Tag Archives: violatori vaslui

Cei şapte violatori din Vaslui AU DAT DE DRACU! Sunt ameninţaţi cu castrarea şi montarea unor belciuge decorative

Familiile celor şapte violatori din localitatea vasluiană Văleni au primit acasă, prin poştă, câte o scrisoare în care sunt anunţaţi că fiii lor vor urma procedura de castrare după ce vor fi eliberaţi din închisoare. Toate cele şapte familii din Văleni au primit scrisorile care au conţinut identic. Expeditorul acestora a decupat din ziare câte o fotografie cu fiecare condamnat pe care a lipit-o pe foaia pe care este scris mesajul. Niciuna dintre scrisori nu este semnată şi, potrivit informaţiilor de pe plic, au fost expediate din Bucureşti. Familiilor celor şapte sunt anunţate că după ieşirea fiilor din închisoare vor fi contactate de ”personal calificat” pentru ca tinerii să fie ”castraţi chirurgical”, fiind asiguraţi că vor fi respectate ”normele de igienă.” Iată conţinutul scrisorilor: “În scopul întăririi efectelor educative a pedepselor pronunţate de Justiţia Română, după ieşirea din penitenciar veţi fi contactati de personal calificat în scopul efectuării operaţiei de castrare chirurgicală, crestare/incizare artistică a glandului şi montarea unui belciug metalic decorativ – cu sau fără anestezie, la cererea persoanei. Se garantează respectarea normelor de igienă. Această acţiune educativă se va desfăşura atât pe teritoriul naţional sau în străinătate pe o durată nedeterminată până la finalizarea acesteia. Resturile biologice rezultate în urma operatiei vor putea fi puse la dispoziţia persoanelor interesate în stare conservatã în formol în recipienţi etanşi şi sigilaţi sau în stare deshitratată. Vă mulţumim pentru viitoarea colaborare!” Scrisorile au produs revoltă în rândul familiilor celor şapte, care, la aproape trei ani de la încarcerarea fiilor, au renunţat la atitudinea ostilă şi sfidătoare, admiţând că fiii lor ”au greşit şi plătesc pentru asta”. În opinia lor, asftel de scrisori nu fac decât să accentueze ”dramele pe care le trăiesc”. ”Toţi am primit scrisorile astea! Acelaşi conţinut. Diferă doar fotografia. Ce să facem? Pe cine să dau în judecată? …

Citeste tot articolul

Violatorii din Vaslui trăiesc un chin în închisoare. Un prieten a dezvăluit ce le-au făcut ceilalţi deţinuţi

Cei şapte violatori din Vaslui au fost mutaţi în penitenciar, imediat cum perioada de carantină a expirat. Deşi sunt şicanaţi de alţi deţinuţi, tinerii preferă să stea retraşi şi să nu-şi facă duşmani. Într-o seară de noiembrie din 2014 o fată de numai 17 ani a trăit cea mai cumplită dramă. Fata terminase orele şi se întorcea acasă, într-un sat aflat la 5 kilometri distanţă de oraşul Vaslui când un consătean care era cu maşina s-a oferit să o ducă acasă. Adolescenta a acceptat pentru că-l cunoştea, însă ce a urmat este de neimaginat. Tânărul a dus-o pe un câmp şi şi-a chemat prietenii. Acolo au violat-o ore în şir şi au supus-o la perversiuni. În pielea goala, în mijlocul unui şes pustiu, fata a fost îngenunchiată la propriu. Plângând, fata l-a implorat să îşi facă milă şi să o ducă acasă. Însă ei au continuat orgia. „Avadanei Silviu m-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa”, le-a declarat victima anchetatorilor. În timpul cercetărilor, poliţiştii au descoperit că în cele trei ore în care a fost ţinta orgilor sexuale, eleva de 17 ani a fost sunată de nu mai puţin de 60 de ori, de părinţi, prieteni şi colegi. Cazul fetei violate la Vaslui de şapte tineri a oripilat opinia publică. Cazul a fost intens mediatizat şi după 9 luni, violatorii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Conform procedurii, condamnatii au primele 21 de zile de caratina. Mai exact, o perioada in care sunt izolati de restul detinutilor, pentru a se obisnui mai usor cu inchisoarea. De curand, acea perioada a expirat, iar violatorii au fost mutati in penitenciar. Cei sapte tineri din Vaslui se pare că platesc cu varf si …

Citeste tot articolul

Eleva violată din Vaslui caută sex pe Internet cu necunoscuți

In urma cu un an eleva din Vaslui a fost violata de 7 barbati. Toata lumea se astepta ca tanara sa fie traumatizata de acel eveniment, insa  Raluca Munteanu a trecut repede peste toate. Acum tanara flirteaza pe internet cu necunoscuti si cauta sa faca sex cu ei. Da, ati auzit bine. Unul dintre internautii care a vrut sa-si arate sustinerea fata de ea s-a trezit, dupa cateva zile de discutii, cu poze goala cu aceasta si mesaje indecente. Raluca i-a dat curs baiatului in ciuda momentelor prin care a trecut, iar cei de la SpyNews.ro au si imaginile. “Imi pare rau ca nu sunt din Vaslui. Poate te scoteam la un suc”, i-a scris barbatul, extrem de direct. Culmea, Raluca s-a aratat dispusa sa se intalneasca cu un om pe care l-a cunoscut in mediul virtual, despre care nu stie nimic, decat ca ar vrea sa o cunoasca. “Nu-i nimic. Poate o sa ai ocazia. De ce nu? Da-mi numarul tău sa te sun”, i-a raspuns Raluca. Discutiile au continuat pe un teren sensibil, pana in momentul in care fata i-a trimis necunoscutului poze in sanii goi si mesaje indecente. Luata de val, Raluca pluseaza, trimitandu-i barbatului necunoscut o alta fotografie cu sanii ei, cu promisiunea ca vor urma şi altele, mult mai “bestiale”. Lasam fotografiile sa vorbeasca: VEZI RESTUL FOTOGRAFIILOR AICI VEZI SI: ONU: „Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi” George Soros: „În felul acesta, rasa albă va dispărea”

