La numai o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, s-a decis ca este mai bine ca zeci de oameni sa iasa in strada in Bucuresti pentru “unirea” mult dorita. Am incercat in nenumarate randuri sa prezentam adevarata fata a celui care au condus aceasta iesire in strada. Au fost ipoteze sustinute cu argumente vizibile, pe intelesul tuturor. Totusi au existat sceptici care ne-au atacat si considerat exagerati. Iata ca acum, mai multe situri de presa au publicat analiza evenimentului dar si articole in care este prezentata fata reala a liderului marsului. Am mai prezentat in trecut legaturile lui George Simion cu Ovidiu Raetchi, care numai nationalist nu este din moment ce a cerut inchiderea tuturor siturilor cu tenta nationalista. Totodata, au aparut filmari cu liderul unionistilor in timp ce ii manipula pe oameni, indreptandu-i ca pe niste oi spre alt traseu, tocmai pentru a da peste cap marsul, spre a atrage atentia jandarmilor. Se stia foarte bine ca jandarmii nu vor sta cu mainile in san in timp ce ei vor “devia” de la traseul principal. Este un drept democratic al oamenilor sa iasa in strada dar cu limite asa cum toti suntem obligati sa ne supunem legilor, regulilor, de ce ar fi mai presus Simion si ai lui? Mai mult decat atat, George Simion nu are un trecut lipsit de incidente. Va reamintim ca a fost şi expulzat de autorităţile din Republica Moldova, având o perioadă interdicţie de a intra pe teritoriul ţării. Evenimentele din weekend au atras atentia asupra lui George Simion, astfel ca mai multi jurnalisti au dorit sa puna punctul pe “i”: Cristian Pantazi (Hotnews), despre George Simion “Nu am dovezi ca George Simion si camarazii lui au actionat la indemnul Rusiei sau al unor asociati ai Rusiei. Nu am avut dovezi nici in cazul …
Citeste tot articolulVIDEO: Uite cum au încercat INSTIGATORII să DETURNEZE Marșul Unirii
Digi24 a prezentat duminica imagini cu presupusi instigatori care ii indeamna pe participantii la marsul Unirii de sambata din Bucuresti sa incalce traseul aprobat de autoritati pentru miting si sa forteze cordonul de jandarmi. In imagini apare si George Simion, unul dintre organizatorii mitingului, indemnandu-i pe manifestanti sa se abata de la traseul autorizat, conform Comisarul.ro. Dialog intre instigatori si participantii la miting, surprins in clipul difuzat de Digi 24: – Haideţi! – Haideţi toţi! – Veniţi, mă, o dată! Imaginile sunt filmate cu mai puţin de două minute înainte ca jandarmii să fie nevoiţă să intervină. George Simion, cel care a obţinut autorizaţia pentru miting şi ştia perfect traseul impus, îi îndeamnă pe cei 2.000 de demonstranţi să se abată de la drumul care trebuia respectat. Este fostul şef al grupării “Noii Golani” şi declarat de două ori persona non-grata în Republica Moldova. – Să mergem! Un alt lider continuă îndemnul, deşi jandarmii îi somează să respecte traseul aprobat. – Haideţi aici! – Hai cu toţi. – Hai, hai, hai! Manifestanţii îi ignoră însă pe jandarmi. Tot mai mulţi vor să meargă pe drumul interzis: aproape 200 de oameni. – Haide, băi! – Ruşine, ruşine să vă fie! Jandarmii au făcut cordon în calea manifestanţilor care încearcă să depăşească limitele impuse. Demonstranţii forţează însă trecerea şi se ajunge însă la încăierare. Unii îşi dau seama că nu este bine ce fac şi încearcă să respecte însă regulile. – A zis să mergem la Universitate, George. – De ce Codruţ să mergem la Universitate? – Marşul este autorizat, are un traseu. Unii manifestanţi sunt însă raţionali. Încearcă să îşi convingă colegii că nu fac bine dacă ies de pe traseul aprobat şi merg spre Piaţa Universităţii. Jandarmii deja îi anunţaseră ce cred despre această idee. – Daca a fost respinsă, …
