transilvania

Ca o culme a ironiei cu care istoria ne-a lovit pe noi romanii de nenumarate ori, avem surpriza sa descoperim ca personalitatea celui mai faimos voievod de-al nostru pe plan mondial a cazut victima unei campanii continue de denigrare din partea presei apusene. De la cronicile si gravurile mincinoase ale sasilor si svabilor din Transilvania, trecand prin romanul lui Bram Stoker si poposind in preajma industriei Dracula din prezent, omenirea nu cunoaste inca personalitatea abisala a singurului lider militar care l-a ingrozit vreodata, la propriu, pe cuceritorul Constatinopolului.

Fiul Dracului si nepotul lui Mircea cel Batran

Pentru a-l cunoaste mai bine pe cel care prin groaza si teroare a reusit sa mentina Valahia in afara ghearei lacome a Imperiului Otoman, merita zabovit putin asupra distinsei sale origini. Rareori marile personalitati ale Istoriei au fost la randul lor descendentii unor alti mari oameni. In cazul voievodului care i-a ingrozit atat pe crestini cat si pe musulmani, soarta i-a harazit sa aiba parte de un bunic legendar si de un tata sa-i zicem, “plin de imaginatie”. Vlad I Dracul era fiul natural al lui Mircea cel Batran si vlastar al marii familii a Basarabilor. Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes, a avut la randul sau o personalitate complexa care, din nefericire, nu a beneficiat de studii amanuntite din partea istoricilor. Cu toate ca era recunoscut drept urmas legitim al marelui Mircea, avand asadar dreptul nativ de domnie, tatal lui Tepes s-a remarcat in primul rand ca un luptator si cavaler dedicat campaniilor anti-otomane ale vremii. Datorita urii si intrigilor clanurilor boieresti, este nevoit sa-si paraseasca tronul si sa caute adapost in Transilvania.

Acolo a trait intre anii 1428-1436, beneficiind astfel de protectia Imparatului Sigismund de Luxemburg. Tatal temutului Tepes era o cunostinta mai veche de-a regelui, deoarece inca din tinerete s-a facut remarcat datorita curajului si indemanarii in lupta. Pe baza acestor doua calitati pretuite, fiul lui Mircea cel Batran a fost invitat sa intre in randurile Cavalerilor Ordinului Dragonului (Ordinis Draconis). Gruparea in sine era una deosebit de exclusivista si secreta, scopul sau principal fiind acela de aparare a catolicismului alaturi de alungarea turcilor din Europa. Blazonul ordinului infatisa un dragon al carui trup forma un cerc, fiara inghitindu-si astfel coada. Simbolul in sine este unul mult mai vechi decat crestinismul, in acceptiunea Europei pagane, acest animal fantastic era consacrat zeitei Atena, semnificand ideea ca ratiunea si intelepciunea nu dorm niciodata, atente fiind la aparitia Celui Rau…

Pe cand Mircea cel Mare se afla la Nurenberg impreuna cu fiii si suita sa, ca invitat al regelui Sfantului Imperiu Romano-German si rege al Ungariei, Sigismund de Luxemburg remarca abilitatea in lupta a printului Vlad Intaiul. Atunci, tatal sangerosului Tepes a avut dreptul de a purta la ceremonii costumul rosu intunecat cu mantie verde, la gat avand simbolul din aur al dragonului. Revenind la momentul fugii sale in Ardeal, Vlad Intaiul primeste de la puternicul rege Sigismund cladirea corpului de paza din cetatea Sighisoarei, alaturi de functia de comandant al ostilor imperiale din sudul Transilvaniei. Acolo se casatoreste cu una din fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang inalt din familia Musatinilor. Astfel, viitorul Vlad Tepes, copil legitim nascut din aceasta legatura, era var direct cu Marele Stefan al Moldovei.

Cei doi lideri au copilarit partial impreuna, devenind prieteni foarte buni. In heraldica si genealogia voievozilor valahi, Vlad Tepes apare sub numele de Vlad al II-lea Draculea, mostenind numele tatalui transformat in renume, odata cu acesti doi voievozi, tata si fiu, Tara Romaneasca cunoaste familia boiereasca a Draculestilor. In limba romana, termenul pompos de dragon, mostenit de Vlad Intaiul, are drept corespondent pe cel de Drac si Balaur, astfel impamantenindu-se in constiinta nationala numele de Vlad Dracul sau Draculea. Nu trebuie sa ne miram prea mult daca tinem cont ca in Europa aveau sa circule nu mai putin de 57 de variante ale numelui voievodului, printre cele mai uzitate fiind cele de Dracole, Dracuglia, Dracol, Draco, Dragula, Dragulios, Dragulia, Trakulam, Tarac Oglu, sau Kazikil, Kazakil si Cassiclu, dupa cum il numeau infricosati turcii.

Singur printre turci

Dupa o copilarie petrecuta pe strazile Sighisoarei, viata tanarului Vlad avea sa se schimbe radical si dramatic in acelasi timp. Moartea regelui Sigismund, protectorul tatalui sau, petrecuta in anul 1437, este interpretata de turci drept o slabiciune a frontului antiotoman creat in estul Europei. Cu un an inainte, Vlad Dracul fusese nevoit de noile conjuncturi politice sa merga la Brusa in inima Imperiului, pentru a jura credinta sultanului Murad al II-lea. Constient de problemele create de Mircea cel Batran, sultanul nu a dorit sa riste in privinta urmasilor acestuia. Prin urmare, Vlad Dracul a trebuit sa traiasca in apropierea sultanului alaturi de cei trei fii ai sai, Mircea, Vlad si Radu. Domnul muntean si-a lasat fiii zalog sultanului in timpul expeditiei militare intreprinsa de turci in Transilvania. Tristul atac musulman in Ardeal s-a soldat conform cronicilor cu devastarea cetatiilor Alba Iulia, Sighisoara, Medias, plus asediul Sibiului si Brasovului. Alaturi de prada, turcii au luati robi circa 30.000-40.000 oameni, o cifra imensa pentru acele vremuri…

Vlad Dracul revine la tronul Valahiei in anul 1433, dar pentru a controla un astfel de vasal turbulent si periculos, turcii continua sa-i pastreze pe Vlad si Radu drept ostatici -garanti ai propriului lor tata. Cei doi copii au parte de o educatie militar-politica in spirit turcesc, undeva in podisul arid din Anatolia. Acolo, la umbra Muntilor Kociadag, trona aspra cetate Egrigoz, unde Vlad va ramane pana in anul 1438, cand tatal sau este decapitat din ordinul nejustificat al fostului sau camarad de arme, Iancu de Hunedoara. Singur printre turcii cei dumanosi, viitorul Tepes isi continua studiile militaro-tactice, devenind un manuitor expert al iataganului si al sulitei de lupta. Caracterul sau agresiv si privirea-i crunta, l-au tinut departe de sicanele si avansurile turcilor. Nu la fel se poate spune despre fratele sau, Radu, care datorita infatisarii, ajunge sa se aleaga cu porecla cel Frumos.

Exista unele marturii istorice care merg pana intr-atat incat se pare ca Radu ar fi fost violat de viitorul Mahomed, cuceritorul Constantinopolelui, mai tarziu cei doi avand chiar o relatie intima de durata…Scarbit de calea pe care o alesese fratele sau, Radu, Vlad isi gaseste refugiul exclusiv in stiinta armelor. In rastimp, ura sa contra turcilor crestea arzand mocnit… Cum in urma bataliei de la Varna in care cruciada crestina europeana este zdrobita farta drept de apel de turci, Tarile Romane se aflau din nou singure in fata Semilunei, in mintea lui Vlad a incoltit un plan cumplit. Avea sa castige cu orice pret tronul Valahiei. Cunoscator excelent al moravurilor si mentalitatii turce, Vlad stie ca acestia nu pot fi tinuti departe de tara decat cu ajutorul fricii primare, instinctuale care salasluieste in ungherele ascunse din sufletul oricarui om. Aliantele viitoare ale voievodului nu vor mai fi nevolnicele state crestine, ci cumplitele fiice ale Disperarii : Teroarea, Groaza, Spaima si Durerea!

Doua domnii si multe fapte de pomina!

