Tag Archives: viol

Cazul SOCANT care CUTREMURA Romania. Mamă de 28 ani, reținută de procurorii DIICOT. Ce le făcea copiilor săi e HALUCINANT

O mamă, în vârstă de 28 de ani, a fost reţinută joi de procurorii DIICOT, fiind acuzată de viol şi pornografie infantilă, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale orale cu cei doi fii ai săi. Potrivit unui comunicat, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatei H. L. R., în vârstă de 28 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată. „În fapt s-a reţinut că, în perioada 10.09.2017 – 14.10.2017, inculpata H. L. R., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite prin intermediul unei aplicaţii informatice unui cetăţean american a întreţinut acte sexuale orale cu fiii săi minori, în vârstă de 3 ani şi, respectiv, 7 ani, la data săvârşirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa”, precizează anchetatorii. De asemenea, arată sursa citată, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat faptul că aceasta ar fi produs şi ar fi pus la dispoziţia cetăţeanului american, în mod repetat, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, materiale pornografice cu fiii săi minori, în schimbul unor sume de bani. „Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatei au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 HDD-uri, 2 telefoane mobile, 6 stick-uri, 3 SIM-uri şi diverse înscrisuri (transferuri bancare, scrisori etc.)”, se menţionează în comunicat. DIICOT informează că, în cursul zilei de joi, femeia urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citeste tot articolul

Justiția legalizează multiculturalismul prin viol? Imigranților li se găsesc tot felul de scuze ca să nu răspundă pentru faptele lor!

Dreptatea se face în funcție de culoarea pielii. Nu e vorba de rasism, ci de antirasismul progresist din Suedia. Justiția din „Arabia Saudită a feminismului”, cum a numit-o Julian Assange după ce a fost solicitată extrădarea lui pentru viol (deși toate informațiile indică faptul că relațiile cu așa-zisele victime au fost consensuale), are două unități de măsură: una pentru albi (cazul Assange), alta pentruimigranți. Un așa-zis refugiat din Eritreea, care a comis un jaf și o tentativă de viol, nu va fi nevoit să facă nici măcar o zi de închisoare și nici nu va fi expulzat. Asta deși e major, nu are cetățenie suedeză, iar familia sa se află în Eritreea, relatează Fria Tuder pentru site-ul Infowars Europe. Mai întâi, tânărul african a atacat violent o suedeză de 17 ani la o petrecere, i-a rupt hainele încercând să o violeze și i-a furat telefonul mobil ca să nu poată suna după ajutor. Până la urmă, fata a reușit să scape, iar părinții ei au raportat incidentul poliției. Fără să se teamă că cineva îi poate face ceva, imigrantul a răspândit zvonuri că s-ar fi culcat cu fata, iar fratele și prietenii lui au hărțuit-o continuu până când au forțat-o să se mute din orașul Gothenburg. De altfel, la numai o zi după tentativa de viol, eritreanul și trei complici au atacat și au jefuit doi copii suedezi, în vârstă de 13 și 14 ani, amenințând că le vor „rupe toate oasele” dacă nu le dau toate lucrurile de valoare pe care le au asupra lor. Mai întâi, tânărul african a atacat violent o suedeză de 17 ani la o petrecere, i-a rupt hainele încercând să o violeze și i-a furat telefonul mobil ca să nu poată suna după ajutor. Până la urmă, fata a reușit să scape, iar părinții …

Citeste tot articolul

I-au VIOLAT fetita si sotia. Ce s-a intamplat apoi cu tiganii

Un barbat din Marea Britanie a luat atitudine dupa ce un grup de tigani din Romania i-au violat fetita si sotia. Dupa aflarea vestii si-a facut singur dreptate: Nimic nu anunta nenorocirea ce avea sa se intample. Un grup de tigani i-au invadat casa cu scopul de a fura. Ghinionul a facut ca barbatul sa se afle la servici, asa ca sotia si fetita acestuia au picat victime acestui grup de salbatici. Dupa aflarea vestii nu a mai stat pe ganduri si a actionat pe cont propriu. A gasit 3 dintre agresori inaintea politiei si a ucis doi dintre ei. Nota redactiei: Barbatul urmeaza a fi condamant pentru ca si-a razbunat familia. Este corect? Traducere de pe DailyMail.

Citeste tot articolul

Au eliberat victima și l-au încătușat pe agresor. Poliția a dezvăluit ce s-a întâmplat

Polițiștii buzoieni au devoalat întregul șir al evenimentelor – începute în noaptea de joi spre vineri. Agresorul este un bărbat de 35 de ani din Smeeni, pentru care judecătorul a emis cu câteva minute în urmă arest preventiv pentru 29 de zile. Bărbatul de 35 de ani a pătruns în locuința unui individ de 34 de ani din Merei. Pe fondul unei discuții legate de o datorie, cel din Smeeni l-a bătut pe cel din Merei, iar sub amenințare a întreținut relații sexuale cu concubina acestuia. Tot sub amenințare a obligat-o pe femeie să-l însoțească și a sustras din casă mai multe bunuri. Ulterior agresorul a mai violentat un tânăr în Gara Buzău și a spart un magazin din Săhăteni. Tărășenia s-a încheiat într-o cameră de hotel din Sinaia. Mascații au spart ușa, au eliberat-o pe femei și l-au încătușat pe agresor. COMUNICAT IPJ BUZĂU: În dimineața zilei de 1 februarie a.c., un bărbat de 34 de ani din comuna Merei a apelat S.N.U.A.U. 112 și a sesizat că a fost victima unei agresiuni. Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, fiind demarate verificări pentru clarificarea situației și identificarea persoanei indicată de apelant. Din cercetările efectuate a rezultat că bănuit de comiterea faptei este un bărbat, de 35 de ani, din comuna Smeeni, județul Buzău, care, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie ar fi mers la domiciliul reclamantului pentru clarificarea unor neînțelegeri legate de restituirea unei sume de bani. Ulterior, discuțiile au degenerat, iar tânărul de 35 de ani l-ar fi agresat pe bărbatul din Merei și, sub amenințări, ar fi întreținut relații sexuale cu concubina acestuia. La plecare acesta ar fi luat mai multe bunuri și sume de bani din locuință și ar fi forțat-o …

Citeste tot articolul

Caz ȘOCANT in Buzau

Un mega-scandal stă să izbucnească într-un centru aparținând DGASPC Buzău, după ce un angajat este suspectat că ar fi violat o tânără cu probleme psihice. IPJ Buzău deschis un dosar penal și face cercetări în cazul unei agresiuni sexuale săvârșite de un angajat al DGASPC asupra unei minore. Conform anchetei preliminare, un instructor angajat al Complexului de Servicii pentru Copilul cu Handicap nr.14 din Râmnicu Sărat ar fi obligat o minoră de 17 ani să întrețină cu el relații sexuale orale care s-au repetat pe parcursul lunii decembrie și începutul lunii ianuarie. Fapta s-ar fi petrecut la jumătatea lunii decembrie, iar de atunci și până în data de 7 ianuarie când minora a sesizat fapta instructorul în vârstă de 54 de ani ar fi abuzat de tânără în repetate rânduri. Reprezentanții DGASPC au anunțat poliția, care a demarat o anchetă ce are drept obiect săvârșirea faptei de viol. Între timp, angajatul a fost mutat într-o altă unitate din subordinea DGASPC, unde nu intră în contact cu minorii. Oamenii legii așteaptă acum rezultatul examinării medico-legale și al evaluărilor neuropsihiatrice ale minorei pentru a putea continua ancheta. – Sursa: Reporter Buzoian

