Tag Archives: varsta pensionare

Alerta. Creșterea vârstei de pensionare, DISCUTATĂ de Iohannis și Guvern

Dezastrul demografic este amplu dezbătut de președintele Klaus Iohannis și Guvernul Cîțu. Ce măsuri sunt luate în calcul. Surse politice au declarat pentru g4media.ro că dezastrul demografic care se anunță de câțiva ani se află pe agenda coaliției și a fost discutat la ultimele întâlniri dintre președintele Klaus Iohannis și liderii politici. În anul 2017, Institutul Național de Statistică (INS) a realizat o proiecție conform căreia dacă evoluția demografică își păstrează cursul actual, România ar putea ajunge la 16 milioane de locuitori în 2050. Două măsuri luate în calcul Astfel, ar exista două măsuri sunt luate în calcul pentru temperarea căderii demografice, ambele preconizate să producă efecte pe termen lung. O primă măsură, anunțată încă de la începutul anului de ministrul muncii, Raluca Turcan, ar fi extinderea voluntară a vârstei de pensionare de la 65, la 70 de ani. Cu alte cuvinte, cine dorește să rămână activ, o poate face și după limita vârstei de pensionare până la 70 de ani, cu sublinierea faptului că extinderea vârstei de pensionare este o decizie voluntară, nu obligatorie, impusă prin lege. Printr-o astfel de măsură s-ar avea în vedere creșterea calității vieții, în consecință, creșterea speranței de viață, care în România este de circa 75 de ani, cu opt ani mai mică decât în Franța, Spania și Italia, unde speranța de viață este de 83 de ani. A doua măsură vizează încurajarea natalității, prin măsuri de sprijin a familiilor tinere: construcție de creșe, after-school-uri, pe scurt dezvoltarea infrastructurii din jurul familiei, astfel încât să stimuleze creșterea copiilor. Anul 2020 a fost al 31-lea an în care s-a înregistrat un declin demografic, adică al 31-lea an în care numărul morților a fost mai mare decât numărul noilor născuți. Sursa: dcnews.ro

Citeste tot articolul

Breaking. S-A VOTAT: vârsta de pensionare se REDUCE pentru aceste categorii de angajați

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se reduce cu 20 de ani vârsta standard de pensionare pentru anumite categorii de persoane care au lucrat în subteran, conform Mediafax. Proiectul de lege, care a trecut cu majoritate de voturi, are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 10/2020 prin care se modifică Legea 263/2010 în sensul instituirii dreptului de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru persoanele care au desfăşurat activităţi miniere în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, în domeniul prospecţiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării şi închiderii minelor, din cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice, dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, realizat în aceste activităţi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 2 martie 2020, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Se modifica VARSTA STANDARD de pensionare, odată cu intrarea în vigoare a Legii promise de Guvernul Cîțu?

În acest moment, vârsta standard de pensionare în România este de 65 de ani pentru bărbați și de 61 de ani și 6 luni pentru femei, urmând ca, în ianuarie 2030, aceasta să crească la 63 de ani, conform Legii nr. 263/2010. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că actualul Executiv nu are ca scop modificarea vârstelor de pensionare existente în acest moment. „Proiectul care privește evaluarea și recalcularea pensiilor din sistemul public nu are în vedere modificarea vârstelor de pensionare existente în acest moment”, a precizat, pentru Bugetul.ro, Raluca Turcan. Pensionarea la 70 de ani va fi o opțiune, nu o obligație Pe de altă parte, ministrul Muncii și Protecției Sociale ne-a vorbit despre un al doilea proiect de lege, prin care se va introduce posibilitatea optării pentru pensionare la 70 de ani. „Avem totodată în lucru un alt proiect de lege care vizează introducerea opțiunii între pensie și salariu la stat, cu posibilitatea optării pentru pensionare la 70 de ani. În această privință, modificările pe care le avem în vedere vizează opțiunea de a continua activitatea până la vârsta de 70 de ani, în măsura în care angajatul își dorește acest lucru, tocmai pentru a evita situațiile în care se cumulează pensia cu salariul de la stat. Este vorba însă de o opțiune, nu de o obligație”, a mai spus șefa Muncii. Sursa: bugetul.ro

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS Turcan, anunt de ULTIMA ORA privind VARSTA de pensionare

Vârsta de pensionare va fi un subiect atins într-un proiect pregătit la Ministerul Muncii, românii urmând să fie puși să aleagă între pensie și salariul de la stat, a anunțat, joi, ministrul Raluca Turcan. Raluca Turcan a spus, într-o conferință de presă, la Ministerul Muncii: „Să existe opțiunea pensionării la 70 de ani și această opțiune să fie cumulată cu optarea, după vârsta standard de pensionare, între pensie și salariul la stat. Fie pensie și opțiunea de a se pensiona la 70 de ani, fie să aleagă salariul”, a spus Raluca Turcan. În prezent, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. Sursa: antena3.ro

Citeste tot articolul

E OFICIAL! Se schimbă vârsta de PENSIONARE pentru acești români!