“El domni cu o rigoare necunoscuta pana atunci in principatele romane” – (August Treboniu Laurian)

Dupa moartea tatalui si a fratelui sau mai mare, Mircea, Vlad viitor Tepes era urmatorul indreptatit sa ocupe tronul valah. Tron ocupat intre timp de Vladislav al II-lea, varul sau din familia Danestilor. Intre cele doua familii nobile valahe, Draculestii si Danestii existand o ura fara margini. Profitand de dezastrul suferit de armatele lui Iancu de Hunedoara si Skanderbeg la Kossovopolje in anul 1448, legendarul voievod de mai tarziu pune mana pe tronul tatalui sau, ajutat fiind de o serie de pasale de la Dunare, in frunte cu pasa de Nicopole si beglerbeiul Karadja-bei, conducatorul armatei Rumeliei. De partea tanarului domn mai erau si o serie de boieri valahi adunati intr-o alianta potrivnica lui Vladislav Danescu. Asa si-a dobandit Vlad prima domnie. O domnie care avea sa dureze doar cateva luni, mai precis intre lunile august 1448 si ianuarie 1449. Cu toate acestea, exacerbarea politici interne concretizata prin luptele tot mai dese intre clanurile boieresti, coroborata cu lipsa unei armate personale credincioase, fac ca tanarul voievod sa-si piarda tronul in favoarea lui Vladisalv Danescu. Fara niciun fel de ajutor, Vlad fuge in Moldova unde leaga o prietenie puternica cu viitorul domn, Stefan cel Mare. Datorita acutizarii luptei pentru putere, cei doi veri se vad nevoiti sa se refugieze peste munti, la curtea lui Iancu de Hunedoara, devenit intre timp voievod al Transilvaniei. Situatia in Europa avea sa se inrautateasca fara precedent odata cu caderea Constatinopolului. Devenit intre timp om de incredere al lui Iancu de Hunedoara si insarcinat de acesta cu paza hotarului de sud al Ardealului, Vlad intreprinde un atac fulgerator in Valahia, in decursul caruia il prinde pe Vladislav la Targsor si il decapiteaza. Urmeaza cea de-a doua si cea mai importanta domnie, desfasurata intre anii 1456-1462.

Dupa ce Vlad si-a luat tronul, s-a inconjurat de un mare numar de soldati alesi si de mare incredere “carora le dadea bani si avere si cealalta stare si situatie a celor ucisi” dupa cum amintesc cronicile. Intarit impotriva unei eventuale tentative de asasinat, Vlad Voda se concentreaza pentru inceput asupra boierilor. Scopul era de fapt consolidarea si cresterea puterii voievodale. In plus, tagma boiereasca era un stat in stat, iar forta sa era imensa datorita bogatiei si influentelor personale. Vlad avea o ura mai veche impotriva boierilor in care nu avea incredere nici cat negru sub unghie. In afara tendintei apoape “naturale” pentru uneltiri si tradari, o mare parte a boierimii era vinovata de moartea tatalui sau. Documentele istorice sugereaza ca eliminarea boierilor a fost facuta succesiv, in mai multe episoade, Vlad dand iama nu doar in boierii de rand, ci si in elita conducatoare. Astfel, in cea de-a doua domnie, voievodul valah executa drept masura de prevedere un numar de 11 boieri din cei 23 de mari dregatori ai sfatului domnesc. Celebrul episod al uciderii boierilor adunati are la mijloc un dialog tragico-comic intre domnitori si clica nobiliara. Cronicile ne spuc ca Vlad i-a invitat frumos la masa pentru a-i aduna intr-un singur loc. Dupa care a inceput judecata. In stilul si uzantele sale…

I-a intrebat sincer pe fiecare in parte cati domni cunoscusera pe scaunul Tarii Romanesti. Boierii au raspuns diferit. Unii 10, altii 20, fiecare in functie de varsta. Indignat, domnitorul cere sa i se explice cauzele atator schimbari anormal de dese. Neprimind raspuns, Vlad le striga furios: “Vina o poarta rusinoasele voastre dezbinari!”. Instantaneu, moartea si-a intins lunga ei aripa neagra ticsita de tepe deasupra palatului…Un numar de 500 de boieri, mari si mici, cu familiile si slujitorii lor au fost trasi de vii in teapa in curtea domneasca. Atat tarile romane cat si lumea intreaga nu mai pomenisera un asemenea lider!

Clanurile boieresti ramase s-au temut intr-atat incat au organizat la randul lor o riposta concretizata in strangerea in graba a unei armate de lefegii, cu care au purces spre prinderea si uciderea domnitorului. In fruntea gupului rebel se afla puternicul si vestitul boier Albul cel Mare. Nu au avut nicio sansa in fata copilului de alta data care crescuse mancand strategie militara pe painea amara a turcului. Vlad a iesit cu oastea inaintea lui. Albul cel Mare a fost taiat in bucati de viu, aceeasi soarta avans-o nevasta , copiii si toti lefegii prinsi. Pe fondula asa-zisei terori infaptuita de domnitor, Valahia crestea, se imbogatea si prospera. Vlad incuraja comertul, construirea de drumuri si sate, ocrotindu-i pe negustori si pe taranii care alcatuiau grosul armatei. Nimic nu graieste mai sugestiv depre atmosfera instituita de noul domnitor cu mana de fier decat nemumaratele documente istorice:“Asa de mult ura raul din tara lui, incat daca cineva facea rau, furt, talharie, nedreptate sau siluia vreo muiere sau fata mare, acela nu ramanea viu”.

Blamatul si batjocoritul Dracula era, de fapt, iubit de popor, fiind considerat un mare si intelept stapanitor. Cetatile si manastirile sunt reconstruite si intarite. Vlad nu-i suporta pe vagabonzi si cersetori care erau in opinia sa sunt doar niste hoti. Intr-o cronica autohtona se povesteste ca Tepes Voda i-a adunat intr-o mare casa pe toti parazitii din Valahia, acolo i-a ospatat si le-a dat de baut pe saturate. La sfarsit, voievodul i-a intrebat daca vor sa le mai fie foame si frig de-acum incolo. Nu Maria Ta, a strigat incantata intr-un singur glas gloata de milogi ghiftuiti. Bine, le-a raspuns voievodul care a ordonat sa fie inchise usile si ferestrele dupa care casa plina cu cersetori a fost incendiata. Dupa cum le-a promis voievodul, nu le-a mai fost frig niciodata…

Hotia, jaful si minciuna fiind eradicate (exista marturii despre drumuri intregi marginite de hoiturile celor trasi in teapa), prosperitatea tarii atinsese culmi mai mari decat in timpul domniei ilustrului sau bunic. Toate acestea au atras insa ochiul lacom al Semilunei…

Aventurile unui sultan prin Valahia!

“Nu pot sa iau tara unui barbat care face lucruri asa de mari si mai presus de fire…acest barbat care face astfel de ispravi ar fi vrednic de mai mult daca ar avea o armata mai mare”– Sultanul Mahomed al II-lea

Voievodul nu a pierdut din vedere atat pericolul otoman cat si ura sa impotriva turcilor ale caror obiceiuri, traditii si religie nu le putea inghiti cu niciun chip. Politica sa antiotomana a fost alimentata de cresterea tributului impus Valahiei. Refuza asadar plata oricarei forme de haraci, fie acela in bani, vite, grane sau robi. Turcilor nu le venea sa creada ca un vasal crescut si educat dupa moravurile lor, prezinta semen de rebeliune. Isi stapanesc furia si trimit o solie care sa-l roage personal sa nu mai intarzie cu tributul. Dar domnitorul avea un alt plan. Satul de tupeul turcesc, nu scapa din vedere ca membrii soliei nu-si descopera capetele la vedera sa. Le fixeaza acestora turbanele in oasele testei cu ajutorul unor cuie, dupa care-i trimite pe jos spre Stambul.

Inteligentul si ambitiosul sultan Mahomed al II-lea pricepe imediat cu cine are de a face. Ocupat in prima instanta cu rascoala din Moreea si luptele cu hanul hoardei Ak Koyunlu, se gandeste sa-l inlature pe Vlad prin viclesug. Sultanul lasa acesta cursa in seama perfidului Catavolinos, un sfetnic grec, si a lui Hamza Pasa, soimarul personal al sultanului. Cele doua personaje machiavellice concluzioneaza ca Dracula este greu de scos din tara si se decid astfel sa-l prinda in Valahia. Foarte proasta inspiratie au avut. Loviti prin surprindere pe cand se aflau in cetatea Giurgiului, cei doi dregatori ai Portii sunt trasi de vii in teapa in fata unei alte suite de tepi unde se zbateau in agonie proprii lor soldati. Om cu respect pentru ranguri,Vlad i-a tras in doua tepe mai mari decat cele destinate ienicerilor. Nu era decat inceputul pentru groaza care a cuprins atat Europa crestina cat si Imperiul Otoman. Profitand de obiceiul turcilor de a nu duce razboaie iarna, voievodul trece prin foc, sabie si mai ales teapa, tot malul stang al Dunarii, de la Zimnicea in Delta. Cronicarii de curte ai lui Vlad noteaza cu sfintenie si frica, recordurile personale ale domnitorului. La Oblucitia si Nevoselo 1350 turci trasi in teapa, la Dirstor, Cartal si Dripotrom 6840, Turtucaia 630, Giurgiu 6414, Rahova 1460, Novigrad si Sistov 749 si Marotiu cu doar 210 de turci de ambele sexe si toate varstele. Inceputul era cum nu se putea mai bun. Groaza turcilor ajunsese atat de mare incat pasalele si dregatorii din Rumelia se intreceau in a mitui vizirii de la Stambul in speranta ocuparii unui post similar in Anatolia sau Armenia, doar-doar vor reusi sa scape de infricosata vecinatate a omului cu tepe.