Citeste tot articolul

Are corpul plin de cicatrici. Ce a patit unul dintre violatori noaptea trecuta ITI VA TAIA RASUFLAREA! Detinutii sunt MAI PERICULOSI CA NICIODATA!

Silviu Burada, unul dintre violatori a trecut prin momente cumplite noaptea trecuta. Detinutii l-au batut si l-au taiat cu o lama dupa ce acesta a refuzat sa le faca aer, pentru ca le era cald. Violatorii sunt considerati „sclavi” si acestia trebuie sa ii respecte pe detinuti. Acestia au impus niste reguli, care odata incalcate de violatori, au urmari foarte grave. (sursa: aflasitu.ro) VEZI SI: Luptator de MMA provocat de doi TIGANI! ” Va mai trebuie SMARDOIELI D-ASTEA? Va da TATA” !

Citeste tot articolul

Violatorul virgin din Vaslui, de urgență la psihiatrie. NU mai rezistă chinului din închisoare!

Unul dintre cei sapte tineri care au violat o fata din Vaslui a ajuns, vineri, la psihiatrie. Ioan Surleac nu se poate obisnui cu detentia, plange fara oprire si a amenintat ca se sinucide. Cei şapte violatori din Vaslui si-au primit pedeapsa bine meritata. Mai exact, ani grei de puscarie, iar acum se afla in spatele gratiilor. Dintre cei sapte, Ioan Surleac, in varsta de 18 ani, accepta cel mai greu detentia. Baiatul a fost condamnat la cinci ani si opt luni de inchisoare, mai putin decat ceilalti violatori, pentru ca si-a recunoscut fapta. De altfel, in momentul in care a obligat-o pe Raluca sa intretina relatii sexuale, tanarul era virgin. Faptul ca a fost supus unui presiuni uriase, dar si pentru ca se teme de ce ar putea sa pateasca, l-a adus pe tanar in pragul sinuciderii. “A fost vazut zilele trecute de un psihiatru. Este distrus. Isi va petrece cei mai frumosi ani din viata in spatele gratiilor. Acolo sunt oameni extrem de periculosi, stie ce il asteapta. Plange fara oprire, nu poate sa doarma de frica. A spus ca nu mai vrea sa traiasca, ca se omoara. Medicii i-au pus un diagnostic de depresie si a cerut gardienilor sa fie cu ochii pe el pentru ca ar putea sa incerce sa atenteze la viata lui. A sperat pana in ultima clipa ca va scapa, insa acum va iesi dupa multi ani“, a declarat un apropiat al familiei Surleac. In declaratiile sale, Raluca a cerut ca Ioan Surleac sa primeasca cea mai mica pedeapsa, pentru ca a fost singurul caruia i s-a facut mila de ea si le-a cerut celorlalti violatori sa se opreasca si sa o duca pe fata acasa. (sursa – online report)

Citeste tot articolul

Miron Cozma stie ce INDURA violatorii vasluieni in inchisoare: ” Sunt marfa proaspata…baieti frumosi, sanatosi, de la tara”

Miron Cozma a acordat un interviu pentru ziarulring.ro, in care a abordat problema violatorilor de la Vaslui. Fostul lider al mineriadelor si-a petrecut 11 ani din viata dupa gratii, iar acum le da sfaturi violatorilor incarcerati, sfaturi care i-ar putea ajuta in lupta lor pentru supravietuire in penitenciar. Inainte de toate, acesta are chiar un mesaj dur pentru cei sapte: „Mai intai vreau sa va spun ca eu consider ca a fost un teribilism masculin, ca ati vazut ce s-a intamplat. Ei au vrut sa-l scoata pe unul din situatia de fecior si consider ca a fost un teribilism de moment. si, de aceea, eu ii sfatuiesc sa-si vada de viata lor si sa caute sa nu cada in plasa unora de la puscarie care, e normal, vor specula venirea lor acolo. Si unii vor incerca sa faca inclusiv presiuni de maniera unor foloase materiale: tigari, mancare, chiar si bani, iar familiile acestor tineri proaspeti detinuti vor avea de tras”, spune Miron Cozma, adaugand: ”in puscarie viata e cum e. E clar ca, mai ales pentru ca au fost vazuti la televizor, acesti sapte tineri vor avea si simpatizanti, dar vor avea si probleme, mai ales daca unii detinuti de acolo au avut cazuri de viol in familie. Care este sfatul meu? Sa faca precum o vorba la romani, care spune ca, atunci cand Gheorghe a cazut din pod, a stat cinci minute sa inteleaga ce s-a intamplat. Asa trebuie sa faca si ei. Sa stea si sa gandeasca inainte de a lua orice decizie. Sa nu ia in puscarie decizii rapide, pripite, decizii de moment, decizii influentate. Sa se gandeasca foarte bine ca sunt tineri si mai au inca viitorul inainte, chiar daca sunt in situatia in care sunt.” Mai mult decat atat, acesta atentioneaza asupra conceptiilor inoculate in …

