Tag Archives: vaccin anticovid

75% dintre spitalizați sunt vaccinați, în Marea Britanie

Englezii au încheiat anul cu recordul absolut al „infectărilor” de la începutul pandemiei: 189.846 de „cazuri” noi în ziua Revelionului. Și au început anul în forță cu 162.572 de „cazuri” noi într-o singură zi. Pe grafica din Daily Mail, perioada de anul trecut, când nimeni nu era vaccinat, pare liliputană, față de prezent. În aceeași imagine e indicată data de 26 decembrie (2020). E aproape de prima „cocoașă” mare, cum spunea Nelu Tătaru. În acea lună, înainte de vârf, a început glorioasa campanie de vaccinare. Și marea scădere sezonieră, care a urmat, a fost pusă în seama succesului serurilor de la Astra Zeneca, Pfizer și Moderna. Multe luni, regatul a fost liderul Europei la vaccinare. Acum cei care au făcut două doze se lasă foarte greu convinși să o mai facă pe a treia, iar presa a trecut la „înspăimântare”. Doar că, încercând să îndemne la doza 3, The Sun scapă porumbelul: 75% dintre cei internați pentru Covid sunt vaccinați. Doar 25% sunt nevaccinați. 80% (adică 4 din 5) nu au făcut doza „booster”… pentru că lumea nu vrea să audă de doza 3, dacă primele n-au dat rezultate și au avut efecte adverse peste orice așteptări. Lucrurile nu stau grozav nici măcar la numărul deceselor – s-au raportat 203 decese în ziua recordului; și 154 în prima zi a lui 2022. Dar de notat că încă se folosește metoda de raportare prin care oricine moare din orice cauze în 28 de zile de la un test pozitiv e numărat ca un deces produs de covid. Măcar au fair-play-ul să precizeze că asta fac… pentru că la noi nu pare altă metodologie de lucru. Care e numărul total al englezilor vaccinați e subiect de dezbatere. Pe 23 decembrie, BBC se lăuda că 9 din 10 englezi peste 12 ani au …

Citeste tot articolul

Von der Leyen anunță că UE comandă peste 180 de milioane de doze de vaccin anticovid

Ursula von der Leyen anunță că UE comandă peste 180 de milioane de doze de vaccin anticovid adaptate variantei Omicron Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen încurajează statele membre ale Uniunii Europene (UE) să comande vaccnurile împotriva covid-19 de care au nevoie şi subliniază că CE a furnizat deja milioane de doze. Ursula von der Leyen îndeamnă la vaccinare, pe care o consideră ”singura cale de ieţire din pandemia” covid-19, în contextul în care infecţii cu varianta omicron cresc în Europa. BioNTech a început la sfârşitul lunii noiembrie să lucreze la o variantă specifică pentru noua tulpină a virusului Sars-CoV-2. BioNTech speră ca în martie 2022 să poată livra primele comenzi din această nou variantă a vaccinului. Cel mai nou contract dintre Uniunea Europeană şi BioNTech este încheiat pentru 1.8 miliarde de doze, livrate până în 2023, jumătate dintre acestea fiind deja comandate, iar cealaltă jumătate fiind opţionale. Pfizer a precizat că discuţiile cu UE pentru posibila lor furnizare de doze opţionale nu au vizat până acum versiuni adaptate ale vaccinului. Sursa: antena3/ ortodoxinfo.ro

Citeste tot articolul

Despre alt tratament anti-covid: AZD7442

Compania AstraZeneca a cerut marţi Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite să autorizeze tratamentul său anti-COVID-19 bazat pe anticorpi, care ar putea să devină un medicament cu acţiune îndelungată şi ar putea fi administrat în principal persoanelor cu sisteme imunitare compromise, relatează DPA. Producătorul anglo-suedez, care a creat un vaccin anti-COVID-19, spune că tratamentul său cu anticorpi, denumit AZD7442, reprezintă o premieră pentru o terapie bazată pe protecţia oferită de anticorpii cu acţiune îndelungată. „În primul rând, noi vrem să protejăm acele populaţii vulnerabile care nu au fost protejate într-un mod adecvat de către vaccin”, a declarat Menelas Pangaloa, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare din cadrul companiei AstraZeneca. „Dar, în cele din urmă, autorităţilor din domeniul sănătăţii le revine sarcina de a decide pe cine se hotărăsc să imunizeze”, a adăugat el. Potrivit lui Menelas Pangaloa, tratamentul cu anticorpi a fost conceput pentru a stimula imunitatea persoanelor pe o perioadă de până la un an. Actualele medicamente bazate pe anticorpi oferă o protecţie de doar o lună sau două. FDA a autorizat deja trei medicamente bazate pe anticorpi. Două dintre ele pot fi administrate după ce o persoană a fost expusă la COVID-19 şi contribuie la prevenirea simptomelor. În schimb, medicamentul creat de AstraZeneca va fi administrat doar ca măsură preventivă, în plus faţă de vaccin, a raportat NBC News. Referindu-se la vaccinare, FDA a anunţat deja că orice tratament bazat pe anticorpi nu reprezintă un motiv pentru a evita vaccinarea împotriva COVID-19, întrucât aceste seruri oferă cel mai bun nivel de protecţie, în special pe termen lung. Potrivit studiilor realizate de AstraZeneca, tratamentul său cu anticorpi reduce riscul de a dezvolta simptome asociate COVID-19 cu 77%. Mai mult de trei sferturi dintre participanţii la acest studiu aveau deja imunităţi compromise. Compania AstraZeneca intenţionează să solicite …

Citeste tot articolul

HAOS! Prof.dr. Virgil Păunescu: ”Nu știm ce efecte pe termen lung au vaccinurile”

Prof. dr. Virgil Păunescu: ”Vinovați de zădărnicire a combaterii bolii sunt cei care s-au ocupat de pandemie” Teama de efectele secundare pe termen lung ale vaccinurilor anti-Covid existente acum pe piață este justificată, susține vicepreședintele Academiei de Științe Medicale, prof. dr. Virgil Păunescu. Acesta crede, totuși, că cel puțin persoanele vulnerabile ar trebui să se vaccineze. Pe de altă parte, prof. dr. Virgil Păunescu consideră că principalii vinovați de zădărnicire a combaterii bolii sunt cei care s-au ocupat de această pandemie. Persoanele vârstnice și cele cu comorbidități ar trebui să se vaccineze, pentru că în acest moment nu există ceva mai bun, ne spune prof. dr. Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale. Acesta admite însă faptul că nu se știe ce efecte adverse pe termen lung au serurile anti-Covid. ”Cel puțin persoanele vulnerabile ar trebui vaccinate, pentru că vaccinul are bubele pe care le are, că îl faci din 6 în 6 luni, ca și spălatul pe dinți, mâine-poimâine, dar nu avem altceva mai bun la ora actuală. Este adevărat că nu știm ce va fi pe termen lung, ce efecte vor avea vaccinurile, că a trecut mai puțin de un an de zile. Teama oamenilor de efectele pe termen lung este cam justificată. Pe de altă parte, nu pot să spun <<stați și muriți cu zile și nu vă vaccinați>>, în special populației vulnerabile, că asta este problema. Povestea asta cu copiii este iarăși din zona exagerărilor, mai ales cei pe care vor ăștia să-i vaccineze acum, de 6-12 ani, nou-născuți, gravide, neconcepuți, te miri ce. Pentru 10-20 de copii la Terapie Intensivă, dar fără niciun deces, ar trebui să fii un pic mai precaut”, ne-a declarat prof.dr. Virgil Păunescu. Acesta s-a arătat indignat de decizia Guvernului de a-i scoate pe cei testați din certificatul verde, în condițiile …