Furia lui Mahomed nu intarzie sa se arate. Intr-un acces de groaza amestecata cu furie neputincioasa, suveranul turc ordona strangerea celei mai mari armate musulmane de pana atunci. Pentru a-si imbarbata incercatii ieniceri care incepusera sa simta amenintarea varfului ascutit al tepei, sultanul se decinde sa paraseasca Stambului si sa conduca personal campania de pedepsire si lichidare a curajosului voievod. Ordia cea grozava s-a pornit spre Valahia, conform cronicarului Chalcocondil, un numar de 250.000 de razboinici marsaluiau spre Dunare. Numai corpul de elita al ienicerilor numara 25.000 de luptatori. In fata colosului musulman, Vlad cere ajutor regelui Matei Corvin, ajutor care nu a venit niciodata. Crancenul vultur valah dispunea de o armata infima, dar compusa din soldati la fel de cumpliti ca el. Merita amintit ca voievodul era in penurie de calai cand venea vorba de tragerea unui numar atat de mare de turci in teapa, multi dintre soldatii sai raspunzand cu bucurie cererii voievodului de a-i ridica in tepe pe dusmani.

Raportul lui Balbi, ambsadorul venetian la Stambul ne spune ca Vlad detinea o armata de maxim 30.000 de soldati, in timp ce Petrus Thomasio scrie ca valahii aveau doar 22.000 de razboinici. Pentru a zadarnici traversarea batranului fluviu de catre turci, voievodul se foloseste de o serie de tactici militare vizionare care apar in Europa de-abia in perioada moderna. Vlad intentiona sa-l prinda pe Mahomed in padurile dese si intunecate ale Teleormanului, unde odihneau cadavrele unor turci (de aici vine denumirea de Teleorman, derivate din turcescul Delii Orman-padure nebuna). In calea puhoiului turcesc, aplica stravechea si eficienta tactica strabuna de ardere a satelor si proviziilor, otravirea apelor si incendierea holdelor. Oastea stransa in graba de voievod era compusa doar din tarani si oameni apartinand paturilor mijlocii, ambasadorul venetian la Stambul scriind ca Vlad, pentru a-si injgheba oastea, “chemase sub arme pana si copii de 12 ani”.

Inainte de a ataca trupele sultanului, temerarul voievod le-a cerut soldatilor ca “Cine gandeste la moarte, acela sa nu mearga cu mine, sa ramana aici”. Cu mica sa oaste, voievodul hartuieste neincetat armia turceasca. Lipsa hranei si somnului stricat de atacurile neasteptate ale valahilor, isi spun incet-incet cuvantul. Turcii simt povara presiunii psihologice, apare foamea, incep sa isi arate coltii si molimele. Apogeul conflictului se petrece in noaptea 17-18 iunie 1462 undeva la mijlocul drumului intre Nicolope si Bucuresti. Atunci, intr-o demonstratie de curaj unica in istoria omenirii (niciun alt lider militat inainte sau dupa el , nu s-a deghizat si a atacat o tabara dusmana din interior), Vlad Tepes si cei mai buni osteni se imbraca in straie turcesti si se infiltreaza intre otomani. Tinta sa era cortul sultanului. In plina noapte, socati si buimaci, corpul spahiilor din Anatolia este macelarit de valahi, marii viziri Mahmud si Isac fiind ucisi in lupta.

Confuzia, dezordinea isi spun cuvantul si turcii nu se mai deosebesc unul de altul si se macelaresc de-avalma. Din nefericire, sultanul turc nu dormea in cortul cel mare, valahii in frunte cu Tepes scapand ocazia de a-l ucide pe Mahomed Fatih. Precauti si disciplinati, ostenii lui Vlad se retrag in viteza. Dimineata avea sa arate proportiile dezastrului. Imensa armata era in agonie. Vlad continua sa hartuiasca armata turca. In lupta finala de la Chilia domnitorul cu teapa zdrobeste un intreg corp de armata turc, pierderile otomanilor atingand numarul de 50.000 de oameni. In fruntea unei armate distruse, in randurile careia foamea, setea si bolile isi luau tribut din ce in ce mai mare, sultanul hotaraste sa-si salveze ostenii ramasi, retragandu-se pe Dunare din orasul Braila. Acoperit de rusine, cu o armata bolnava si injumatatita, Mahomed se intoarce in Adrianopol. Pentru a ascunde infrangerea, cronicile albaneze afirmau ca sultanul a ordonat manifestari de veselie si petreceri, pentru ca supusii sai sa creada ca s-a intors victorios.

Minciuna nu dureaza mult, in scurt timp fiind nevoit sa paraseasca orasul in graba datorita protestelor si ocarilor primite. Inainte de a fugi din Valahia, sultanul il lasa la Braila pe Radu cel Frumos, in speranta ca acesta va reusi sa-i ademeneasca pe romani de partea sa. Speranta turcului a fost desarta. In septembrie 1462, Vlad zdrobeste armata fratelui sau Radu care se salveaza prin fuga. 30.000 turci nu au acelasi noroc…

Presa te ridica, presa te doboara

“Dracula este probabil cel mai frumos roman din toate timpurile” -Oscar Wilde

Invidia si mandria sunt pacate primordiale, de fapt, cele doua atribute negative sunt printre cele mai frecvente greseli in care cade un conducator. Nu a fost ocolit de ele nici regele Ungariei romano-ungurul Matei Corvin. Indiferent in aparenta, dar profund invidios pe curajul si succesul valahului, regele Matei recurge la o stratagema obscura care avea sa-l acopere de rusine pana in zilele noastre. Profitand de faptul ca Vlad venise personal in Ardeal sa-i ceara ajutorul, Matei il prinde langa Muntii Piatra Craiului si il intemniteaza fara nicio explicatie. Fiul lui Iancu de Hunedoara redacteaza o scrisoare falsa la data de 7 noiembrie 1462 in orasul Cisnadie. In falsa scrisoare atribuita pe nedrept lui Vlad, la ordinul mincinos al lui Matei Corvin, secretarii acestuia scriu ca voievodul valah cere sultanului sa-l ierte pentru victoria sa, dupa care il asigura ca-i va preda Transilvania si chiar il va sprijini sa cucereasca Ungaria. Scrisoarea mincinoasa este trimisa papei Pius al II-lea, in incercarea regelui maghiar de a-l discredita pe valahul a carui glorie pe campul de lupta o intuneca cu mult pe a sa…

Capturarea si intemnitarea lui Tepes in momentul in care intreaga Europa astepta relansarea luptei antiotomane a fost greu de inteles chiar si pentru supusii lui Matei Corvin. Unele surse istorice spun ca Vlad a stat inchis 4 ani, alte cronici slave sustinand ca a fost intemnitat 12. Adevarul despre durata detentiei nu se stie nici astazi. Campaniile de presa negative la adresa aparatorului crestinatati erau de-abia la inceput.
Inca din timpul vietii sale, cronici defaimatoare si exagerate circulau in toata Europa. In marea majoritatea a a documentelor medievale il gasim pe voievod portretizat ca un monstru inuman, sadic si insetat de sange. Primele texte tiparite despre personalitatea lui Vlad Tepes, alaturi de exagerarea cu buna stiinta a faptelor si cruzimii sale, apartin tot lui Matei Corvin care a exploatat conflictul legitim si indreptatit al voievodului valah cu cercurile de comercianti sasi din Ardeal. Povestea cu sasii si svabii este ultracunoscuta. Sasii care faceau negot in Valahia, au refuzat sa plateasca taxele pe care le plateau orice alti negustori, fie ei valahi, armeni, moldoveni, polonezi sau evrei. Infumurarea germanica nu l-a impresionat deloc pe voievod, acesta hotarand pentru sasi acelasi tratament cu lemn lung de 4-5 metri pe care-l recomanda tuturor hotilor, tradatorilor, pungasilor, viclenilor, turcilor sau tatarilor. In plus, Vlad nu a uitat ajutorul si adapostul oferit boierilor tradatatori si complotisti de sasii din Cetatile Brasovului, Rasnovului sau Sibiului. Replica razbunatoare a urmasilor saxonilor din Ardeal nu intarzie sa apara. In mai putin de 100 de ani, Europa apuseana este impanzita de povestile oripilante despre viata si personalitatea lui Vlad. Pana in anul 1568, circa 15 texte circulau pe la curtile regale, ingrozindu-i pe cei care le citeau. Pavaza crestinatatii este portretizata drept un sadic care bea sangele dusmanilor, care se amuza torturand oameni, care serveste linistit masa la umbra unei paduri de tepe in care se zbateau trupuri umane.

Colac peste pupaza, intr-unele relatari despre Vlad se povestea ca manca frecvent carne de om. Insulta mai grava nu exista pentru un voievod crestin ortodox care tinea toate posturile din an la fel ca faimosul sau var din Moldova. Tonul denigrator se propaga peste secole, astfel incat un adevarat tiran sadic cum era Ivan cel Groaznic, devine fanul declarat al lui Tepes, cronicile rusesti amintind ca sangerosul tar poruncea deseori sa i se citeasca din cronicile mincinoase aparute la Nurnberg, Leipzig, Bamberg sau Ausburg. Putini stiu cum a ajuns scriitorul irlandez Abraham (Bram) Stoker sa intre in contact cu personajul fantastic care a inspirat cel mai celebru roman de groza al tuturor timpurilor. Totul a avut o motivatie nationalist-politica. In plin secol 19, cercurile xenofobe unguresti duceau o politica de deznationalizare, sovina, de genocid etnic si cultural la adresa romanilor din Ardeal. Unul dintre cei mai vehementi membri ai acestor cercuri unde ura la adresa romanilor era la ordinea zilei a fost scriitorul maghiar Arminius Vambery.

