Anca Radu: NE-AU NUMĂRAT EI, SUNTEM MULȚI. APROAPE TOȚI. 77.5% DINTRE PĂRINȚII CHESTIONAȚI REFUZĂ VACCINAREA COPIILOR, 7.5% sunt de acord, iar restul de 15% sunt indeciși sau nu au răspuns din revoltă Mulți dintre noi ne-am exprimat opinia că ponderea celor care au luat de bună psihoza asta e mult mai mică decât rata de vaccinare la nivel național, întrucât o bună parte dintre vaccinați sunt cei care au cedat în fața constrângerilor – o altă parte, și aici chiar e dramatic, sunt minorii vaccinați în baza deciziei părinților. Ne întrebam însă care este rata reală de vaccinare din convingere. Cea mai bună întrebare pe care o putem formula ca să ne lămurim dacă o persoană s-a vaccinat într-adevăr din rațiuni medicale, crezând în efectul benefic al serului magic, este “V-AȚI VACCINA COPILUL?” – pentru că în măsura în care ești convins de beneficii, doar n-o să-ți privezi propriul copil de protecția “demonstrată științific”, nu? Așa cum am mai spus, faptul că suntem conduși de submediocri este și ghinionul, dar și scăparea noastră – așa se face că, încercând să îndoctrineze părinții în logica vaccinării minorilor, ai noștri s-au apucat să distribuie propagandă brută prin școli, la pachet cu chestionarele ministeriale despre apartenența elevilor la rasa superioară sau inferioară și despre planurile de viitor în cazul celor decăzuți social. Cu această ocazie, ne-am primit și noi răspunsul, obținut cu mâna stângă a iubitelor autorități: 77.5% DINTRE PĂRINȚII CHESTIONAȚI REFUZĂ VACCINAREA COPIILOR, 7.5% sunt de acord, iar restul de 15% sunt indeciși sau nu au răspuns – dintre cei 15%, foarte mulți părinți care nu au răspuns reprezintă grupul celor care nu doar că nu acceptă propaganda fanatică, dar chiar refuză să participe la orice acțiune inițiată de către autorități, inclusiv la sondarea opiniei pe tema vaccinării minorilor, adică vorbim tocmai …
Citeste tot articolul