Citeste tot articolulBasarabia – perspective, sperante, griji, certitudini
Cateva idei privind Unirea Basarabiei. 1.Indiferent de masura in care Unirea depinde de un context international favorabil, noi trebuie sa avem un program al nostru, romanesc, realist, pe care sa-l urmarim indiferent de voințta conjuncturala a altora. Dorinta si vointa noastra de a ne uni nu este conjuncturala, nu este conditionata decat de grija de a nu gresi! De a nu compromite ideea Unirii, printr-un esec, printr-o greseala, care sa ne apartina noua, romanilor. 2.UNIREA noastra o doresc si CEILALTI? CITESTE MAI DEPARTE PE GLASUL.INFO
Citeste tot articolulCosmin, băiatul AMENINTAT DE UNGURI, i-a invitat pe toţi românii la Sfântu Gheorge, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române Unite
Pe 15 martie 2014 , Cosmin C., a postat pe Facebook o fotografie în care apare cu steagul naţional la gât, iar în plan depărtat pot fi văzuţi maghiarii care sărbătoareau Ziua Maghiarilor şi care aveau steaguri ale Ungariei şi steaguri secuieşti, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Cosmin, băiatul care s-a fotografiat cu steagul tricolor atârnat de gât, având în spate sute de persoane care sărbătoreau Ziua Maghiarilor de Pretutindeni şi care aveau steaguri ale Ungariei şi steaguri secuieşti, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, a lansat recent un apel la mobilizare pe Facebook pentru a sărbători pe 24 ianuarie Mica Unire la Sfântu Gheorghe. „Cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, îi invit pe toți Românii din județul Covasna și nu numai, să sărbătorească Mica Unire împreună cu noi! In aceasta zi, vom desfășura în Municipiul Sfântu Gheorghe cel mai lung drapel din județ (150 de metri), drapel oferit de către Platforma Unionistă Acțiunea 2012. Vom face demersurile necesare obținerii autorizației, pentru a putea mărșălui cu acesta de la Statuia Ostașului Român până în Piața Mihai Viteazu. Vom manifesta pașnic și vom afișa mesaje unioniste.„ Sursa – NapocaNews
Citeste tot articolulPeste 10.000 de români MANIPULATI au cerut în stradă UNIREA celor două state româneşti (FOTO+VIDEO)
Tradatorul de Neam – George Simion – Liderul Actiunea 2012 (detalii aici) Nu mai puţin de 12.000 români manipulati de Actiunea 2012 (conform organizatorilor) şi peste 3.000 (conform principalelor agenţii de presă care au mizat pe estimările forţelor de ordine) au participat duminică la “Marșul pentru Basarabia” şi au adoptat “Proclamația de la București”, adresată membrilor Parlamentului României, Guvernului României și Primului Ministru, Președinției, tuturor candidaților înscriși în cursa pentru alegerile prezidențiale și reprezentanților instituțiilor media. “Astăzi, românii și-au formulat încă o dată obiectivul strategic: reîntregirea națională. Noi o vrem, basarabenii o vor, dovadă și prezența a peste 1000 de tineri veniți de peste Prut prin mijloace proprii la marș. S-a profilat un consens și un deziderat similar și în rândul clasei politice din România și Republica Moldova, așteptăm ca de la vorbe, politicienii să treacă la fapte, și să reușim ceea ce ne propunem pentru bunăstarea populației de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat George Simion, reprezentantul Platformei Unioniste Acțiunea 2012, organizatoarea evenimentului. CITESTE SI: EXCLUSIV: ACTIUNEA2012 – capcana pentru NATIONALISTI (FOTO) Halal “romanca”.
Citeste tot articolulDrumul spre Unire! Drumul spre Reintregire!