Citeste tot articolul

DEPOPULAREA PRIN INJECTARE: Războiul elitelor împotriva propriilor popoare

Războiul elitelor împotriva propriilor popoare. Depopularea prin injectare Articol de Antonin Campana, tradus din limba franceză : Autorul, face în acest articol teribila ipoteză a depopulării prin injectare. Citind-o, vă puteți da seama că nu face această ipoteză ,,a la lejere,, trebuie să o fi întors în cap și pe față și pe dos mult timp înainte de a o formula. În cele din urmă a mers înainte și a expus-o. Să gândim obiectiv. A gândi obiectiv înseamnă a lăsa deoparte întrebarea dacă un lucru, o acțiune, un eveniment este dorit sau nu. Desigur, uneori evenimentele se prezintă ca și cum cineva le-ar dori, dar nu contează; ceea ce contează este când ele apar. Faptul că totul se întâmplă ca și când cineva le-ar dori este secundar, este un moft, dar ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă. Ceea ce contează sunt condițiile istorice. Forțele care acționează, contradicțiile, antagonismele. Cei ce ne conduc sunt marionetele nefericite propulsate de sistem sau mai bine zis de statul sistemului la un moment dat. Aceasta este aproape ultima șansă pentru capitalismul ultimului deceniu înainte de dizolvarea sa finală sub greutatea forțelor care îl depășesc. Într-o zi sau alta, mai devreme sau mai târziu, tot la un război riscăm să ajungem și va trebui să fie război; îl vedem deja, suntem în stadiul fabricării inamicului și construirii alianțelor. Războiul intern, războiul civil intern face parte din previziunile mele și, dacă nu am nicio idee ce formă va lua, bănuiesc că este deja în plină desfășurare; acesta este exact punctul de plecare al gândului lui Campana; războiul elitei împotriva popoarelor lor. Citiți articolul despre care vorbeam: Într-un an, Youtube a șters 130.000 de videoclipuri care contestă „vaccinurile” împotriva Covid 19! Google tocmai a anunțat că va interzice de pe platforma sa personalități cunoscute și recunoscute, …

Citeste tot articolul

Cum explică nebunul decizia care a revoltat românii: De ce nu mai puteți obține certificat verde prin testare

Cine îl crede pe lacheul Arafat? Nebunul-șef al DSU, a explicat, luni seară, de ce după incidenţa de 6 la mie, persoanele cu test negativ nu mai pot participa la anumite activităţi: „Testatul este persoană fără imunitate, iar riscul este mai mare. Arafat a precizat că persoanele care pot avea la momentul testării un rezultat negativ se pot îmbolnăvi după câteva zile şi pot face forme grave. „Este managementul riscului. Riscăm până la o limită, nu totul”, a afirmat Arafat. Raed Arafat a fost întrebat, luni seară, de ce după incidenţa de 6 la mie persoanele cu test negativ nu mai pot participa la anumite activităţi şi a afirmat: ”Şansa să te infectezi dacă eşti vaccinat este de 5 ori mai mică decât dacă eşti nevaccinat. Persoanele vacciate au imunitate. Chiar dacă se infectează au şansă de11 ori mai bună să nu ajungă în ATI. Fac forme uşoare. Testatul este negativ, dar, nefiind vaccinat sau trecut prin boală este un vehicul foarte bun şi să se infecteze şi să facă forme grave”. Şeful DSU a pecizat că este vorba despre ”managementul riscului”. ”Riscăm până la o limită, nu riscăm maxim, nu riscăm totul. Dacă am acceptat să ţinem descihse unele activităţi pe care altădată le închideam la 3 la mie, am acceptat acest lucru păstrând riscul minim posibil”, a mai declarat Arafat. Potrivit acestuia, ”testatul este persoană fără imunitate, iar riscul este mai mare”. ”Testatul, doar la momentul testului este negativ, nu înseamnă că mai este negativ a treia zi”, a adăugat RAed Arafat.

Citeste tot articolul

Nelu Tătaru, afirmație care dă România peste cap

Nelu Tătaru, actual consilier al premierului Florin Cîțu, a făcut recent o declarație care dă România peste cap și tot ce știam până acum despre numărul de cazuri de COVID. Numărul real de cazuri zilnice de infectare cu acest coronavirus ar putea fi de 50.000, față de aproximativ 10.000 cazuri. ”Cei care se declară astăzi în raportările oficiale sunt mai puțini. Sunt multe capacități de testare, ne testăm acasă. Cifra oficială din România nu este de 8.000 cât a venit astăzi. Suntem pe o pantă ascendentă. Mobilitatea este cea care dă și transmiterea în comunitate. Urmează ca săptămâna aceasta și cea următoare să mai avem un trend crescător odată cu deschiderea școlilor”, a spus Nelu Tătaru. ”Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri. În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri”, a spus Nelu Tătaru la Digi 24.

Citeste tot articolul

VĂ MAI VACCINATI ACUM? O cunoscută prezentatoare de la Antena 3 a făcut COVID-19, deși este vaccinată ???

Prezentatoarea Antena 3 Maria Coman s-a îmbolnăvit de COVID, deși este vaccinată încă din luna februarie. Vedeta se simte bine, dar planurile i-au fost date peste cap întrucât avea planificat un weekend la Paris, transmite antena3.ro. „Am ratat liniștită, ca mulți alții, primele 3 valuri de pandemie, dar nu avea cum să fie atât de simplu încât să îl ratez și pe al patrulea. Dar, să o luăm cu începutul. A venit și vaccinul, m -am și vaccinat, a mai trecut niște timp, a trecut și vârful crizei, părea că în sfârșit e o perioadă bună, așa că m-am apucat de cumpărat bilete de avion și planificat diverse. Cum concedii prea multe nu sunt pe timpul verii, m-am înghesuit cât am putut prin weekenduri, cu o singură excepție (pe lângă Grecia, care a rămas cum am stabilit mai sus), un week-end prelungit la Paris. De plecat trebuia să plecăm joi, adică poimâine. Pe weather zicea cam 22 de grade și ploaie, mi-am notat să îmi iau umbrela, pentru că de obicei când îmi iau umbrela nu plouă. Și deja speram că o să îmi găsesc și un parfum nou și că, oricum, dacă nu îmi găsesc, măcar testez ce a mai apărut. Și, cum mă gândeam eu așa la parfumuri, am avut un flashback. Că tocmai fusesem la film și nu am simțit miros de floricele. Că n-am simțit mirosul de la cremă după duș. Că menta din curte n-a avut niciun miros. Că am luat pepeni și chiar m-am gândit “ia uite, frate, ce diferență față de ăia din Grecia, n-au niciun miros!” Zbang-zbang, revelație. Îmi fac test rapid, iese negativ. Dar zic să mă duc totuși a doua zi la PCR, care, evident, cum credeți, iese pozitiv”, a scris Maria Coman despre experiența prin care trece. Maria Coman …

Citeste tot articolul

RAPORT NOU: marea majoritate a celor care mor acum cu Covid sunt persoane care au fost VACCINATE împotriva acestuia

Public Health England tocmai a lansat un nou raport care arată că cel puțin 62% din toate decesele asociate cu coronavirusul din Wuhan (Covid-19) au loc la persoanele care au fost deja „vaccinate”. Știrea a apărut în aceeași zi în care principalele mass-media au publicat poveste de distragere a atenției asupra politicianului britanic Matt Hancock care a avut o aventură secretă cu asistenta sa Gina Coladangelo. Multe persoane au ratat știrea ​​în ziua în care s-a produs, dar acum circulă pe web și facând ca mulți să se întrebe dacă vaccinurile sunt cu adevărat sigure și eficiente, așa cum susține guvernul. Date noi din Marea Britanie arată că persoanele injectate au de trei ori mai multe șanse să moară din cauza așa-numitei „variante delta” decât persoanele care și-au lăsat singur sistemul imunitar și ADN-ul, spunând doar nu, așa cum a spus odată Nancy Reagan, la drogurile periculoase. Intitulat „Variantele îngrijorătoare ale SARS-CoV-2 și variantele care fac obiectul unei anchete în Anglia”, ziarul, care este al 17-lea raport tehnic care se publică până acum cu privire la această chestiune, este foarte grăitor asupra ceea este rezervat pentru injectia posterioară. Un tabel din raport arată că între 1 februarie 2021 și 21 iunie 2021 au existat 9.571 de cazuri confirmate ale „variantei delta” la britanici cu vârsta peste 50 de ani. Dintre acestea, 8.025 au fost confirmate numai numai în ultimele 28 de zile. Această creștere bruscă a noilor cazuri coincide direct cu impulsul vaccinurilor din Marea Britanie, arătând că, cu cât mai multe persoane se vaccinează, cu atât este mai mare rata infecțiilor. Datele arată în mod clar că doar 10% din toate noile presupuse cazuri confirmate ale virusului chinez în această grupă de vârstă sunt persoane nevaccinate. Mai mult de 37% din cazurile noi aparțin persoanelor care au primit ambele …