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în anumite zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, vor ieși mai devreme la pensie. De reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază “persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic”. Localităţile menţionate în proiectul adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara.

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA Se schimba varsta de PENSIONARE pentru o categorie de romani

Noi vești pentru pensionari. Încă o categorie de români se pot pensiona mai devreme. Un proiect de lege pentru extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluare din judeţul Hunedoara, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora a fost adoptat azi de Camera Deputaților „Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv localitățile Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Vețel, Șoimuș, Baia de Criș, Ghelari, Teliuc, Certej, Băița, Orăștie, Deva din județul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani”, scrie în legea adoptată. Decizia privind impozitarea pensiilor speciale, amânată Totodată, astăzi Curtea Constituțională a României a amânat decizia privind sesizările Avocatului Poporului și Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor speciale. Sursa; antena3.ro

Citeste tot articolul

BREAKING. Se schimba VARSTA de pensionare pentru unele categorii de angajati. Ce angajați ar putea primi o REDUCERE de 13 ani

Un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru anumiți angajați români este pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Acești angajați ar urma să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare de 13 ani. Potrivit proiectului, ar urma să iasă mai repede la pensie angajații care lucrează cu explozibili sau cu muniție: „activitățile referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor; fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia; operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare”. Conform proiectului de Ordonanță de urgență pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, acești angajați ar urma să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare de 13 ani. Sursa: antena3.ro

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS Varsta de PENSIONARE se MODIFICA . Noile reguli se aplică de la 1 iulie

Casa Națională de Asigurări Sociale anunță modificări importante în ceea ce privește regulile după care se vor pensiona angajații din România. Stagiul de cotizare, care e de 32 de ani în momentul de față, va ajunge la 34 de ani. Noile reguli privind vârsta de pensionare vor intra în vigoare începând din 1 iulie. Vârsta standard de pensionare în cazul femeilor, care acum e de 59 de ani, va crește treptat până la 63 de ani, până în 2028. Stagiul de cotizare, care e de 32 de ani în momentul de față, va ajunge la 34 de ani, transmite Casa Națională de Asigurări Sociale – CNAS. Stagiu de cotizare de minimum 15 ani În ceea ce-i privește pe bărbați, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, iar stagiul de cotizare de 34 de ani. CNAS spune că, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor, se stabilește pensia pentru limita de vârstă în condițiile unui stagiu de cotizare de minimum 15 ani, anunță Antena 3. Femeile care au născut și au educat până la vârsta de opt ani cinci și mai mulți copii pot beneficia de reduceri ale vârstei standard de pensionare. Se pot pensiona cu trei ani înainte de vârsta standard. De asemenea, sunt vizați de excepții și cei care au lucrat în condiții deosebite de muncă. Aceștia pot ieși mai devreme la pensie, mai mult detalii pe acest subiect fiind găsite pe site-ul CNAS, la rubrica Pensii. Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale. Potrivit CNAS, la stabilirea pensiei nu se mai prezintă certificatele de salariu de …

Citeste tot articolul

Iohannis a semnat! Se reduce vârsta de pensionare. Cine sunt beneficiarii

Klaus Iohannis a semnat trei decrete printre care și cel care prevede reducerea de pensionare a unei categorii de români. Astfel, beneficiarii reducerii vârstei de pensionare sunt cei care au lucrat în sistemul de apărare și care au fost trecuți în rezervă sau în cazul căruia raportul de serviciu a încetat ca urmare a reorganizării unităţii şi reducerii unor funcţii. Pe 6 mai, Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege care a fost iniţiat de deputatul liberal Florin Roman. Ce prevede legea „De reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condiţiile de vechime (…) şi care se regăsesc în una din următoarele situaţii: a) au fost trecuţi în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) au fost trecuţi în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile acestora, ca urmare a reorganizării unităţii militare sau a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive ori nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale”, prevede textul adoptat de deputaţi. Potrivit deputatului Florin Roman, propunerea legislativă vine să elimine o discriminare existentă cu privire la militarii rezervişti în raport cu militarii aflaţi în prezent în activitate. Sursa; capital.ro

Citeste tot articolul

MODIFICARE ȘOC a vârstei de pensionare: SE SCHIMBĂ TOT ce știai până acum! VEZI noile reguli!

