Tag Archives: urss

Haideți Doamnelor, injurați-mă!

Preambul Un bun prieten m-a criticat pentru faptul că am dezvăluit povești de alcov ale unor celebre doamne care pozau ca sfinte dar care cu voia soților preacurvăsăreau pe rupte pentru plăcerea lor sau pentru interesele familiei. Eu nu am scris acele texte (cred că au fost vreo 4 astfel de doamne) pentru scandal, ci pentru a dovedi că de la Caligula și Nero pînă în prezent nu s-a schimbat nimic, doar că acum adulterele celebre nu mai sînt cunoscute de vulg. Pot să mai continui. Fratele marelui nostru actor Cristea Avram, care era directorul IAS „30 Decembrie” (ferma gospodăriei de partid), a murit la sfîrșitul anilor ’80 ca generalii în retragere, călare pe secretara cu propaganda de la sectorul 4. Tot prin anii ’80 (poate și mai înainte, dar nu știu eu) tinerele soții ale mahărilor de partid care nu aveau timp să se ocupe de ele făceau nevroze, motiv pentru care se internau la sanatoriul de la Predeal, unde se mai aflau internați tot cu nevroze tineri vînjoși care ofereau tovarășelor ce nu le ofereau acasă tovarășii. * Probabil că multe feministe (dar și mulți efiminizați) mă vor înjura pentru rîndurile de mai jos, dar cred că femeile cu capul pe umeri vor fi de acord cu mine. Tocmai ce am auzit-o la RRA pe Vasilica (Veorica cum spun unii, șefa Europei cum spun alții) vorbind la Bruxelles despre cele mai importante teme ale continentului. Prima este legată de egalitatea de șanse între bărbați și femei. Stop! Cu infime excepții, în istorie atît bărbații cît și femeile au avut o viață grea. Este greu de spus cine a muncit mai mult, bărbații care de dimineață pînă seara desfășurau munci istovitoare sau femeile care aveau mult mai multe activități gospodărești. Mă uit la copilăria mea. Tata făcea naveta în …

Citeste tot articolul

Iliescu al Franței ne cere să votăm la Europene cu „Uniunea Sovietică”. Iată planul cincinal care dă foc Europei!

Între bătrânul bolșevic Ion Iliescu și tânărul președinte al Franței Emmanuel Macron sunt câteva asemănări izbitoare. Și unul, și celălalt au avut de înfruntat manifestații maraton… Și unul, și celălalt au recurs la o violență excesivă pentru a le pune capăt. Dar mai e ceva ce îi apropie, nostalgia pentru Uniunea Sovietică. Ultima dovadă o reprezintă scrisoarea deschisă pe care o adresează europenilor președintele Franței. Cum mesajul lui Macron a fost tradus în 22 de limbi europene și publicat în ziare importante din toată Europa, am să mă concentrez asupra propunerilor pe care le face fostul bancher de investiții al grupului Rotschild, fără să vă mai prezint atacurile la adresa „leprelor naționaliste” și „a înapoiaților” care apără ce a mai rămas din suveranitatea statelor naționale. Iată în ce constă planul cincinal propus de „popularul” șef de stat francez: Șpagă electorală pentru săracii Europei Așa cum vă anunțam încă de acum vreo săptămână, marea găselniță a elitelor politico-financiare ale Europei pentru apropiatele alegeri este șpaga pentru săraci. Potrivit lui Macron, „Europa, locul în care s-a creat securitatea socială, trebuie să instaureze pentru fiecare lucrător, de la Est la Vest și de la Nord la Sud, un scut social care să-i garanteze aceeași remunerație la același loc de muncă și un salariu minim european, adaptat la fiecare țară și discutat în fiecare an în mod colectiv ”. Ce vrea să însemne acest pasaj? Trecând peste faptul că promisiunea ne arată că există bani și toate discursurile despre necesitatea austerității (politici promovate și impuse de birocrații de la Bruxelles) au fost o păcăleală menită să maximizeze profitul elitelor, câteva lucruri trebuie precizate. Un salariu minim european ar reduce interesul marilor companii de a migra spre Estul Europei în căutare de forță de muncă ieftină, protejând astfel interesele clasei muncitoare din țările puternic industrializate. …