Pasul este uriaş. Şi orice ar spune pesimiştii, negaţioniştii şi unii postaci „feisbucişti”, prin curajul Moldovei de a semna, la Vilnius, Acordul de Asociere cu UE, suntem cu mult mai aproape de unirea cu fraţii noştri. Suntem mai aproape de reîntregirea istorică pe care trebuie să o lăsăm copiilor noştri împlinită, nu să o transmitem în sarcina lor ca act de înfăptuire. Căci, lor va trebui să le revină oricum datoria de a apăra România dodoloaţă! Şi este un pas uriaş. Iar asta contează cu adevărat. Nu faptul că unii politicienii de la Chişinău şi-au pus vuvuzetele contra curentului unionist, avertizând că Moldova vrea integrarea în UE, nu unirea cu România. Declaraţiile lor sunt doar umbre ale disperării de a nu fi alungaţi de la „caşcaval”. Căci, aidoma baronilor de la noi, nici politicenii corupţi de la Chişinău nu vor să dea drumul la funcţii şi putere, să renunţe la fotolii pentru a deveni, dupa Unire, cel mult şefi de consilii judeţene! De fapt, Unirea nu se va realiza oricum sub mandatul actualei generaţii de politicieni corupţi de la Chişinău. Şi, din fericire, nici sub cea a pecetei roşii de la Bucureşti! De aceea, sforăitul pro şi filorus al fostului preşedinte interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, care a declarat că ţara sa nu va avea „niciodată o unire cu România”, ori cel al fostului premier Vlad Filat, care spunea, la rându-i, că „aceste discuţii au fost pornite deoarece cineva îşi doreşte să speculeze în jurul acestei teme (unirea – n.n.)”, nu au de ce să ne îngrijoreze. În fond, sunt nişte „foşti”. La fel de siniştrii precum vocile ameţite de la Bucureşti (cum ar fi cea a tot mai îndoielnicului istoric şi academician Răzvan Theodorescu, dar şi a unor lideri PSD), toate aşezate potrivnic firii lucrurilor. Esenţial este faptul …
Citeste tot articolulUniti sub tricolor! La multi ani Romania!
1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România. Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. […] Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar …
Citeste tot articolulDe ce reunificarea a ramas singura sansa a Republicii Moldova
După retragerea intempestivă, deşi previzibilă, a Ucrainei, de la masa tratativelor, Moldova a rămas izolată în zonă în efortul ei de aderare la UE. Cu siguranţă, al doilea stat românesc va continua pe această cale, dar a devenit mai clar ca niciodată că reunificarea cu România a rămas singura ei şansă de ieşire din zona gri. Toate calculele dau o singură soluţie pentru viitorul Basarabiei: întoarcerea acasă! Dacă până acum vorbeam mai mult de un soi de reunificare soft cu România, prin integrare europeană, acolo unde ambele state am fi în interiorul aceluiaşi club, după renunţarea Ucrainei va trebui să ne gândim mai degrabă la integrarea europeană a Moldovei prin reunificare. Rusia a reuşit să întoarcă din drum state mari precum Ucraina sau Armenia, credeţi că va avea probleme în a bloca sau în a întârzia accesul Moldovei la UE? De aceea, clasa politică de la Chişinău şi cetăţenii Republicii Moldova trebuie să se raporteze la unirea cu România ca fiind calea cea mai bună pentru viitor. Iar cei care nu o fac din simţire românească, deşi sunt mulţi cei care răspund la această chemare, pot alege această cale din considerente pragmatice. Chiar şi pentru cei care nu iubesc România, reunificarea rămâne singura asigurare de viitor a Republicii Moldova, dacă îşi doresc vreuna. Viitorul Basarabiei nu poate fi altul decât întoarcerea acasă, în sânul ţării mame, toate argumentele istorice, dar şi strategice, vin să sprijine acest lucru. Motiv pentru care nu am nicio îndoială că Unirea se va face. Problema este când, şi tocmai de aceea trebuie ca toată lumea să înţeleagă că e cu atât mai bine cu cât această decizie se ia mai repede. Moldova nu poate să aştepte la coada UE 15-20 de ani pentru că nu va rezista la acest proces îndelungat, fiind mereu tracasată şi …
Citeste tot articolulReacţia RUŞILOR după ce Basescu a vorbit despre unirea României cu Republica Moldova
