Tag Archives: vreme rea romania

ULTIMA ORA de la ANM: Ploi și ninsori puternice în toată țara

”Avem parte de al doilea val de ninsori în prima lună din această primăvară și se pare că semnalul pentru următoarele două săptămâni păstrează tendința unor temperaturi mai coborâte decât în mod obișnuit”, a declarat luni, Elena Mateescu, director ANM, în exclusivitate la Antena 3. De marţi, vremea rece va cuprinde toată țara ”Până miercuri vorbim de cele două avertizări meteorologice de cod galben. Prima expiră azi la ora 14. Va intra în vigoare cea de-a doua care va fi valabilă până miercuri seara la ora 20. Vorbim mai ales de partea de sus-est și centru a țării, precum și de zona de munte, acolo unde precipitațiil vor fi predominant sub toate formele. De la ploi, lapovițe și ninsori, predominant în zonele centrale estice și zona de munte și în zonele sudice, mai ales precipitații sub formă de ploaie. Vorbim de cantități care la nivel local se pot situa între 23-30 l/mp, izolat chiar 40-60 l/mp. Discutăm și de intensificări ale vântului, mai ales la altitudini mai mari de 1500 de metri, între 55-75 km/h, sau chiar 80-90 km/h viscolind ninsoarea, iar din punct de vedere termic deja sesizăm o schimbare în ceea ce privește evoluția de temperaturi. Dacă ieri am înregistrat la Călărași 20 de grade Celsius, la București 17 grade Celsius, acum, la această oră înregistrăm doar în partea de sud-est, local și 17 grade Celsius tot Călărași, dar la București 7 grade Celsius, iată, cu 10 grade mai puțin. Vremea se va schimba din punct de vedere al regimului de temperaturi, de mâine, mai ales, când răcirea va cuprinde toată țara și nu vom mai vorbi de maxime, decât până în jurul valorilor a 9-10 grade Celsius și minime preponderent negative, cel puțin până vineri inclusiv. În weekend, vremea va fi în încălzire pentru scurtă durată. Sursa: …

Citeste tot articolul