Citeste tot articolul

Uniunea Europeană, un MONSTRU întru totul asemănător cu URSS

SCIATICA BĂTRÂNEI EUROPE „Este uimitor că după ce am îngropat un monstru, URSS, construim un altul, întru totul asemănător: Uniunea Europeană. (…) Vechiul sistem sovietic nu era reformabil. Nici Uniunea Europeană. Dar există o alternativă la a fi guvernat de de aceste două duzini de responsabili autoproclamați la Bruxelles: se numește independență. Nu sunteți obligați să acceptați ceea ce au plănuit pentru voi. (…) Eu am trăit în viitorul vostru și acesta nu a funcționat.”( Vladimir Bukovski) Ei, sunteți lămuriți, dragii moșului? ASTA este Europa cea de astăzi! Nu e ceea ce visam noi când eram mici , pe când ne ridicam pe vârfuri să privim peste gard și, punând palma streașină la ochi o zăream pe duduia Europa splendidă printre catedrale și umblând pe străzi spălate cu șampon, în timp ce trăgeam aer în piept , sorbind efluviile de săpun REXONA și aroma de cafea adevărată… Nu, dragilor, uitați chestiile alea că au fost un fel de „le pixel bleu avant la lettre”… adică n-ați văzut ce-ați văzut și n-ați mirosit ce-ați mirosit ! Europa e, de fapt, băbătia asta urâcioasă, care se scobește-n nas în văzul lumii, care umblă șleampătă și cu furoul gălbui atârnând pe sub fusta prinsă cu un ac de siguranță în dreptul nasturelui lipsă, arogantă dar cu pantofi fără flecuri și ducând spre bucătăria cam soioasă sacoșa de rafie plină-ochi cu varză de Bruxelles- culeasă demult și oleacă încinsă. Atinsă de o sciatică fără frontiere, Europa, sprijinită de doi vlăjgani, merge după cum urmează: un pas înainte-piruetă voluntară dreapta- tendință de cădere stânga-și doi pași înapoi-ezitare… Când o votează pe Codruța pentru cea mai cea funcție din procuratura europeană , își bagă votul în sutien, ca să-i dea greutate…asta dacă n-a uitat să-și pună sutienul… și miroase puternic a sciatică mai mereu, dar mai …

Citeste tot articolul

EXPLOZIV! ALERTĂ internațională. PUTIN a pregătit ANEXAREA unei noi ȚĂRI. ORDINUL, în curs de aplicare

Fostele republici sovietice tremură în fața lui Vladimir Putin. Președintele Rusiei a copt un nou plan pentru anexarea unei țări din vechea sferă de influență a statului său. Președintele Belarusului, Alexander Lukashenko, a declarat că țara sa este pregătită pentru unirea cu Rusia. Afirmația liderului de la Minsk provoacă temeri în privința extinderii puterii Moscovei până la granița cu Polonia și cu Lituania, potrivit The Moscow Times. Președintele Belarusului a făcut această afirmația la ultima dintre cele trei întrevederi bilaterale pe care le-a avut cu omologul său rus, Vladimir Putin. Cu toate acestea, includerea Belarusului în componența Rusiei, sub supravegherea lui Putin rămâne doar un zvon. „Ne-am putea uni mâine, nicio problemă (…) Dar voi – rușii și bielorușii – sunteți pregătiți pentru asta? Noi suntem pregătiți să ne unim și să consolidăm eforturile, statele și popoarele.”, a precizat președintele Belarusului. În acest context, Vladimir Putin a încercat să pună la îndoială conceptul de stat independent. „Nu există statele complet independente în lume. Lumea modernă este o lume a interdependenței”, a declarat președintele rus. Acolo, Parlamentul European ia mai multe decizii pentru toate statele membre (ale Uniunii Europene) decât Sovietul Suprem al URSS.”.

