Tag Archives: ziua nationala a romaniei

Atenție! Ce iti INTERZICE JANDARMERIA sa faci de 1 decembrie

Comercializarea băuturilor alcoolice va fi interzisă de 1 Decembrie, în Alba Iulia, în proximitatea Parcului Unirii, în zona în care vor avea loc ceremoniile de Ziua Națională, potrivit unei dispoziții date de primarul Mircea Hava. „Se interzice în data de 1 Decembrie, între orele 8,00 şi 16,30, desfacerea şi comercializarea băuturilor alcoolice, la o distanţă de 500 de metri faţă de Parcul Unirii din municipiul Alba Iulia”, precizează articolul 1 al dispoziţiei date de edil. Măsura face ca reconstituirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulie să fie și mai autentică, dat fiindcă și acum 100 de ani autoritățile interziseseră consumul de băuturi spirtoase pe durata întregii zile. Dispoziția de interzicere a comercializării băuturilor alcoolice va fi valabilă în intervalul orar 8.00 și 16.30, urmând să înceteze imediat după terminarea paradei militare. Aceasta a fost comunicată agenţilor economici din zona vizată, precum şi Poliţiei municipiului Alba Iulia, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Instituţiei Prefectului judeţul Alba, scrie b1.ro. La Alba Iulia, de de Ziua Naţională, sunt aşteptaţi să participe la ceremonii peste 100.000 de oameni.

Citeste tot articolul

Cei ce fura milioane au costume si sutane!

O poezie recitata de Celentano la finalul episodului special din Las Fierbinti dedicat zilei de 1 Decembrie a devenit virala! O poezie a lui Celentano, personajul interpretat de actorul Adrian Vancica si care a incheiat episodul special din Las Fierbinti dedicat zilei de 1 Decembrie, a devenit virala, strangand peste 3 milioane de vizualizari pe Facebook si un numar impresionant de share-uri. In mai putin de o ora, poezia depasise deja 15.000 de share-uri. Actorul, care este si autorul poeziei, se declara intr-un interviu „coplesit” de reactia publicului. „Ce mesaje am primit! Plangi daca le citesti. Foarte emotionante. Telefoane din tara. Mesaje din afara, din alte tari. Tineri care au crescut fara parinti ca erau plecati la munca. Sunt foarte multe!”, a declarat acesta.

Citeste tot articolul

La mulți ani, Române! La mulți ani, România!

“Discreditați tot ceea ce merge bine în țară! Răspândiți discordia între cetățeni! Subminați-le reputația, supuneți-i disprețului! Ridiculizați tradițiile!”… “Poporul trebuie obișnuit cu satisfacții ieftine, care să îi ocupe timpul și să îl demotiveze în atingerea unor idealuri superioare; trebuie să aibă o gândire care să nu îi permită sesizarea legăturii dintre cauze și efecte; nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, corectă și obiectivă… Pentru aceasta: să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul și îl țin legat de emisiuni și seriale vulgare, ce trag inteligența în jos; un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a ține cetățenii în ignoranță și a manipula opiniile colective…să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă și sunt ușor de controlat”… Vă sună familiar? Am luat și eu câteva rânduri din Tratatul de dezinformare a lui Volkoff și din Decalogul lui Chomsky. Amândoi vorbesc cu subiect și predicat despre manipulare, despre acțiune subversivă și despre scopurile acestora: neutralizarea forțelor care ar putea împiedica funcționarea unei ordini instaurate, demoralizarea și dezintegrarea națiunii vizate. Fiindcă principii și mecanisme de acest fel au fost aplicate cu succes de atâția ani, unii dintre noi nu ridică fruntea, sufletul și steagul ca la o mare sărbătoare, de 1 decembrie. Alții poate ridică doar pahare, ca de mini-concediu. Printre multe altele, asta s-a și dorit. Să nu mai ai sentimentul că aparții unei națiuni, stăpână peste o țară. Să nu mai prețuiești ceea ce e al neamului tău, să nu mai sărbătorești ceea ce e important pentru nația ta, să nu mai speri. Să accepți blegit plecarea în pribegie, să îți fie cumpărat pământul de către “investitori străini”, să nu îți mai percepi valoarea, …

Citeste tot articolul

Pe Klaus Iohannis îl doare la p*la de poporul român, de eroii și de istoria sa

Sub pretextul împietririi de durere pe care o resimte față de victimele tragediei din Clubul Colectiv și ale atentatelor de la Paris, președintele Klaus Iohannis a anunțat, după cum se știe deja, că nu va organiza anul acesta recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni. Semnificația și încărcătura Zilei Naționale a României o cunoaștem mai toți. În urmă cu 97 de ani, Rezoluția Marii Adunari Naționale de la Alba-Iulia, prin punctul ei I, a hotarât unirea teritoriilor locuite de românii ardeleni cu Țara: „Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Ţara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întregul Banat, cuprins între râurile Mures, Tisa și Dunare.” Aceeași Adunare Națională, în punctul VII, se „închină cu smerenie înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.” Semnificația acestei zile este, astfel, majoră pentru Istoria României. Pentru materializarea idealului Unirii, jertfa de sânge a fost uriașă, au căzut 880.000 de ostași și 275.000 de civili, 1.155.000 de români au semănat pământul cu oasele lor, pentru ca un vis de nevisat, România Mare, să rodească. Este un moment de maximă încărcătură emoțională, în care mândria se amestecă cu lacrimile. Nu cunosc pe nimeni care să nu fi avut în neam, printre înaintași, măcar un singur erou căzut, piatră în Zidul Neamului. Mii de monumente presărate în toate comunele ce alcătuiesc fostul Regat sunt martorii solemn-împietriți ai acestei izbânzi cu preț mai greu decât plumbul. În urmă cu 25 de ani, Ziua Marii Uniri a devenit și Zi Națională și, de atunci încoace, este sărbătorită …

Citeste tot articolul

Iohannis Nu sărbătoreşte Ziua Naţională! 1 Decembrie, zi de doliu la Cotroceni?

