Tag Archives: vatican

Mitropolitul Nikolai îl NENOROCEȘTE pe Papa de la Roma

Mitropolitul Nikolai al Plovdivului a lansat un atac vitriolanat la adresa vizitei Papei Francisc la Sofia. „Vizita Papei de la Roma este un act politic, scopul fiind acela de a uni toate bisericile din jurul Romei, iar atunci când vine Antihristul, Papa să-l întâlnească”, a declarat Nikolai în timpul slujbei pentru sărbătorirea Sfântului Gheorghe, celebrat de Biserica Ortodoxă Bulgară la 6 mai, scrie site-ul sofiaglobe.com. Biserica Ortodoxă Bulgară nu poate susține pe linie religioasă acest act politic care este vizita Papei, a adăugat Nikolai. „Îl întâmpinăm pe Papa de la Roma ca șef al unui stat suveran – Vaticanul – însă nimeni nu ne poate obliga să avem o liturghie comună cu el”, a spus Mitropolitul Nikolai. Cu toții vrem ca bisericile creștine să se unească. Acest lucru însă poate veni doar de la oamenii din interiorul bisericilor, când episcopii se întrunesc și discută despre modul în care poate avea loc acest lucru. Politicienii nu vor asta, ei vor exact opusul. S-a creat, de exemplu, așa-numita mișcare ecumenică, care urmărește unirea tuturor religiilor. Dar nu-i așa că știți că există și o religie a Satanei. Cum să ne unim cu toții? Nu e posibil să se unească lumina cu întunericul”, a spus înaltul ierarh. În discursul său, Mitropolitul Nicolai a mai afirmat că suspectează și un atac asupra Bisericii Ortodoxe, în pregătirea călătoriei papale și legat de informațiile din presă. Sursa: Incorect Politic

Citeste tot articolul

BREAKING. ACUZE TERIBILE la Vatican! Se cere înlocuirea Papei!

Papa Francisc este un eretic care trebuie obligat să renunţe la practicile sale şi, în caz contrar, trebuie îndepărtat din fruntea Bisericii Catolice de proprii săi episcopi, conform unei scrisori deschise, publicate online, de catolici ultraconservatori, transmite sâmbătă DPA, potrivit Agerpres. Zeci de teologi şi membri ai clerului catolic – însă niciun cardinal – au semnat o scrisoare deschisă de 20 de pagini, datată 30 aprilie, în care solicită înlocuirea papei Francisc de la Vatican. O petiţie privind schimbarea papei a fost postată pe site-ul Change.org şi a fost semnată, până sâmbătă, de aproape 3.400 de persoane. Principalele obiective ale scrisorii sunt „în primul rând de a-l acuza pe papa Francisc de delictul canonic al ereziei şi, în al doilea rând, se le solicite episcopilor să ia măsurile necesare pentru a îndrepta grava situaţie a unui papă eretic”. „Cuvintele şi faptele papei Francisc conduc la respingerea comprehensivă a învăţăturilor catolice cu privire la căsătorie şi la activitatea sexuală, cu privire la legea morală, la har şi iertarea păcatelor”, conform scrisorii. De la alegerea sa în 2013, papa a provocat nemulţumirea catolicilor ultraconservatori prin stilul său neortodox, încălcarea protocolului şi deschiderea pastorală arătată către homosexuali, persoane divorţate, atei şi alte categorii excluse de tradiţiile catolice. Francisc a trezit oprobiul catolicilor conservatori în special prin sugestia pe care a lansat-o, în 2016, în Exortaţia Apostolică Amoris Laetitia, că persoanele divorţate ar putea, în circumstanţe speciale, să primească Comuniunea. În scrisoarea deschisă papa mai este acuzat că îi protejează pe homosexuali şi pe prădătorii sexuali din cadrul clerului şi este denunţată deschiderea suveranului pontif către China comunistă, protestanţi, musulmani şi apropierea sa de Emma Bonino, un politician italian care susţine avortul şi eutanasia. Papa Francisc s-a mai confruntat cu astfel de atacuri din partea ultraconservatorilor şi a preferat să le ignore. CITESTE SI

Citeste tot articolul

Cât de legală a fost alegerea Papei Francisc? Mafia cardinalilor progresiști, acuzată că a încălcat regulile pentru alegerea Suveanului Pontif