Citeste tot articolul

Celebra melodie, INTERZISA de Crăciun

Una dintre melodiile populare în perioada sărbătorilor de iarnă, difuzată la radiouri din întreaga lume, a fost interzisă, după ce mai multe persoane s-au plâns că este „inadecvată”, „manipulează” și „încurajează violul”. Ascultătorii unei staţii de radio din Cleveland, Ohio, s-au plâns că mesajul melodiei este în contradicţie cu mişcarea #MeToo. De aceea, Star 102 Cleveland a realizat un sondaj pe pagina de Facebook, să afle dacă ascultătorii nu mai vor să audă melodia la radio. 94% au răspuns că nu vor ca melodia să nu mai fie difuzată, pe motiv că este „clasică”, informează BBC News. Cu toate acestea, un realizator radio a susţinut că versurile sunt „greşite” şi „manipulează”, motiv pentru care melodia nu va mai fi difuzată la radio, scrie Ştirile PRO TV. „Lumea în care trăim este foarte sensibilă şi oamenii se supără uşor, însă într-o lume în care mişcarea #MeToo le-a dat femeilor vocea pe care o meritau, cântecul nu mai are ce căuta (n.r – pe post)”, a susţinut Glenn Anderson. Melodia „Baby It’s Cold Outside” a fost scrisă de Frank Loesser în 1944 şi, de-a lungul anilor, a fost cântată de Lady Gaga, Michael Buble, Tom Jones, Cerys Matthews şi de actori precum Will Ferrell şi Zooey Deschanel. Melodia are forma unei conversaţii în care un bărbat încearcă să convingă o femeie să rămână la el peste noapte, din cauza vremii nefavorabile. Femeia îi spune: „Chiar trebuie să plec”, la care el insistă: „Dar, dragă, e frig afară”. Într-un alt vers, ea îl întreabă „ce e în băutură”, iar el îi spune că „nu sunt taxiuri disponibile”, vers interpretat de unii ascultători ca o aluzie la viol.

Citeste tot articolul

Un POLITIST a VIOLAT doua adolescente sub amenintarea pistolului!

Seful de post din localitatea vasluiana Vetrisoaia este acuzat ca, sub amenintarea armei din dotare, a violat doua adolescente chiar in sectia de politie. Doua minore au facut plangere penala impotriva sefului de post din Vetrisoaua, Marius Dan Nitica. Fetele il acuza pe politist ca le-a violat in noaptea de „Mihail si Gavril”, dupa ce au participat la o onomastica. Fetele u povestit cu lux de amanunte colegilor lui, apoi, procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Husi, ce au patit în noaptea de “Mihai si Gavriil”, dupa ce au participat la o onomastica, în satul Lunca Banului. Ancheta în cazul politistului de la Vetrisoaia, Marius Dan Niticã, pare cã bate pasul pe loc. Desi este vâlvã mare la nivel national dupã ce a iesit la ivealã cazul politistului-pedofil si ministrul de Interne Carmen Dan a anuntat cã vrea sã facã curãtenie în rândul politistilor care nu fac cinste, la Vaslui nu se miscã nimic în cazul sefului de post acuzat de viol. Împotriva acestuia, douã minore au fãcut plângere penalã, acuzându-l, alãturi de alti doi indivizi, de viol si lipsire de libertate. Dosarul se aflã în lucru, spun reprezentantii Parchetului Husi, iar pânã se va stabili dacã a violat sau nu fetele chiar în sediul Politiei din comunã, politistul continuã sã fie justitiarul în functie din comuna Vetrisoaia. Oricum, el s-a declarat din capul locului nevinovat! Nu iese fum, pânã nu faci foc! Proverbul vechi se potriveste cum nu se poate mai bine în cazul politistului Marius Dan Niticã. Acesta, în ciuda functiei sale si a eticii care caracterizeazã angajatii MAI, a ajuns sã fie acuzat de fapte socante: viol si lipsire de libertate! Douã pustoaice minore, una din Vãleni si alta din Munteni, au povestit cu lux de amãnunte colegilor lui, apoi, procurorului din cadrul Parchetului de …

Citeste tot articolul

In sfarsit avem o tara ca afara! Un pakistanez a încercat să VIOLEZE o fată de 12 ani din Suceava: întâi i-a oferit 10 lei pentru un sărut

Un refugiat de 20 de ani, din Pakistan, care locuieşte în Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi, judeţul Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi încercat să agreseze sexual o minoră în vârstă de 12 ani. La sfârşitul săptămânii trecute, un pakistanez în vârstă de 20 de ani, de la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi, judeţul Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că ar fi agresat sexual o copilă de 12 ani. Individul a abordat fata în apropierea Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, propunându-i în engleză să-i ofere un sărut în schimbul sumei de zece lei. Minora l-a refuzat şi a fugit într-o scară de bloc din apropiere. Ea a fost urmărită de pakistanez, care ar fi încercat să o sărute cu forţa. Copila a început să ţipe, moment în care agresorul a lăsat-o în pace şi a plecat din scara respectivă. Minora a fugit imediat acasă, unde i-a povestit mamei sale ce a păţit. Femeia a sunat în secunda următoare la 112, reclamând cele întâmplate. Poliţiştii au deschis imediat o anchetă, descoperind că autorul faptei este un cetăţean pakistanez în vârstă de 20 de ani. El a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de agresiune sexuală. După ce ordonanţa de reţinere a expirat, tânărul a fost lăsat în libertate sub control judiciar. Anchetatorii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs evenimentul.

Citeste tot articolul

REVOLTATOR: Pedofilul din Poliţie avea un protector ”înalt” la MINISTER! A violat o femeie, dar dosarul a fost „INGROPAT”

