Tag Archives: volenta in familie

Peste 60 la suta dintre copiii romani sunt supusi violentei in familie!

Peste 60% dintre copii sunt agresaţi în familie, iar unul din cinci minori suferă de o problemă comportamentală, urmare a abuzurilor la care a fost supus, rezultă dintr-un studiu sociologic realizat, la nivel naţional, de Ministerul Muncii şi organizaţia “Salvaţi copiii”. Studiul prezentat ieri arată că violenţa asupra copiilor reprezintă o realitate cotidiană în 63% dintre familiile din România. “Nu excepţia, ci regula. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre cei care asistă, direct sau indirect, la acest fenomen, au ajuns să-l privească detaşat, aproape cu indiferenţă… În România anului 2014, unu din cinci copii suferă de o problemă comportamentală, urmare a abuzurilor la care a fost supus”, susţine organizaţia “Salvaţi copiii”. Preşedintele executiv al organizaţiei neguvernamentale, Gabriela Alexandrescu, a precizat că 38% dintre părinţi recunosc că îşi lovesc copiii, iar 20% dintre ei nici nu gândesc educaţia fără bătaie. De asemenea, 18% dintre copii au afirmat că sunt bătuţi cu obiecte dure. Din datele centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în 2013, la nivel naţional, au fost raportate 12.192 de situaţii de abuz asupra copilului, 94 la sută dintre acestea petrecându-se în familie. Din numărul total de cazuri, 6.671 (adică 55%) au fost înregistrate în mediul rural, iar 5.521, în urban. De asemenea, numărul fetelor care cad victimă violenţei în familie, este mai mare comparativ cu cel al băieţilor (6.336 fete faţă de 5.856 băieţi). ANPDCA precizează că grupele de vârstă cu riscul cel mai ridicat de abuz din partea părinţilor sunt preşcolaritatea şi pubertatea, adică etapele de dezvoltare asociate în mod direct cu creşterea nevoii de autonomie şi afirmare de sine a copilului, simultan cu contestarea regulilor şi autorităţii parentale. 114 părinţi decăzuţi din drepturi Foarte puţine acţiuni violente din familie sunt înregistrate şi raportate ca atare, fiind şi mai puţine cele care …

Citeste tot articolul