Tag Archives: vraji

Presedintele Africii de Sud: Am facut vraji impotriva albilor

Preşedintele de culoare al Africii de Sud, Jacob Zuma, a declarat acum câteva zile că a practicat vrăjitoria împotriva minorităţii albe. Mărturisirea şocantă a fost făcută în cadrul unei întruniri electorale la care preşedintele a vorbit în limba sa maternă zulu. “Am practicat vrăjitoria, blestemându-i pe buri în timpul apartheidu-lui”, a declarat nonşalant “preşedintele voodoo”, citat de Daily Mail. Acesta le-a promis sătenilor din KaNyamazane, o localitate din provincia Mpumalanga, că dacă Congresul Naţional African, partidul din care face parte, va fi votat de peste 90 de procente din alegătorii din sat se va reîntoarce şi va sacrifica nişte vaci în cinstea victoriei. “Când alegerile vor fi gata, mă voi reîntoarce. Dacă ne daţi 90 la sută din voturi, revenim să sacrificăm nişte vite. Dacă obţinem mai puţin de 90 de procente, nu mai vin pe aici”, a spus preşedintele african. Jacob Zuma a fost în tinereţe un comandant al grupării teroriste “Suliţa naţiunii”, braţul armat al Congresului Naţional African. Mii de persoane, albi sau africani de culoare, au murit în urma atacurilor iniţiate de această organizaţie. Peste 80 la sută dintre victime au fost civili, inclusiv “colaboraţionişti” de culoare. Mulţi au fost executaţi sumar prin metode barbare, precum punerea în jurul gâtului victimei a unei anvelope de maşină din cauciuc în interiorul căreia se turna benzină, care apoi era aprinsă. Persoana ucisă astfel murea în chinuri groaznice, arsă de vie. Fondatorii Suliţei Naţiunii au fost evreul comunist Joe Slovo şi fostul preşedinte Nelson Mandela. În prezent, preşedintele Jacob Zuma este acuzat de corupţie de către o parte a presei şi de faptul că ar trăi în lux pe banii contribuabililor. Albii din Africa de Sud, majoritatea buri sau descendenţi ai coloniştilor britanici, reprezintă în jur de 6 procente din totalul populaţiei de peste 50 de milioane de locuitori. Numărul cetăţenilor …

Citeste tot articolul