Pe cât şocant, pe atât de scandalos! Eugen Stan, pedofilul din Capitală, avea un protector ”înalt” la Minister, care în 2016 i-a ”îngropat” un dosar de viol. Eugen Stan, poliţistul de la Rutieră care a agresat vineri dimineaţă doi copii, în lift, are un trecut pe cât de şocant, pe atât de scandalos. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a aflat că, în 2016, Stan a violat o fată, fiind prins în flagrant de poliţiştii Sectiei 18. Dosarul a fost preluat de Departamentul de Control intern şi toată ancheta a ”murit” acolo. În 2010, acesta a fost transferat de la Jandarmerie la Rutieră, în condiţiile în care toate posturile la Poliţia Română erau blocate şi, în 2008, Emil Boc tăiase salariile şi blocase toate posturile. Eugen Stan a fost prins şi dus la audieri, luni dimineaţă, recunoscând în faţa autorităţilor fapta comisă. Bărbatul a fost găsit în această dimineaţă şi a fost săltat de la birou. Mama băieţelului şi a fetiţei a declarat că e în stare de şoc, după a aflat cele întâmplate cele mai noi informaţii în acest caz halucinant. În trecut, Eugen Stan a fost agent de Poliţie Comunitară, a lucrat la jandarmi, iar acum ocupa funcţia de agent în cadrul Poliţiei Rutiere din Capitală. Agentul este la Brigada Rutieră din 20 august 2010. VEZI SI: DEZVALUIRI HALUCINANTE: Primele declaratii ale politistului pedofil, pana si anchetatorii sunt socati. Detalii despre viata personala a pedofilului În urmă cu patru zile, el a agresat sexual doi fraţi într-un lift dintr-un bloc situat în sectorul 6 al Bucureştiului.Tatăl micuţilor era la serviciu, iar mama lor se afla internată în spital, astfel încât băiatul şi fetiţa au fost lăsaţi în grija unei persoane apropiată familiei. Eugen Stan, bărbatul care a abuzat cei doi copii, a fost audiat. Bărbatul ar mai fi fost …

Citeste tot articolul

REVOLTATOR: Un TIGAN cere taxa de protecţie colegului român pentru a nu-i VIOLA SORA MAI MICA. Procuratura NU A FACUT NIMIC! Pedeapsa? Nota 7 la purtare!

Un elev de liceu, de etnie tiganeasca, din judeţul Vaslui a fost trimis în judecată de procurori fiind acuzat că a şantajat un coleg, căruia îi solicită taxă de protecţie şi-l ameninţa că-i violează sora. Un nou caz de rasism. Când se vor opri românii în a-i oprima pe bieții țigani? Cazul extrem de grav s-a petrecut în Murgeni, un oraş din Vaslui, unde aproape jumătate din populaţie este de etnie rromă. Nimeni n-ar fi putut să prevadă asta. Agresorul, un elev de clasa a IX-a, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de şantaj, însă procurorii au dispus ulterior cercetarea lui sub control judiciar, măsură care a fost prelungită şi pe parcursul procesului. Procurorul, prietenul nostru. A zis nimeni niciodată. În faţa anchetatorilor, elevul şantajist şi-a recunoscut faptelele, pe care le-a pus pe seama nevoii de a face rost de bani uşor. Conduită procesuală sinceră, regretul invocat în faţa instanţei, faptul că este minor i-au convins pe judecători să-i aplice elevului o pedeapsă blândă: măsura asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, ”pedeapsă” rămasă definitivă, pe care agresorul tocmai a ispăşit-o. … Pedeapsa, ca și băiatul, putea fi doar blândă. Taxă de protecţie antiviol ”La dată de 19.10.2016, prin intermediul aplicaţiei de Messenger a reţelei de socializare Facebook inculpatul Ş.A. i-a trimis un mesaj persoanei vătămate A. A. solicitându-i că la dată de 21.10.2016 să-i dea suma de 50 de lei cu acelaşi titlu de taxă de protecţie. De asemenea, i-a transmis acestuia să şteargă conversaţiile şi să nu spună nimănui că îi cere bani, în caz contrar îl va tăia cu cuţitul şi va pune ţiganii să-i violeze sora (care este elevă în cadrul aceluiaşi liceu, având 14 ani)”, se menţionează în hotărârea judecătorilor. Asta înseamnă să fii mafiot. Elevul şantajat şi-a făcut curaj şi …

Citeste tot articolul

Tinerii acuzaţi că au violat o fată, arestaţi. Iata ce vrea tatăl fetei pentru a retrage acuzaţiile

Trei tineri cu vârste de 20 şi 21 de ani au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi abuzat de o fată de 21 de ani din Băleni. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, cei trei sunt acuzaţi de lipsire de libertate şi viol. Anchetatorii au stabilit că unul dintre ei a cunoscut pe Facebook o tânără în vârstă de 21 de ani şi, după ce au discutat o perioadă în mediul online, bărbatul i-a dat întâlnire. Ameninţată cu un cuţit Cei doi s-au întâlnit în seara zilei de 30 octombrie în localitatea Băleni, iar bărbatul a obligat-o pe tânără să urce în autoturismul în care se aflau cei doi prieteni ai săi, femeia fiind obligată să aibă relaţii sexuale cu toţi trei. Pentru a-şi retrage plângerea, tatăl fetei le-a transmis celor trei că trebuie să plătească mii de euro, iar unul dintre ei trebuie să o ia de soţie pe fata umilită.

Citeste tot articolul

VIDEO! Şofer scăpat teafăr dintr-un accident, BATUT CRUNT DE NISTE TIGANI care veneau de la FURAT! Bătăușii l-au ameninţat că-i violează și nevasta

BATUT CRUNT DE NISTE TIGANI VENITI DE LA FURAT. Un șofer a lovit din spate o căruță care circula noaptea fără semnalizare pe drumul național ce merge de la Tîrgu Neamț la Piatra-Neamț. În căruță se aflau 5 tiganiă, iar căruța, conform legii, nu avea voie sub nicio formă să circule pe drumul național. Mai mult, tiganii din căruță nu au putut să justifice sacii cu de porumb pe care îi transportau, nu aveau vreo vestă reflectorizantă și nici vreun mijloc de iluminare. Deși șoferul absolut nevinovat a scăpat teafăr din accident, el a fost bătut cu bestialitate de ocupanții tigani ai căruței implicați în accident și au amenințat soția șoferului cu violul. Polițiștii au deschis un dosar și verifică circumstanțele în care s-a produs accidentul, precum și agresiunile ulterioare.

Citeste tot articolul

Un PERVERS a TERORIZAT tinerele din Bucureşti: ‘Mi-a rupt rochia de pe mine şi a încercat să mă violeze!’

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă după ce a terorizat mai multe tinere din Capitală, încercând să le violeze în scările blocurilor, conform Observator.tv. Ieri, suspectul a fost reţinut şi acuzat de tentativă la viol, agresiune sexuală şi violare de domiciliu. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a încercat să violeze mai multe femei şi chiar a intrat peste ele în casă. În cazul uneia dintre victime, agresorul s-a masturbat în faţa uşii apartamentului şi a bătut la uşă, iar când femeia a deschis, a atacat-o în propria casă. „La data de 11 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 17 au fost sesizaţi de către o tânără, în vârstă de 19 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în scara unui bloc din sectorul 5, un bărbat necunoscut a încercat să o dezbrace de rochie, după care a urmărit-o, încercând să o împiedice să intre în apartament. Cu toate acestea, victima a reuşit să închidă uşa, cu ajutorul surorii sale, care se afla în locuinţă. Ulterior, bărbatul a pătruns pentru scurt timp în apartament, de unde tinerele au reuşit să îl determine să plece. În urma schimbului de informaţii cu Secţia 7 Poliţie, a fost identificat un bărbat, în sarcina căruia a fost reţinută fapta reclamată, stabilindu-se totodată că acesta a mai săvârşit alte două infracţiuni de agresiune sexuală. Astfel, la data de 11 august a.c., în jurul orei 12.00, în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 2, o femeie, în vârstă de 32 de ani, a fost atacată din spate de bărbatul menţionat, care a atins-o în zona intimă, trăgând-o de lenjerie. La data de 12 septembrie a.c., o femeie, auzind bătăi insistente în uşa de la …

Citeste tot articolul

FOTO REVOLTATOR: Un TIGAN RASIST AMENINTA PE FACEBOOK CA VA F*TE TOATE ROMANCELE!