Citeste tot articolul

SOROS, ATAC DEVASTATOR împotriva POPULARILOR EUROPENI! Nababul dă ordine establishmentului, de teamă că UE o ia „PE DRUMUL UNIUNII SOVIETICE”

Controversatul multimiliardar George Soros pare să-și fi pierdut răbdarea și cu „politicienii aliați”, dar și cu cetățenii Europei. Într-un articol publicat sub propria semnătură în revista MarketWatch, marele finanțator al forțelor de stânga din întreaga lume face un apel către majoritatea pro-UE din țările Europei să „se trezească înainte de a fi prea târziu”. Soros spune că ar fi o mare greșeală ca cineva să considere că „viitorul va semăna mai mult sau mai puțin cu prezentul”. Dimpotrivă, Uniunea Europeană riscă să repete experiența Uniunii Sovietice din 1991. „Nici liderii noștri, nici cetățenii obișnuiți nu par să înțeleagă că suntem într-un moment revoluționar, că gama de posibilități este foarte largă și că rezultatul este deci foarte incert.” Că UE traversează o criză de amploare este evident. Dar George Soros nu vrea să recunoască faptul că migranții, pe care el i-a sprijinit cu tot ce i-a stat în putință să ia Europa cu asalt, sunt marea problemă. Dimpotrivă, nababul american îi găsește pe alții responsabili: ”Următorul punct de inflexiune vor fi alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019. Din păcate, forțele anti-europene se vor bucura de un avantaj la vot. Există mai multe motive pentru aceasta, inclusiv sistemul învechit de partide care predomină în majoritatea țărilor europene, imposibilitatea practică de a schimba tratatul și lipsa unor instrumente juridice pentru a disciplina statele membre care încalcă principiile pe care s-a înființat Uniunea Europeană.” Citiți cu atenție ce spune Soros. Acestea nu sunt lamentațiile unui om care își vede amenințată poziția de sforar-șef al Uniunii. Sunt ordine pe care le dă celor în care a investit miliarde de dolari de-a lungul anilor și pe care i-a ajutat să ajungă în niște funcții la care nici nu visau. Ca să traduc pe scurt, George Soros ar vrea, în cazul în care globaliștii reușesc să-și …

Citeste tot articolul

Ororile sexuale ale ostaşilor sovietici: cum au sfârşit femeile care nu s-au lăsat siluite de militari, după 23 august 1944

Numeroase dosare de anchetă păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara prezintă cazurile tragediilor provocate de ostaşii sovietici care au tranzitat judeţul din toamna anului 1944 şi în 1945. Zeci de femei le-au căzut victime, iar de cele mai multe ori autorii violurilor şi crimelor nu au mai fost traşi la răspundere. Uneori, însă, localnicii au găsit prilej să să răzbune pe „oaspeţii” lor. Arhivele judeţului Hunedoara au păstrat numeroase dovezi ale atrocităţilor comise de sovietici în Hunedoara, după 23 august 1944, dar şi ale unor crime săvârşite de localnici asupra soldaţilor străini. Conflicte aparent banale s-au transformat în tragedii, iar deseori, cel puţin în cazul crimelor comise de militari, autorii lor au scăpat nepedepsiţi. Septembrie 1944 – prima crimă cercetată în Hunedoara Prima crimă săvârşită de ostaşii sovietici care tranzitau judeţul Hunedoara după 23 august 1944, menţionată în documentele de arhivă ale Parchetului Huendoara, datează din septembrie 1944. Violul a fost mobilul ei, iar victima a fost soţia unui localnic din Brănişca, ucisă pentru că s-a opus soldaţilor ruşi care au vrut să întreţină relaţii sexuale cu ea. „Raportăm că în noaptea de 13 septembrie 1944, pe la orele 23, doi soldaţi sovietici înarmaţi au intrat în locuinţa lui Nistor David, din cătunul Bejan, comuna Târnoviţa, unde au cerut mâncare şi ţuică. După ce s-au turmentat de băutură, au sărit să îşi bată joc de femeia acestuia, pe nume Petruţa, de 37 de ani, care se ascunsese în grajd, şi opunându-se violenţei acestor bărbaţi au împuşcat-o pe loc cu un foc de armă în cap, mortal. Cazul a fost adus la cunoştinţă de soţul victimei. Sovieticii, după ce au comis crima, au dispărut“, informa şeful de post, plutonier Ilca, în notificarea adresată Parchetului. Martie 1945 – nu a putut fi violată, dar a fost ucisă În martie 1945, într-o şură din …