In studiile si cautarile sale in domeniul mitologiei est-europene la adresa vampirilor si a mortilor vii, Bram Stoker il cunoaste pe Arminius Vambery. Acesta i-a ascuns irlandezului povestea adevarata a contesei-vampir Erszebeth Bathory, alegand cu buna stiinta sa-i povesteasca despre inchipuita natura de bautor de sange a voievodului valah. “Greseala” intentionata s-a propagat prin carte, apoi in sutele de filme cu vampiri, pana in zilele noastre cand exista mii de site-uri si forumuri despre vampirism pe Internet. Toate continuand asocierea profund gresita dintre domnitorul Vlad si personajul fictiv Dracula cel iubitor de sange si amator de ambiante gotice presarate cu lilieci, cupe pline de sange si lupi…

Cum te-au ucis Maria Ta?

Multe izvoare istorice marturisesc depre tragica si nedreapta moarte a celui care i-a creat cosmaruri lui Mahomed Cuceritorul. Prin compararea faptelor reiese ca Vlad a cazut victima unui act de tradare la care au contribuit atat turcii, cat mai ales cercurile de boieri ostile domnitorului. Un document de-al lui Stefan cel Mare din 1477 relateaza ca ” El m-a rugat sa-i las pentru paza lui oameni de-ai nostri, caci in munteni nu se prea incredea”. Faptele s-au precipitat odata cu reintorcerea lui Basarab Laiota cu ajutor turcesc. Vlad, impreuna cu garda sa de moldoveni, a purtat o ultima batalie in preajma comunei Voluntari de astazi, undeva pe soseaua Stefanesti, in apropierea Codrilor Vlasiei care inconjurau Manastirea Snagov. Cei zece soldati moldoveni care au supravietuit din contingentul de garda care numara 200 de osteni de elita trimisi de varul sau, s-au intors pe furis in Moldova aducandu-i lui Stefan vestea cea trista. Varianta slava a sfarsitului eroului a fost redactata la cativa ani de la moartea lui Vlad, si relateaza despre o tragica confuzie. Conform acesteia, in timpul atacului turcilor, oastea lui Dracula a inceput sa-i taie fara mila si i-a gonit. Dracula, bucuros s-a urcat pe un deal sa vada desfasurarea luptei. Departe de oamenii sau, apropiatii sai luandu-l drept turc, unul l-a lovit in spate cu o sulita. Vazandu-se lovit de ai sai, Tepes banuieste o tradare si ucide la randul sau cu sabia un numar de cinci atacatori, inainte de a fi lovit cu mai multe sulite.

Cronicarul austriac Jacob Unrest nota, la randul sau, ca ” Dracula a fost omorat cu mare tradare din cauza pagubelor cele multe pe care le pricinuise Semilunii. Caci iata ca un turc a fost pus sluga langa el sa-l ucida in timp ce tinea sfatul. S-a intamplat asa ca el i-a taiat capul pe la spate pe cand calatoreau impreuna, si pe loc s-a refugiat la tabara turceasca”. Unica sursa sarbeasca care povesteste despre eveniment este Letopisetul sarbesc de la biserica Sfantul Nicolae din Bjelo Polje. Documentul arata ca Vlad a murit de mana lui Laiota Basarab. Umanistul german Sebastian Munster, alaturi de cronicarul italian Antonio Bonfino, scrie ca “a fost ucis in lupta cu turcii din tradarea alor sai, iar capul sau taiat a fost trimis in dar lui Mahomed”. Capul voievodului a fost pentru turci o distinsa si nesperata prada de razboi, imbalsamat si uns cu uleiuri, capul a fost purtat si expus de turci prin orase pentru ca supusii sultanului sa nu mai tremure de frica teribilului valah. Trista si tradatoare soarta…

Trupul i-a fost luat si spalat de calugarii credinciosi, care l-au inmormantat mai apoi intr-un loc asupra caruia pluteste si astazi misterul. Cea mai cunoscuta si acceptata varianta cu privire la locul de odihna al crancenului voievod este cea sustinuta de arheologul Dinu V. Rosseti, care afirma ca in decursul sapaturilor din anii 1934-1935 a gasit un mormant asezat pe axa intrarii, in fata usii Manastirii Snagov. De-asupra oaselor degradate s-au pastrat bucati de matase precum si ornamente brandemburgice. Scheletul nu avea craniu. S-a descoperit in schimb o cununa realizata din fragmente din faianta, unite de un fir din aur. Dinu V. Rosseti sustine ca acesta este fara indoiala mormantul celebrului voievod. Cununa descoperita confirmand faptul ca Vlad Tepes castigase mai multe turniruri la Buda sau Nurenberg. Astfel de cununi erau inmanate castigatorilor. Sa fi fost aceasta cunnuna primita in dar de la misterioasa sa iubita germana? Cununa care i-a fost asezata in mormant de cei ramasi credinciosi?

Nu vom afla prea curand… Misterul se adanceste odata cu ocuparea Bucurestiului de trupele Germaniei naziste. Exista mai multe surse conform carora, un inalt general german ar fi ordonat scoaterea de urgenta din tara a unor lazi sustrase din Manastirea Snagov. Furherul era printre altele, foarte interesat de personalitatea lui Tepes. Ce contineau lazile duse peste granita, nu se stie nici pana in prezent.

Cum era cu trasul in Teapa…

“Ajungand intr-un loc frumos, marele sultan vede mii si mii de pari saditi in pamant, incarcati in loc de fructe cu turci morti, si in mijlocul lor pe Hamza in imbracamintea de in subtire si purpura ce-o purta, tras in teapa” – Cronica lui Chalchondil

Cumplitul supliciu al tragerii de viu in teapa a ramas cea mai celebra metoda de pedeapsa a voievodului. Cu toate acestea, patentarea atrocelui mod de executie nu-i apartine deloc lui Vlad. Nici ca numar de victime, voievodul nostru nu iese campion. Datele istorice ne spun ca turcii, rusii, polonezii sau chiar germanii au tras in teapa de-a lungul timpului mult mai multi oameni decat a “reusit” Vlad in scurta sa domnie. Primii care au dezbatut serios asupra gasirii unei torturi cat mai dureroase au fost asirienii, cele mai vechi reprezentari grafice apartinandu-le fara tagada. Metoda a fost adoptata cu entuziasm de suveranii persani deoarece in acele vremuri moartea prin tortura era un subiect preferat in discutiile capetelor imparatesti. Astfel, Darius Intaiul, dupa ce cucereste Babilonul, trage in teapa circa 3000 de babilonieni. Dupa persani, urmatorii care au adoptat tragerea in teapa au fost romanii. Pe vremea lor, sadica metoda era la concurenta cu faimoasa crucificare. Tragerea in teapa a fost facuta celebra, de fapt, de catre turci. Natiunile europene nu se lasa la randul lor mai prejos. Polonezii au considerat-o cea mai potrivita metoda de executie pentru o perioada de 400 de ani.

Suedezii, care astazi sunt un exemplu de multiculturalitate, democratie si pluralism politic, au tras oameni in teapa pana in anul 1643 cand, in urma insistentelor clerului local, s-au orientat spre decapitare. Tragerea in teapa este regasita in toate colturile lumii. Malaezienii o considerau pedeapsa potrivita pentru viol, in timp ce zulusii trageau in teapa (ukujoja) pe soldatii care dadeau dovada de lasitate, alaturi de cei dovediti ca se ocupau cu Magia Neagra. Ultimii care au pus in practica tragerea in teapa au fost francezii. Trupele franceze care au ocupat Egiptul l-au executat astfel, in data de 14 iunie 1800, pe studentul arab Suleiman al Halabi, care il injunghiase la randul sau pe generalul Jean Baptiste Kleber. Metoda in sine este oribila, iar durerea indescriptibila. Victimele erau dezbracate complet, dupa care erau de obicei intinse pe pamant cu picioarele desfacute si legate pentru a nu se zbate. Un stalp subtire de lemn a carui lungime varia, era asezat in anusul sau perineul victimei. Daca era vorba de o femeie, in rasetele bolnave ale calailor, teapa era pusa in vagin…

Teapa era apoi batuta cu un ciocan de lemn pana cand strapungea maruntaiele. Ajutoarele de calai tineau trupul nemiscat astfel incat teapa sa treaca printre ficat, plamani sau inima, organe care odata ce erau atinse, urma moartea instantanee. Iar calaii nu vroiau asta… Teapa urma sa iasa prin gatul sau chiar gura condamnatului. Oricat de incredibil ar parea, victimele nu mureau. Plamanii continuau sa traga aer, iar inima sa pompeze sange, deoarece nicio artera majora nu era atinsa. Apoi, teapa era ridicata vertical si ingropata in pamant. Gravitatia si zbaterile convulsive ale celui strapuns faceau ca acesta sa alunece lent de-a lungul stalpului de lemn. Moartea venea abia dupa 2-3 zile de chinuri cumplite. Cateodata, pentru a adauga si mai multa durere, victimele erau trase intr-o teapa cu varful bont, rotunjit. Adeptul acestei metode era Ivan cel Groaznic.