Citeste tot articolul

Vezi aici ce păţesc în fiecare dimineaţă la PUŞCĂRIE VIOLATORII fetei din Vaslui

Cei şapte violatori sunt în carantină, izolaţi şi departe de ceilalţi puşcăriaşi, care le-au pus gând rău, dar totodată, sunt aproape de comisarul porno şi direct în subordinea lui, scrie vremeanoua.ro Ajunşi în puşcărie, tinerii sunt păziţi de nimeni altul decât comisarul porno, cel care s-a fotografiat gol-puşcă în sala de forţă a penitenciarului şi ar fi avut o relaţie cu un deţinut. Violatorii au parte de un tratament “preferenţial”. Mai exact, după ce au fost huiduiţi la sosirea în penitenciar, ceilalţi puşcăriaşi nu i-au lăsat să închidă un ochi. Le-au arătat ce înseamnă viaţa în puşcărie, au bătut în ţevi, au cântat şi i-au ameninţat de la geamul celulelor. Deţinuţii le-au promis celor şapte violatori şi sex-surpriză, exact ce i-au făcut ei, victimei. Avocatul violatorilor a contestat pedeapsa Violatorii din Văleni au contestat, din puşcărie, măsura arestului preventiv. Astfel, pe 18 august, Burada, Burlacu, Surleac, Avãdanei şi Boicu au făcut apel la decizia instanţei prin care au fost condamnaţi la închisoare cu executare. A doua zi, Bolboceanu şi Rotaru s-au aliat prietenilor lor şi au depus şi ei contestaţii şi apel la deciziile instanţei de judecată. De asemenea, pronunţarea dată de judecătorii vasluieni poate fi desfiinţată dacă magistraţii Curţii de Apel vor decide să accepte cererea de strămutare depusă de unul dintre apărătorii celor şapte violatori, scrie Libertatea.ro. VEZI AICI CE AU PATIT VIOLATORII MAI DEPARTE! VEZI SI: A DEPUS MARTURIE impotriva celui mai periculos mafiot din Moldova. Dupa cateva luni barbatul a fost ELIBERAT. Acum IL TERORIZEAZA pe martor: „O sa iti smulg limba cu clestele!”

Citeste tot articolul

Totul a sărit în aer! Eleva violată din Vaslui a fost înregistrată

Inregistrari telefonice cu fata violata din Vaslui de sapte barbati Dezvaluiri incendiare facute de catre un avocat al unuia dintre cei sapte violatori din Vaslui. Omul legii, Bogdan Luca, care il apara pe inculpatul Silviu Burada rupe tacerea dupa speculatiile facute. Bogdan Luca, avocatul unuia dintre violatori s-a gandit sa vorbeasca despre tot ce s-a intamplat intre tanara de 18 ani, din Vaslui, violata timp de trei ore. Luca declara ca tanara ar fi acceptat sa intrerina relatii sexuale cu toti cei sapte acuzati. De asemenea, acesta spune ca nu este nicio dovada ca victima sa fi fost sunata de 60 de ori de catre parinti cand au vazut ca nu ii mai dau de urma si nici ca ar fi contactat un coleg sa ii ceara ajutorul. „Domnisoara a fost contactata de clientul meu in ziua respectiva, a fost asteptata cu masina, nu a fost fortata sa urce in masina, a urcat de bunavoie, s-au deplasat spre Valeni si, dintr-o conversatie avuta de ea in masina la telefon, a rezultat ca ea si-a dat acordul. Exista inregistrari care o dau de gol. Nu exista niciun apel al fetei catre un coleg, in care cere ajutor. A sunat la o colega si a rugat-o sa o primeasca la ea, in conditiile in care se făause tarziu si nu voia sa se ducă acasa, la parințti ei. In dosar nu exista proba potrivit careia parintii au sunat-o de 60 de ori”, a spus Bogdan Luca. Acesta mai sustine ca singurul apel al tinerii ar fi fost la o colega care i-ar fi spus ca vrea sa o tina la ea o noapte. „Nu stiu ce verdict va da instanta. Silviu Burada este o persoana care trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia, iar pana cand instanta va da verdictul, ei sunt considerati nevinovati. …

Citeste tot articolul

Violul de la Vaslui naște monștri. Cazul a fost copiat la Caracal, unde o fată a fost violată de 4 matahale

