalității! Despre aceasta nu se vorbeşte, deși reprezintă o formă de păstrare a identităţii în relaţie de armonie cu majoritatea! Ceea ce ar însemna asumarea istoriei, chiar dacă, eventual, aceasta a fost nefavorabilă ungurimii şi secuilor!
Uneori omul, ca să fie salvat, trebuie să-şi amputeze anumite părţi ale corpului! Câteodată aşa este şi în istorie! După părerea mea, o Ungarie mare în exces ar fi pus în pericol chiar existenţa maghiarimii! Nimeni nu se gândeşte ce s-ar fi întâmplat în cazul supravieţuirii Austro-Ungariei! Oare nu cumva a existat pericolul ca ungurimea să se fi dizolvat în alte neamuri, care erau majoritare în cea mai mare parte a Austro-Ungariei!? Trebuie să fim realişti: Ungaria aşa-numită mare, mult prea idealizată, în mod nerealist, de către naţionaliştii maghiari, nu mai era demult viabilă în sine! Dacă am judeca aşa, am înţelege că Trianonul a venit ca un sfârşit normal, natural, al Imperiului Austro-Ungar şi că durerea şi frustrarea care i-au urmat au fost nefondate!
Cred că de alt comportament avem nevoie noi, secuii şi ungurii, în România, faţă de istorie, faţă de prezent, comportament care ar putea decide viitorul nostru comun în bună înţelegere! Chiar un sociolog secui, Magyari Nándor László, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, scria, că „în loc să plângem pentru Triannon şi pentru ceea ce i-a urmat, ar trebui să ne confruntăm cu ceea ce au simţit românii înainte de Trianon, adăugând la asta şi suferinţele românilor în timpul ocupației horthyste în Nordul Ardealului”! Problema maghiarimii, sursa frustrărilor ei, este neputinţă integrării, în conştiinţa naţională, a părţii întunecate a neamului maghiar! Avea dreptate scriitorul evreu Kertész Imre, care zicea că „maghiarimea este frustrată din cauza că n-a conştientizat niciodată atrocităţile sale comise în istorie faţă de alte neamuri, adică n-a avut curajul de a se confrunta cu propria istorie”! Lipsa curajului duce totdeauna la frustrare şi la idealizarea iluzorie a eroismului neamului!
Cred că, după ’89, noi, secuii şi ungurii, trebuia să începem o altă era, în România: cea a loialităţii faţă de Statul Român, pe care încă n-am acceptat-o după Trianon. Ar trebui să începem prin a recunoaşte public şi a cere iertare pentru crimelor noastre faţă de români! Cred că un astfel de gest ar fi însemnat o împăcare istorică între două neamuri şi ar însemna începutul integrării noastre, adevărate, în România. O integrare adevărată, fără izolationisme şi separatisme, pe care încă n-am făcut-o!” – Nagy Attila
O poezie recitata de Celentano la finalul episodului special din Las Fierbinti dedicat zilei de 1 Decembrie a devenit virala!
O poezie a lui Celentano, personajul interpretat de actorul Adrian Vancica si care a incheiat episodul special din Las Fierbinti dedicat zilei de 1 Decembrie, a devenit virala, strangand peste 3 milioane de vizualizari pe Facebook si un numar impresionant de share-uri.
In mai putin de o ora, poezia depasise deja 15.000 de share-uri. Actorul, care este si autorul poeziei, se declara intr-un interviu “coplesit” de reactia publicului.
“Ce mesaje am primit! Plangi daca le citesti. Foarte emotionante. Telefoane din tara. Mesaje din afara, din alte tari. Tineri care au crescut fara parinti ca erau plecati la munca. Sunt foarte multe!”, a declarat acesta.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că a luat notă cu surprindere și nedumerire de decizia Ministerului Afacerilor Externe și Comertului Exterior al Ungariei de interzicere a participării diplomaților ungari la celebrările și recepțiile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, conform realitatea.net.
„Având în vedere că poporul maghiar nu are nimic de sărbătorit pe 1 decembrie, Ministerul de Externe a interzis fiecărui diplomat şi fiecărui angajat să participare la sărbătorile naţionaleromâneşti”, a răspuns ministerul. Această a precizat, de asemenea, că Peter Szijjarto a informatparlamentarii unguri în două ocazii cu privire la această interdicţie.
Ziua Naţională, simboluri naţionale. Am o propunere pentru cei care ofensează simbolurile naţionale: să-şi piardă cetăţenia. Nu o spun cu ura, ci ca o consecinţă logica a lipsei de iubire faţă de ţara în care stai. Cum dragoste cu sila nu se poate, mi se pare nefiresc să forţezi pe cineva care urăşte a fi român, să mai fie. Simplu şi democratic. Ce credeţi?
Un sondaj IRES a demonstrat că 91% din români sunt mândri că sunt români. Adică îşi asumă identitatea bucuroşi, fericiţi, preocupaţi, demni. Din păcate, rămân 7% care au răspuns NU (1% nu au răspuns şi 1% nu ştiu dacă e bine sau nu să fii român). Probabil între aceştia se regăsesc şi cei ce urăsc România. Da, este adevărat, sunt şi unii conaţionali care urăsc ceea ce sunt.
Ei neagă orice valoare naţională şi, probabil, ori de câte ori au ocazia, aduc ofense românismului şi simbolurilor naţionale.
Cum, de pildă, o fac unii extremişti din aşa-numitul Ţinut Secuiesc. Ori de câte ori au ocazia, ei îşi exprimă ura în diverse moduri: spânzură personalităţi româneşti, mâzgălesc ziduri, atacă comunităţi româneşti, comit gesturi ofensatoare. Ultimul a fost arborarea steagului negru de Ziua Naţională. M-a trimis cu gândul la steagul piraţilor sau la mai recentul steag al teroriştilor auto-intitulaţi Stat Islamic.
Pentru aceştia, fac o propunere autorităţilor: să li se retragă cetăţenia (dacă or avea-o). De ce să sileşti pe cineva la dragoste cu forţa? Trăind în democraţie şi drepturile omului, fiecare este liber să circule şi să se aşeze acolo unde se simte ca aparţinând locului.
Omul sfinţeşte locul, până la urmă. Nu are menirea de a-l întina. Cu atât mai mult de a ofensa pe conaţionali.
Iar dacă refuză să-şi piardă cetăţenia pentru ofensarea conaţionalilor şi a simbolurilor lor, înseamnă că deja ne priveşte cu ură. Că nu avem de-a face doar cu un regret faţă de pierderea unui teritoriu care a aparţinut unui imperiu, ci cu un gest de jignire şi violenţă faţă de comunitatea in care ei trăiesc.
Astfel de oameni pot deveni periculoşi. Terorismul sau imperialismul se naşte întotdeauna din extremism. De Eugen Tanasescu – Adevarul