Citeste tot articolul

Mitul Integrării. Un articol de exceptie ce merita citit si distribuit

De vreo 200 de ani, o iluzie tâmpită tot circulă în lumea europeană. O iluzie pe cât de tâmpită, pe atât de periculoasă. Este vorba despre mitul integrării barbarilor, un mit care pretinde că aceste popoare , nefiind în stare în istoria lor milenară de a crea o civilizație cât de cât funcțională, ar putea cumva fi aduse la lumină, prin ajutorul oferit de către popoarele europene. Nu știu să spun exact de unde a pornit această iluzie. Poate s-a născut odată cu iluminismul, poate s-a născut din doctrina egalitară a creștinismului, poate a fost răspândită de o mână criminală, nu știu. Ce știu este că ea trebuie să dispară cât mai repede pentru că, pune în pericol însuși ființa națională a popoarelor ce țin omenirea pe linia de plutire. Să luăm câteva exemple concrete, din țară pentru a spulbera orice urmă de îndoială cum că acest mit este o adevărată amenințare la adresa lumii civilizate: Oficial, România are o populație țigănească de vreo 600.000 de suflete. Neoficial, cifra variază între 1,5 și 3 milioane. La drept vorbind, nici nu mai contează numărul fiindcă sunt destui să ne facă viața un iad în țară și imaginea praf în străinătate. Cuprinși de aceeași iluzie neghioabă care persistă și astăzi asupra elitelor actuale românești, elitele din secolul al XIX s-au gândită că, scoțând pe țigani din robie îi vor face cetățeni onorabili și productivi ai societății. Acum știm cu toții că abolirea sclaviei pe meleagurile noastre n-a făcut decât să dea drumul țiganilor să se împrăștie și să își facă de cap în țară, nu i-a transformat în mod magic în români onorabili. Vine secolul 20 și la jumătatea lui, odată cu creșterea semnificativă a numărului de țigani, acum beneficiari cu drepturi egale ai sistemului de maternitate și sănătate, vine și comunismul. …

Citeste tot articolul

Hitler: Regele Mihai a tradat si a predat Romania Uniunii Sovietice

Iată ce spunea Hitler despre Regele Mihai după actul de la 23 august 1944. „Pe 25 august 1944, după-amiază, după ora 1.00, radioul german a difuzat discursul lui Hitler în legătură cu evenimentele din România. În această declaraţie, Hitler afirma că Regele Mihai a trădat şi a predat România Uniunii Sovietice”, a declarat istoricul Alex Mihai Stoenescu. Intalnirea cu Hitler Dupa mai bine de sase decenii de la aceste evenimente, regele nu mai tine minte detaliile primei sale intalniri cu Hitler, din anul 1938. „Imi amintesc totusi ca am luat masa cu Hitler in 1941, la Berlin. Nu vorbeam germana, asa ca tot greul conversatiei a fost dus de mama mea”, le-a spus monarhul gazetarilor de la El Pais. Langa Hitler au mai fost patru oameni, iar el a fost rece si distant. A strigat in mod constant si a monopolizat discutia, a fost rece si rigid”, a adaugat regele Mihai. In aceeasi calatorie, regele a povestit ca el si mama sa au fost insotiti de un asistent pe nume Jacques Vergotti. Asistentul, care si-a scris memoriile, si-a amintit ca a vazut-o pe mama monarhului, regina Elena, impodobita cu o orhidee, un cadou din partea lui Hitler. „Mama mea avea de rezolvat cateva chestiuni personale la Florenta si atunci Antonescu a intrebat-o de ce nu merge sa ii intalneasca pe Hitler la Berlin intai, apoi pe Mussolini”, povesteste regele Mihai contextul in care au avut loc intrevederile. VEZI SI: Celebru SCRIITOR roman, dupa ce l-a cunoscut pe Regele Mihai: „Imbuibat INCULT, cu maniere robotice”  