Noua Lege a pensiilor vine cu schimbări importante în ceea ce privește vârsta de pensionare. Vizate de modificări sunt femeile cu cel puțin 3 copii și care au realizat stagiul minim de cotizare. Acestea vor putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu şase ani. Totodată, începând cu al patrulea copil, se adaugă câte un an la reducerea vârstei de pensionare. Spre exemplu, o femeie care a realizat stagiul minim de cotizare, a născut şi crescut patru copii până la vârsta de 16 ani va beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu şapte ani. Conform aceluiaşi algoritm, o femeie care a născut şi crescut cinci copii va beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu opt ani, dacă a realizat stagiul minim de cotizare. Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare. Vârsta standard de pensionare este în prezent de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei.

Citeste tot articolul

Breaking News! Modificări substanțiale la LEGEA PENSIILOR. Ce pățesc actualii pensionari și la ce vârstă vei putea ieși la pensie

Noua formulă pentru Legea pensiilor a trecut de Senat și a ajuns în Camera Deputaților. Față de forma inițială, aceasta prezintă câteva amendamente ce vizează anumite categorii de pensii. Noua Lege a pensiilor a trecut de Senat și a ajuns în Camera Deputaților, acolo unde va primi votul final, aceasta fiind adoptată cu câteva amendamente față de forma inițială. Noile amendamente vizează formula de calcul, dar şi vârsta de pensionare. Unul dintre acestea prevede că „în sistemul public de pensii este considerată perioadă asimilată cea în care asiguratul a beneficiat, începând cu 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 7 ani.”, potrivit legestart.ro. Au fost aduse modificări și la pensia de urmaș, în locul sintagmei „pensionatul urmaș” fiind acum „copilul beneficiar al pensiei de urmaș”. „În sistemul public de pensii plata indemnizației/pensiei pentru însoțitor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cazuri: copilul beneficiar al pensiei de urmaș, prevăzut la art. 75 lit a), care a împlinit vârsta de 16 ani și nu face dovada continuării studiilor.” Proiectul de lege precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazurile în care, în urma recalculării conform noilor condiții, ar rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. În plus, potrivit noii legi, vârsta standard de pensionare, stagiul minim sau stagiul complet de cotizare nu se modifică în niciun fel. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați şi de 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de …

Citeste tot articolul

Se schimbă din nou VARSTA DE PENSIONARE. Marele avantaj al celor care vor să iasă la pensie

Vârsta de pensionare se schimbă din nou, însă de această dată modificarea vine și cu vești bune pentru românii care își propun să iasă la pensie. Casa Naţională de Pensii Publice iese în întâmpinarea românilor care vor să se pensioneze şi pune la dispoziţia acestora o aplicaţie care are rolul de a îi ajuta în procesul de aflare a vârstei de pensionare, atât când vind vorba de pensionarea la termen cât şi de cea anticipată. Astfel, cei interesaţi pot afla anul şi luna în care îşi pot depune cererea de pensionare, precum şi vâsra la care se pot pensiona anticipat. Vârsta-standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, ambele indeferent de sex. Pentru pensia anticipată este nevoie de o vechime în muncă mai mare decât pentru pensia anticipată parţială. Totuşi, cuantumul pensiei anticipate parţiale este mai mic, pentru că se aplică anumite penalizări. Pensia anticipată poate fi obţinută, conform Legii pensiilor de stat, cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă numai dacă este realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare. În cazul pensiei anticipate parţiale, aceasta se poate obţine tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează şi cei care depăşesc stagiul complet cu până la opt ani).

Citeste tot articolul

Vârsta de pensionare a fost schimbată! Mii de români au nevoie de acest document

Conform unei decizii luate de Guvernul Dăncilă prin Ordonanță de Urgență, vârsta de pensionare a femeilor s-a schimbat. Potrivit modificărilor aduse vineri, Legii nr. 53/2003, din Codul Muncii, femeile au posibilitatea de a opta în scris pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, fără încetarea contractului de muncă, în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale. În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare. Ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Citeste tot articolul

Vârsta de pensionare a fost schimbată! Mii de români au nevoie de acest document

Conform unei decizii luate de Guvernul Dăncilă prin Ordonanță de Urgență, vârsta de pensionare a femeilor s-a schimbat. Potrivit modificărilor aduse vineri, Legii nr. 53/2003, din Codul Muncii, femeile au posibilitatea de a opta în scris pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, fără încetarea contractului de muncă, în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale. În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare. Ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Citeste tot articolul

Vârsta de pensionare se schimbă OFICIAL: E panică MARE printre milioane de pensionari români!