Un tigan rasist ameninta pe un grup de Facebook cum va f*te el toate romancele. Dupa ce ca ii tinem din contributiile noastre la stat, dupa ce ca le oferim atatea drepturi .. au inceput sa faca pe teroristii in Romania, intr-o tara care incerca sa-i integreze dar fara sanse de reusita. Voi ce parere aveti? Va punem mai jos la dispozitie imaginile si profilul acestui om de nimic: Il gasiti la aceasta adresa de Facebook: https://www.facebook.com/marius.andronache.16 / va rugam sa nu-l injurati. Atat il duce capul si vocabularul. Este suficient sa vedeti cine este sa va faceti o simpla impresie despre acest „om” care arunca cu noroi in toti …si de ce nu, isi face propria etnie de ras. In poza se observa foarte bine cum domnul Andronache Marius face diferenta intre tigani si romani. El nu se considera roman, se considera etnic tigan si ataca romanii prin injurii rasiste si amenintari aduse la adresa femeilor care nu-s de originea sa: VEZI SI: O femeie a fost VIOLATA de patru TIGANI de faţă cu soţul ei. Cei doi au fost luaţi la ocazie de către violatori

Citeste tot articolul

Tânără germancă de 19 ani VIOLATA și UCISA de un migrant afgan. Tatăl victimei e funcționar în Comisia Europeană – aia care încurajează islamizarea Europei!

„Maria Ladenburger, o studenta la medicina in varsta de 19 ani si fiica unui important functionar al Comisiei Europene, a fost violata si inecata in raul din orasul german Freiburg. Potrivit politiei locale, in urma investigatiilor facute a rezultat ca Maria se intorcea acasa pe bicicleta de la o petrecere la care fusese, in jurul orei doua si jumatate. Fata a fost atacata, violata si apoi inecata in rau de catre un migrant din Afganistan, care si-a recunoscut fapta. Fata era voluntara la un centru pentru refugiati, dar nu se stie inca daca aceasta il cunostea pe viitorul ei calau. La locul crimei s-au gasit o suvita de par si o esarfa, iar ADN-ul primei probe se potriveste cu cel al suspectului. Autoritatile il banuiesc pe baiat ca ar fi fost autorul unei alte crime petrecute la 30 de kilometri de Freiburg, la inceputul lui noiembrie. Si in acel caz victima a fost violata apoi ucisa.” Comentariul meu: Iată că nici măcar funcționarii europeni din comisiile care încurajează imigrația nu sunt feriți de dramele născute de animalitatea unora dintre imigranți. Ce ironie! Să fii important funcționar UE, să ai fata în regim de voluntar la un centru de refugiați, iar cei pe care vrei să îi primești cu pâine și sare să îți nenorocească familia… Dar contează oare astfel de evenimente pentru politica Germaniei? Nu! Să nu uităm că Merkel are mandat pentru islamizare și că va lucra în aceeași direcție chiar dacă o va viola și pe ea vreun imigrant! Aici e nenorocirea! – Adrian Albu

Citeste tot articolul

„Fetele albe sunt bune doar pentru sex”. Cum racola şi viola minore o temută grupare de traficanţi arabi

RASISM ANTI-ALB Opt arabi, membri ai unei grupări de traficanţi de sex din Marea Britanie au fost condamnaţi pentru că au exploatat sexual minore şi le-au supus la acte violente. Pe parcusul procesului, mai multe detalii şocante au ieşit la iveală, printre care şi faptul că bărbaţii se lăudau cu faptele lor în faţa victimelor. Cei opt arabi au abuzat trei fete cu vârstele de 13 şi 14 ani în 2003. Minorelor li se promitea o prietenie cu ei şi erau atrase de Sageer Hussain, care se purta frumos cu ele. Însă, la scurt timp, el devenea dominant şi ajungea să le folosească pentru sex, apoi îşi cheama prietenii care le abuzau la rândul lor. Fetele erau ţinute sub control cu ajutorul alcoolului şi al drogurilor. Sageer Hussain, în vârstă de 30 de ani, i-a spus unei victime de 13 ani că „fetele albe sunt bune doar pentru sex şi sunt toate nişte nenorocite”. El a fost condamnat pentru patru acuzaţii de viol şi una de atac sexual. Fratele lui, Basharat, de 40 de ani, a fost condamnat pentru că a agresat aceaşi fată. Victima, a povestit că a fost violată de mai multe ori de Sageer şi că nu a mers la poliţie pentru că bărbaţii au ameninţată că o vor viola pe mama ei. Prima dată, când fata era virgină, el a violat-o în faţa prietenilor, care apoi au agresat-o pe rând. Altă dată, Sageer a dat-o cu capul de o maşină, ţipând la ea şi apoi a violat-o pe o alee. Tot tânără a povestit că bărbatul a dat foc unui tub de deodorant în faţa ei şi a ameninţat-o, iar un alt individ i-a ţinut un cuţit la gât. Fata s-a dus la poliţie, dar a renunţat la plângere imediat. Culmea e că toate dovezile din …

Citeste tot articolul

AFIRMATIA SOCANTA A UNUI REFUGIAT in fata judecatorilor: AM VENIT IN EUROPA SA VA F*T FEMEILE!

Un refugiat din Algeria care traieste in Austria, a declarat in timpul unui proces, unde era acuzat de viol, ca a venit sa f*ta femeile. Articolul original din News Observer mai jos: It has not proven possible to deport the criminal because Algeria has no extradition agreement with Austria, and the invader is now being “tested for insanity,” the court was also told. According to the Nachtrichten news service, the attack took place in April this year, when the 35-year-old invader attacked a 41-year-old woman at a bus stop. The woman, identified in another Nachtrichten report as Timea Lorenz, fought back bravely. After he had pulled off her pants and lay down on top of her, she had bitten him through the lip. He then punched her several times in the face before running off. Timea suffered severe injuries, including a broken nose, and lost consciousness in the bushes where he had tried to carry out the attack. Witnesses, alerted by the noise, observed the attacker running off half-naked, bleeding profusely. The Wochenblick newspaper carried further details of the Algerian’s background. He had already been arrested in November 2015 for an attack upon a 58-year-old woman, and ordered deported. That deportation process had failed because there is no extradition agreement with Algeria, and that country routinely refuses to take back any of its citizens who have invaded Europe. The nonwhite criminal was denied “asylum” in Austria in 2012, and deported to Hungary—from where he had entered the country. He had however returned using a false French passport. In addition, he had been convicted of “several crimes” in France and Austria, the court heard. In court, the accused denied everything, swearing “by Allah” that he had not even been at the scene, the Wochenblick report continued. When asked by the prosecutor why …