Citeste tot articolul

Ce a descoperit un român care a făcut rapelul AstraZeneca cu trei săptămâni mai devreme decât era programat

Un bărbat din Galaţi a mers la centrul de vaccinare şi le-a cerut medicilor să-i facă rapelul cu trei săptămâni mai devreme decât era programat. Motivul este că pleacă în străinătate. Ulterior, el a descoperit faptul că nu i se poate elibera dovada de vaccinare, deoarece softul folosit ţine cont doar de programarea iniţială. Potrivit datelor furnizate de Prefectura Galaţi, bărbatul a primit prima doză din vaccinul AstraZeneca pe 16 februarie, la centrul de vaccinare Siderurgistul. Rapelul era programat pe 14 aprilie, însă acesta a solicitat să i se administreze a doua doză mai devreme deoarece pleacă în străinătate. „Persoana respectivă a venit în centrul de vaccinare şi a solicitat să fie vaccinat cu a doua doză de AstraZeneca la 5 săptămâni. El a explicat că pleacă în străinătate şi vrea să facă rapelul mai devreme. Bărbatul a spus că se întoarce la 48 de săptămâni de la prima doză şi ar fi fost prea târziu. De altfel, avea acest drept să solicite rapelul la cinci săptămâni. Potrivit prospectului AstraZeneca, a doua injecţie poate fi administrată la 4 -12 săptămâni după prima doză. Şi pe pliantele din centrul de vaccinare este scris acest lucru ”, a explicat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Teodora Diaconiţa. Deşi bărbatul a primit rapelul cu AstraZeneca, el nu poate primi adeverinţa de vaccinare din soft mai devreme de 14 aprilie, atunci când sistemul naţional de evidenţă a vaccinării poate genera documentul. SOFTUL NU POATE GENERA CERTIFICATUL DE VACCINARE MAI DEVREME Autorităţile gălăţene şi reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) s-au consultat şi au anunţat că persoana în cauză va primi o adeverinţă cu parafa medicului din centrul de vaccinare, privind efectuarea rapelului. În momentul în care se va împlini termenul de vaccinare, stabilit prin platforma elecronică, acesta va …

Citeste tot articolul

ALERTĂ MEDICALĂ | Franța NU RECOMANDĂ vaccinarea cu AstraZeneca pentru persoanele sub 55 de ani

Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) din Franţa a aprobat reluarea „fără întârziere” a vaccinărilor cu serul anti-COVID-19 produs de compania AstraZeneca, dar recomandă rezervarea acestuia pentru persoanele de peste 55 de ani, într-un aviz publicat vineri, informează AFP. Această restricţie a fost decisă întrucât gravele – şi rarele – tulburări de coagulare sangvină care au motivat suspendarea acestui vaccin în mai multe ţări europene au fost observate doar la persoane cu vârste mai mici de 55 de ani, a precizat Înalta Autoritate pentru Sănătate. În Franţa au existat trei astfel de cazuri, au precizat reprezentanţii HAS. Vaccinul produs de AstraZeneca era până acum recomandat în Franţa persoanelor de peste 50 de ani, scrie agerpres.ro. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat joi că vaccinul produs de compania britanico-suedeză este „sigur şi eficace”, dar a considerat că „posibilitatea unei legături între vaccin şi cazurile de coagulare intravasculară diseminată (tulburări de coagulare) şi tromboze venoase cerebrale (formarea de cheaguri în venele din creier) nu poate fi eliminată în acest moment”, au subliniat specialiştii de la HAS. Aceste patologii sunt „foarte rare”, dar „grave” şi „nu au nimic de-a face” cu trombozele obişnuite precum flebita, a explicat medicul Dominique Le Guludec, preşedintele HAS, într-o conferinţă de presă. Până la 16 martie, 25 de cazuri au fost recenzate în Europa, cauzând nouă decese, în rândul unor persoane cu vârste sub 55 de ani, „din care majoritatea erau femei”. În Franţa, un caz de coagulare intravasculară diseminată a fost observat la o femeie de 26 de ani şi două cazuri de „trombopenii asociate” – deficit de plachete sangvine – la un bărbat de 51 de ani şi la o femeie de 24 de ani. Toate cele trei cazuri din Franţa au fost raportate la un total de 1,4 milioane de doze administrate, au precizat reprezentanţii …

Citeste tot articolul

Cum arată Certificatul de vaccinare ce va fi introdus de UE, cât costă, valabilitate, tipuri de teste și vaccinuri acceptate

Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere legislativă de instituire a unui certificat de imunitate pentru călătoriile între statele membre ale Uniunii Europene. Pașaportul electronic denumit „certificat verde digital” va conține dovada că persoana care călătorește fie a fost vaccinată anti-COVID, fie are un test negativ COVID-19, fie a trecut prin boală și are anticorpi. Comisia Europeană a dat miercuri publicității un set de întrebări și răspunsuri pe această temă: Care sunt elementele principale ale propunerii? Sistemul de adeverințe electronice verzi cuprinde trei tipuri distincte de adeverințe COVID-19: o adeverință de vaccinare, o adeverință de testare și o adeverință de vindecare. Acestea pot fi emise și utilizate în toate statele membre ale UE pentru a facilita libera circulație. Toți cetățenii UE și membrii familiilor acestora, precum și resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre sau care au dreptul de a călători în alte state membre ar urma să le poată primi gratuit. Adeverințele ar trebui să includă doar un set minim de informații necesare pentru confirmarea și verificarea statutului deținătorilor, și anume: persoană vaccinată, persoană care a obținut un rezultat negativ în urma testării sau persoană vindecată. Vaccinarea nu va fi o condiție prealabilă pentru a putea călători. Toți cetățenii UE au un drept fundamental la liberă circulație în UE, iar acest lucru se aplică indiferent dacă sunt vaccinați sau nu. Același principiu se aplică și drepturilor resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre și care au dreptul de a călători în alte state membre. Adeverința electronică verde va facilita exercitarea acestui drept, inclusiv prin posibilitatea de a prezenta o adeverință de testare sau o adeverință de vindecare. Cum va contribui acest sistem la facilitarea liberei circulații în condiții de siguranță? Adeverința electronică verde poate servi …

Citeste tot articolul

Mai multe țări au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca din cauza reacțiilor adverse: „Au fost raportate cheaguri de sânge fatale”

-Danemarca a suspendat utilizarea vaccinului Oxford AstraZeneca coronavirus în timp ce investighează posibile efecte secundare grave -„Trebuie să acționăm repede și să investigăm temeinic”, a spus ministrul danez al Sănătății -Austria, Estonia, Luxemburg, Lituania și Letonia suspendă și ele temporar utilizarea vaccinului AstraZeneca Danemarca a suspendat pentru 14 zile utilizarea vaccinului Oxford AstraZeneca coronavirus în timp ce investighează posibile efecte secundare grave. Oficialii spun că au primit rapoarte de cheaguri de sânge fatale, dar nu se știe încă dacă există o legătură cu injecția. În același timp, o asistentă medicală austriacă, în vârstă de 49 de ani, a murit după vaccinarea cu AstraZeneca, iar un danez a murit tot după vaccinarea cu același ser. Ministrul danez al Sănătății, Magnus Heunicke, a scris pe Twitter: „Autoritățile din domeniul sănătății au suspendat, din cauza măsurilor de precauție, vaccinarea cu AstraZeneca în urma unui semnal al unui posibil efect secundar grav sub formă de cheaguri de sânge fatale. Trebuie să acționăm repede și să investigăm temeinic.” Austria, Estonia, Luxemburg, Lituania și Letonia suspendă și ele temporar utilizarea vaccinului AstraZeneca.

