Tag Archives: turcan sporuri

CSM îi dă cu legea în cap Ralucăi Turcan: ‘Afirmaţie total neadevărată’

Consiliul Superior al Magistraturii transmite că a luat act cu indignare de declarația ministrului muncii şi protecției sociale, Raluca Turcan, în sensul că în sistemul de justiție nivelul sporurilor reprezintă 85% din veniturile salariale. „Această afirmație este total neadevărată”, transmite CSM. „Pentru corecta informare a opiniei publice, reamintim că potrivit art.25 alin.1 din Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nr.153/2017, suma sporurilor acordate cumulat pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază. Subliniem că această prevedere legală este respectată cu strictețe în cadrul întregului sistem judiciar. Astfel, spre exemplu, în luna ianuarie 2021 ponderea sporurilor din totalul salariilor la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii a fost de 23.83%. Totodată, alăturarea în aceeași declarație a drepturilor de care beneficiază două categorii profesionale, cu specific diferit al muncii dar cu responsabilități enorme față de cetățeni, nu face nimic altceva decât să adâncească în mod nepermis falii, fără a ține seama de specificul fiecărei profesii. Din păcate, declarațiile doamnei ministru al muncii şi protecției sociale, Raluca Turcan, se mențin în aceeași linie cu declarațiile inadecvate ale domnului ministru al justiției, Stelian Ion, cu privire la pensiile magistraților şi nu fac nimic altceva decât să acutizeze presiunea asupra judecătorilor şi procurorilor, de natură să încurajeze plecarea acestora din sistemul judiciar. Aşa cum am mai arătat, consecințele negative ale lipsei de personal vor fi resimțite de justițiabili, deşi acestora ar trebui să li se garanteze dreptul la un proces echitabil, într-un termen optim și previzibil, la cele mai înalte standarde. Consiliul respinge acest tip de atitudini, total neconstructive şi face apel la responsabilitate din partea reprezentanților puterii executive. Principiul cooperării loiale presupune înainte de toate onestitate atât față de partenerii instituționali, cât şi față de opinia publică, iar inducerea publicului în eroare, prin astfel de declarații …

Citeste tot articolul

Turcan: ACESTEA sunt sporurile care vor dispărea din domeniul bugetar!

Vești proaste pentru bugetari! Dispar multe dintre sporurile salariale din sistemul public, anunță ministrul Muncii. Totodată, unele venituri suplimentare, adăugate la salariile din sistemul public, vor fi diminuate, iar altele vor fi date în mod egal pentru toată lumea, a declarat Raluca Turcan la un post de televiziune. Printre acestea se află și sporul de lucru în prezența radiațiilor. Ministrul a criticat acordarea sporurilor pentru salariații din sistemul public, care, de fapt, au rămas ca măriri artificiale ale veniturilor. ”Sporuri care, în loc să fie motivatoare, au ajuns să fie privite, mai degrabă, ca un dat în majorarea veniturilor funcționarilor publici, uitându-și menirea”, spune ministrul Muncii. Raluca Turcan a anunţat că bugetarii care încasează sporuri de calculator şi de confidenţialitate le vor pierde. Nu toate sporurile vor fi tăiate, printre acestea şi cel de şef. ”Cel de calculator nici nu ar trebui să existe din punctul nostru de vedere și vom propune eliminarea. Așa cum am propune și eliminarea și pentru sporul de confidențialitate. Dacă lucrezi într-un domeniu în care trebuie să respecți confidențialitatea, atunci nu trebuie să fii răsplătit pentru că respecți legea. Acolo unde sunt sporuri anapoda, în momentul în care le luăm la puricat, punem degetul pe rană și fie le acordăm fie într-o sumă fixă, dacă ele trebuie acordate, fie unele vor fi eliminate”, a mai spus Turcan. Raluca Turcan a pledat pentru menţinerea sporului de radiaţii pentru toţi cei care lucrează în Palatul Parlamentului. Numai că, sporul va fi acordat la fel, şi pentru preşedinţii celor două camere ale parlamentului, şi pentru portar. ”Acest spor, dacă se acordă, trebuie dat într-o sumă fixă. Pentru că la fel e si portarul şi femeia de serviciu şi referentul”. Menţinerea sau acordarea sporului de antenă va fi decisă după o analiză pe care ministrul a cerut-o de la …

Citeste tot articolul

Salariile bugetarilor, sub lupa Ministrului Muncii. Ce va face cu SPORURILE

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat astăzi că pregătește un proiect de lege care va modifica legea salarizării unitare a bugetarilor. Ea a dat două detalii despre modificările pe care le va propune, legate de plafonul sporurilor adăugate la salariul de bază al bugetarilor. E vorba despre ”reajustarea” numărului de sporuri pe care le poate primi un angajat în sectorul public, precum și stabilirea unora dintre aceste sporuri ca sumă fixă, și nu procent din salariul de bază. ”Avem un grup de lucru pe legea salarizării care va finaliza o variantă de proiect de lege, ce va fi trimis la Parlament, care să se refere la plafonul sporurilor adăugate la salariul de bază. Proiectul va reajusta numărul de sporuri existent și cuatumul unor sporuri. Este evident că unele dintre ele pot fi acordate în sumă fixă, nu procentual din salariul de bază”, a spus Turcan. În plus, ministrul Muncii a mai spus că proiectul de lege vizează refacerea ierarhiei salariilor în mediul bugetar: ”în grila de bază vom reașeza salariul de bază într-o ierarhie, așa cum prevedea legea inițială, care a fost distorsionată ulterior fie prin modificări legislative, fie prin decizii ale instanțelor”. Sursa: comisarul.ro

Citeste tot articolul