Citeste tot articolul

Geopolitica la îndemâna nesăbuiţilor!

Evenimentele internaţionale, din ce în ce mai grave, mai dinamice şi cu o rată de imprevizibilitate tot mai accentuată, vin parca să confirme, nu doar studiile viitorologilor, bazate pe descifrarea tendinţelor acţiunilor liderilor mondiali (statali si nonstatatli), ci şi predicţiile biblice asupra sfârşitului acestei lumi pământene şi naşterea alteia. În ultimul deceniu, au început să se manifeste agresiv consecințele dezechilibrului centrelor de putere, a căror stabilitate a fost asigurată de regulă „distrugerii reciproce garantate”. Consecințe a căror impact nu a fost suficient și înțelept anticipat. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, omenirea a trecut prin mai multe momente de criză, care puteau să declanșeze o nouă conflagrație globală: două crize ale Berlinului – în 1948 și 1961; două teste nucleare realizate de U.R.S.S. în 1949, cu bombă atomică și în 1953, cu o bombă cu hidrogen; războiul Coreii, în 1953; criza Suezului din 1956-1957; criza rachetelor sovietice din Cuba – 1962; două alerte false de atac nuclear în 1979: în sistemul NORAD, al apărării S.U.A, și, în 1983, în sistemul de apărare al U.R.S.S. Toate acestea nu au generat, însă, efecte pe termen atât de lung, ca „Revoluţia Islamică din Iran”, din 1979, când Saddam Hussein i-a succedat șahului detronat, ca garant al intereselor americane în Regiunea Golfului Persic. Urmare importantă a fost războiul dintre Irak și Iran, din 1980 și până în 1988, în care S.U.A. s-a implicat efectiv, din 1986. Apoi, cu nesemnificative întreruperi, angajamentele militare de război ale S.U.A. în Orientul Mijlociu s-au permanentizat, deschizând o nouă piață profitabilă complexului militar-industrial, adică salvatorului economiei americane. Focarele tensiunilor majore cu potențial de războaie locale și regionale au crescut exponențial. Scoaterea blocului politico-militar al Moscovei din marea confruntare mondială a „ideologiilor ireductibile” a permis S.U.A. să acționeze fără concurență, rezerve, ori constrângeri, pe întreg teatrul operațiunilor conflictuale. Dar …

Citeste tot articolul

Povestea spionilor ruși parașutați la Buzău și misteriosul agent secret care a sabotat operațiunile URSS