Citeste tot articolul

OAMENI DE ȘTIINȚĂ DIN ISRAEL SUSȚIN CĂ VACCINĂRILE AU CAUZAT MAI MULTE DECESE DECÂT AR FI PROVOCAT CORONAVIRUSUL ÎN ACEEAȘI PERIOADĂ DE TIMP

FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ Oameni de știință israelieni își pun întrebarea dacă numărul de cazuri noi de coronavirus și de decese nu este din cauza vaccinurilor. Ne amintim că în urmă cu o lună cazurile de infectări explodau în Israel în ciuda celei mai agresive campanii naționale de vaccinare din lume. Nu mult după aceea, a început să crească numărul deceselor post-vaccinare, survenite nu doar la persoane vârstnice și susceptibile de „comorbidități”, ci și la tineri în floarea vârstei sau la oameni din câmpul muncii. Israelul și-a vaccinat în mare grabă cel mai mare procent al populației din lume cu vaccinurile experimentale Covid, în urma unei înțelegeri încheiate de guvern cu Pfizer pentru asigurarea a milioane de doze din vaccinul Covid pe bază de ARN mesager. În momentul de față, statul Israel și-a vaccinat peste 53% din populație, un procent dublu față de cel al următoarei țări din clasamentul celor mai vaccinate, Marea Britanie (26,9%), informează un site care urmărește starea vaccinării în lume, VaccineImpact.com. Iar Australia de abia a atins 0,1%. GRAFIC: „Știrile oficiale” publicate de presa corporatist-oficială, care pretind că vaccinurile au fost eficiente în reducerea ratei infectărilor cu Covid în Israel, au ajuns sub lupa specialiștilor Departamentului de Boli Infecțioase și Tropicale Emergente al Facultății de Medicină din cadrul Universității Aix-Marseille. Dr. Hervé Seligmann și inginerul Haim Yativ au publicat rezultatele cercetării lor pe website-ul Nakim.org ce găzduiește un forum de discuții online. Aceste informații s-au viralizat rapid și au fost traduse în mai multe limbi și preluate de diverse site-uri de știri din lume, precum Arutz Sheva 7, IsraelNationalNews, care citează un articol de primă pagină al publicației France Soir. France Soir scrie că urmărește publicații, analize de date și feedback-uri din diverse țări pe tema vaccinării și, …

Citeste tot articolul

ATENȚIE! Urmează vaccinarea Covid la copii, pentru a se ajunge la „imunitate de turmă”. Pfizer și Moderna au siguranța că în câteva luni vaccinurile ar putea fi aprobate

Israel are cea mai bună campanie de vaccinare din lume, dar asta nu înseamnă că va ajunge la „imunitate de turmă”. Motivul este faptul că nu a fost aprobat niciun vaccin, momentan, pentru copii. Pfizer şi Moderna lucrează în acest moment la asta. Este puţin probabil ca Israelul să atingă „imunitatea de turmă”, chiar dacă toţi adulţii vor fi inoculaţi, relatează Bloomberg. Motivul invocat de oficialii din Israel este faptul că nu există, în prezent, niciun vaccin care să fie aprobat pentru copii. „În momentul în care avem 2,5 milioane de copii care nu pot fi vaccinaţi, probabil că nu vom ajunge la imunitate, chiar dacă întreaga populaţie va fi vaccinată”, a spus Sharon Alroy-Preis, în cadrul unei reuniuni a comisiei parlamentare. Mai mult de o treime din cele 9,3 milioane de persoane care trăiesc în Israel au făcut cel puţin o dozină de vaccin anti-Covid, de la Pfizer – BioNTech. Aproximativ o cincime din populaţie a făcut şi rapelul. Virologul Costel Atanasiu a spus, pentru Aleph News, că atât Moderna, cât şi Pfizer fac studii clinice şi pentru vaccinarea copiilor, iar în câteva luni, vaccinurile ar putea fi aprobate.

Citeste tot articolul

Asistente medicale CONCEDIATE pentru că au refuzat să VACCINEZE

Două asistente medicale de la cabinetele școlare din Lugoj vor rămâne fără locurile de muncă, după ce au refuzat detașarea temporară la Centrele de vaccinare anti-COVID, scrie ZiuadeVest. „La centrul de vaccinare am întâmpinat două refuzuri de a ne sprijini în această procedură, din partea a două asistente medicale de la Serviciul medical destinat instituțiilor de învățământ. Cele două asistente au refuzat nemotivat delegarea în acest centru. Le vom desface contractul de muncă celor două persoane, pentru că nu mi se pare uman și legal să refuzi, pe aceleași atribuții până la urmă, doar pentru că nu ai chef de muncă. Atunci să stea acasă sau să își găsească un alt serviciu aceste doamne care nu au vrut să ajute comunitatea în această procedură extrem de importantă”, a declarat Claudiu Buciu, primarul municipiului Lugoj. Vezi: Încă un medic din România a făcut semipareză după vaccin. Este al treilea cadru medical care a suferit reacții adverse severe după cea de-a doua doză

Citeste tot articolul

Motivul pentru care nu se dorește imunitatea populației, mai ales a celor în vârstă

Propunerea materialului de astăzi nu are a face cu ceea ce numim date biometrice, respectiv imaginea feței, amprente digitale etc. care se referă la pașaportul biometric. Punem în discuție o definiție ce se regăsește de regulă în activitatea de asigurări /pensii private unde, riscurile legate de deces, invaliditate şi longevitate sunt definite ca fiind „risc biometric”. De fapt, adevăratul risc pentru sus numitele instituții nu sunt legate de deces, ori o invaliditate ce poate suplimenta o comorbiditate și scurta viață a asiguratului. Adevăratul risc îl reprezintă longevitatea asiguratului. Longevitatea asiguratului îi deranjează în cea mai mare măsură pe asiguratori. Calculul unei pensii se face în funcție de estimările privind longevitatea populației într-un areal. Creșterea longevității nu priește afacerilor pe această zonă dacă perioada de cotizare e depășită de longevitatea prognozată a cotizanților. Exact același lucru se întâmplă acum în pandemie. Totul este calculat. Persoanele care au imunitate naturală reprezintă pentru producătorii de vaccin un „risc biometric”. Astfel, de curând, cercetătorii britanici într-un studiu preliminar au descoperit faptul că o parte a populației este imună la acest virus COVID-19, aproximativ 30%, iar tinerii într-o mai mare măsură. Noi îndrăznim să spunem, fără a avea studii medicale și cercetare aprofundată, că imunitatea populației este de cca. 80%. Argumentul nostru l-am publicat acum câteva 3 săptămâni, respectiv, rata infectării într-un spațiu supraglomerat (de cca. 40 de ori mai aglomerat decât orice metropolă de pe Terra). Avem în vedere vasul de croazieră Diamond Princess imobilizat acum aproape un an lângă zona de coastă a Japoniei. Noul coronavirus fusese identificat pe vas și vasul izolat. Dintre cele 3.700 de persoane aflate pe vas, 700 de persoane (adică 19% din cei îmbarcați) s-au infectat cu noul coronavirus , iar 7 (adică 1% din cei infectați) au murit. Acest eveniment neprevăzut ar fi trebuit să atragă atenția …

Citeste tot articolul

Cum este posibil să nu ne infectăm cu COVID-19, chiar şi cu un bolnav în casă. Teoria unui cercetător ieşean