Citeste tot articolul

BESTII, NU OAMENI! SASE TIGANI AU VIOLAT CU SALBATICIE O TANARA IAR PE FRATELE EI L-AU BATUT SI TALHARIT

Şase tigani cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani, din judeţele Botoşani, Sălaj şi Maramureş, au atacat doi fraţi care locuiau într-o baracă din comuna suceveană Cârlibaba. Dacă pe bărbatul de 40 de ani l-au bătut şi i-au furat suma de 500 de lei, pe sora acestuia, în vârstă de 29 de ani, au violat-o toţi şase într-o magazie. Violatorii au fost arestaţi preventiv. La data de 20 septembrie 2016, la ora 15.23, Gheorghe B., de 40 de ani, din comuna Remetea Chioarului, judeţul Maramureş, a reclamat prin 112 faptul că în noaptea de 18 spre 19 septembrie, în timp ce era într-o baracă din satul Şesuri, comuna Cârlibaba, a fost bătut de şase indivizi, care au violat-o pe sora sa Gabriela B., de 29 de ani, din aceeaşi localitate. Din primele cercetări făcute, anchetatorii au stabilit faptul că Gheorghe B. şi sora sa Gabriela B. locuiesc într-o baracă de pe raza comunei Cârlibaba. În noaptea de 18 spre 19 septembrie 2016, în jurul orei 00.00, în timp ce cei doi fraţi erau în baracă, au fost atacaţi de mai multi tigani, care locuiesc temporar pe raza oraşului Borşa, judeţul Maramureş, la o distanţă de circa doi kilometri de aceştia. Gheorghe B. a fost lovit cu pumnii şi picioarele, ocazie cu care i-a fost furată suma de 500 de lei dintr-un buzunar al pantalonilor. Gabriela B. a fost dusă cu forţa într-o magazie, unde a fost constrânsă prin violenţă să întreţină relaţii sexuale normale cu cei şase indivizi care au pătruns în baraca improvizată. Persoanele vătămate au fost duse la Cabinetul de Medicină Legală Câmpulung Moldovenesc, unde au fost examinate medico – legal şi au formulat plângeri penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de „viol” şi „tâlhărie calificată”. La sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei au fost duse mai multe persoane …

Citeste tot articolul

VIDEO: 50 de TIGANI care au violat si ucis o fetita de 9 ani STRAMUTATI DE URGENTA de autoritati dupa ce au fost atacati de multimea furioasa!

UCRAINA: Autoritatile au decis sa stramute zeci de tigani dintr-un sat din regiunea Odesa, dupa ce vecinii lor, de etnie ucraineana, le-au atacat casele, relateaza BBC. Violentele s-au declansat sambata in satul Loshchynivka din Odesa, la scurt timp dupa ce a fost descoperit cadavrul unei fetite de 9 ani. Politia a confirmat ca victima a fost violata de tigani. VEZI SI: Din răzbunare, un roman a călcat cu camionul o şatră de ţigani. 24 de morti. Sambata, o multime furioasa a atacat casale tiganilor, au dat foc asezarilor si au spart geamuri. Unul dintre atacuri a fost filmat iar imaginile urcate pe Youtube. Autoritatile au decis sa mute cei 50 de tigani in alta localitate de teama represaliilor. VEZI SI: Hădăreni – cel mai cumplit conflict între ROMANI şi TIGANI

Citeste tot articolul

SCHIZOFRENIE SOCIALA – O germancă de stânga agresată de imigranți a mințit despre cetățenia lor pentru a evita “ura rasială”

Un activist german de stânga a recunoscut că a mințit poliția despre o agresiune sexuală și a ascuns etnia atacatorilor din teama de a nu provoca “mai multă ură” împotriva refugiaților. Selin Goren, purtătoare de cuvânt a mișcării naționale Linksjugend, o ramură a partidului stânga german, a declarat că s-a înfuriat când un polițist a întrebat-o dacă atacatorii au fost refugiați. Goren a spus că a fost agresată și violată în ianuarie de trei bărbați de origine străină, care vorbeau arabă, în orașul german Mannheim, unde lucrează ca activist pentru ajutor de refugiat. Atacatorii i-au furat și geanta, a mai spus aceasta, potrivit rt.com. După atac, aceasta a mers direct la poliție, dar în loc de a depune o plângere cu privire la un atac sexual, ea a raportat doar faptul că a fost jefuită. De asemenea, ea a mințit în legătură cu etnia atacatorilor, susținând că a fost jefuit de un “grup mixt de germani și străini deopotrivă, care au vorbit germana unul cu altul.” (NapocaNews) Citeste si: http://www.nationalisti.ro/2016/05/refugiatii-alocati-romaniei-au-fugit-din-tabere-ca-sa-nu-ajunga-la-bucuresti/

Citeste tot articolul

Un „flăcău” moldovean de 20 de ani n-a putut să-și țină pantalonii pe el, și a comis-o cu o minoră de 12 ani

Un ” flăcău ” moldovean de 20 de ani n-a putut să-și țină pantalonii pe el, și a comis-o cu o minoră de 12 ani. Da, a întreținut raporturi amoroase interzise cu o minora moldoveanca, de aceasta data însa, cu acceptul ei. Ba chiar aceasta a insistat, deoarece el îi era drag.  O aventură amoroasă pe care un tânăr botoșănean ar fi avut-o cu fată de 12 ani, ar putea să însemne mulți ani în spatele gratiilor, pentru acesta. Ce s-a intamplat mai exact? Intre junele Valerică C., de 20 de ani, și o minora de 12 ani din aceeași localitate din preajma orașului Săveni s-a legat o legătura de prietenie puternică. Putem sa-i spunem dragoste, desi cuvântatul este forțat, dacă ne gândim la vârsta fetei. Cum legatura dintre ei trebuia sa ajunga la alt nivel, minora a ajuns în pat cu tânărul de 20 de ani, după mai multe discuții pe care cei doi le-au avut pe Facebook. În scurt timp, cel mai probabil de frică să nu își piardă proaspătul iubit, fata i-a propus lui Valerică să vină la ea acasă, pentru o partidă de amor, rămânând singură în locuință, fără părinți sau frații săi, iar totul s-ar fi petrecut în luna iunie a acestui an, scrie botosaneanul.ro Totuși, în urma partidei de s3x, fata voia să mai fie încă virgină, așa că l-a rugat pe Valerică C., cel care a dat curs invitației de a veni la minoră acasă, să întrețină raporturi sexuale anale. Deși au făcut totul în mare secret, despre isprava celor doi a aflat într-un final mama fetei de 12 ani, iar acest lucru a determinat-o să depună o plângere la Poliției. Din ancheta care a fost deschisă s-a confirmat că băiatul ar fi avut un raport sexual cu minora și a fost arestat preventiv, urmând să rămână în spatele gratiilor 30 de zile. …

Citeste tot articolul

Soc: O tanara de 18 ani a fost violata de CINCI imigranti sirieni

O tanara de 18 ani din comitatul Kent a fost violata in repetate randuri de cinci sirieni. Cosmarul tinerei a durat nu mai putin de cinci ore! Patru barbati au fost arestati, fiind acuzati de viol. Tanara, care locuia intr-un imobil al primariei in care au fost cazati recent de catre autoritati mai multi refugiati, a fost violata chiar in apartamentul in care locuia, in Gillingham. Victima sustine ca atacatorii sai sunt sirieni si, desi le-a declarat anchetatorilor ca cinci persoane au agresat-o, doar patru tineri au fost prinsi si retinuti. Potrivit surselor citate de dailymail.co.uk, tanara este „foarte afectata”. Desi le-au declarat anchetatorilor ca au sub 18 ani, acestia ii suspecteaza ca alta ar fi varsta lor reala. Aproximativ un milion de refugiati, in principal sirieni, vor ajunge in Europa pana la sfarsitul anului, estimeaza Comisia Europeana.