Schimbări importante pentru femei în ceea ce priveşte vârsta de pensionare. Potrivit unei decizii luate de Guvern prin OUG, femeile vor putea ieşi la pensie la aceeaşi vârstă ca şi bărbaţii. Până acum, femeile se puteau pensiona la 63 de ani, iar bărbaţii, la 65 de ani. Una dintre modificările aduse, vineri, Legii nr. 53/2003, din Codul Muncii, dă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activității până la vârsta de 65 de ani, fără încetarea contractului de muncă, în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale, anunţă realitatea.net. În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare. Ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Citeste tot articolul

Vârsta de pensionare se modifică! Mii de persoane s-ar putea pensiona la 67 de ani

Crește vârsta de pensionare! Mii de persoane s-ar putea pensiona mai târziu. Totul este prevăzut într-un proiect de lege care aduce în discuție majorarea vârstei de pensionare pentru mii de persoane. Vizaţi sunt medicii. Aceştia vor putea ieşi la pensie, la cerere, la 67 de ani, se arată în actul normativ. Este vorba despre o iniţiativă a Senatului de modificare a Legii privind reforma în sănătate, susţinută şi de deputatul brăilean, Vasile Varga. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional. Medicii care vor alege să se pensioneze la 67 de ani vor fi obligaţi să depună o solicitare la unitatea medicală unde profesează, cu trei luni înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. „Au existat solicitări atât din partea medicilor de familie, cât şi a medicilor specialişti, pentru prelungirea vârstei de liberă practică. O solicitare legitimă, dacă ţinem seama că una dintre gravele probleme ale sistemului sanitar o reprezintă criză tot mai acută a lipsei de specialişti. Lipsa de medici se resimte inclusiv în oraşele mari, dar devine de-a dreptul dramatică în comunităţile mici, unde se ajunge chiar în situaţia că spitalele să aibă secţii închise din lipsa de specialişti. În aceste condiţii, prelungirea cu doi ani a dreptului de a profesa a medicilor specialişti poate diminua acest fenomen. Mai ales că, în lipsa schemelor complete, asupra personalului există o incarcatură foarte mare, ceea ce duce la diminuarea calităţii actului medical”, arată Vasile Varga.

Citeste tot articolul

Vârsta de PENSIONARE, schimbată OFICIAL! Vestea ȘOC care îi AFECTEAZĂ pe toți românii

PSD și ALDE au depus la Senat un proiect de lege care prevede posibilitatea ca orice femeie să iasă la pensie mai devreme cu doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut cel puţin 10 ani. Expunerea de motive arată că femeile care muncesc şi au realizat stagiul complet de cotizare la sistemul de pensii să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare în funcţie de numărul de copii. Concret, proiectul prevede posibilitatea scăderii vârstei de pensionare cu câte doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut cel puţin până la vârsta de 10 ani, aşa cum prevedea vechea lege nr 19 din 2000 abrogată prin măsurile de austeritate instroduse în anul 2010 prin legea 263/2010. ”În ultimii 20 de ani s-a înregistrat un dezastru demografic în ceea ce priveşte evoluţia natalităţii atât la nivel de ţară, cât şi în zonele care asigurau tradiţional un spor natural pozitiv. La nivel naţional, scăderea natalităţii la 195.000 de copii reprezintă un minim istoric al României moderne şi va fi urmată de mari probleme sociale. Dacă se menţine acelaşi ritm, în 15-20 de ani va fi pusă în dificultate atât piaţa muncii ce va rămâne fără salariaţi cât şi bugetele de sănătate şi de pensii care vor avea nevoie de sprijn tot mai mare de la bugetul de stat”, se menționează în proiect.

Citeste tot articolul

Anunț ŞOC: Vârsta de PENSIONARE crește pentru TOATE categoriile de persoane. Ce se întâmplă cu pensionarea anticipată

Veşti proaste pentru care urmează să iasă la pensie. Vârsta medie de pensionare va creşte, în Uniunea Europeană, cu aproximativ doi ani în următoarele patru decenii, în contextul în care costurile cu plata pensiilor cresc în fiecare an în toate statele membre. Astfel, ţări precum Danemarca, Italia şi Olanda, unde vârsta de pensionare este acum legată de speranţa de viaţă, intenţionează să majoreze în continuare vârsta de pensionare. În schimb, Franţa intenţionează să aibă vârste standard de pensionare sub 65 de ani până în 2060, scrie Capital. În ţara noastră, vârsta-standard de pensionare este, în momentul de faţă, de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei. În ceea ce priveşte stagiul minim de cotizare, adică vechimea în muncă, acesta este de 15 ani şi pentru femei, şi pentru bărbaţi, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex. Cu toate că există presiuni de la Bruxelles pentru ca România să majoreze la 65 de ani vârsta de pensionare la femei, Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a declarat, recent, că acest lucru nu se poate întâmpla. „Nu se schimbă vârsta de pensionare. Am avut discuţii cu comisarul european Marianne Thyssen, care a spus să egalizăm vârsta între femei şi bărbaţi. I-am explicat că nu putem face asta (…), i-am explicat şi că avem o altă speranţă de viaţă, care în Uniunea Europeana este mai mare şi nu putem să ne ducem cu vârsta de pensionare ca în Olanda, de exemplu, la 67-70 de ani”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.

Citeste tot articolul