După 25 de ani, de când prin lege parlamentară promulgată de preşedinte în 1990 s-a hotărât ca data de 1 Decembrie să fie declarată Ziua Naţională a României, pentru prima oară ţara noastră nu sărbătoreşte cu bucurie, recepţii, retragere cu torţe şi artificii data când s-a înfăptuit Marea Unire dintre Transilvania şi Ţara Mamă, România. Este pentru prima dată când instituţiile statului român, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, nu organizează manifestări ample de Ziua Naţională a României. Mai mult, instigaţi de Preşedinţie şi Guvern, primăriile din România nu au mai organizat celebrele focuri de artificii din oraşele ţării noastre, care reprezentau simbolic bucuria tuturor românilor simpli pentru Unirea Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918. Pe cine şi de ce deranjează Marea Unire de la 1918? Oare pe Klaus Iohannis, reprezentantul minorităţii germane, care la 1918 a pierdut statutul de naţionalitate privilegiată faţă de românii persecutaţi în Transilvania, ca membră în Unio Trium Nationum în Imperiul dualist austro-ungar? Istoricul clujean Kurt Horedt în memoriile sale scrise în Germania pe la 1987 ne-a lăsat mărturii dramatice despre tragedia saşilor de la 1918, care au suferit cumplit pierderea privilegiilor de clasă şi rasă superioară faţă de valahi, în urma Marii Uniri de la 1918, când au trebuit să accepte uniunea Transilvaniei cu România, cu care nu au fost de acord. Este inadmisibil şi imoral faţă de istoria naţională, de memoria şi lupta atâtor generaţii de patrioţi români în frunte cu Mihai Viteazul, Horea, Gh. Şincai, Petru Maior, Avram Iancu, George Bariţiu, Octavian Goga sau Ioan Raţiu şi a sutelor de mii de soldaţi români morţi eroic la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, ca acum, Klaus Iohannis, să să se prevaleze cinic de tragedia de la clubul Colectiv şi să transformă sărbătoarea naţională a României într-o zi de doliu …

Citeste tot articolul

Pe 1 decembrie, se pregătește blocarea ROMÂNIEI. Va fi Răscoală, nu Revoluție!

Din cauză că nu au primit subvenţiile pe terenurile agricole – pentru că s-a defectat un soft care a costat 28 de milioane de euro , fermierii vor bloca România, pe 1 Decembrie. Cei din Sohatu, Călăraşi, fac ultimele pregătiri. “Pe 1 Decembrie vom bloca drumurile naţionale şi centrul Bucureştiului. O să vedeţi iureş! Subvenţia de 190 de euro la hectar, cea mai mică din Europa, trebuia să fie deja în conturile fermierilor de la începutul lunii noiembrie, pentru că fermierii, la rândul lor, trebuie să facă plăţi până la sfârşitul lui noiembrie. Softul care s-a blocat a costat 28 de milioane de euro! Nu le e ruşine? Ei şi-au luat salariile şi îşi vor lua primele de Sărbători”, a spus Valentin Popa, un fermier care are de încasat subvenţia pentru 27 de hectare de teren arabil şi 200 de oi, în Sohatu, judeţul Călăraşi. Surse din Ministerul Agriculturii au declarat pentru libertatea.ro că plăţile nu se vor face mai devreme de 3 decembrie. Tot pe 1 decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, mii de romani s-au alăturat celei mai mari mobilizari din ultimii 26 de ani. Un protest masiv este anuntat pe Facebook, pentrumarti, iar organizatorii susțin ca ar putea fi “cea mai mare mobilizare” de dupa Revolutie. “Impreuna scriem istorie! Cea mai mare mobilizare din ultimii 26 de ani. Romania spune NU politicienilor corupti. Pentru ca doar uniti vom schimba Romania in bine! Alatura-te noua si arata ca iti pasa de Romania!“, se arata pe contul de Facebook 1 Decembrie 2015 | Mobilizare Nationala | Romania iese in strada! In aproximativ 6 ore de la deschiderea evenimentului pe reteaua sociala, peste 6 mii de oameni s-au aratat interesati, 4 mii au confirmat prezenta, iar invitatiile fusesera trimise la 44 de mii de utilizatori. Pana la 11 noiembrie, 51.000 de …

Citeste tot articolul

Protest MARE pe 1 Decembrie! Clasa politica e speriata!

Exceptand restul evenimentelor, se pare ca, pentru data de 1 Decembrie, pe reteaua de socializare Facebook se pregateste cel mai mare protest din Romania din ultimii 26 de ani, probabil cel mai mare protest de dupa Revolutie, deoarece, pana in acest moment si-au anuntat prezenta peste 3000 de oameni, insa, evenimentul este creat de foarte putin timp. Deci, iata ca Romanii incep sa se trezeasca si sa faca evenimente tot mai mari, deoarece, foarte multi au marturisit ca nu mai rezista in aceasta bataie de joc si vor ca ceva sa se schimbe in tara asta, deoarece, tragedia din Colectiv a facut ca toti Romanii sa se TREZEASCA si sa ceara la unison demisii! Clasa politica e speriata! Protest MARE pe 1 Decembrie! DISTRIBUIE SI TU PE FACEBOOK! VEZI SI: 56 de morti din prima zi! Dati share sa vada lumea ce ascunde Guvernul Romaniei!

Citeste tot articolul

Uniti sub tricolor! La multi ani Romania!

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România. Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. […] Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar …

Citeste tot articolul