Citeste tot articolul

UN ARTICOL DE CACAT: DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE FEMEII VIOLATE DE EXTRATEREȘTRI

Niara Terela Isley, este fost ofițer al Forțelor Aeriene Americane și nu este singura care face astfel de afirmații. Niara Terela Isley, o femeie din Statele Unite ale Americii a reușit să șocheze întreaga planetă prin mărturisirea ei. Potrivit a1.ro, americanca declară că a fost răpită de extratereștri și violată de aceștia pe lună în fiecare noapte. Victima extratereștrilor povestește despre întreaga experiență pe care a avut-o pe lună și despre modul în aceștia se purtau cu ea. Conform declarației oferite de către Niara Terela Isley, extratereștrii o puneau la muncă. Victima era obligată să care diferite cutii de diferite mărimi. Deși mulți o consideră nebună, Niara susține că tot ce s-a întâmplat este adevărat și nu ar avea niciun motiv să inventeze o asemenea nebunie. Ciudat este faptul că Niara nu este singura femeie din lume care susține că a fost violată de către aceste ființe umanoide. Un caz asemănător a fost relatat cu ceva timp în urmă de către o femeie din Italia care susține că ar fi fost violată de un extraterestru. Cel mai șocant este faptul că italianca a putut să demonstreze că tot ce afirmă este adevărat. Femeia a arătat autorităților dovezi clare, filmări în care apărea nava așa numiților violatori. Victima susține că în urma nenumăratelor abuzuri la care a fost supusă a rămas însărcinată dar a avortat cu ajutorul medicilor italieni. La fel de șocant este faptul că acuzațiile femeii par din ce în ce mai reale și asta din cauză că fetusul avea o formă cu totul și cu totul ciudată, nu semăna deloc cu un om și avea niște trăsături grotești chiar macabre. Și în acest caz, foarte mulți oameni susțin că femeia, pe numele ei, Giovanna Podda minte și nu dorește altceva decât să își facă reclamă. Conform declarațiilor făcute …

Citeste tot articolul

Realitatea ASCUNSA despre IMIGRANTI: Epidemie de VIOLURI in Germania

Un numar tot mai mare de femei si de tinere adapostite in taberele de refugiati din Germania sunt violate, agresate sexual si chiar fortate sa se prostitueze de catre solicitantii de azil, avertizeaza ONG-urile germane, se arata intr-un articol publicat de gatestoneinstitute.org. Gatestone Institute este un think-tank din New York, presedinte al consiliului de administratie fiind John R. Bolton, fost ambasador SUA la ONU. Studiul organizatiei, bazat pe numeroase rapoarte si articole din presa germana, scoate in evidenta o realitatea socanta si prea putin cunoscuta, conform aktual24.ro Cele mai multe dintre violuri au loc in adaposturile mixte in care, din cauza lipsei de spatiu, autoritatile germane au cazat la un loc femei si barbati care impart atat zona de dormit, cat si toaletele. Multe dintre victime se tem de represalii, motiv pentru care pastreaza tacerea, sustin asistentii sociali. Institutul Gatestone mai atrage atentia si asupra faptului ca multe femei din Germania sunt violate de catre solicitanti de azil din Africa, Asia si Orientul Mijlociu. Multe dintre agresiuni sunt minimizate de catre autoritatile germane si de catre presa nationala, aparent pentru a evita starnirea unor sentimente anti-imigratie. Pe data de 18 august, patru ONG-uri care militeaza pentru drepturile femeilor, dar si care ofera asistenta sociala au trimis partidelor politice o scrisoare prin care avertizeaza asupra inrautatirii situatiei femeilor si copiilor in adaposturile pentru refugiati. „Afluxul tot mai mare de refugiati a complicat situatia femeilor si a tinerelor de la centrul de primire din Giessen (HEAE) si in filialele sale. Practica de a oferi cazare in corturi mari, lipsa unor toalete separate, incaperi care nu pot fi blocate, lipsa unor adaposturi sigure pentru femei si fete tinere sunt factori care cresc vulnerabilitatea femeilor si a copiilor in HEAE. Aceasta situatie nu face decat jocurile celor care atribuie femeilor un rol subordonat si …

Citeste tot articolul

TRAIM IN RROMania: O copilă de 15 ani a fost VIOLATA de doi POLITISTI!

Doi poliţişti au fost reţinuţi după ce au violat o fată de 15 ani fugită dintr-un centru de plasament. Poliţiştii au fost trecuţi în rezervă. Oprea: „Nu mai pot face parte din Poliţie” Doua jeguri (poliţişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi) au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au violat o fată în vârstă de 15 ani, care era internată într-un centru de plasament şi pe care au găsit-o pe stradă, după ce fugise din centru. Cei doi poliţişti sunt acuzaţi că au dus fata într-o fostă unitate de trageri şi au abandonat-o acolo, după abuz, ea fiind găsită de un cioban care a dus-o la spital, medicii sunând la 112 şi anunţând cazul. Surse din administraţia locală au declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii au găsit-o pe fata de 15 ani într-un parc din Călăraşi, după ce aceasta fugise din Centrul de plasament de urgenţă ”Sfânta Maria” şi au dus-o într-un fost poligon de trageri, situat la aproximativ un kilometru şi jumătate – doi kilometri, unde ar fi avut loc violul. După abuz, cei doi poliţişti au plecat şi au lăsat-o pe fată acolo, ea fiind găsită de un cioban. Acesta a luat-o şi a dus-o la spital, iar medicii au fost cei care au sunat la 112 şi au raportat un posibil caz de abuz sexual, au mai spus sursele citate. Fata de 15 ani fugise, luni, din Centrul de plasament ”Sfântul Ştefan” din comuna Perişoru, unde se afla din februarie 2013, când a fost abandonată de familie. Marţi, ea a fost găsită de către autorităţi în oraşul Călăraşi şi dusă în Centrul de plasament de urgenţă ”Sfânta Maria” din municipiu, de unde a fugit o zi mai târziu. ”Miercuri, trebuia sa mă duc eu să o iau de acolo, dar a fugit din nou”, a declarat, vineri dimineaţă directorul centrului de la …

Citeste tot articolul

Mesajul asta a creat isterie pe Facebook ” Toate FEMEILE sunt IN PERICOL ! ” le este frica sa mai iasa din CASA!