Riscul de infectare cu COVID-19 poate fi redus în casă, prin controlul calităţii şi temperaturii aerului, spune profesorul de fizică Silviu Gurlui. În ultimul an, în timpul pandemiei, au fost raportate numeroase cazuri în care o persoană nu s-a infectat de COVID-19, deşi a stat în aceeaşi încăpere cu o persoană care s-a dovedit a fi infectată. Studiile arată că factorul cheie în preluarea virusului prin aerosoli este ca picăturile împrăştiate în aer prin respiraţie să fie cât mai mari. „Cu cât diametrul este mai mare, încărcătura virală este potenţial mai mare. După expiraţie, picăturile se evaporă, iar dimensiunea lor scade considerabil. Practic, se constată că pentru cazurile bolnavilor infectaţi, cu o gravitate redusă sau medie, picăturile de până la 2 micrometri nu sunt periculoase. Asta arată că măştile chirurgicale care reţin 90% particule de 0.3 micrometri sunt perfecte strict pentru aceste condiţii. În schimb, pentru cazurile severe, picăturile mici pot avea un grad ridicat de infecţie”, spune Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică din Iaşi. De ce este redusă şansa infectării între persoanele din aceeaşi casă Picăturile care sunt evaporate rapid nu mai prezintă un risc de infectare. Evaporarea este mare în condiţii de umiditate relativ mică şi dacă temperatura mediului este mare. „În casă, şansa infectării între persoanele dintr-o familie este mai redusă pentru că umiditatea din casă este mult mai redusă, iar temperatura este mai mare decât afară, pe timp răcoros. Evident, în casă aerul e în general mai curat decât cel de pe stradă. Bineînţeles, în aer liber, lucrurile pot fi similare dacă e umiditate redusă, aer curat şi poluare redusă. Iarna, însă, lucrurie stau exact pe dos: poluarea este mare, temperatura redusă, iar umiditatea relativă este în general mare. Consider că riscul pentru infectare este major în condiţii extreme de mediu şi pentru surse …

Citeste tot articolul

ELITA MEDICINEI DIN ROMÂNIA NU SE VACCINEAZĂ. Aproape 90% din profesorii universitari de la Timișoara și 80% din cei de la UMF Iași NU SE VACCINEAZĂ

ELITA MEDICINEI DIN ROMÂNIA NU SE VACCINEAZĂ. Aproape 90% din profesorii universitari de la Timișoara și 80% din cei de la UMF Iași NU SE VACCINEAZĂ. De asemenea, 60% din întreg personalul Academiei Naționale de Informații. Trageți singuri concluziile O tragedie după alta – incendiul de la Spitalul Matei Balș soldat cu 10 morți până acum și Cazul de la Suceava în care se anchetează decesul unul bebeluș la 12 ore după botez – au acoperit mediatic probleme majore ale României. Ba chiar cel din urmă, exploatat rău-voitor, a reușit să-l îngroape chiar și pe cel privind responsabilitățile pentru moartea celor 10 pacienți arși de vii sau intoxicați cu fum. Astfel s-au acoperit cu un potop de vorbe și imagini posibila salvare a zeci de mii de români cu medicamentul-minune Ivermectină și sincopele campaniei de vaccinare în masă cu produse experimentale a căror periculozitate nu poate fi cunoscută, încă. Să revenim la drama întregii Românii. Un comunicat al Ministerului Educației din 1 februarie despre disponilitatea profesorilor de a se vaccina încearcă să ascundă dezastrul în ce privește specialitățile profesorilor care nu vor să se vaccineze. Pentru că ActiveNews consideră o datorie în a prezenta impostura și incompetența crasa a celor care conduc România, într-un procent de reprezentativitate de sub 20% din electorat, am comparat comunicatul din 1 februarie cu cel din 15 ianuarie, privind aceleași mărețe realizări în lupta de convingere a profesorilor din România. Care este fondul? Pentru că rezultatele propagandei de vaccinare publicate pe 15 ianuarie afectau major planurile vacciniștilor, s-a reluat campania de muncă de convingere, om cu om, ca pe vremea comuniștilor, doar-doar se vor schimba rezultatele. Ce ziceau rezultatele nemediatizate din 15 ianuarie? Că 55% din personalul învățâmântului pre-universitar și 40% din cel universitar nu vor să se vaccineze. De asemenea, rezultatele erau oferite și …

Citeste tot articolul

CEDO interzice în statele membre UE, vaccinarea obligatorie sau prin constrângere

Vești excelente din partea Consiliului Europei (CoE), cea mai importantă organizație mondială pentru drepturile omului. Este organul de conducere al Curții Europene a Drepturilor Omului. După cum probabil știți, CoE este distinct și separat de UE. 47 de țări, inclusiv toate statele membre ale UE, sunt părți contractante la CoE și la Convenția EurOpean privind drepturile omului (CEDO). Aceasta este o veste excelentă pentru persoanele îngrijorate cu privire la vaccinarea obligatorie, constrânsă sau discriminarea cu privire la statutul de vaccinare. Astăzi a fost votată o rezoluție a Consiliului Europei care interzice statelor membre să facă obligatorie vaccinarea împotriva coronavirusului sau că poate fi utilizată pentru a discrimina lucrătorii sau oricine nu este vaccinat. Iată textul extras în anumite puncte și rezoluția completă în link original și original. 7.3 privind asigurarea unei acceptări ridicate a vaccinului: 7.3.1 asigurarea faptului că cetățenii sunt informați că vaccinarea NU este obligatorie și că nimeni nu este presat politic, social sau altfel să se vaccineze dacă nu dorește să o facă singur; 7.3.2 să se asigure că nimeni nu este discriminat pentru că nu a fost vaccinat, din cauza riscurilor posibile pentru sănătate sau pentru că nu dorește să fie vaccinat; 7.3 cu privire la garanția acceptării ridicate a vaccinului: 7.3.1 garantează faptul că cetățenii sunt informați că vaccinarea NU este obligatorie și că nimeni nu este presat politic, social sau în orice alt mod să fie vaccinat, dacă nu doriți; 7.3.2 să se asigure că nimeni nu este discriminat pentru că nu a fost vaccinat, din cauza unor posibile riscuri pentru sănătate sau pentru că nu dorește să fie vaccinat;

Citeste tot articolul

BILL GATES ȘOCAT DE „TEORIILE CONSPIRAȚIEI NEBUNEȘTI” DESPRE COVID-19

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, spune că este șocat de „teoriile nebunești ale conspirației” din jurul COVID-19 și că rețelele de socializare ar trebui să ia mai multe măsuri pentru a le minimiza. Observând că acestă combinație dintre rețelele sociale și o pandemie este ceva ce nu a existat până acum, Gates a spus că „nimeni nu ar fi prezis” atenția pe care el și dr. Fauci au primit-o. Miliardarul a spus că „teorii cu adevărat malefice” au fost lăsate să circule, dacă el a creat pandemia sau a încercat să profite din aceasta. „Chiar cred oamenii lucrurile astea?”” a întrebat Gates, afirmând: „Va trebui să ne educăm în acest sens în anul următor și să înțelegem cum schimbă comportamentul oamenilor”. Gates a spus că este nevoie de mai multă muncă cu companiile de social media pentru a „minimiza” discuțiile și că Fundația Gates ar putea lua măsuri pentru a se asigura că „explică ceea ce facem într-un mod mai bun”. Nu este prima dată când Gates abordează teoriile conspirației despre COVID. Anterior, i-a etichetat „nebuni” într-un interviu din septembrie 2020. Filantropul a afirmat că lumea nu va reveni la normal până când nu va fi adoptată pe scară largă vaccinul și că blocările, măștile și distanțarea socială vor continua pe tot parcursul acestui an și până în 2022. Deși mulți dintre prietenii bogați ai lui Gates de la Forumul Economic Mondial insistă asupra faptului că în viitor oamenii vor trebui să renunțe la proprietăți, Gates însuși a cumpărat recent multe terenuri agricole. – Invictus

Citeste tot articolul

A supraviețuit coronavirusului, a murit după vaccin. Un american a decedat la câteva ore după administrarea serului, „cauzele nu sunt clare”