În primele fotografii făcute la Vatican pe 13 martie 2013, imediat după alegerea Papei Francisc, în dreapta noului suveran pontif apare un cardinal controversat. Numele său este Godfried Danneels și are o reputație de mare reformator în cadrul Bisericii Catolice. De-a lungul timpului, declarațiile și acțiunile sale în ceea ce privește dreptul de avort, drepturile minorităților sexuale, mariajele gay și pornografia i-au șocat de multe ori pe credincioși. Mai mult de atât, acest prinț al Bisericii care spune surâzător că păcatul său favorit este vanitatea, recunoaște că a fost membru în ceea ce el numește Mafia Sfântului Gallen. Ce este grupul de la Saint Gallen și ce rol a jucat el în alegerea papei? Pentru a înțelege lucrurile, e nevoie să ne întoarcem puțin în anii pontificatului regretatatului Ioan Paul al II-lea. Deși în rândul credincioșilor Papa Ioan Paul al II-lea era considerat un sfânt, în Biserică avea mulți dușmani. Printre ei, Cardinalul Carlo Maria Martini care, supărat că papa nu susține dreptul femeilor la avort, cere demisia suveranului pontif. Mai mult, Martini și prietenul său Arhiepiscopul de St. Gallen, Ivo Furer, încearcă să-i adune pe toți cei nemulțumiți de conservatorul papă polonez. Grupul nu are niciun fel de statut și nicio denumire. I se spune grupul de la Saint Gallen, după locul în care se țin reuniunile. De altfel, regulile acestor ședințe sunt foarte asemănătoare cu ale faimosului Grup Bilderberg- toată lumea se exprimă liber, nimeni nu ia notițe și nu face înregistrări video sau audio și toți membrii au datoria de a fi discreți. E vorba de un simplu cerc de prieteni, declară Arhiepiscopul de Saint Gallen Ivo Furer. Un cerc destul de vast, se pare, dacă ne gândim că la aceste reuniuni tainice au participat de-a lungul anilor o sumedenie de reprezentanți ai clerului progresist, printre care …

Citeste tot articolul

Acesta să fie adevărul despre Papa Francisc? Vaticanul se cutremură din cauza unui altfel de Cod al lui da Vinci

„Codul lui da Vinci”, în ciuda nebuniei pe care a provocat-o printre amatorii de lecturi senzaționale, n-a produs mare emoție la Vatican. Nici cercetătorii serioși nu i-au arătat vreo considerație, catalogând-l drept o plăsmuire. Cu mult mai periculoasă pentru urzeala de interese lumești de la Sfântul Scaun s-a dovedit, însă, cartea „Papa dictator. Povestea din interior a papalității lui Francisc”. În 2017, imediat ce a fost publicată versiunea italiană, la Vatican a început vânătoare de vrăjitoare. Toți cardinalii apropiați Papei Francisc încercau cu disperare să afle cine e autorul „blasfemiei”, pentru că lucrarea era semnată cu un nume ciudat -Marcantonio Colonna. Sfântul Scaun nu duce lipsă de oameni instruiți, care și-au dat seama imediat că e vorba de un pseudonim. Adevăratul Marcantonio Colonna a trăit cu sute de ani în urmă și a luptat împotriva turcilor la Lepanto pentru apărarea creștinătății. Până la urmă, eforturile au dat roade, și adevăratul autor al lucrării a fost demascat. Este un istoric anglo-francez care trăiește la Roma, pe numele său Henry J.A. Sire. Ce l-a motivat pe acest cărturar liniștit să-l atace atât de violent pe Papa Francisc? De ce crede că actualul Suveran Pontif este la fel de periculos ca otomanii pentru creștinătate? Iată câteva dintre argumentele care apar în această carte bine documentată! Sire susține că, în vreme ce pozează într-un umil slujitor al Domnului, „Papa Francisc guvernează Biserica prin teroare și s-a aliat unora dintre cele mai corupte elemente din Vatican.” De altfel, spune Sire, chiar alegerea lui Francisc ca Papă este rodul unor mașinațiuni de culise. Cei care l-au vrut cu orice preț în fruntea Bisericii Catolice sunt cardinalii moderniști și liberali grupați ani de zile în jurul lui Carlo Maria Montini. Când Montini a murit, acest grup (numit în Biserică grupul Sfântul Gallen) a ajuns la concluzia că …