Imaginea padurii de tepe in care tronau vitejii ieniceri a adus o adevarata groaza nu doar in randul armiei otomane, ci si in sufletul lui Mohamed Fatih. Istoricul bizantin Chalchondil relateaza ca numarul de turci trasi in teapa era de aproximativ 20.000, o adevarata padure a mortii care se intindea pe 3 km patrati. Fin cunoscator al psihologiei musulmane, Vlad stia de frica atavica a acestora de penetrarea anala, si mai ales de moartea prin teapa, pedeapsa cea mai crunta la turci. Militaro-tactic vorbind, nu exista o alte metoda care sa-l demoralizeze pe sultan, el insusi, fiind vestit pentru propriile cruzimi. Cronicarii turci povestesc ca intreaga ordie de peste 200.000 de oameni s-a cutremurat. O parte din turcii intepeti erau inca vii. Imaginea de cosmar in care acestia dadeau spasmodic din picioarele care alunecau pe tepele pline de sange si fecale, l-a bantuit pe sultan pana in momentul mortii…

Articol de Nicu Parlog

Dintre figurile ilustre ale romanilor implicati in Revolutia de la 1848 se detaseaza net personalitatea celui pe care motii din Apuseni l-au iubit si glorificat ca pe tanar zeu dacic, sacrificat pe altarul libertatii strabune. Mult, tare mult i-a iubit si Iancu pe motii sai. Pentru ei a luptat si a sangerat ca un leu, pentru ei s-a umilit la portile inchise ale Vienei, pentru ei a murit trist si neimpacat de atata ura si nedreptate la adresa celor mai vechi locuitori ai Ardealului. Astazi, mai mult decat oricand. sacrificiul si lupta sa nu trebuie date uitatarii! El si numai el a fost si a ramas Craisorul Muntilor!

Puiul de mot din Vidra de Sus

Conducatorul motilor s-a nascut in comuna Vidra de Sus din Muntii Apuseni, in casa gornicului Alisandru Iancu. Copilul a vazut lumina zilei in anul 1824, ca al doilea fiu al sotilor Alisandru si Maria. Nici pana astazi nu se cunoste luna si ziua in care s-a nascut Craisorul, cronica bisericii din localitatea a fost pierduta, iar registrele scolare de mai tarziu pastreza doar anul nasterii. Familia sa era una relativ bogata, comparativ cu restul familiilor de romani din Ardeal care se zbateau la limita subzistentei. Alisandru Iancu nu era numai gornic in padurile nemesilor, ci indeplinea si functia de jude. Slujbele-i aduceau unele avantaje si il scuteau de corvezile umilitoare cu toate ca simtea, la randul sau, lanturile rusinoase ale serbiei in care se zbateau ceilalti moti. Copilul Iancu isi petrece primii ani de viata intr-un cadru mirific, departe de necazurile si luptele cu care va da piept mai tarziu. Bunastarea relativa a parintilor le permite acestora sa-l hraneasca indestulat si sa-l imbrace. Din putinele surse istorice aflam ca Avramut era un pescar pasionat inca din anii fragezi ai copilariei.

La indemnul familiei care dorea ca primul naascut sa se faca preot, iar al doilea invatator, Iancu urmeaza calea cartilor. La varsta de 13 ani il gasim inscris la gimnaziul catolic din Zlatna. Cu toate ca scoala are caracter unguresc, copiii fiind indoctrinati si de cahehismul militant catolic, Iancu nu renunta la credinta sa ortodoxa. Copil dotat intelectual, stapaneste in scurt timp atat limba maghiara cat si cea latina in care va conversa mai tarziu cu imparatul austriac. In anul 1841, Iancu urmeaza clasa umanista la liceul piarist din Cluj, unde mai termina si doua clase de filozofie. Atunci, tanarul mot rebel are primele confruntari ideologic-politice cu colegii unguri animati de ideea ca Ungaria trebuie sa devina un stat unitar national exclusiv maghiar. Iancu se regaseste in scurt timp printre fruntasii junimii romanesti transilvane. Tanarul din Apuseni se remarca prin vointa si inclinatia inascuta pentru lupta, nedovedind aptitudini literar-filozofice precum Papiu Ilarian sau Neagoie Popea. Satul de refuzurile si dispretul venit din partea aristocratiei maghiare, rosteste la prima sa cuvantare publica faimoasa sa sentinta: “Nu cu argumente filozofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea”.

Chemarea…

“Uitati-va pe camp romanilor, suntem multi, ca cucuruzul brazilor, suntem multi si tari, ca Dumnezeu e cu noi “

Anii agitati ai Revolutiei de la 1848 il surprind pe Iancu in postura de fruntas al intelectualitatii romanesti din Ardeal, alaturi de personalitati precum Timotei Cipariu si Aron Pumnul. Craiul Muntilor de mai tarziu se evidentiaza astfel in initierea si organizarea tuturor adunarilor de la Blaj in care romanii isi cereau drepturile milenare. Acolo, pe Campia Libertatii, el s-a adresat in principal oamenilor de rand care sufereau crunt de pe urma iobagiei. Pe atunci, romanii suportau cu greu statutul in care erau obligati sa traiasca. Pe langa faptul ca aurul si lemnul Apusenilor se scurgea spre Pesta, oamenii erau obligati sa munceasca fara bani pe mosiile nenumarate ale grofilor si nemesilor. Motii care posedau car si vite de jug trebuiau sa plateasca taxe foarte mari. Dreptul de a folosi moara din sat trebuia platit cu bani grei catre aceiasi grofi straini. Romanii nu aveau voie sa pescuiasca, nici sa vaneze. Carciumile si dreptul de a vinde bauturi alcoolice apartineau tot domeniilor nemesesti care le exploatau cu profit. Daca vreun mot dorea sa creasca porci sau sa se ocupe de stuparit, trebuia sa plateasca anual o taxa peste puterile sale. Din postura de lider regional, Iancu intra in conflict cu tabara opusa ideologic condusa de Simion Barnutiu, adversarul sau politic.

In scurt timp, Iancu il acuza pe Barnutiu si pe cei din grupul sau ca nu sunt altceva decat unionisti cu numele, carora le repugna lupta. Autoritatile maghiare afla de renasterea spiritual-politica a romanilor si actiuneaza pripit si cu mare cruzime. La Mihalt sunt ucisi multi romani. La Turda, soldatii secui batjocoreau populatia autohtona, taind parul fetelor si zdrobindu-i in batai pe taranii romani. Groful Nemegyei il ameninta deschis pe Iancu, promitandu-i ca, in cazul in care motii nu se vor intoarce la taiatul padurilor, va trimite soldatii secui deja vestiti pentru salbaticia lor. Avand inca in memorie martiriul motilor Horea, Closca si Crisan, Iancu-i raspunde ca motii vor deveni mai salbatici decat orice secui… Aproape 1.200 de ani de ura si resentimente reciproce nu mai pot fi staviliti. Burghezia maghiara se autoconstituie in garda nationala. Popa Simion Balint din Rosia Montana cere ungurilor sa renunte la acest gest provocator. Formatiunile paramilitare menite sa terorizeze miscarile romanesti erau insa incurajate atat de guvernul din Budapesta cat si de nobilimea maghiara locala. Loc de pace nu mai era. Aveau sa vorbeasca armele. Inca o data romanii din Ardeal se vad nevoiti sa lupte impotriva aceleiasi natii straine care profita de impactul international al Revolutiei de la 1848, atat pentru a se rupe din Imperiul Austro-Ungar, cat mai ales de a scapa de populatia majoritara autohtona.

Apostolul motilor

“Deie-si parerea Europa, judece popoarele civilizate, noi ne luptam pentru libertatea noastra asuprita de a veacurilor nedreptate”

Dupa o serie de victorii mici, Kossuth Lajos, conducatorul Revolutiei de la 1848 din Ungaria, reuseste sa proclame pe moment independenta natiunii maghiare fata de Imparatul de la Viena. In prima instanta, in cautare urgenta de aliati in fata trupelor imperiale austriece, Kossuth Lajos incearca o apropiere de Iancu si romanii pe care incearca sa-i atraga de partea sa. La inceput, romanii par interesati de idealurile revolutionare dar, in momentul in care Iancu afla ca liderii maghiari nu vor sa recunoasca natiunea romane, tiraniile si atrocitatile aristocratilor maghiari din Ardeal, plus neacordarea de drepturi si libertati egale romanilor, ruptura este definitva. Iancu ia decizia dureroasa de a-si inarma poporul si de a se lupta pana la unul cu garzile lui Kossuth. Conjunctura politica creata l-a fortat pe Iancu sa se alieze cu Viena, asigurandu-l pe imparat de sprijinul sau in fata rebeliunii maghiarilor, in schimbul recunoasterii unor drepturi fundamentale pentru natiunea romana. Liderii maghiari ataca primii. La ordinul guvernului din Pesta, comisarul Vay executa la Targu Mures pe tanarul tribun Vasile Pop din Nasna, iar in Cluj pe tribunii Batraneanu si Simonici. Infuriate, masele de romani cauta razbunarea. Alba Iulia cade, iar garda maghiara este dezarmata violent, circa 600 de soldati unguri fiind linsati de multimea de romani furiosi. Avram Iancu intervine personal pentru a calma situatia si a organiza rezistenta motilor in fortareata naturala de piatra a Apusenilor.