Un rezident al statului California, SUA, care a fost testat pozitiv pentru COVID-19 la sfârșitul lunii decembrie și a fost vaccinat joi, a murit la câteva ore după ce a primit injectia, anunță biroul șerifului din regiunea Placer. „Există mai multe agenții locale, de stat și federale care investighează în mod activ acest caz; orice rapoarte referitoare la cauza decesului sunt premature, în așteptarea rezultatului anchetei”, declară biroul șerifului. Nu este clar dacă barbatul făcuse vaccinul Moderna sau Pfizer. Unele persoane au avut reacții alergice la vaccinul anti-COVID, deși reacțiile alergice severe rămân extrem de rare. Săptămâna trecută, medicul epidemiolog Erica S. Pan a recomandat furnizorilor să oprească administrarea unui lot de vaccin Moderna „ca o măsura extremă de precauție”, după ce a provocat reacții alergice puternice pentru aproximativ 10 pacienți. „Niciun vaccin sau procedură medicală nu are zero risc, iar reacțiile adverse grave sunt rar întâlnite”, a scris Departamentul Sănătății din California. Vaccinurile au unele efecte secundare, inclusiv oboseală, cefalee, frisoane și febră, dar acestea sunt „semne normale care arată că organismul are o reacție imună” și ar trebui să dispară în câteva zile, potrivit CDC. Începând de sâmbătă seara, 41.411.550 de doze au fost distribuite și 20.537.990 au fost administrate in SUA. În California, au fost distribuite aproape 5 milioane de doze și s-au administrat 2.008.220. Reacțiile adverse la vaccin rămân rare, dar COVID-19 continuă să devasteze California și restul lumii. Aproximativ 423 de persoane au murit zilnic, în medie, în California, din cauza coronavirusului – în ultima lună -, potrivit Universității Johns Hopkins. Statul a înregistrat 36.362 de decese și peste 3 milioane de cazuri de la începutul epidemiei.

Citeste tot articolul

VIDEO Antena 3 la un pas de a rămâne nemituită de mafia Covid, în urma unei întrebări fundamentale: „Mai sunt cazuri de gripă, că nu se mai vorbește?”

Cel mai mare post TV de fake-news din lume, CNN, are un partener de nădejde în România, canalul Antena3. Pe vremea când nu era atât de mituită, la Antena3 se mai spuneau și adevăruri cu privire la vaccinuri. De când cu plandemia, trustul Antenelor primește cea mai mare sumă de la guvern pentru propaganda Covid și a vaccinurilor aferente. Aseară, la emisiunea moderată de fostul pastor eretic, Mihai Gâdea, slugărnicia față de mafia BigPharma s-a petrecut în direct, când senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă a adresat o întrebare fundamentală celor doi corifei ai morții, doctorii Beatrice Mahler și Adrian Marinescu: „Mai sunt cazuri de gripă, că nu se mai vorbește?” Instant, moderatorul a trecut la represalii, nelăsând să fie dat un răspuns. Pentru că un răspuns i-ar fi pus în dificultate pe acei „medici”, încât trebuiau să recunoască că pandemia Covid este o întreagă mascaradă. Au fost amenințări că se va tăia microfonul, jigniri, iar până la urmă cel mai înțelept a cedat. Diana Șoșoacă a plecat din emisiunea lui Gâdea, lăsându-l doar cu „specialiștii”. Dar înainte de acest lucru i-a spus-o verde-n față: Nicio problemă, este Antena 3, unde oricum se oprește microfonul și oricum de-a lungul anului trecut am avut parte de un abuz psiho-emoțional. Senatoarea făcea bineînțeles referire la teroarea pe care canalul Antena3 (și restul presei oficioase) a propagat-o în rândul populației pe subiectul coronavirus timp de un an. Acum, specialiștii în știri s-au transformat din Cioclii Apocaliptici din vara anului trecut în Salvatorii Planetari, promovând vaccinurile, care fac tot mai multe victime, ca singura salvare, singurul tratament, deși Ivermectina s-a dovedit 100% eficientă. Mai jos puteți urmări secvența cu schimbul de replici dintre Diana Șoșoacă și Mihai Gâdea.

Citeste tot articolul

[VIDEO] Părintele Sava Ahileos profețește cu 13 ani în urmă o pandemie: „Aruncă o gripă fabricată acest înșelător”

Fragment din omilia Arhim. Antonie Stilinakis, medic de profesie, din cadrul emisiunii „Sinaxaria”, 4.10.2020. Părintele Antonie prezintă un fragment dintr-o înregistrare video cu vrednicul de pomenire, Părintele Sava Ahileos, un duhovnic renumit, iubit de grecii de pretutindeni, considerat ca un sfânt. Părintele Sava profețește cu 13 ani în urmă, în detaliu, pregătirea unei pandemii ce va afecta omenirea. „Antihristul va acapara domeniul sănătății”, spunea Părintele atunci.

Citeste tot articolul

[VIDEO] România ar fi putut scăpa de Covid în 3-4 luni. Iohannis și Guvernul PNL trebuie acuzați de GENOCID

Nici în al 12-lea ceas, când sunt dovezi tot mai clare că IVERMECTINA vindecă de Covid, autoritățile din România nu aprobă acest medicament, care în mai multe state, chiar și în SUA, este folosit la scară largă. Este o alternativă mult mai ieftină și eficientă la vaccinurile controversate. Dovezi despre eficacitatea acestui medicament au apărut încă din primăvara anului trecut, dar au fost ignorate de autoritățile din România, nici măcar la stadiul de test nu a fost folosit. Conform propriilor statistici, care arată peste 10 mii de morți, Iohannis și guvernul PNL care au gestionat această criză, ar trebui acuzați de genocid, întrucât au privat de la un tratament eficient pe toate victimele virusului Sar-Cov-2. Mai jos avem mărturia lui Gheorghe Becali, care a utilizat Ivermectina pe câteva sute de oameni, cu rezultate pozitive 100%, încât nici nu vrea să audă de vaccin, mai ales în clinica sa: Gigi Becali interzice vaccinarea la clinica sa pentru că susţine că există medicamente care tratează COVID, deci nu e nevoie să facem vaccin. Omul de afaceri susține că și-a tratat întreaga familie de COVID și toți cunoscuții. Am fi putut scăpa de coronavirus în 3-4 luni, dacă autoritățile ar fi avut bărbăția să ia deciziile corecte, susține Becali, care face apel la Guvern să dea o ordonanță și să oblige farmaciile să vândă tratament pentru COVID la prețuri de cost. Becali susține că un bolnav de COVID poate să se vindece cu 5-10 dolari, fără să mai ajungă la spital. Milionarul susține că nu se vaccinează nici el nici familia lui. ”Pentru ce să mă vaccinez? Niciodată în viața mea nu mă vaccinez, chiar dacă știu că mor și nu mă vaccinez. Dacă eu am tratament, pentru ce să fac vaccin? Ca să fac modificare genetică sau ce? Nu cunosc nicio persoană …

Citeste tot articolul

Se dorește VACCINAREA OBLIGATORIE a elevilor înainte de începerea școlii

Părinții și-au manifestat indignarea față de sugestia de obligativitate a vaccinului antigripal pentru copii, în contextul începerii școlii. Societatea Națională de Medicina Familiei a emis un comunicat în care a subliniat necesitatea imunizării elevilor înainte de 8 februarie, pe motiv că, astfel, s-ar reduce dubla infectare cu gripă și Covid. Pe principiul am rămas pe stoc cu 1,2 milioane de doze de vaccin antigripal- ce facem cu el, autoritățile au activat organizațiile profesionale ale medicilor pentru a impune vaccinarea organizată a copiilor. Apelul Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), deși a vrut să pară independent și obiectiv, are câteva nereguli. În primul rând, de la începutul sezonului rece, în România s-au înregistrat doar 26 de cazuri de gripă la nivel național și niciun caz de infectare simultană cu gripă și Covid. În al doilea rând, îndemnul medicilor de familie de a administra vaccinul tuturor elevilor naște suspiciuni pentru că la sfârșitul lunii ianuarie imunizarea antigripală este tardivă. Iar în al treilea rând, legătura dintre cele 1,2 milioane de doze de vaccin antigripal rămase pe stoc la Ministerul Sănătății și forțarea imunizării elevilor este mai mult decât evidentă. ”Imunizarea antigripală rămâne chiar şi în această perioadă extrem de importantă pentru a reduce riscul unei duble infectări (cu virus gripal şi SARS CoV-2) şi pentru a evita posibile complicaţii determinate de virusul gripal în rândul copiilor şi al comunităţii. SNMF încurajează vaccinarea antigripală a copiilor şi adolescenţilor având in vedere că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă. Vaccinurile împotriva Covid-19 aprobate până la acest moment la nivel european nu se adresează copiilor sub vârsta de 16 ani. Astfel, aceştia reprezintă o categorie vulnerabilă, o categorie de risc, fiind expuşi la pericolul de infectare cu două virusuri diferite – cel gripal şi SARS CoV-2, a declarat dr. …

