Tag Archives: ursoaica ucisa

GALERIE FOTO – Imagini cu un ursuleț de 2 luni, salvat din Cheile Vârghişului. Puiul a fost găsit înfometat, după ce ursoaica ar fi decedat

Un pui de urs în vârstă de două luni a fost recuperat dintr-o zonă de abrupt de salvamontiștii din Harghita după ce, cel mai probabil, ursoaica a decedat. Ursulețul a fost găsit înfometat și deshidratat. -Ursuleţul era deshidratat, înfometat şi ţipa foarte tare, motiv pentru care salvatorii montani au chemat în ajutor mai mulţi paznici de vânătoare. -În prezent, puiul de urs se recuperează și este îngrijit într-un centru de reabilitare specializat. „Având în vedere starea de sănătate a exemplarului, împreună cu reprezentantul centrului de reabilitare a puilor orfani, s-a stabilit ca acesta să fie tratat în primă fază de către medicul veterinar colaborator al centrului, apoi, conform prevederilor HG 323/2010, acesta să fie plasat provizoriu în custodia centrului de reabilitare a puilor orfani de la Bălan, până la atingerea stării fiziologice normale care să permită reintroducerea în habitatul natural de origine”, a transmis Salvamont România. Ursulețul a fost găsit înfometat, pe un traseu turistic La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, a precizat pentru Agerpres că puiul de urs a fost găsit pe traseul turistic din apropiere de peştera principală din Cheile Vârghişului. Ursuleţul era deshidratat, înfometat şi ţipa foarte tare, motiv pentru care salvatorii montani au blocat imediat intrarea în Cheile Vârghişului, au chemat în ajutor mai mulţi paznici de vânătoare şi au anunţat Garda de Mediu. „Colegii au cerut sprijinul vânătorilor, dat fiind faptul că ursuleţul plângea tare, se auzea, şi riscul era destul de mare. A fost un caz destul de riscant, nu ştiam ce s-a întâmplat cu mama ursuleţului şi am avut mare grijă ce să facem şi cum să acţionăm”, a spus Fekete Ors. Puiul de urs nu ar fi supraviețuit de unul singur pe munte Acesta a precizat că, iniţial, ursuleţul a fost dus la un medic …

Citeste tot articolul

S-a întâmplat iar: Ursoaică UCISA de o maşină, duminică seara, pe DN1

O ursoaică a murit, duminică seara, lovită de o mașină, pe DN 1, în zona localității Bradu, din județul Sibiu. O echipă a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor (AJVP) Sibiu este așteptată să ridice cadavrul animalului de pe carosabil, potrivit Poliției Sibiu, transmite Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Lazăr, a declarat că o ursoaică a fost lovită mortal de un autoturism pe DN1, pe drumul dintre Hula Bradului spre Bradu, pe DN 1, drumul care leagă județele Sibiu și Brașov. „Autoturismul prezintă daune materiale, nu sunt persoane rănite. AJVP Sibiu trebuie să sosească la fața locului pentru a ridica ursul”, a spus Lazăr. În zona producerii accidentului, traficul se desfășoară alternativ, sub dirijarea polițiștilor rutieri. Incidentul s-a produs la o zi după ce un alt urs a fost lovit de o maşină în Hargita. Ursul, care a fost lovit de o mașină sâmbătă, în jurul orei 18.00 și a fost lăsat să agonizeze aproape o zi pe drum, în Harghita, a fost împușcat de vânători. Potrivit autorităților, animalul a fost ridicat de pe carosabil duminică, după 18 ore de la producerea accidentului. Din cauza intervenției defectuoase, ministrul de Interne Marcel Vela a decis să demareze procedura de demitere a prefectului din Harghita. În acest caz a fost deschis și un dosar penal pentru a se stabili dacă cineva se face vinovat de o infracțiune.

Citeste tot articolul