Un simplu mesaj scris de o tanara din Timisoara a pus pe jar toate femeile din Romania. Zeci de mii de distribuiri si mii de comentarii au fost suficiente pentru a convinge toate doamnele si domnisoarele sa nu mai iasa din casa neinsotite. “Daca plecati singure de acasa si va intalniti cu un copil plangand care are o bucata de hartie cu o adresa pe ea, NU IL INSOTITI LA ACEA ADRESA. Duceti-l direct la prima sectie de politie, pentru ca acest lucru este noul mod de racolare al proxenetilor. Avertizati-va toate cunostintele. Nu e o gluma!”, Tanara care a postat acest mesaj sustine ca una dintre prietenele ei a cazut prada traficantilor de carne vie care racoleaza femei prin aceasta metoda. Trimit o ” sageata ” care de regula apare sub forma unui copil foarte mic ce sustine ca si-a pierdut familia si fac apel la simtul civic al femeilor. De acolo totul este desprins din filmele horror, femeile ajung sa fie scoase din tara si astfel devin dame de companie sau dansatoare in barurile din strainatate. In momentul de fata organele abilitate sa dea un raspuns acestor temeri nu si-au spus cuvantul lucru pentru care cativa utilizatori spun ca acel mesaj ar fi de fapt o gluma nesarata. CITESTE SI: Cea mai mare FARSĂ a momentului! Nu vă lăsați păcăliți dacă circulați cu MAȘINA prin România!

Citeste tot articolul

Unul din cei 7 violatori din Vaslui dupa ce a abuzat o tanara pana la lesin AMENINTA: „O sa dau eu cu masina peste voi!”

Unul dintre cei şapte tineri din comuna Văleni acuzaţi că au violat o elevă navetistă a ameninţat joi jurnaliştii prezenţi la Judecătoria Vaslui că, într-o bună zi, îi va călca cu maşina pe trecerea de pietoni. Ameninţarea tânărului vine la nici o lună de când judecătorii vasluieni au dispus cercetarea în stare de libertate a celor şapte inculpaţi, tocmai pentru că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică şi au o conduită ireproşabilă în societate. Toţi cei şapte tineri au fost prezenţi astăzi la Judecătoria Vaslui, unde a fost programat un nou termen de judecată în dosar. Repartizat unui alt complet, după ce magistratul care a început cercetarea judecătorească a fost detaşat, la cerere, de la Judecătoria Vaslui, avocaţii au obţinut astăzi o nouă amânare, tot de o săptămână. La ieşirea din instanţă, la fel ca şi joia trecută, cei şapte violatori şi rudele acestora au devenit foarte vocali, adresând înjurături ziariştilor. Unul dintre inculpaţi, în timp ce se îndrepta de la Judecătorie spre Inspectoratul Judeţean de Poliţie, s-a oprit în dreptul jurnaliştilor, spunându-le pe un ton ameninţător: „Lasă că o să dau eu într-o bună zi cu maşina peste voi, pe trecerea de pietoni!”. Cei doi jurnalişti prezenţi în zonă au anunţat că vor depune plângere la Poliţie împotriva tânărului. „Nu este vorba de teamă sau intimidare, însă consider extrem de grav ca o persoană aflată sub imperiul unei măsuri preventive, cum este cea a arestului la domiciliu, să aibă o astfel de atitudine şi să sfideze legile ţării„, a declarat pentru Adevărul, unul dintre jurnaliştii ameninţaţi. Cei şapte tineri din Văleni au fost puşi în libertate luna trecută, înainte de Paşte. Iniţial, Judecătoria Vaslui a dispus eliberarea celor trei inculpaţi care şi-au recunoscut faptele şi au ales să fie judecaţi în baza acordului de recunoaştere. După o săptămână, …

Citeste tot articolul

Șapte neandertali au violat o fată până când aceasta a leșinat iar judecătorii din Vaslui zic că arestarea preventivă pe durată nelimitată n-are sens

Boicu Ionuţ Bogdan, Rotaru Alin Dumitru, Surleac Ioan, Ovidiu Burada, Silviu Avădănei, Petrică Bolboceanu şi Andrei Burlacu au violat o elevă timp de trei ore pe un câmp. Pentru că fetei i s-a făcut rău la un moment dat și a leșinat, cele șapte brute au stropit-o cu țuică pe față. În cele trei ore de chin fata a fost sunată de părinți, colegi și prieteni de 60 de ori. 60 de apeluri nepreluate – majoritatea probabil venind din partea părinților care nu pricepeau de ce fata lor n-a ajuns acasă – au fost găsite de polițiști pe telefonul fetei. Tatăl fetei, îngrijorat și disperat a sunat chiar și la 112. Brutele au dus fata acasă după viol și i-au spus să-și țină gura. Când a ajuns acasă a chemat ambulanța. Pacienta prezenta echimoze multiple şi a fost supusă unei traume, ce cu greu va fi depăşită, necesitând consiliere psihologică şi ajutor de specialitate, a precizat Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Medicii legişti care au examinat tânăra au confirmat că aceasta a fost victima unor agresiuni sexuale îngrozitoare. Rudele agresorilor au mers la părinţii fetei şi au încercat să-i cumpere în schimbul iertării. Părinţii însă au refuzat, ei cer să se facă dreptate, iar tinerii să răspundă în faţa legii. Tatăl fetei: Au venit la mine la poartã pãrintii bãietilor, sã-si cearã scuze, ca sã se împace, sã nu facã puscãrie. Unul dintre cei care au fost la mine la poartã mi-a oferit 200 milioane, numai sã nu facem plângere, au mai fost si altii, care m-au rugat sã le iert copiii! Nu este cale de întelegere, pentru ce au fãcut fetei mele, nu este pedeapsã destul de mare! Dacã mi se face milã de ei, lumea va crede cã fata mea este cea vinovatã, lucru care …

Citeste tot articolul

Musulmanii: Cand vom prelua Europa, vom legaliza violul asupra femeilor albe.

Citeste tot articolul

JAFURILE si VIOLURILE comise de soldatii RUSI in Romania

23 august libertate ne-a adus? Fărădelegile Armatei Roșii în România. Soldații sovietici au violat, jefuit și ucis fără discernământ Deşi teoretic eram aliaţi, când au intrat în România, sovieticii s-au comportat ca nişte adevăraţi cuceritori. Soldaţii şi ofiţerii ruşi au prădat civili, au dezarmat forţele de ordine româneşti şi au înjosit populaţia. În acest sens stau mărturie sutele de reclamaţii făcute la poliţie în perioada respectivă. Autorii acestor abuzuri nu au fost niciodată pedepsiţi. Documentele consultate de „Evenimentul zilei” sunt publice şi se află în custodia Arhivelor Naţionale. Pe 1 decembrie 1944, gardianul public Augustin Băbălău din Deva a fost dezarmat de patru soldați sovietici după care a fost jefuit. ”Doi dintre ei au îndreptat către mine revolverele iar alți doi au început să mă caute prin buzunare. Cu această ocazie mi-au luat revolverul de serviciu marca Browning, un ceas de mână, mănușile precum și suma de 20.000 de lei. După ce mi-au luat bunurile, sub amenințarea armei m-au obligat să plec în direcția opusă iar ei au fugit către gară”, se arată în declaraţia lui Băbălău, consemnată de poliţia Deva. Pe 16 octombrie 1944, locuința gardianului Viorel Bozeșan din Orăștie, județul Hunedoara, a fost devastată de soldații ruși. I-au furat pistolul, ”o căciulă, o flanea de lână, una pereche pantaloni de uniformă, un ceas vechi și un briceag”, se arată în declarați acestuia. Răpiri de pe stradă Pe 2 decembrie 1944, Chestura Poliției Arad emitea un ordin pentru identificarea unei eleve răpite de sovietici cu o zi înainte. Fata era nepoata unui comisar român. ”Luați imediat măsuri pentru urmărirea, identificarea, reținerea și trimiterea la Inspectoratul Regional de Poliție Timișoara a elevei Barencz Gertruda de 13 ani, nepoata comisarului Popescu Cornel, din Timișoara, care în ziua de 1 decembrie a.c. a fost luată de un medic căpitan sovietic și alți …