Citeste tot articolul

Medicul Vasile Astărăstoae NU se va vaccina: ‘Există niște semne de întrebare’

Medicul și profesorul universitar Vasile Astărăstoae a anunțat că nu se va vaccina. El susține că așteaptă vaccinul companiilor care nu se grăbesc în studiile pe care le fac. „Nu mă voi vaccina. Eu nu dau sfaturi. Singurul lucru pentru care m-am bătut este să se respecte autonomia pacientului și să fie cu consimțământ și informat, nu obligatoriu. Când consimțământul acesta nu este chiar informat este cu totul altceva. De fapt consimțământul în momentul de față a ajuns un mijloc de protecție pentru medici și nu de respect de autonomie. Eu aștept dacă va fi nevoie când mă vaccinez acele vaccinuri chiar prin această tehnologie, deși nu prea am încredere în ea dar asta este o problemă strict personală, care o să apară pe piață mai târziu de la Johnson&Johnson, Sanofi sau Smith Kline și mai sunt câteva firme. Ele lucrează pe îndelete fără să se grăbească și să fie într-o cursă contracronometru pentru că respectă toate fazele de elaborare a unui vaccin. Dacă îmi voi da seama că se întâmplă ceva și este mult mai grav decât ce este în prezent mă gândesc să mă vaccinez. Acum nu mă vaccinez din alt motiv. Am văzut că toate lumea apare și își arată bicepșii. Ai mei nu se compară cu cei care apar la TV și nu vreau să mă fac de râs. Am îndoieli că 10 milioane de oameni vor fi vaccinați în România. Este foarte greu. Cu personalul medical a fost simplu, că erau în spital, dar de exemplu la țară cum o să fie? Cu medicul de familie? E o activitate greu de stăpânit… Deocamdată toate studiile arată că imunitatea este de cam de 6 luni de zile. Până când durează vaccinarea unii își pierd imunitatea și se pot infecta din nou”, a explicat profesorul universitar Vasile …

Citeste tot articolul

Drepturile omului de a nu fi vaccinat fără voia sa – Legi și tratate internaționale

Sinteză a instrumentelor internaționale care interzic vaccinările obligatorii Codul de la Nürnberg din 1946 Un prim pas a fost făcut odată cu apariția Codului de la Nürnberg din 1946 care, printre altele, interzice efectuarea de experimente asupra populației, cu atât mai puțin stabilirea ei într-un mod obligatoriu.După cel de-al doilea război mondial, s-au ținut o serie de procese pentru a responsabiliza membrii partidului nazist pentru o multitudine de crime de război. Procesele au fost aprobate de președintele Harry Truman la 2 mai 1945 și au fost conduse de Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Au început pe 20 noiembrie 1945 la Nürnberg, Germania, fiind cunoscute ca procesele de la Nürnberg. Într-unul dintre procese, care a devenit cunoscut sub numele de „Procesul medicilor ”, au fost judecați medicii germani responsabili cu efectuarea procedurilor medicale neetice asupra oamenilor în timpul războiului. S-au concentrat asupra medicilor care au efectuat experimente umane inumane și neetice în lagărele de concentrare, pe lângă cei care au fost implicați în peste 3.500.000 de sterilizări ale cetățenilor germani. Mai mulți dintre învinuiți au susținut că experimentele lor diferă puțin de cele utilizate înainte de război și că nu există nicio lege care să diferențieze experimentele legale de cele ilegale. Acest lucru i-a îngrijorat pe Dr. Andrew Ivy și Leo Alexander, care au lucrat cu procuratura în timpul procesului. În aprilie 1947, Dr. Alexander a trimis un memorandum consilierului american pentru crimele de război, prezentând șase puncte pentru cercetarea medicală legitimă. Codul de la Nürnberg, care a declarat că sunt necesare consimțământul voluntar explicit al pacienților pentru experimentarea umană, a fost elaborat la 9 august 1947. La 20 august 1947, judecătorii au pronunțat verdictul împotriva lui Karl Brandt și a altor 22. Verdictul a reiterat punctele memorandumului și, ca răspuns la consilierii medici experți pentru acuzare, a revizuit …

Citeste tot articolul

Specialista în genetică Alexandra Henrion-Caude avertizează, există pericolul transmiterii genelor editate de vaccinul pfizer către urmași

Tot mai multe informații apar despre vaccinul pe care mass media și autoritățile îl prezintă ca fiind singura soluție pentru ieșirea din criză și întoarcerea la normalitate. Specialista nr. 1 în Franța pe ARN, Alexandra Henrion-Caude, avertizează că există pericolul transmiterii genelor editate de vaccinul Pfizer către urmași: „Dacă într-adevăr nu ar exista niciun risc de transmitere către descendenți, atunci de ce există pagini întregi în protocoalele Pfizer dedicate faptului că este foarte, foarte important să fii pe contraceptive sau să faci sex cu prezervativ? Ei exprimă foarte clar în protocolul lor că nu ar trebui să riști să rămâi însărcinată… Nu este banal! Deci, cum o putem explica, dacă nu există riscul transmiterii către următoarea generație?” Ne vaccinăm pentru ce? Stanford, Cornell și alte cinci laboratoare universitare din California au anunțat nu au găsit virusul Covid-19, care, netrecând testul Koch, este fictiv. Aceste laboratoare plănuiesc să dea în judecată CDC pentru frauda Covid-19. Rob Oswald, dr. în virologie și imunologie de la Universitatea Cornell: “Deci, cu ce ne ocupăm acuma este doar o altă tulpină de gripă ca în fiecare an. Covid-19 nu există și este fictiv. Cred că China și globaliștii au orchestrat acest COVID (gripa deghizată în nou virus) prin care ne păcălește pentru a stabili o tiranie globală și o stare de supraveghere totalitară, polițienească si globală, iar acest complot a inclus fraude electorale masive. “Am un doctorat în virologie și imunologie și sunt un om de știință și de laborator clinic. Am testat 1500 de eșantioane de presupus test C-19 pozitiv colectate în California de Sud. Când eu și echipa mea de laborator am efectuat testele în conformitate cu postulatele și observațiile testului Koch, pe SEM (microscop electronic cu scanare), nu am găsit Covid în aceste 1.500 de probe. Ceea ce am constatat a fost …

Citeste tot articolul

PRIMUL DECES după vaccinare ÎN ROMÂNIA. Un asistent medical din Constanța a făcut infarct la o zi de la imunizarea anti-covid

Un asistent medical din Constanța a decedat la scurt timp după ce fusese vaccinat anti-Covid-19. Imediat cum a simțit că îi este rău, bărbatul a chemat o ambulanță pentru a fi transportat la spital. și-a pierdut viața în noapte de marți spre miercuri, după ce luni i se administrase vaccinul împotriva Covid-19, informează Antena3. Dintr-o dată, bărbatul a început să aibă dureri toracice insuportabile, motiv pentru care a sunat imediat la Ambulanță pentru a fi ajutat. Colegii său s-au prezentat de urgență la domiciliul acestuia și l-au preluat pentru a fi transportat la spital. Din păcate, bărbatul a murit în drum către unitatea medicală. Rezultatul necropsiei arată că bărbatul a suferit un infarct. Acesta ar fi primul caz de deces al unui cadru medical din România, după administrarea vaccinului de la Pfizer. La începutul anului, o asistentă medicală din Portugalia a murit subit la două zile după ce a fost vaccinată anti covid 19. Cauzele exacte ale decesului nu au fost încă stabilite, dar autoritățile medicale speră că vor fi stabilite în timpul autopsiei. În SUA, medicul obstetrician Gregory Michael, a fost vaccinat pe 18 decembrie și a murit după 16 zile, sc, după ce a primit serul Pfizer, după ce, internat cu o boală autoimună, a suferit un accident vascular cerebral hemoragic.