La data de 19 octombrie 1848, Craisorul isi mobilizeaza oamenii in trei tabere principale: la Bistra, sub conducerea tribunului Alexandru Bistran, la Campeni sub tribunul Nicolae Corches si la Bucium, sub vicetribunul Dionisie Popoviciu. Pe data de 25 octombrie a aceluiasi an, o forta de atac maghiara, compusa din husari si secui si condusa de contele Bethlen, baronul Banfy si capitanul Baumgarten, porneste spre Cricau pentru a distruge legiunea viceprefectului Balas. Datorita tacticii de lupta desavarsite aplicata de Iancu, corpul expeditionar dusman este zdrobit. Romanii aproape nu mai pot fi opriti, oriunde intampinau rezistenta, se infuriau si se dedau la razbunari. In comunele Sard, Ighiu si Bucerdea, macelul se dezlantuie, foarte putini nemesi scapand cu viata din fata maselor populare furioase care plateau razbunarea unei tiranii seculare. In plus, motii nu au uitat macelul de la Mihalt. La sfarsitul lui martie 1849, motii lui Iancu erau insa inconjurati din toate partile de fortele armate ale guvernului maghiar. Biruitori momentan, ungurii nu au invatat insa nimic din lectia razboilului. In loc sa se impace cu natiunea romana, Kossuth trece la amenintari, optand pentru o campanie de lichidare a oricarui element romanesc.

La sugestia proaspatului consilier Edmont Beoty, el instituie crudele “tribunale de sange”precum si “echipe de vanatoare”, adevarate politii politice insarcinate cu represiunea si pedepsirea revolutionarilor romani. Zeci, sute, mii de romani vor fi ucisi de aceste echipe ale mortii. Nu exista petec din Ardeal care sa nu inregistreze victime valahe. Familii intregi au fost exterminate. Echipele lui Iosif Teney din Targu Mures si Ludovic Szabo din Turda se lauda ca au executat fara judecata sute de romani… Presa maghiara de la Pesta noteaza cu mandrie despre vanatorile de romani din comunele Bichis, Cecalaca, Ozd, Geogiu, Sacaramb, Balsa, Ocna Sibiului, Secas. Adapostit in munti, Avram Iancu intocmeste o replica pe masura. Constienti de faptul ca daca romanii din Apuseni nu vor fi lichidati, razbunarea acestora nu va intarzia, garzile maghiare se decid sa atace frontal Apusenii. Decizie foarte prost inspirata, deoarece, motii erau cunoscatori excelenti ai terenului, iar ura lor impotriva cruzimilor nemesilor nu mai putea fi stinsa de nimic.

Leul din cetatea cu brazi

“Nu stiu alta modalitate decat sa se extermine cu desavarsire romanii si sa se arda toate satele romanesti de la munte” – Colonelul Cztetz – roman maghiarizat

Intre muntii Huedin si Gilau, cetele de gardisti maghiari au parte de prima confruntare cu motii. La Marisel, lupta capata proportii mitice. Ungurii sunt prinsi in capcana de femeile motilor conduse de legendara Pelaghia Rosu, mama capitanului Indreiu Rosu. Imbracate in alb si inarmate cu topoare si furci, motoganele infuriate, asemenea unor amazoane legendare, ataca trupele maghiare de pe versanti. Confuzi, nemesi dau sa se retraga, dar sunt atacati de barbatii moti care le taie retragerea din trei puncte separate. Ungurii fug pe loc dupa ce comandantul Geley este grav ranit. La Huedin are loc o ciocnire asemanatoare. La Varful Batranii, motii ataca o alte trupa ungureasca, lupta dureaza nu mai putin de 6 ore, romanii reusind sa infranga invazia. Prefectul favorit al lui Iancu, legendarul preot Simion Balint este delegat de Craisor sa apere Valea Ariesului, punct strategic de maxima importanta pentru accesul in Apuseni. La Iara se da una dintre cele mai eroice batalii din istoria Ardealului. Cetele romane conduse de Clemente Aiudeanu, Dionisie Telechi si Ion Galgoti lovesc avangarda gardista. Atacul lancierilor moti este decisiv. Honvezii si husarii fug lasand in urma 121 morti si 15 raniti. Atacurile ulterioare ale gardistilor sunt respinse in totalitate de popa Balint si oamenii sai alaturi de tribunul Balaceanu venit din Muntenia.

Ungurii se razbuna pe populatia civila romaneasca, incendiind sate si biserici si ucigand pana si copiii sau batranii care nu avusesera timp sa fuga. Pentru a da o ultima lovitura rezistentei organizate de Iancu, Kossuth Lajos il insarcineaza pe maiorul Hatvani cu comanda celei mai mari parti a armatei maghiare. Dupa cateva mici victorii in care soldatii sai incendiaza satele de romani, Hatvani sufera o infrangere dureroasa la Abrud. Incet-incet, armata sa este magistral incercuita de Iancu, orice incercare de retragere fiind aspru pedepsita de motii cei cranceni. Un numar de 5.000 de honvezi aveau sa isi lase oasele in Tara de Piatra. Hatvani fuge cu groaza mortii, trezindu-se cu oastea distrusa. “Sa fuga fiecare cum poate” a fost ultimul sau ordin catre armata sa. Printr-o minune a reusit sa scape cu viata, ajungand la Brad insotit doar de o mana de soldati si cativa ofiteri. Dar cosmarul gardistilor nu s-a sfarsit aici. Tribunul Ioan Gombos si preotul Simion Groza a urmarit ramasitele armatei dusmane pana dincolo de Muntii Zarandului.

Pentru a scapa de raspundere, maiorul Hatvani arunca vina pe umerii celor 57 de supravietuitori sasi din legiunea germana cu care era in alianta. Nu-l mai crede nici macar Kossuth. In urma asasinarii bunului sau prieten, capitanul Buteanu, Iancu isi da seama ca razboiul avea sa mai dureze. O noua batalie avea sa aiba loc la Abrud, unde armata contelui Kemeny sufera o infangere categorica. Atat de categorica incat la masa de seara Kemeny a exclamat furios “Dracu’ sa se mai bata cu popii”. Adevarul este ca cei mai duri conducatori din ramata lui Iancu erau intr-adevar preoti: Balint, Moldovan, Vladutiu, Groza, Gombos si Fodoreanu. La Fantanele, Avram Iancu reputeaza probabil cea mai importanta victorie din cadrul razboiului purtat in Apuseni.

Omul cu fluierul

“Draga Iancule, libertatea nationala nu poate veni de la curtile imparatesti si din mila imparatilor, ci numai dintr-o unire stransa dintre toti romanii si dintr-o ridicare a tuturor impreuna si in solidaritate cu popoarele impilate” – Nicolae Balcescu

Nesteptatele victorii ale motilor aprind flacara sperantei peste munti, in Valahia, acolo unde Nicolae Balcescu spera la eliberarea tarii cu ajutorul fortelor conduse de Avram Iancu. Ideea moare in fasa, deoarece Kossuth dorea sa vada stramutate in Muntenia legiunile lui Iancu, Ardealul devenind astfel o tinta usor de cucerit. Kossuth exploateaza trairile nationaliste si unioniste ale Craiului Muntilor, propunandu-i prin Balcescu gradul de general in armata maghiara regulata. Iancu simte manipularea si nu primeste. Balcescu si Iancu se intalnesc la Brad, unde capetenia motilor explica prietenului sau valah istoria adevarata a raporturilor dintre cele doua popoare, alaturi de refuzul sistematic al guvernului condus de Kossuth de a acorda drepturi egale pentru romanii din Ardeal. Spre a doua jumatate a lunii iulue 1849, revolutia maghiara este definitiv infranta atat in campia Pannoniei, cat si in Transilvania. Armatele tarului Rusiei chemate in ajutor de imparatul austriac Franz Joseph au zdrobit grosul armatei maghiare la Sighisoara. Slabite de luptele cu motii, coplesite de armatele austriece si rusesti peste care se adauga tradarea unor generali maghiari, trupele revolutionare capituleaza la Siria, Arad, pe data de 13 august 1849.

Dupa dovada de credinta aratata regimului habsburgic, Iancu spera ca imparatul sa recunoasca si sa intareasca stapanirea Ardealului de catre romani. In aceasta directie, intreprinde numeroase calatorii spre Viena, atat singur cat si insotit de tribunii sai credinciosi. Tanarul imparat este un diplomat perfect, acordand o bunavointa aparenta capetenilor romane. In realitate, austriecii urmareau refacerea auroritatii monarhice absolutiste, nerespectand nici macar depozitiile din Constitutia decretata de ei insisi. Perfida atitudine a imperialilor zguduie intreaga fiinta a lui Avram Iancu. Armata imperiala se teme de forta romanilor coalizati pentru prima oara in jurul unui lider autohton cu o forta carismatica atat de mare. In consecinta, le ordona predarea armelor. Romanii nu au incredere, secolele in care pentru ei cuvantul strain se tranformase in dusman isi spun cuvantul. Precipitati, austriecii il aresteaza pe Craisor la Halmagiu, dar poporul afla si ameninta garda cu linsarea, ofiterul care era la comanda fiind nevoit sa-l elibereze, declarand ca totul era o greseala…

Iancu ia din nou drumul Vienei doar pentru a se convinge inca o data de soarta cea trista. Nici autonomia, nici integrarea intr- o singura tara a teritoriilor locuite de romani nu se incadreaza in conceptia rigida a habsburgilor imperiali. Austriecii raman surzi si la rugamintile de a le da castig de cauza motilor in privinta “Cauzei padurilor” sau a infintarii unei academii de drept pentru romanii ardeleni. Necazurile si umilintele se dovedesc atat de grele incat psihicul eroului cedeaza. Boala i se agraveaza spre pragul anului 1870. Halucinatiile si viziunile chinuitoare, alaturi de boli si avitaminoze, pun stapanire pe organismul sau slabit. Iancu este bolnav de inima rea. Incet-incet pierde contactul cu realitatea, gasind linistire doar in plimbari dese prin paduri si nesfarsite cantari la fluier.