Oribilul caz de viol petrecut în judeţul Vaslui s-a repetat, luna trecută, şi în judeţul Olt, unde o fată de 18 ani a fost violată de patru tineri. Deşi incidentul a avut loc la jumătatea lunii trecute, cei patru suspecţi nu au petrecut nicio zi după gratii, ei fiind cercetaţi şi în prezent în libertate, după ce Parchetul Caracal a declinat competenţa soluţionării cazului către Parchetul Militar Bucureşti, unul dintre bărbaţi fiind militar. Incidentul s-a petrecut pe data de 15 iunie. O fată originară din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, dar cu domiciliul în oraşul Caracal, împlinea în ziua menţionată vârsta de 18 ani. În după-amiaza zilei respective, fata era împreună cu o prietenă de 15 ani. La un moment dat, în cursul zilei respective, cele două fete au urcat în maşina unui amic, coleg de clasă cu prietenul fetei care tocmai îşi sărbătorea ziua de naştere în acea zi, care le-a promis că le va conduce la prietenul lor comun. Pe drumul dintre comuna Deveselu şi oraşul Caracal, şoferul a lăsat să urce în autoturism încă trei prieteni şi, pe un câmp în apropiere de oraşul amintit, au violat-o pe fata de 18 ani, în vreme ce prietena ei minoră era ţinută ostatică în maşină. Coşmarul a durat aproximativ două ore. Ulterior, fata a mers la Poliţie şi a depus plângere. Surse apropiate anchetei au declarat că victima ar fi recunoscut că suspecţii, după producerea incidentului, au încercat să o determine să îşi retragă plângerea şi i-ar fi oferit diverse sume de bani, dar aceasta a refuzat. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au confirmat existenţa unui dosar în acest sens: ”Pe data de 15 iunie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost înregistrată o plângere penală a unei persoane de sex femeiesc în vârstă de 18 …

Citeste tot articolul

Caracal: O fată de 18 ani a fost violată pe câmp de cinci bărbați (VIDEO)

O tânără de 18 ani, din județul Olt, susţine că a fost violată pe câmp de cinci bărbaţi şi, la fel ca şi în cazul de la Vaslui, violatorii sunt tot în libertate. Unul dintre suspecți este angajat în cadrul bazei militare de la Deveselu. Dosarul a fost preluat de procurorii de la Parchetul Militar Bucureşti, informează B1 TV. Tragedia ar fi avut loc la jumătatea lunii iunie pe un câmp din apropierea orașului Caracal. Fata a povestit că a plecat împreuna cu o amică să se întâlnească cu prietenul ei, care era dintr-o localitate limitrofa. Pe drum însă, s-au întâlnit cu un fost coleg de clasa al prietenului ei, care s-a oferit să le ducă cu mașina spre baiat. Pe drum, maşina în care se aflau cei patru s-a intersectat cu o altă maşină, în care se mai aflau trei bărbaţi, dintre care unul este soldat în termen la baza militară de la Deveselu. Fata povesteşte că patru dintre bărbaţi, printre care şi soldatul, au obligat-o să întreţină relaţii sexuale contra voinţei ei, pe un câmp. În timp ce tânăra era obligată să întreţină relaţii sexuale contra voinţei ei, prietena ei era sechestrată în maşină de al cincilea băiat. Părinţii fetei abuzate sunt acum în stare de şoc. Agresorii, care au vârste între 18 şi 22 de ani, sunt în libertate, iar rudele victimei îşi caută acum dreptatea în instanţă. Cazul a fost instrumentat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Caracal, dar pentru ca unul dintre suspecţi este cadru militar, dosarul a fost trimis la Parchetul Militar Bucureşti. Ca şi în cazul din judeţul Vaslui, toţi suspecţii sunt în stare de libertate. VEZI SI: Oameni cu BANI i-au violat FIICA de 4 ani si au scapat. Povestea tatalui care i-a UCIS pe ticalosi

Citeste tot articolul

Acest tânăr a devenit cel mai înjurat personaj de pe Internet. Iată ce are scris pe acea foaie, dupa violul din Vaslui

Acest tânăr frustrat, „frumos si inteligent” si cu o imaginație ieșita din comun,  este in aceste zile cel mai înjurat personaj pe rețelele de socializare. El a vrut sa fie in trend cu campania inițiata de Virgil Iantu, „Bărbații adevărați condamna violul!” si a „dat cu bâta în balta”. Probabil din dorinta de a iesi in evidenta, sau poate ca sa se distreze cu prietenii, isi bate joc de toate femeile si barbatii care s-au alaturat campaniei amintite mai sus, scriind pe coala de hartie: „FEMEILE ADEVARATE NU SUNT VIOLATE!„. Nu va recomandam sa dați mai departe mesajul lui, însa va recomandam sa-lfaceți de ras pe internet cu, gestul lui de… găsiți-i voi epitetul! Noi ne abținem! VEZI SI: Imagini exclusive din timpul violului de la Vaslui! Detalii oribile pe care nici la Măruţă nu le-ai văzut

Citeste tot articolul

Strigator la cer! Iata ce dovezi au FABRICAT violatorii in favoarea lor: „Fata avea pofte mari”