Afirmaţiile preşedintelui Traian Basescu privind posibilitatea unirii României cu Republica Moldova riscă să blocheze integrarea europeană a Republicii Moldova, existând posibilitatea ca instituţiile europene să amâne semnarea acordului de asociere cu Chişinăul, scrie ziarul rus Nezavisimaia Gazeta. “Recentele declaraţii ale preşedintelui român Traian Basescu privind posibila unificare a ţării sale cu R.Moldova ar putea împiedica integrarea europeană a Republicii Moldova”, atrage atenţia cotidianul Nezavisimaia Gazeta. “Ca efect, unele organisme europene ar putea cere amânarea parafării şi semnării acordului de asociere între UE şi Republica Moldova cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, programat la Vilnius în noiembrie”, adaugă publicaţia rusă. Opinia este împărtăşită de revista moldoveană Panorama. “Unele organisme europene ar putea să nu aibă timpul şi energia necesare pentru a aştepta nuanţarea declaraţiilor lui Basescu, interpretându-le în sensul propriu”, precizează Panorama. În plus, “aceste declaraţii ar putea fi luate chiar ca pretext pentru amânarea semnării acordului între UE şi R.Moldova”, încheie Nezavisimaia Gazeta, citată de RIA Novosti. Preşedintele Traian Basescu a afirmat, pe 12 august, la Izvoru Mureşului (Harghita), că marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova nu vrea unirea cu România, însă moldovenii pot cere unirea şi o vor avea, şeful statului făcând o declaraţie similară şi în cursul vizitei efectuate în iulie la Chişinău. “Este şi o problemă în ceea ce priveşte Constituţia Republicii Moldova, în ea se vorbeşte doar despre moldoveni şi limba moldovenească”, a afirmat Băsescu. Şeful statului român şi-a manifestat speranţa că “o corectare” în acest sens va porni din partea Republicii Moldova. “Eu sper şi cred că de la cetăţenii Republicii Moldova trebuie să pornească corectarea. Vorbim de unirea Republicii Moldova cu România. Oameni buni, există în populaţia Republicii Moldova un filon sănătos de români, dar marea majoritate a populaţiei nu doreşte unirea cu România. Cereţi unirea şi o veţi avea, dar cereţi-o”, a declarat Băsescu. …
Citeste tot articolulCum ar arata economia Romaniei daca s-ar reunifica cu Republica Moldova
Exerciţiu de imaginaţie: România ar avea un PIB mai mare cu 5,5 mld. euro, exporturi mai mari cu 2,5 mld. euro şi aproape 24 mil. locuitori. Eventuala unire a României cu Republica Moldova ar aduce României un plus de 3,7 mil. locuitori, o creştere a PIB de 5,5 mld. euro (4,2% din PIB-ul României) şi un plus de suprafaţă de aproape 34.000 km pătraţi. În acelaşi timp, PIB-ul per/capita al „noii“ Românii ar scădea la 5.700 de euro, având în vedere că PIB-ul per capita în România a fost în 2012 de aproximativ 6.700 de euro, în vreme ce al Republicii Moldova de doar 1.500 de euro. În aceeaşi vreme, pe datele din 2012, exporturile României ar fi fost mai mari cu 2,5 mld. euro, la 48 mld. euro, în timp ce datoria publică ar fi crescut cu doar 1,7 mld. euro, faţă de datoria de 52 mld. euro pe care o avea România la sfârşitul anului trecut. Astfel, România este acum faţă de Republica Moldova în situaţia din 1990 a Germaniei de Vest faţă de Germania de Est. Diferenţa de dezvoltare economică a necesitat investiţii de 1.000 de miliarde de mărci germane pentru a acoperi nevoile de infrastructură din Est. În plus, România are nevoie de un nou obiectiv strategic după ce a intrat în Uniunea Europeană şi NATO. Preşedintele Traian Băsescu a fost ieri într-o vizită la Chişinău, pentru a cincea oară în mandatul său, unde a ajuns atât de popular încât i s-a oferit cetăţenia moldovenească. Tot ca un exerciţiu de imaginaţie, cu această cetăţenie şi popularitatea de care dispune peste Prut, preşedintele Traian Băsescu ar putea deveni chiar preşedintele Republicii Moldova dupa 2015, după ce îi expiră al doilea mandat în România (Constitutia Moldovei prevede ca presedintele trebuie sa aibă, la preluarea funcţiei cetăţenie de cel …
Citeste tot articolul