Ieri, 24 august, s-au împlinit împlinesc 31 de ani de la ziua în care Ucraina și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică. Și tot ieri a început şi cea de-a șaptea lună de război. Un război care pe zi ce trece pare a fi mai sângeros, mai confuz și mai distructiv. Volodimir Zelenski îngheață lumea: „Nu vrem pacea” Cu ocazia acestei date, președintele ucrainean Zelenski a urat poporului său o zi fericită a independenței, asigurându-l că „ne vom lupta până la capăt”. Un final care, cel puţin din ceea ce se înţelege din cuvintele sale, va exista doar în cazul victoriei complete a poporului ucrainean, notează Bianca Leonardi într-un articol realizat pentru nicolaporro.it Zelenski este clar și direct: „În fiecare zi avem un nou motiv pentru a nu renunța. Care este sfârșitul războiului pentru noi? Înainte se spunea: pacea. Acum spunem: victoria”. Liderul ucrainean recunoaște clar că diplomația, medierile și încercarea de a încheia tratate nu mai sunt – în cazul în care au fost vreodată – în interesul său: acum, scopul este restabilirea controlului asupra tuturor celor 25 de regiuni ale țării „fără concesii sau compromisuri”. Zelenski nu face nici măcar aluzie la un armistițiu sau la o negociere, ci dimpotrivă, plusează. Acum, ucrainenii vor doar să câștige: într-un scenariu de devastare totală, Kievul este gata parieze totul – mai ales oamenii săi – pentru a obține Donbasul și Crimeea. Şi asta pentru că, aşa cum a precizat Zelenski, „nu facem comerț cu pământurile și oamenii noștri”. Acele ținuturi, pe de-o parte Donbasul, unde din 2014 mor în fiecare zi oameni, iar pe de altă parte Crimeea, unde poporul care ar trebui să fie suveran a decis democratic printr-un referendum că vrea să fie rus. Miza este mare și riscul unui conflict mondial devine din ce în ce mai …
Citeste tot articolul