Citeste tot articolul

Numărul trei din Vatican, VINOVAT de PEDOFILIE

Cardinalul australian George Pell (77 de ani), trezorierul Vaticanului și fost consilier al Papei Francisc a fost declarat vinovat de către un tribunal din Melbourne de cinci capete de acuzare pentru abuzuri sexuale împotriva minorilor. Pell devine cel mai înalt prelat al Bisericii Catolice condamnat într-un caz de pedofilie. Verdictul a fost dat în 11 decembrie de către instanța din Melbourne însă acesta nu a fost făcut public decât ieri, din motive legale: tribunalul emisese un „ordin de interdicție” care, potrivit AFP, interzicea presei să relateze acest caz, sub sancțiuni legale. Tribunalul din Melbourne l-a găsit vinovat pe cardinalul George Pell de agresiune sexuală și de alte patru capete de acuzare referitoare la atentate la pudoare împotriva a doi copii de cor, cu vârste de 12 și, respectiv, 13 ani. Faptele au fost comise în anii 1990, în sacristia catedralei Saint-Patrick din Melbourne, al cărei arhieiscop era George Pell, figură emblematică a catolicismului tradiționalist australian. Legea tăcerii pentru presă Tribunalul din Melbourne a emis, în mai 2018, o ordonanță care interzicea presei orice relatare a dezbaterilor și chiar simpla menționare a existenței acestora, sub sancțiunile legii. Această „obligație a tăcerii” a fost impusă pentru a proteja juriul unui al doilea proces în cadrul căruia cardinalul Pell trebuia să fie judecat pentru alte fapte de presupuse agresiuni sexuale, datând din anii ’70. Dar acuzarea a decis să renunțe la această a doua serie de urmăriri penale, ceea ce a ridicat ieri „blackoutul” mediatic de pe primul proces, autorizând media să anunțe verdictul de vinovăție a cardinalului Pell. Vaticanul nu a reacționat imediat după verdictul de culpabilitate dar cardinalul George Pell l-a luat din nou pe „nu” în brațe. „Cardinalul George Pell și-a apărat mereu nevinovăția și continuă să o facă”, se arată într-un comunicat al avocaților săi care au indicat că …

Citeste tot articolul

Zece SECRETE ascunse in Biblioteca Vaticanului

Cred că o mulţime dintre voi aţi auzit până acum de Biblioteca secretă a Vaticanului, adică locul din bibliotecă unde publicul larg nu are acces, ci doar un număr redus de cardinali din jurul Papei. Şi, pentru că tot ce-i secret, atrage şi interesul oamenilor, întrebarea firească este: ce se ascunde în Biblioteca secretă a Vaticanului? Iată ipotezele care au fot vehiculate de-a lungul timpului cu privire la ce-ar putea ascunde Vaticanul în biblioteca sa: 1. Alte versiuni ale Evangheliilor care ar arăta că Iisus Hristos nu ar fi ceea ce este (“Fiul lui Dumnezeu”), acest lucru ducând la subminarea întregii religii creştine. Dacă ar fi fost ceva de mare importanţă, care ar fi avut ca efect zdruncinarea din temelii a bazelor creştinismului, Biserica Catolică n-ar fi mai fi păstrat asemenea materiale, ci pur şi simplu le-ar fi ars! De ce să păstrezi atâtea secole şi milenii un lucru care te-ar compromite atât de rău? Dacă ar fi existat o asemenea dovadă, de-a lungul unei perioade atât de lungi, cineva tot ar fi pus mâna pe ea şi s-o prezinte lumii. Aşa că cea mai simplă soluţie pentru a nu se compromite, ar fi fost distrugerea materialelor, nu păstrarea lor! Deci, nu cred că e ceva extrem de compromiţător pentru religia creştină. 2. Materiale care ar arăta că Iisus Hristos s-ar fi însurat cu Maria Magdalena şi ar fi avut copii. Această ipoteză este una şi mai fantezistă, fiind lansată odată cu celebrul “Cod al lui da Vinci”. Scopul lui Iisus în lume n-a fost acela de a-şi forma o familie (sic!), ci de a mântui lumea. Dacă Iisus ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena şi ar fi avut copii, atunci El n-ar fi fost altceva decât un om obişnuit şi nu “Fiul lui Dumnezeu”. Şi atunci, iarăşi s-ar …