Prietenii celor sapte violatori din Vaslui au impanzit Facebook cu imagini ale unor mesaje pe telefon in care fata violata s-ar fi declarat de acord sa faca sex „cu toti”. Insa mesajele sunt false, lucru care poate fi usor de demonstrat. Ticalosie fara margini a celor sapte violatori. Ei au fabricat un dialog fals intre fata violata si unul dintre tinerii care au abuzat-o pentru a demonstra ca eleva este cea vinovata de intreaga situatie. Iata ce imagine posteaza insistent in ultimele zile pe Facebook prietenii violatorilor. Insa dialogul este fals, totul a fost trucat. Violatorii au fabricat un cont fals de Facebook al fetei violate, furand o poza de pe pagina ei, de unde au trimis apoi aceste mesaje. Insa in noiembrie 2014, cand a avut loc violul, eleva avea o cu totul alta imagine de profil pe Facebook. Iata cu ce mesaje sunt sustinuti apoi violatorii pe retelele sociale in baza acestui fals. „Uite ce cumintica e”, „Nu vezi ce poste mari are?”, „Doamne fereste, nu vezi ca domnisoara asta este mai rau ca vaduva neagra?”. Cei mai activi promotori ai acestei facaturi sunt Aba Bolboceanu (pagina Facebook aici) si Mihai Filibiu (pagina Facebook aici). Raluca, fata violata, a declarat, marti, la PRO TV ca ii este frica sa iasa din casa pentru ca lumea o invinovateste pe ea de cele intamplate. „Va multumesc mult pentru tot sprijinul aratat! Imi este foarte greu. Mi-e frica sa ies din casa! Am fost doar la scoala, nu am vrut sa ies in evidenta. Toata lumea spunea ca eu sunt de vina, nu ei. Nu oamenii din sat, multe persoane mi-au spus asta. Am fost la psiholog. Am inceput sa ma simt mai bine dupa cele cateva sedinte facute. Mi-e teama ca ar putea sa scape. Mi-era foarte frica de ei …

Citeste tot articolul

Tânăra violată de şapte ori a APĂRUT pentru PRIMA OARĂ la TV! Vezi aici ce a spus.

Raluca, eleva violată de cei şapte băieţi din judeţul Vaslui, a acceptat să apară pentru prima oară la televizor. Raluca a cerut să între în direct în emisiunea lui Cătălin Măruţă. Ea a vorbit cu lacrimi în ochi. “Vă mulţumesc mult pentru tot sprijinul arătat! Îmi este foarte greu. Mi-e frică să ies din casă! Am fost doar la şcoală, nu am vrut să ies în evidenţă. Toată lumea spunea că eu sunt de vină, nu ei. Nu oamenii din sat, multe persoane mi-au spus asta“, a spus Raluca la PRO TV. “Am fost la psiholog, dar aş vrea să mai merg. Am început să mă simt mai bine după cele câteva şedinţe făcute. Mi-e teamă că ar putea să scape. Mi-era foarte frică de ei când i-am revăzut, mi-era teamă că nu cumva să mă jignească iar“, a declarat ea cu lacrimi în ochi. VEZI SI: Eleva violata in Vaslui si-a povestit drama IN DIRECT – Vezi VIDEO aici!

Citeste tot articolul

Eleva violata in Vaslui si-a povestit drama IN DIRECT – Vezi VIDEO aici!

Eleva care a fost violata de 7 indivizi din Vaslui a intrat in direct in emisiunea „La Maruta” pentru a vorbi despre drama pe care o traieste. „Imi este foarte frica sa ies pe strada. Toti spuneau ca eu sunt de vina, ca nu sunt ei de vina”, a povestit Raluca in direct „La Maruta”. Pe 14 august, la ora 10:00, cand va avea loc noul termen de judecata, mai multi oameni si-au anuntat deja prezenta, printre care si Catalin Morosanu. Raluca a mai spus ca a ajuns la psiholog si ca sedintele au ajutat-o sa isi mai revina dupa chinul prin care a trecut. CITESTE SI: Familia unui VIOLATOR din Vaslui, noi declaratii SFIDATOARE: „Nimeni nu face puscarie. Nu e prima data cand spune ca e violata”

Citeste tot articolul

Familia unui VIOLATOR din Vaslui, noi declaratii SFIDATOARE: „Nimeni nu face puscarie. Nu e prima data cand spune ca e violata”

Rudele lui Silviu Burada, cel care a luat-o cu masina pe eleva de 18 ani si i-a adus apoi pe ceilalti sase sa o violeze, continua sa o umileasca pe fata. „Nu e prima data cand spune ca e violata. Nu va face nimeni puscarie pentru ca suntem destui care ii sustinem”, spune Gina Claudia Burada. Rudele principalului vinovat de violul salbatic asupra fetei de 18 ani continua sa sfideze. Acestea o acuza pe eleva de minciuna si sustin ca nimeni nu va ajunge la inchisoare. „Nu va m ai stresati atat nu face nimeni puscarie stiti dc? Pt k suntem destui care ii sustinem si care le vom fi alaturi pt k ii cunoastem si o cunoastem si pe ea… Si ea nu e prima data cand spune ca e violata m ai are vreo cateva dosare de viol pl politie si s a dovedit k fata nu e chiar cum o credeti voi”, a scris astazi Gina Claudia Burada pe Facebook. Mama lui Silviu Burada a contribuit si ea la defaimarea victimei violului. Ea a creat o pagina de Facebook unde i-a indemnat pe sateni sa scrie tot ce stiu despre comportamentul „imoral” al fetei. Ulterior pagina a fost stearsa. Silviu Burada a fost cel care a luat-o cu masina pe eleva de 18 ani, pacalind-o ca o va duce acasa. El a fortat-o sa mearga pe un camp unde si-a chemat si prietenii, toti violand-o cu salbaticie pe fata. Marturia fetei este socanta, a trebuit sa treaca prin torturi inimaginabile. „Am inceput sa plang, iar el a inceput sa tipe la mine. L-am rugat sa ma duca acasa, insa a spus ca nu voi pleca de acolo pana nu voi intretine relatii sexuale cu toti.  Avadanei Silviu m-a trantit in genunchi si m-a obligat sa-i faca sex …