Anul 1941. România intră în cel de al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. În acest timp, Moscova trimite pe teritoriul țării noastre spioni parașutați, îmbrăcați cu uniforme de soldați români și vorbitori de limbă română, cu scopul de a „produce acte de sabotaj” în spatele frontului. Printre punctele strategice vizate de parașutiști s-au aflat și câteva din Buzău: rafinării, unități militare, depozite de armament. Povestea spionilor ruși capturați la Buzău și secretul din spatele sabotării falșilor parașutiști este descrisă astăzi de istoricul Alexandru Gaiță de la Arhivele Statului Buzău. Spioni pregătiți  în cluburi sportive – unități paravan „Totul a început cu un eșec al românilor. Un prim desant al parașutiștilor sovietici a avut loc pe 27 iunie 1941, la ora 22.00, lângă comuna Poeni-Bârnova, lângă Iași. Venite de pe aeroportul de la Tiraspol, cele trei avioane sovietice vor lansa 45 de parașutiști. Trei dintre aceștia erau tineri, ­ori­ginari din Basarabia. Îmbrăcați în uniforme românești de aviație, rămase în urma rușinoasei retrageri din vara lui ‘40, având asupra lor armament individual și explozibil, agenții sovietici au penetrat barajele de control, instituite în zona de front, și abia mai târziu s-a aflat de prezența lor”, povestește istoricul Alexandru Gaiță. Față de acest efort de mare anvergură, Marele Cartier General a luat măsuri pentru a scoate din indiferență organe ale Ministerului de Interne și ale Armatei, mai ales că obiectivele vizate erau foarte importante pentru război. Eșecul a fost cu atât mai mare cu cât, serviciile de contrainformații raportaseră încă din anii ’33-’34 crearea a numeroase centre în Rusia, mascate sub forma unor cluburi sportive, unde se antrenau acești parașutiști-spioni. Unul dintre primii agenți parașutați care a fost prins ulterior a fost Ion ­Se­verin. …

Citeste tot articolul

Ernest Ulrich, fost deportat în URSS: „Nu mă pot jura că, în lagărele sovietice, nu am mâncat carne de om“

Ernest Ulrich (87 de ani), etnic german din Petroşani, deportat, în 1945, în lagărele de muncă din fosta Uniune Sovietică pentru aproape cinci ani, povesteşte cum un gropar rus îşi hrănea porcii din cadavrele deţinuţilor şi chiar ar fi folosit carnea de om la preparatele oferite prizonierilor. Ulrich este unul dintre cei mai în vârstă şoferi din Valea Jiului şi a reuşit să scrie o carte în care a relatat experienţele din URSS. Ernest Ulrich (87 de ani), etnic german din Petroşani, deportat, în 1945, în lagărele de muncă din fosta Uniune Sovietică pentru aproape cinci ani, povesteşte cum un gropar rus îşi hrănea porcii din cadavrele deţinuţilor şi chiar ar fi folosit carnea de om la preparatele oferite prizonierilor. Ulrich este unul dintre cei mai în vârstă şoferi din Valea Jiului şi a reuşit să scrie o carte în care a relatat experienţele din URSS Ernest Ulrich are aproape 88 de ani şi nu dă semne de oboseală, în ciuda unei vieţi presărate cu ani de suferinţă. Bătrânul locuieşte în Petroşani, îşi conduce încă maşina pe străzile oraşului şi îşi menţine o sănătate de fier, fără a lua medicamente. De altfel, pe cartea sa de identitate i-a fost trecută atenţionarea „alergie polimedicamentoasă“, pentru a fi ferit de administrarea acestora. Neamţul din Petroşani a ieşit la pensie în urmă cu aproape 30 de ani, iar ultimii ani şi i-a dedicat scrisului, călătoriilor, picturii şi fotografiei. „O să-mi conduc maşina până la 90 de ani, când va expira permisul de conducere“, glumeşte Ulrich, care este unul dintre cei 1.500 de etnici germani din Valea Jiului deportaţi în 1945 în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. Cartea vieţii De-a lungul timpului, Ulrich a avut probleme grave la mâna dreaptă, în urma accidentelor suferite în vremea în care a lucrat în minele de …