Citeste tot articolul

Papa Francisc le cere TIGANILOR sa nu se mai bata si sa renunte la „escrocherii”

Peste 5.000 de tigani au fost primiti, la inceputul acestei saptamani, la Vatican, de catre Papa Francisc. Cu aceasta ocazie, Suveranul Pontif a condamnat discriminarea tiganilor in Europa, dar a afirmat ca si ei trebuie la randul lor sa respecte legea si sa isi trimita copiii la scoala. Papa Francisc le-a cerut tiganilor sa nu mai fie violenti si sa renunte la „escrocherie”, scrie Mediafax. El i-a indemnat pe romii care calatoresc in Europa sa respecte legea si sa nu se mai faca de rusine, ocupandu-se de infractiuni minore. „Nu dati mass-media si oamenilor motiv sa gandesca rau despre voi”, le-a spus Papa Francisc tiganilor adunati in Aula Paul al VI-lea, cu ocazia Pelerinajului mondial al tiganilor. El a atras atentia ca tiganii care se considera crestini trebuie sa „evite tot ceea ce nu este vrednic: minciuna, frauda, escrocheriile, lupta”. Suveranul Pontif a explicat ca in timp ce statul trebuie sa garanteze educatie, este „de datoria adultilor sa se asigure ca cei mici merg la scoala”. De altfel, Papa Francisc a subliniat faptul ca tiganii au suferit prea mult timp din cauza xenofobiei si le-a transmis ca este timpul sa „intoarca pagina”.

Citeste tot articolul

10 locuri misterioase din lume pe care este interzis sa le vizitezi! – GALERIE FOTO

10 locuri misterioase din lume pe care este interzis sa le vizitezi! Care sunt cele mai fascinante dintre acestea? 10. Mezhgorye Muntele Yamantau si orasul Mezhgorye (cunoscut in trecut sub numele de Beloretsk-15 si Beloretsk 16) ascund unul dintre cele mai mari secrete ale Rusiei. Se znoveste ca muntele Yamantau are legatura cu expresia „Mana Moarta”. Mai exact, cu puterea de comanda nucleara si sistemul de control al rachetelor strategice. Suna foarte mult a proiect subteran secret, in cazul unui razboi nuclear. VEZI SI: CIVILIZATIA MISTERIOASA DE SUB MAREA NEAGRA   9. Arhivele secrete ale Vaticanului Biblioteca Vaticanului. Numarul 1 in clasamentul celor mai bine pazite institutii din tot statul papal. Cei aproape 50 de km de rafturi pline cu documente au „reputatia” de a ascunde informatii despre scandaluri in care au fost implicate personalitati importante, secrete si descoperiri dintre cele mai socante, toate pastrate in siguranta de-a lungul a secole de tacere si discretie. VEZI SI: Operatiunea secreta “Ceata albastra”! Cum a incercat Securitatea sa “ingroape” disparitiile misterioase din Bucegi! 8. Clubul 33 Walt Disney a simtit nevoia unui loc privat, special, in care sa se poata intretine cu sponsorii sau alti oaspeti. Prin urmare, in 1967, a luat nastere Clubul Exclusivist. Dupa moartea sa, Disney Land a decis ca acest Club 33 sa fie deschis numai pentru membrii speciali si oaspetii lor. Exclusiv pe baza unei legitimatii. Misterul? In iunie 2007, lista de asteptare pentru cei care doreau sa devina membri era veche de 14 ani. Ea s-a inchis in aprilie/mai 2007, astfel ca nimeni nu stie cum poate avea acces in clubul lui Walt Disney. VEZI SI: Cine a fost Zamolxis, zeul suprem al dacilor: 20 de lucruri despre misterioasa divinitate venerată de strămoşii noştri 7. Moscova. Metroul 2 Rusia are un sistem secret de linii de metrou care sunt …

Citeste tot articolul

PROFEŢIA părintelui ARSENIE BOCA se ÎMPLINEŞTE. VATICANUL, ZGUDUIT din temelii

Una din profeţiile Părintelui Arsenie Boca făcea referire la schimbările radicale care se vor petrece la Vatican şi, iată, că acestea se adeveresc. În cadrul Sinodului Extraordinar s-a discutat pe tema familiei şi într-un raport se cere lumii catolice să îi accepte pe homosexuali şi să recunoască aspectele pozitive ale cuplurilor gay. Raportul a fost publicat în urma unei săptămâni de consultări între două sute de episcopi şi arată că Biserica ar trebui să găsească un spaţiu fratern pentru homosexuali, fără a compromite doctrina catolică cu referire la familie şi căsătorie, informează Antena3. O astfel de schimbare are totuşi un impact răsunător şi, cel puţin deocamdată, clerul catolic condamnă homosexualitatea şi se opune căsătoriilor între persoane acelaşi sex. Toate aceste schimbări radicale şi controversate au fost profetizate de Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca.