Pe data de 10 septembrie 1872 s-a culcat pe o rogojina in casa prietenului sau Ion Stupina. Dimineata era mort in urma unei hemoragii puternice. Nu avea asupra lui decat fluierul sau de cires, jalba catre imparat si o naframa rupta. La inmormantare au plans Apusenii. Toti motii au tinut sa fie prezenti pentru a-si saluta viteazul comandant. Prohodul a fost incheiat de 36 de preoti in frunte cu prietenii sai apropiati Mihalteanu si popa Balint. Alaiul mortuar a strabatut Tara de Piatra pana la biserica Tebei, unde Iancu a fost inhumat sub gorunul lui Horea, celalat mare erou al motilor.

Articol de Nicu Parlog

Liderii comunităţilor maghiare din ţările vecine Ungariei trebuie să intensifice eforturile pentru autonomie, a declarat sfidător la sfârşitul săptămânii trecute Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar. Acesta a fost prezent duminică la Rimetea (judeţul Alba), unde a inaugurat un centru cultural maghiar finanţat de Duna TV.

Laszlo Kover a notat că membrii naţiunii maghiare, divizaţi prin Tratatul de la Trianon de la sfârşitul Primului Război Mondial, au dreptul de a trăi într-o singură entitate, în cadrul Uniunii Europene, anunță Mediafax. “Există diverse forme de autonomie în Uniunea Europeană care oferă posibilitatea unei autodeterminări”, a explicat preşedintele Parlamentului ungar, oferind exemplul suedezilor din Finlanda, al finlandezilor din Suedia, al bascilor şi catalanilor.

Kover a amintit că premierul Viktor Orban a vorbit de mai multe ori despre existenţa “problemei maghiare” la nivel european, explicând că primul-ministru vrea să semnaleze intenţia Guvernului de la Budapesta de a pune un accent mai mare pe acest subiect la nivel internaţional.

“Acest lucru necesită o situaţie economică adecvată în Ungaria, iar foarte multe depind şi de disponibilitatea liderilor comunităţilor maghiare de a trata cu seriozitate obiectivele strategice”, a insistat Laszlo Kover.

“Maghiarii din Transilvania au nevoie de mai multă susţinere din partea liderilor locali, dar şi din partea liderilor politici ungari”, a subliniat oficialul ungar.

Laszlo Kover a făcut aceste declaraţii cu ocazia inaugurării unui centru cultural maghiar, cumpărat şi restaurat de postul Duna TV, în localitatea Rimetea, aminteşte Digi 24.

Oficialul de la Budapesta nu este la prima provocare de acest fel. Poate fi amintită astfel prezenţa sa în luna ianuarie la Târgu-Mureş, la comemorarea a 250 de ani de la Masacrul de la Siculeni (când 400 de secui au murit înfruntând reforma militară austriacă), atunci când Kover Laszlo a declarat  că “pentru obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc este importantă convingerea comunităţii româneşti de beneficiile acesteia”.

“Daca îi veţi convinge pe români că autonomia Ţinutului Secuiesc nu este o pierdere, ci un câştig pentru România, dacă îi veţi convinge că autonomia secuilor va asigura o îmbunătăţire a nivelului de trai pentru toata lumea, atunci ei înşişi vor porni într-un marş pentru obţinerea ei”, a declarat Kover la vremea respectivă, citat de Magyar Nemzet. Sursa: FrontPress.ro

Consiliul Demnității Umane (EMT) a propus la Budapesta înființarea unei comisii care să facă presiuni pentru retrocedarea imobilelor și proprietăților revendicate de bisericile maghiare din Transilvania. Președintele comisiei va fi Laszlo Tokes. Multe dintre cererile de retrocedare se bazează însă pe acte false, pentru că bisericile maghiare nu aveau drept de proprietate în Transilvania, ci drept de folosință.

Ungaria își face pur și simplu o comisie prin care să-și ”retrocedeze” Transilvania

Anunțul ”retrocedării” Transilvaniei către Ungaria a fost făcut vineri la Budapesta în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Laszlo Tokes, cel care urmează să fie președintele comisiei. Din aceasta vor face parte ierarhi ai bisericilor maghiare dar și juriști, scopul ei fiind acela de a face propuneri prin care atât România, cât si Slovacia să fie obligate să retrocedeze către bisericile maghiare tot ce pretind acestea că le-au aparținut. Cu ocazia lansării acestui demers care va înrăutăți relațiile Ungariei cu România și cu Slovacia mai mult decât sunt deja, liderul organizației numite ”Consiliul Demnității Umane” a lansat și acuzații împotriva Guvernului României că nu respectă libertatea religiei și dreptul la liberă conștiință, ca și cum credința are vreo legătură cu retrocedările și cu manevrele imobiliare ale Ungariei. Mai grav, liderul EMT, Zoltan Lomnici, a spus că ”adevăratul țel al Guvernului României este să facă imposibilă viața maghiarilor”. Stranie afirmație despre o țară în care UDMR este la guvernare non-stop, mai mult decât orice partid românesc!

Și Laszlo Tokes a atacat România în cadrul conferinței de presă, făcând apel la raportul Comisiei de combatere a rasismului și intoleranței din Consiliul Europei (ECRI), amenințând cu sesizarea problemei în cadrul Parlamentului European, dar și a altor organisme internaționale.

”Trebuie cerut organismelor internaționale sa monitorizeze această problemă și să exercite presiuni asupra României, care duce un joc de-a soarecele și pisica cu instituțiile internaționale, în timp ce ține sub oprimare minoritățile din țară.”

– a spus Tokes la Budapesta.

Iată așadar pe cine a decorat România cu cea mai înaltă distincție, pe un individ care ne acuză că îi oprimăm pe maghiari!

Altădată a spus că e genocid împotriva lor în Transilvania. Iar singura cale de a opri acest ”genocid” este ca Ungaria să-și retrocedeze Ardealul, bucată cu bucată, ni s-a dat și soluția. Bisericile maghiare din Transilvania sunt în fruntea luptei pentru autonomie, profitând de statutul lor special. Clericii lor sunt organizatori în alegeri și supraveghetori la mitingurile anti-românești, așa cum am dovedit-o cu fotografii de mai multe ori.

Așa încât grija Ungariei de a le da pe mână cât mai multă avere se justifică: bisericile maghiare din Transilvania fac jocurile Budapestei de distrugere a statului român, așa încât orice intră pe mâna lor este ca și aflat în posesia Ungariei și va fi folosit ca motiv de acaparare a teritoriului românesc.

Am adresat problema retrocedărilor false din Transilvania în două interpelări, una către Ministerul Justiției, și una către Ministerul Educației și Cercetării. Vă redau câteva capitole din interpelarea privitoare la ” Transformarea liceelor româneşti din Transilvania în licee maghiare şi epurarea elevilor români”, pentru că acest lucru se întâmplă după ce bisericile maghiare își însușesc fraudulos clădirile unde funcționează unități de învățământ: îi alungă pe elevii români.

Transformarea liceelor româneşti din Transilvania în licee maghiare şi epurarea elevilor români

INTERPELARE a deputatului Bogdan Diaconu

”O serie întreagă de clădiri care servesc drept instituții publice de învățământ sunt retrocedate sau în curs de retrocedare către bisericile comunității maghiare din Transilvania care, după ce le preia, le schimbă destinația în licee maghiare în care elevii români nu mai au loc. Aceste clădiri au fost construite în perioada habsburgică, la sfârșitul secolului 18, din bani publici, iar rolul or este să servească interesului public și educației tuturor elevilor, indiferent de etnie. Din păcate, până în prezent, în școlile care funcționează în clădirile retrocedate bisericilor maghiare, elevii români au fost alungați. Este important de menționat că bisericile maghiare au avut doar drept de administrare asupra acestor clădiri, iar nu de proprietate, așa cum li se acordă în prezent.

Vă rog de asemenea să verificați traseul pe care aceste clădiri îl au după retrocederea de altfel frauduloasă: ele sunt transformate imediat în unități de învățământ cu predare exclusiv în limba maghiară. Copiii români care erau deja înscriși la unitatea respectivă pe vremea când clădirea nu aparținea bisericii maghiare, sunt astfel transferați forțat la alte școli cu predare în limba română, ceea ce reprezintă o formă ascunsă de purificare etnică, plus efectul de segregare și izolare etnică ce rezultă din această strategie.