Citeste tot articolul

Daca nu sunt pe front, unii soldati americani violeaza gravide sau ucid artisti pe trecerea de pietoni

Tot mai mult, datorită faptului că SUA este unica supraputere militară de pe glob, soldaţii americani se poartă deasupra legii, parcă ar fi pretorienii imperiului roman. Unii soldaţii americani, dacă nu ucid civilii de la nunţile afgane sau irakiene din zona frontului, ca victime colaterale, violează gravide sau ucid artişti rock pe trecerea de pietoni cu jeep-ul. Că în Afghanistan sau Irak, datorită stresului războiului, psihologic soldaţii americani mai au o scuză că-şi pierd cumpătul şi ucid civili nevinovaţi la nunţi sau asasinează săteni, în Europa, pe vreme de pace vaşnicii membrii US Army se cred tot la război. Aici putem vorbi de un complex de superioritate al militarilor americani, care se cred deasupra legilor omeneşti şi pot face ce vor, să-şi satisfacă poftele ucigaşe sau sexuale, fără să fie pedepsiţi. În decembrie 2004 un Ford Expedition condus de Christopher Van Goethem, soldat american de la Ambasada SUA din București, la ucis pe artistul rock Teo Peter pe o trecere de pietoni. Soldatul nu a fost artestat de autorităţile române de teamă să nu fim daţi afară din NATO, culmea slugărniciei politicienilor români, iar americanul a fost luat de serviciile secrete ale SUA cu un avion şi trăieşte bine mersi la o fermă de peste ocean râzând în faţa românilor, pe care îi consdideră sub-oameni dintr-o ţară sub-colonială. Faptul că militarilor americani le-a mers, un incident grav s-a repetat zilele trecute. Doi militari americani staţionaţi la o bază din nordul Italiei sunt acuzaţi de violarea unei românce prezentată drept prostituată, cazul stârnind tensiuni diplomatice între Roma şi Washington, în contextul în care justiţia americană solicită repatrierea celor doi, scrie Il Giornale di Vicenza. Cei doi militari americani – Gray Gerelle Lamarcus şi Edil Mc Cough (amândoi în vârstă de 21 de ani) – sunt staţionaţi la baza militară Del Din, …

Citeste tot articolul

Romanca insarcinata VIOLATA de doi militari americani in Italia

O româncă de 24 de ani din Italia a fost violată zilele trecute de doi militari americani staţionaţi într-o bază din nordul ţării. Tânăra, însărcinată în 6 luni, a fost prezentată de presa din Peninsulă ca fiind o prostituată. Identitatea acesteia nu a fost dezvăluită. Cazul a stârnit tensiuni între Roma şi Washington, în contextul în care justiţia americană solicită repatrierea celor doi, scrie Il Giornale di Vicenza. Gray Gerelle Lamarcus şi Edil Mc Cough, ambii de 21 de ani, sunt staţionaţi la baza militară Del Din, situată în apropierea oraşului Vicenza, din regiunea nordică Veneto. Americanii sunt acuzaţi că au bătut-o şi violat-o pe româncă şi că în plus au şi tâlhărit-o. După comiterea faptelor, tânăra a fost abandonată pe un câmp. Din cauza agresiunii, victima riscă să piardă sarcina şi este internată într-un spital din San Bortolo, în apropiere de Vicenza. Statele Unite solicită repatrierea celor doi militari americani pentru a fi judecaţi de o instanţă americană, informează Mediafax. Primarul din Vicenza, Achille Variati, i-a cerut ministrului italian al Justiţiei, Andrea Orlando, să intervină pentru a opri extrădarea celor doi militari în SUA, mai ales că unul dintre suspecţi a fost acuzat şi de violarea anul trecut a unei minore italience. Conform Il Giornale di Vicenza, unul dintre cei doi militari a încercat să se sinucidă după comiterea violului, fiind internat în prezent. Câteva ONG-uri din oraşul italian au organizat ieri un protest în faţa bazei americane, pentru a cere oprirea acestor agresiuni, informează TVR.  Până în momentul de faţă, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti nu a reacţionat. Acesta este încă un semn de slăbiciune al autorităţilor române, similar cu cazul morţii basistului trupei Compact, Teo Peter. Acesta a decedat pe 4 decembrie 2004, în urma unui accident rutier, taxiul în care se afla fiind lovit de un autoturism condus în stare …

Citeste tot articolul

VIDEO – Viol în Vinerea Mare, în cel mai mare parc din Buzău. Principalul suspect este un bucureştean de 56 de ani

În Vinerea Mare, o femeie a fost violată de către un individ, în Parcul Crâng din municipiul Buzău. Autorul faptei este un bucureştean, în vârstă de 56 de ani, care a fost reţinut de către jandarmi la puţin timp după comiterea infracţiunii. Buzoianca plecase, vineri, în jurul orei 14, de la serviciu şi, în drumul său către casă, s-a abătut prin Parcul Crâng, pentru o scurtă plimbare. În timp ce mergea pe o alee lăturalnică, femeia, în vârstă de 43 de ani, angajată a Serviciului Medico Legal, a fost luată cu forţa de către un individ care a dus-o în mijlocul pădurii şi a violat-o. În stare de şoc, buzoianca a ajuns acasă, unde i-a povestit fiului ei ce s-a întâmplat, iar acesta a alertat Poliţia. Pentru că sesizarea a fost făcută la scurt timp, au fost blocate căile de acces în parcul Crâng, iar echipe ale Poliţiei municipiului Buzău, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Poliţiei Locale Buzău au început să scotocească pădurea, în căutarea violatorului. La scurt timp, o echipă de jandarmi a identificat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Bucureşti, care corespundea semnalmentelor comunicate de către victimă. Bărbatul a fost reţinut şi, în timpul audierilor, a declarat că venise la o cunoştinţă, în Buzău, lucru infirmat de verificările ulterioare. Bucureşteanul este un recidivist care are la activ condamnări pentru furt şi viol.

Citeste tot articolul

VIDEO: Musulmanii afirma ca vor LEGALIZA VIOLUL asupra FEMEILOR ALBE cand vor ajunge la putere in EUROPA

Islamizarea Europei

Citeste tot articolul