Citeste tot articolul

„COVID VA FI VEȘNIC”. VACCINUL NU NE VA SCHIMBA VIAȚA: VOM CONTINUA SĂ PURTĂM MASCĂ „ANI DE ZILE”

Marea Britanie a fost prima țară occidentală care a aprobat un vaccin anti-COVID (cel de la Pfizer), dar se pare că acesta nu va viața oamenilor la normalitate. Ministrul adjunct al Sănătății din Marea Britanie, Jonathan Van-Tam, a avertizat miercuri, 2 decembrie, că, în ciuda vaccinării, purtarea măștii va trebui să continue „ani de zile”. Oficialul a avertizat că vaccinul nu va reprezenta o oportunitate „pentru a avea o mare petrecere și a ne arunca măștile și dezinfectantul de mâini”. Jonathan Stafford Nguyen Van-Tam, specialist în epidemiologie, vaccinuri și combaterea pandemiilor, a avertizat pe un ton sumbru că „vaccinul nu te va ajuta dacă nu ți-l faci… A-i privi pe alții că și-l fac, sperând că asta te va proteja și pe tine, nu va funcționa.” El a adăugat că SARS-CoV-2 „va fi alături de oameni pentru veșnicie”. Războaiele se termină, COVID nu Vorbind în cadrul unei conferințe de presă la reședința din Downing Street nr. 10, avându-l alături pe președintele Boris Johnson, profesorul Van-Tam a spus: „Dacă cred că va exista un moment în care să avem o petrecere mare când ne vom arunca măștile și dezinfectantul de mâini, zicând «Gata, s-a terminat», așa cum s-a sfârșit războiul? Nu, nu cred.” Și ministrul a urmat: „Cred că acest fel de obiceiuri cu care ne-am învățat… vor persista pentru mulți ani, și ar fi un lucru foarte bun dacă ar fi așa.” Aici a intervenit premierul Boris Johnson, care se confruntă cu o revoltă în sânul partidului său pentru nesfărșitul șir de restricții, și care s-a simțit dator politic să mai îmblânzească tonul mortuar al ministrului său: „Și poate… pe de altă parte, ne-am putea dori să ne întoarcem la o viață pe cât se poate mai apropiată de normal.” Omul de știință nu se-ndoaie Însă profesorul Van-Tam a părut …

Citeste tot articolul

CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ CEVA NU MERGE BINE DUPĂ CE PRIMIȚI UN VACCIN COVID?

Concluzia este că dacă sunteți rănit de un vaccin sau de o altă „contramăsură” desemnată de secretarul DHHS ca fiind destinată unei amenințări de pandemie sau bioterorism (Covid-19, gripă pandemică, antrax, variolă), opțiunile dvs. pentru a beneficia de orice avantaj financiar sunt foarte limitate. În primul rând, tuturor celor implicați în administrarea vaccinului li s-a eliminat orice răspundere în temeiul Legii PREP. Aceasta îi include pe toți, de la planificatorii guvernamentali ai programului de vaccinare, până la medicul, asistenta sau chiar stagiarul în farmacie care vă injectează. Nimeni nu poate fi trimis în judecată în instanțele federale sau de stat, cu excepția cazului în care au încercat în mod deliberat să vă facă rău. Și este practic imposibil să demonstrăm o conduită intentionață. Congresul a creat un program pentru a compensa unele victime, dar este mult mai puțin generos decât Programul Național de Compensare a Vătămărilor (NVICP). (Și nimeni nu a acuzat vreodată NVICP că este generos.). Se numește Countermeasures Injury Compensation Program (CICP). Este administrat în întregime în cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane, aceeași agenție care a sponsorizat programul de vaccinare. Nu există judecători. Dacă sunteți nemulțumit de decizie, singurul apel este adresat DHHS, unde cazul dvs. este examinat de diferiți angajați. DHHS este și plătitorul. Prin urmare, DHHS acționează în mod esențial ca judecător, juriu și inculpat. În mod surprinzător, doar aproximativ 9% dintre persoanele care au apelat la program au primit fonduri. Dintre cei 446 reclamanți la program, 407 au fost respinși. Spre deosebire de NVICP, CICP nu plătește niciun onorariu de avocați, onorariu de martori experți sau costuri asociate cu depunerea unei reclamații. Când am vorbit cu dr. Caserta, directorul anterior al programului, plata maximă, chiar și pentru un deces sau o invaliditate permanentă, era de 250.000 de dolari pe persoană. Dr. Caserta mi-a …

Citeste tot articolul

CA EMINESCU! Medic băgat la azilul de nebuni pentru că a spus adevărul!

Medicul profesor Jean-Bernard Fourtillon, unul dintre realizatorii filmului HOLD-UP și autor al unei plângeri penale contra Institutului Pasteur, care ar fi adevăratul fabricant al virusului Covid-19, a fost împușcăriat într-o pușcărie de PSIHIATRIE REPRESIVĂ, prin decizia administrativă a prefectului de Gard (Franța), numitul Didier Lopgan. Am ajuns într-o situație în care dacă nu crezi pe cuvânt sistemul care îți încalcă sistematic drepturile și libertățile ești catalogat drept nebun și băgat cu forța la azilul de psihiatrie. Asta sau vom fi băgați în “lagăre de izolare” Cohen-19. Ce s-a întâmplat cu Eminescu se va întâmpla cu noi toți dacă nu ne trezim și nu reacționăm. Sursa: Incorect Politic

Citeste tot articolul

Agenția Americană de Sănătate trage semnalul de alarmă: vaccinul Covid-19 provoacă pareză facială!

Agenția Americană de Sănătate trage semnalul de alarmă: vaccinul Covid-19 provoacă pareză facială! Asta în cazul în care nu dezvoți un cancer sau multe alte afecțiuni ale sistemului imunitar, dereglarea sintezei proteice, pe lângă efectele de sterilizare degenerativă… Asta dacă nu mori în 48 de ore cum ne-a anunțat CNN, pe un ton pedagogic tipic părintesc: hei, goi, în viață se mai și moare. Aceastea fiind spuse, recomand totuși vaccinul tuturor politicienilor și personalului didactic din Mass-media. Despre Alexandru Florian, un om pe care îl prețuiesc fără comună măsură, inutil să mai adaug recomandarea vaccinului cu prioritate și bineînțeles în doză triplă. Sursa: Incorect Politic

Citeste tot articolul

Cine NU ARE VOIE să se vaccineze anti-COVID-19

Vaccinul împotriva noului coronavirus este cel mai așteptat tratament din acest an. Totuși, anumite persoane sunt sfătuite să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19. Autorităţile de reglementare din Marea Britanie au sfătuit persoanele cu antecedente „semnificative” de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 după ce două persoane au prezentat reacţii adverse marţi, a informat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), potrivit DPA. Într-o declaraţie, Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard. „Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri”, a precizat el, adăugând că în prezent aceste două persoane „se recuperează bine”. Persoanele care au primit vaccinul sunt monitorizate MHRA continuă să monitorizeze persoanele care au primit vaccinul, care s-a dovedit a fi extrem de eficient în prevenirea COVID-19, boala respiratorie asociată noului coronavirus. Asistentele şi medicii din Marea Britanie au început marţi administrarea vaccinului dezvoltat de compania farmaceutică germană BioNTech şi de partenerul său american Pfizer. Rezidenţii din centrele de asistenţă, precum şi îngrijitorii lor sunt primii care beneficiază de acest vaccin, ce se administrează în două doze, la interval de 21 de zile. Vaccinul, care s-a dovedit că oferă o protecţie de 95% împotriva virusului timp de patru săptămâni după administrarea primei doze este totodată primul care utilizează tehnologia ARN mesager (ARNm) autorizat de un organism de reglementare. Acest vaccin se bazează pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a „antrena” sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui. Restricții și măsuri severe de transport și stocare Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi …

Citeste tot articolul