Citeste tot articolul

“Complotul doctorilor” – un mic holocaust in fosta URSS

S-au implinit 61 de ani, de cand, la 13 ianuarie 1953, se declansa o furibunda priogoana antisemita in fosta URSS, imediat ce, la ordinul lui Stalin, ziarul Pravda publicase un atac la adresa celor mai valorosi medici din Uniunea Sovietica, sub pretext ca ar face parte dintr-un vast complot la adresa coducatorilor statului sovietic si al Armatei Rosii. Atacul era instrumentat de insusi Stalin, care in ultima parte a vietii sale devenise obsedat de ideea ca un complot ascuns se pegateste sa-l ucida si ca membrii complotului faceau parte din randul comunitatii evreiesti internationale, scrie Infoniac. Furia Furia a inceput cu o forta salbatica, avand ca obiectiv aceasta categorie de populatie, din randul careia lovea in indeosebi intelectualitatea si mai ales personalul medical. Declansand astfel atacul, articolul din 13 ianuarie 1953, al ziarului scria: “Cei mai multi din grupul terorist au fost recrutati de o agentie a spionajului american: organizatia numita “Joint”. Fata ticaloasa a organizatiei spionajului sionist, care-si acoperea manevrele ei marsave sub pretextul actiunilor caritabile, a fost dezvaluita in intregime. Demascand banda de medici ucigasi dam o lovitura acestei organizatii internationale evreiesti sioniste”. Banuielile lui Stalin indreptate impotriva medicilor evrei aparusera la putin dupa razboi, cand dictatorul, pe care-l ametise gloria victoriei, incepea sa fie obsedat de ideea ca cineva urzeste sa-l omoare. Bine pazit, s-a indreptat spre singurii care aveau acces direct la pesoana lui si la care apela – asa pretind zvonurile – ideosebi in timpul crizelor de betie. Intamplator, cei mai notorii medici sovietici proveneau dintre evrei, iar conexiunea era usor de facut. O adevarata campanie antisemita s-a declansat la ordinul Kremlinului chiar la inceputul Razboiului Rece, cand regimul sovietic i-a declarat pe evrei “cosmopoliti”. Vesnicul tap ispasitor Tarile satelit ale URSS s-au aliniat rapid luptei contra “cosmopolitilor”. La Praga, s-a organizat chiar si un …

Citeste tot articolul

Uniunea Sovietica va fi recreata in 2025: Scenariu realist sau doar un vis al Rusiei?

Un analist rus ce face previziuni despre viitorul Europei considera ca Uniunea Sovietica va fi recreata pana in 2025. El crede ca un nou imperiu urias va aparea in Europa, ce va fi un cosmar pentru Statele Unite. Pavel Sviridov, un futurolog care a studiat la Universitatea de Stat din Moscova, spune ca noua uniune ar fi buna pentru toti, atat din punct de vedere social, cat si politic, potrivit Pravda. “Sunt un futurolog si studiez variantele posibile ale viitorului. Presupun ca pana in 2025, Uniunea Sovietica va fi recreata intr-o anumita forma. Exista o axa Rusia – Kazahstan – Belarus – Ucraina si posibil Armenia sau Kargazstan. As vrea sa amintesc cuvintele lui Zbigniew Brzezinski, originar din Harkov, care a spus ca Rusia, fara Ucraina, va fi intotdeauna un stat regional, iar cu Ucraina va fi intotdeauna o mare putere”, a declarat Sviridov. “Cosmarul pentru Statele Unite, cand a trebui sa se confrunte cu marele imperiu al Uniunii Sovietice vreme de un secol, se va repeta. Ceea ce se intampla acum nu este un joc al Europei pentru a atrage Ucraina. Acesta este un joc al Statelor Unite pentru a preveni recrearea Uniunii Sovietice. In ceea ce il priveste pe Ianukovici, el ar putea sa demisioneze cel mai probabil, inainte de a-i expira mandatul. Eu cred ca opozitia ucraineana il va face tap ispasitor. El va fi privit ca un tradator, care a distrus asocierea Ucrainei la Europa”, a spus Sviridov. De George Titus Albulescu – Ziare.com

Citeste tot articolul

Arma secreta din Razboiul Rece: Experimentele teribile desfasurate in URSS si SUA