Citeste tot articolul

Arhivarii Vaticanului susţin că latina se trage din limba dacă, ceea ce spuneau istoricii români la începutul sec. XX

Tot mai mulţi istorici din Occident afirmă ceea ce spuneau marii istorici români de la începutul secolului XX, că limba latina are la origine limba dacică, iar Roma îşi trage obârşia din lumea tracilor. Pe tot parcursul seminarilor de la facultatea de istorie de la UBB din anii 90 eram la propriu linşat de colegii, care doreau să se pună bine cu profesorii comunişti, ce proliferau exclusiv teza latinităţii românilor. Când le vorbeam profesorilor şi colegilor conformişti ca să prindă o bursă Soros sau un post de asistent pe viaţă despre „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densuşianu, de Nicolae Miulescu a cărei carte am editat-o „Dacia – Ţara Zeilor” sau despre „Getica” lui Vasile Pârvan eram imediat acuzat cu un potop de critici că nu înţeleg rolul romanizării şi latinizării Daciei şi a poporului dac. Azi tot mai mulţi savanţi din UK, geneticieni din Germania sau arhivari ai Vaticanului susţin originea dacă a limbii latine şi etnicitatea de sorginte tracică a Romei imperiale. Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea si membru al Comisiei Teologice Internationale,a lansat ipoteza că limba latină se trage din limba româna arhaică, de fapt daca, şi nu invers cum cred lingviştii. Concluzia a fost trasă în urma informaţiilor pe care Ledwith le-a obţinut studiind documente din arhivele secrete ale Vaticanului.

Citeste tot articolul

Jandarmii recidivează: au bătut protestanţii din mulţimea adunată la Vatican pentru mesajul papal

ATENTIE: ACEST ARTICOL ESTE UN PAMFLET Aflaţi în Italia în vacanţă cu familia – adică dom’ căpitan, care le e şi mamă, şi tată – câţiva jandarmi din Chitila şi-au dat din nou în petic. În dimineaţa Crăciunului, aceştia s-au mobilizat subit şi au intervenit în forţă în mulţimea adunată în piaţa Sfântul Petru din Roma. Motivul? Jandarmii aveau informaţii că printre credincioşii veniţi pentru mesajul papal “Urbi et Orbi” se aflau nu doar catolici, ci şi numeroşi protestanţi. De teamă ca aceştia să nu tulbure liniştea publică, scandând măscări cu Roşia Montană sau gazele de şist, jandarmii au decis să acţioneze preventiv. Astfel, şi-au tras pe cap căştile de schi şi au format un cordon de protecţie în jurul papamobilului, altfel rămas gol pe parcursul ceremoniei, întrucât papa Francisc s-a adresat mulţimii de la balcon. Câţiva dintre ei, mai operativi, s-au infiltrat printre credincioşi, întrebând permanent “sei cattolico, bă?”. Acolo unde au primit răspunsuri negative, au acţionat conform procedurilor, cu îmbrânceli, călcări în picioare şi lovituri cu lumânările mari de botez din dotare. “Ştim că protestanţii nu scapă nici un prilej să-şi protesteze protestele lor care le au. Dar noi nu puteam ca să-i lăsăm întru a-l deranja pe domnu’ papa, chiar dacă ne aflăm în vacanţă deci noi tot jandarmi rămânem totdeauna mereu şi ne facem datoria cum putem. Raportez că am procedat la anihilarea unui număr de 36 bătrâne protestante care s-a opus eliberării perimetrului dintre care imobilizând şi 21 suspecţi care vorbea limbi străine zicând ceva de «rosario» deci se pregătea să scandeze cu Roşia Montana când ne-ntorceam noi cu spatele”, se exprimă aproximativ, dar cu mândrie, jandarmul Brăduţ Sofrone. Autor: Harald (aka Apatrid) Sursa: Times New Roman

Citeste tot articolul