Citeste tot articolul

Scandalul ia amploare. Anuntul facut in urma cu putin timp in cazul eliberarii celor sapte violatori din Vaslui

Presedintele CSM a sesizat Inspectia Judiciara in cazul eliberarii celor sapte violatori din Vaslui Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciara in vederea efectuarii de verificari potrivit competentelor, in cazul eliberarii celor sapte violatori din Vaslui. Inspectia Judiciara informeaza ca efectueaza verificari prealabile pentru a stabili daca exista indicii ale savarsirii vreunei abateri disciplinare de catre judecatorii care s-au pronuntat cu privire la masurile preventive luate fata de cei 7 inculpati din in cazul fetei violate la Vaslui, cat si de catre procurorii care au participat in sedintele de judecata, relateaza Agerpres. Termenul de efectuare a verificarilor prealabile este de 45 de zile cu posibilitatea prelungirii, motivat, de catre inspectorul sef cu inca 45 de zile, potrivit art. 45 alin.3 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. “La data de 23 iunie 2015, presedintele CSM a inaintat Inspectiei Judiciare sesizarea formulata de Asociatiei pentru Implementarea Democratiei, in continutul careia se solicita sa se efectueze verificari cu privire la masurile dispuse de judecatori si procurori in dosarul aflat pe rolul Judecatoriei Vaslui, care are ca obiect savarsirea infractiunilor de viol si lipsire de libertate in mod ilegal. Sesizarea a fost inregistrata atat la Directia de inspectie pentru judecatori cat si la Directia de inspectie pentru procurori”, precizeaza comunicatul Inspectiei Judiciare. CITESTE SI: Violatorii fetei din Vaslui au pagini de Facebook. Iata unde-i gasesti si ce posteaza Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID) a anuntat luni ca, in urma unei sesizari pe care a depus-o in luna iunie, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a sesizat Inspectia Judiciara in vederea efectuarii de verificari in cazul eliberarii din arest a celor sapte tineri acuzati ca au violat o eleva din Vaslui. „Ca urmare a sesizarii de catre Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID) in data de 23 iunie 2015, atat a Consiliului Superior …

Citeste tot articolul

„Violeaz-o pe mă-ta cinci minute” | Articol DEVASTATOR al unei jurnaliste despre jegurile din Vaslui

Jurnalista Ramona Ursu a scris un editorial foarte dur pe marginea scandalului violului din Vaslui, în care sunt judecați 7 tineri. Aceștia sunt acuzați că și-au bătut joc de o fată de 18 ani din localitatea lor, însă lucrul mai grav este că judecătorii au decis că ei poti fi judecați în libertatea, puânt să stea chiar lângă victima lor. M-am gândit să vorbesc cu voi despre şcoală, despre ce naiba aţi învăţat, mă, jegoşilor, până la 18, 20, 23 de ani? Ce-aţi văzut, mă, la nenorociţii ăia de profesori care v-au „educat” şi v-au trecut clasa atâţia ani? Ani în care am convingerea că aţi fost la fel de animale ca şi acum. Ani în care dascălii ăia plătiţi din banii mei să vă înveţe pe voi, mă, idioţilor, măcar să vă scrieţi numele, s-au făcut că nu văd ce loaze sunteţi. Ce criminali în serie vă pregătiţi să deveniţi. S-au făcut că nu văd pentru că, Dumnezeule!, voi sunteţi copiii ăia din familii de gospodari, nu? Voi sunteţi băieţii ăia buni, cu maşini şi case mari în sat, nu? Voi sunteţi stâlpii satului ăla blestemat, care aţi furat ceva prin Germania, v-aţi întors acasă cu doi euro şi v-a explodat masculinitatea în voi, nu? Mamele voastre sunt ţaţele alea cu feţele tâmpe, urâte şi proaste ca dracu, întinse de tot satul, nu? Până au rămas gravide cu voi şi le-au luat nişte alcoolici, pe care i-au păcălit că sunteţi odraselele lor, nu? Mămicile voastre sunt toantele alea care-şi puneau fusta aia bună pe ele şi baticul legat în vârful capului şi alergau la şcolile voastre ratate, cu găinile tăiate, pârlite şi înfăşurate-n ziare, ca să-i ducă ceva bun lu’ doamna profesoara, nu? Aşa, ca să vă-nţelegeţi cu toţii frumos acolo, ca-ntre oameni gospodari de la ţară, să terminaţi …

Citeste tot articolul

Mărturiile tulburătoare ale FETEI VIOLATE de sapte bestii din Vaslui: M-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa

Eleva este dintr-o localitate din Vaslui şi făcea naveta zilnic pentru a merge la liceu, în oraş. Anul trecut, pe 10 noiembrie, adolescenta terminase cursurile cu o oră mai devreme, în jurul orei 17. Fata le-a dezvăluit anchetatorilor că s-a oprit pe o bancă în parc, deoarece nu avea autobuz la acea oră. Atunci şi-a făcut apariţia unul dintre violatori, pe care îl cunoştea. Acesta s-a oferit să o ducă acasă, iar ea a acceptat. În maşină nu era singur, ci mai era cu un prieten. Când a observat că trece de localitatea ei, eleva i-a cerut şoferului să oprească pentru a putea coborî. Tânărul, în schimb, a dus-o pe fată pe un câmp, unde a lăsat-o în pielea goală, în frig şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. Cel care i-a promis că o conduce acasă a fost şi primul care a violat-o, după care a venit rândul însoţitorului său. Dar umilinţele nu se opresc aici. Cei doi şi-au mai chemat încă 4 prieteni. CITESTE SI: C**va de Judecătoare care i-a eliberat pe VIOLATORII din Vaslui a demisionat! Lua şpagă! Eleva batjocorită a mărturisit: „Am început să plâng, iar el a început să ţipe la mine. L-am rugat să mă ducă acasă, însă a spus că nu voi pleca de acolo până nu voi întreţine relaţii sexuale cu toţi”, a povestit tânăra. Apoi victima a fost plasată celui de -al doilea violator care aştepta la rând. „Avadanei Silviu m-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa”, a mai spus tânăra. CITESTE SI: Pușcăriașii din toată România s-au unit! ” Îi așteptăm pe cei 7 băieți care au violat-o pe fata din Vaslui sa-i f*tem in cur” ! Indivizii au stropit-o pe urmă cu alcool …

Citeste tot articolul

C**va de Judecătoare care i-a eliberat pe VIOLATORII din Vaslui a demisionat! Lua şpagă!

După tot scandal care a pornit în presă şi după vehementa reacţie a opiniei publice vis-a-vis de eliberarea violatorilor din Vaslui, apar la suprafaţă şi noi informaţii despre judecătoarea care i-a eliberat. Se pare că totul a depins de mâna unei singure persoane: magistrata Georgiana Moldovan, până acum câteva luni președinte al Judecătoriei Vaslui. Georgiana Moldovan este care în data de 9 aprilie 2015 a dispus eliberarea a 3 dintre violatori, mai exact a celor care și-au recunoscut vina și au fost de acord să coopereze cu judecătorii. Eliberarea celor trei a avut efectul domino, astfel încât judecătoarea mărinimoasă a dispus eliberarea şi celorlalţi patru. Cei patru susţinuseră iniţial că fapta s-a petrecut cu acceptul fetei. Surpriza vine câteva luni mai târziu, când judecătoarea Georgiana Moldovan a demisionat în mai 2015 din funcţia de preşedinte al Judecătoriei Vaslui, cerând să fie detașată la Școala Națională de Grefieri pe un post de formator. Conform site-ului adevărul.ro, timp de 3 ani de acum încolo, aici fosta judecătoare va ţine cursuri de Procedură Penală. Presa locală merge şi mai departe. Sunt multe voci care susţin chiar că judecătoarea ar fi putut lua mită de la violatori. Se ştie deja că indivizii provin din familii înstărite care au vrut în primă instanţă să strângă bani să-i cumpere fetei tăcerea, să o facă să-şi retragă plângerea. Familia fetei a refuzat banii și a cerut să se facă dreptate în justiție. CITESTE SI: Violatorii fetei din Vaslui au pagini de Facebook. Iata unde-i gasesti si ce posteaza Presa locală mai scrie că acesta este singurul caz de viol din Vaslui cu un număr atât de mare de inculpaţi în care judecătorii au hotărât din senin să îi judece pe violatori în stare de libertate. Reamintim că tragica poveste a fetei din Vaslui a pornit în noiembrie anul trecut …

Citeste tot articolul

Violatorii fetei din Vaslui au pagini de Facebook. Iata unde-i gasesti si ce posteaza

Cei sapte tineri din Valeni care au violat-o cu salbaticie pe o eleva de 18 ani sunt prezenti pe Facebook. Iata mai jos unde pot fi gasiti. Cu exceptia lui Silviu Burada, a carui mama a si facut o pagina de Facebook, acum stearsa, prin care incita oamenii sa o defaimeze pe fata violata, toti tin sa fie in continuare prezenti pe reteaua sociala. Violatorul Bogdan Boicu este cel mai activ, are postate numeroase fotografii in care pare ca se distreaza de minune. El spune ca lucreaza la „frec menta” si studiaza „barbut”.   Iata cum pot fi contactati cei sapte violatori. Click pe nume pentru a ajunge la pagina lor de Facebook: Burada Silviu (21 ani), Avadanei Silviu (22 ani), Bolboceanu Petrica (23 ani), Burlacu Paul Andrei (28 ani), Surleac Ioan (20 ani), Rotaru Alin Dumitru (18 ani) si Boicu Ionut Bogdan (21 ani). In ciuda faptului ca trei dintre cei sapte tineri si-au recunoscut fapta, in satul lor, victima este cea pusa la zid, fiind acuzata ca a instigat la viol. Apropiatii si rudele violatorilor au duc o campanie de denigrare a victimei pentru a-i creiona aspectul unei fete cu o moralitate indoielnica. In mediul online, au fost demarate campanii de sustinere a violatorilor. Mama unuia dintre violatori, Dorina Burada, chiar a infiintat o pagina de Facebook in care ii indemna pe oameni sa scrie ce stiu despre comportamentul „indoielnic” al fetei violate. Mai mult, apropiatii violatorilor sustin ca victima a avut parte de „sex surpriza” si nu a fost violata, motiv pentru care ei cer ca prietenii lor sa nu fie pedepsiti pentru cinci minute de placere. CITESTE SI: Pușcăriașii din toată România s-au unit! ” Îi așteptăm pe cei 7 băieți care au violat-o pe fata din Vaslui sa-i f*tem in cur” ! „Fata s-a retras in …

Citeste tot articolul

VEZI CE IMAGINI au găsit ANCHETATORII în telefonul unuia dintre tinerii care a violat-o pe fata din Vaslui!

Detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul celor 7 băieți din satul Vasluian care au violat o tânără de 18 ani. Anchetatorii au intrat pe contul de Facebook al unuia dintre băieți și au regăsit o conversație în care acesta vorbea cu un alt băiat de o filmare făcută pe câmpul pe care fata a fost violată. Anchetatorii au confiscat imediat toate dispozitivele de stocare media și le-au luat la puricat, ce au văzut, i-a îngrozit. Monștrii cu chip de oameni au filmat în timp ce o abuzau pe tânără. Toată România așteaptă cu sufletul la gură momentul în care cei 7 vor fi încarcerați. Băieții și-au pus în cap nume grele, de la interlopi la oameni normali, toți vor să-i vadă pedepsiți pentru fapta lor. Chiar ieri, Marius Crăciun, un temut interlop încarcerat în Spania a postat pe propria pagină o scrisoare pe care le-o adresă băieților. Vezi aici ce le transmite un INTERLOP celor 7 băieți care au violat-o pe fata din Vaslui! CITESTE SI: Pușcăriașii din toată România s-au unit! ” Îi așteptăm pe cei 7 băieți care au violat-o pe fata din Vaslui sa-i f*tem in cur” !

Citeste tot articolul

Vezi ce a postat unul dintre VIOLATORII din Vaslui pe Facebook!

Scandalul din cazul fetei violate din Vaslui ia amploare. Tinerii pusi la zid de toata Romania fac gafa dupa gafa! Cea mai noua postare a unuia dintre baieti i-a adus amenintari, inclusiv de la interlopi romani. In timp ce o viata este distrusa, Razvan Rau ( unul dintre monstrii ) sta pe o retea de socializare si posteaza poze cu titlul ” Trecem noi si peste asta „. Ceea ce e cu adevarat deplorabil este reactia apropiatilor. CITESTE SI: Vezi aici ce le transmite un INTERLOP celor 7 băieți care au violat-o pe fata din Vaslui!

Citeste tot articolul

Vezi aici ce le transmite un INTERLOP celor 7 băieți care au violat-o pe fata din Vaslui!

Cazul care a indignat o țara întreagă este iarăși discutat. Zilele trecute, Marius Crăciun, un interlop temut din Botoșani și-a spus și el cuvântul printr-o postare : ” Băi idioților, cum ați putut să faceți asta unei fețe singure? 7 animale fără suflet sunteți ba! Dacă va prind, o să va dau eu numai surprize surprize. Să va mai zic ceva, ați zis că așa merită? O să plângeți pe la toate ușile și nimeni n-o să va mai scape din mână mea! Am prieteni peste tot gata să va găsească. Norocul vostru e că aveți miliția pe aproape, că de nu, dădeam noi ochii față în față. ” Asta susține Marius Crăciun ( deși este încarcerat într-o închisoare din Spania ). (sursa) CITESTE SI: Violeaz-o pe mă-ta cinci minute, mă, psihopatule! Sigur o să-i placă!

Citeste tot articolul

Declarațiile HALUCINANTE ale bestiilor care au violat o elevă până a leșinat: „Nu a fost viol, ci sex surpriză”

Eleva din judeţul Vaslui violată de şapte tineri ore în şir, până la leşin, este supusă unui tir de umilinţe şi jigniri. Rudele şi apropiaţii celor care au batjocorit-o duc o campanie de denigrare a adolescentei atât pe reţelele sociale, cât şi în comunitatea locală. Presiunile asupra tinerei violate în noiembrie 2014, în timp ce se întorcea de la şcoală, au început odată cu arestarea celor şapte agresori şi au escaldat după ce au fost puşi în libertate. Apropiaţii agresorilor judecaţi pentru viol şi lipsire de libertate spun despre victimă că „a distrus şapte familii“ şi că ar fi instigat să fie violată, scrie Adevarul.ro. CITESTE SI: Unul din cei 7 violatori din Vaslui dupa ce a abuzat o tanara pana la lesin AMENINTA: „O sa dau eu cu masina peste voi!” Startul campaniei de denigrare a fost dat de mama unuia dintre violatori. Dorina Burada, mama celui care a acostat eleva pe stradă, a creat un grup pe Facebook, intitulat „Apel către toţi cei care o cunosc de M.R.M. (n.r. -numele victimei minore este scris în clar pe reţeaua socială)“. „Vă rugăm dacă o cunoasteţi şi ne puteţi ajuta să lăsaţi comentarii în acest grup“, transmite mama violatorului Silviu Burada. CITESTE SI: Șocant! „Da, sunt mândru de ce am făcut!“- Declaraţia unui tânăr ce a violat o elevă până aceasta a leşinat Imediat după arestarea agresorilor, familiile lor au cerut îndurare şi au oferit diverse sume de bani victimei în schimbul retragerii plângerii la poliţie. În faţa refuzului, rudele şi prietenii violatorilor au acuzat-o că ar fi ticluit un scenariu menit să-i aducă o sumă şi mai mare de bani după ce ar fi „înscenat“ violul în grup. Pe internet, instigatorii au lansat zvonuri cum că, în trecut, adolescenta ar fi întreţinut relaţii sexuale în grup, ba chiar cu 12 persoane. …

Citeste tot articolul