SUA si URSS nu se luptau doar pentru a ajunge primii pe Luna, in timpul Razboiului Rece. Sovieticii si americanii au dedicat foarte multi bani si timp unor experimente de citire a gandurilor adversarilor lor. Conform unui articol semnat de cercetatorul Serge Kernbach, de la un centru specializat din Stuttgart, Germania, programul URSS-ului a durat intre anii 1917 si 2003, scrie news.com.au. Ei au dedicat acestui program suma totala de un miliard de dolari. Si americanii au dezvoltat acelasi tip de cercetare pentru citirea gandurilor oamenilor. O asemenea capacitate era privita ca o arma de temut de catre cele doua parti. Noile detalii aparute sunt bazate pe documente declasificate recent. Experiemente controversate URSS-ul avea un dispozitiv numit „cerpan”. El putea genera si stoca radiatia electromagnetica de frecventa inalta, care putea afecta alte obiecte. Un asemenea dispozitiv putea acumula in el bionergia de la oameni, plante si animale, putand sa o elibereze ulterior in exterior. Programul psihotronic era cunoscut in SUA drept parapsihologie, el implicand controlul celorlalti de la distanta, finantarea venind de la guvern. Cele doua state nu cunosteau detalii despre experimentele facute de fiecare, dar participau la operatiuni secrete care se asemanau unmele cu altele. In SUA se desfasura si un program secret numit MKUltra, derulat de CIA timp de 20 de ani. Cercetatorii implicati in el urmareau posibilitatea de a manipula mintea celorlalti cu ajutorul undelor electromagnetice care puteau altera functiile cerebrale ale oamenilor. Totul implica cercetari ilegale si folosirea unor substante periculoase precum LSD, dar si hipnoza si agenti radiologici si biologici. Uneori, experimentele se desfasurau fara ca oamenii sa stie ca sunt subiectii lor. Care sunt rezultatele? Nu se cunosc, insa, rezultatele acestor cercetari. Nu se stie nici daca in Rusia si SUA exista in prezent astfel de programe in derulare. Presedintele rus Vladimir Putin a …

Citeste tot articolul

Cine-a fost agresorul? (1)

Foarte interesantă retorica adversarilor noștri, care nu încetează să ne acuze de 73 de ani că noi suntem agresori, invadatori, și de aceea ne-am meritat soarta de după 1945. Da, după 22 iunie 1941, când am pornit la eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, nu există moment în care să nu fim acuzați de agresiune contra pașnicei Uniuni Sovietice. Orice postare pe internet, orice știre despre acest eveniment este întâmpinată cu acuzații și potop de injurii, cum că voi, românii, ați fost cei care ați agresat și atacat pașnica Uniune Sovietică, i-ați ucis pe cetățenii acesteia, ne-ați omorât etc. Foarte ciudat cum acest concept, al agresorului, s-a putut înstăpâni chiar și în mentalul multor români, să nu mai vorbim de cei de dincolo de Prut, cei care au fost inițial victimele agresiunii, dar nu din partea românească, ci tocmai din partea sovietică. 45 de ani de comunism nu ne-au permis să răspundem acestor acuzații, dar și în 23 de ani de democrație nu prea am făcut-o, cu notabile excepții, au fost istorici care au încercat să dea un răspuns argumentat, dar vocile lor s-au cam pierdut în corul acuzatorilor sau în indiferența majorității. Și astfel, în anul 2013, suntem percepuți tot ca și agresori, invadatori ai pașnicei Uniuni Sovietice, paradisul proletariatului mondial. Noi, puși alături de germanii lui Hitler, și cu nimic mai prejos. În acest demers acuzator s-au înscris și alții, profitând de lipsa de reacție a majorității istoricilor noștri, precum și de indiferența crasă a majorității. Nu am cum, din lipsă de spațiu, să fac o trecere în revistă, dar am să încerc să răspund parțial acestor acuzații, dar nu pe baza celor spuse de ai noștri, ci tocmai pe spusele principalilor acuzatori sau a celor neutri. Ion Antonescu continuă să fie demonizat, scos din manuale și cărți de …

Citeste tot articolul