Tot din perspectiva funcțiunii Ministerului Educației, vă rog să verificați felul în care cultele maghiare (catolică, reformată și unitariană) se implică în diriguirea procesului de învățământ din aceste clădiri, profitând de faptul că sunt proprietare ale imobilelor, și în ce măsură acest lucru nu încalcă Constituție României, nefiind vorba de școli confesionale. Ci de învățământ public!

Vă sesizez de asemenea că alungarea elevilor români din școlile publice aflate în general în centrele orașelor din Transilvania seamănă cu situația de asuprire a românilor din secolul 19, când erau alungați din zonele bune ale orașelor pentru a lăsa loc ”elitei” maghiare. Unirea de la 1918 i-a repus în drepturi pe români și pe copiii lor, dar ultimele mișcări de preluare de proprietăți și de instituire de școli maghiare refac situația ingrată a românilor dinainte de statul român unitar modern”.

Nu mai puțin grave sunt însă retrocedările de păduri către urmașii foștilor miniștri ai lui Horthy care s-au împroprietărit fraudulos în perioada de tristă amintire a dominației fasciste maghiare din cel de-al doilea război mondial, pentru ca, după 1989, urmașii lor să revendice și să primească zeci de mii de hectare de pădure de la statul român! Iată și un extras in interpelarea adresată ministerului Justiției pe această temă:

”Vă solicit în acest context să verificaţi cum a fost cu putinţă să existe două sentinţe definitive pentru aproape 10.000 ha de teren care au aparţinut lui Banffy Daniel, fost ministru în Guvernul Ungariei din perioada horthystă, suprafaţă care a fost „retrocedată” urmaşilor acestuia: Banffy Eva, Bethlen Ana, Szentkuti Eva, pe raza comunelor Lunca Bradului, Stânceni și Răscolița și 159 ha pădure pentru Zichy Melania Georgia pe raza comunei Voievodeni.

Pe ce bază a îndeplinit criteriile de legalitate retrocedarea de către România a circa 10 000 de ha de teren forestier unui fost criminal de război, cu responsabilitate directă în crimele împotriva românilor din Nordul Ardealului? În cazul în care este necesar, vă rog să solicitaţi mai departe instituţiile autorizate ale statului pentru clarificarea acestor situaţii şi pentru reintrarea în normalitate.”

Bogdan Diaconu

2014 este un an al ruperilor, referendumurilor şi al separatismului, consideră săptămânalul german de stânga, Der Freitag, iar România este vizată.

“Încleştarea steagurilor în România. Următorul conflict separatist se coace în ţinutul Secuiesc, o enclavă maghiară este în pragul autonomiei”, consideră autorul reportajului din Der Freitag, Martin Leidenfrost. Câştigător în 2007 al premiului internaţional pentru jurnalism “European Journalism Prize Writing for CEE”, Leidenfrost este un scriitor austriac, care trăieşte în Bratislava şi Bruxelles, colaborând cu mai multe publicaţii din Austria, Germania, Elveţia si Slovacia.

La începutul lunii martie, el s-a aflat în România pentru a lua pulsul situaţiei de aici şi pentru a găsi răspunsul la întrebarea “de unde vin şi ce vor secuii”.

“Găgăuzia, Crimeea, Veneţia, tensiuni în Bosnia şi Belgia, referendum pentru independenţă în Scoţia şi Catalunia, dar să nu uităm nici tensiunile dintre Moldova şi Transnistria.  Dacă mă întrebaţi unde va izbucni următorul conflict separatist în Europa, atunci eu mizez pe Ţinutul Secuiesc. Insula lingvistică majoritar maghiară din centrul României vrea autonomie. România, cel mai centralizat stat din UE, plănuieşte o regionalizare. Secuii, aduşi în zonă pentru a proteja Carpaţii, nu sunt luaţi nici un fel în considerare”, notează Der Freitag, potrivit antena3.

Guvernul Ponta a promis noilor săi parteneri de guvernare, UDMR, să le satisfacă toate dorinţele, prima dintre acestea fiind cea a stegului secuiesc. Solicitatea UDMR  va fi reglementată în următoarele luni în Parlament unde a ajuns o initiativă legislativă a lui Dragnea şi Ponta, care practic legalizează arborarea steagului secuiesc pe intituţiile publice din România.

Analiştii politici consideră că acesta este primul pas cedat UDMR spre autonomia teritotială pe care aceşti o tot revendică.

Jurnalistii straini atrag atentia ca urmatorul conflict separatist al Europei este pe cale sa izbucneasca in Romania, unde “o enclava maghiara pare a fi pe punctul de a obtine autonomia”.

Anul 2014 nu este numai anul alegerilor europene, ci si al conflictelor, de la separatismul din Crimeea si Gagauzia pana la perturbarile interne din Bosnia si Belgia, se arata intr-o analiza a publicatiei germane Der Freitag.

La toate acestea se adauga referendumurile pentru independenta din Scotia si Catalonia, sa nu mai vorbim de tensiunile tot mai mari dintre Republica Moldova si regiunea separatista Transnistria, continua jurnalistul Martin Leidenfrost de origine austriaca.

“Daca ar fi sa ma intrebati pe mine unde in Europa va urma episodul urmator, atunci ma voi indrepta catre Tinutul Secuiesc. Regiunea cu majoritatea locuitorilor vorbitori de limba maghiara aflata in centrul Romaniei cere autonomie”, a precizat acesta.

Ziarul german a amintit si despre scandalul steagurilor secuiesti, cand autoritatile locale din Tinutul Secuiesc au fost puse sa dea jos drapelurile maghiare arborate pe cladiri.

Leidenfrost sugereaza apoi ca gestul unui post de televiziune de a intra in Cartea Recordurilor cu cel mai mare tricolor din lume a venit ca un raspuns la semnele de independenta pe care le manifestatau maghiarii din Transilvania.

Autorul articolului sustine ca Tinutul Secuiesc ar urma sa se rupa, astfel de Romania, in contextul tensiunilor din Ucraina. Dupa ce Rusia a anexat Crimeea, acum mai multe regiuni din sud-estul Ucrainei vor sa isi declare independenta. Mai mult autoritatile de la Tiraspol au devenit din ce in ce mai vocale in ultimele zile in ceea ce priveste unirea Transnistriei cu Rusia.

Manualul de istorie a secuilor, un manual alternativ distribuit copiilor secui din clasele a V-a şi a VI-a din Transilvania, conţine pasaje care susţin că românii le-au fost slugi şi că armata română a devastat şi a jefuit magazinele şi casele secuilor, în Primul Război Mondial, anunţă televiziunile de ştiri.

Manualul, aprobat de Ministerul Educaţiei de la Bucureşti, mai scrie că românii au venit în Transilvania ca iobagi sau slugi ale secuilor, fiind obligaţi să îi servească pe aceştia şi rămânând în Transilvania fiindcă au considerat că au un cămin prosper.

În manual, mai scrie că, după 1916, românii au devenit duşmanii secuilor, iar Armata regală română „a năvălit” în Transilvania, devastând casele şi magazinele secuilor şi făcând sute de victime din rândul copiilor şi bătrânilor secui.

În acelaşi manual alternativ, mai scrie că românii sunt de vină pentru criza izbucnită în secuime după septembrie 1940, când Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei.

Televiziunile de ştiri notează că Ministerul Educaţiei se disculpă, susţinând că respectiva carte nu este un manual propriu-zis, ci „un material didactic auxiliar, pentru cursul opţional de istorie a secuilor”.

Pentru al doilea an consecutiv vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare la Târgu Secuiesc în cadrul manifestărilor organizate la sfârşitul săptămânii trecute de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Semjen le-a spus celor prezenți la mifestări că au dreptul să ceară autonomia așa-zisului “Ţinut secuiesc” și că acest vis ar putea deveni realitate.

Potrivit Mediafax, ”vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare, vineri, la Târgu Secuiesc, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi de parlamentari UDMR, în cadrul manifestărilor organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni”.

Bloggerul Dan Tănasă, aun apărător al drepturilor românilor din “secuime”, a ţinut însă să amintească faptul că “ultimul oficial al Ungariei care a defilat călare în Transilvania a fost amiralul Miklos Horthy după Diktatul de la Viena prin care nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei”.

“Ca de fiecare dată, vicepremierul Ungariei Semjen Zsolt a venit în Transilvania să militeze public şi oficial pentru autonomie teritorială. Adică să încalce Constituţia României. Nu numai Vona Gabor şi Jobbik trebuie interzişi în România, ci şi oficialii de la Budapesta care îşi permit să atace statul român chiar pe teritoriul nostru. Iar vicepremierul Ungariei nu e singurul oficial al statului maghiar care a profitat de ospitalitatea poporului nostru şi a instigat la distrugerea statului naţional român chiar de la noi de acasă”, a declarat la rândul lui deputatul PSD Bogdan Diaconu.

“Revin de aceea cu importanţa legii privind interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor extremiste care va intra la votul final marţi, în Camera Deputaţilor. Spre deosebire de măsurile punctuale pentru o persoană sau alta, această lege opreşte toate manifestările extremiste şi toate persoanele şi organizaţiile care atacă art. 1 alin. 1 din Constituţie. Cred că avem nevoie de o măsură de acest fel care să blocheze pe ansamblu autonomismul maghiar la noi în ţară. Altfel vom asista pasivi, ca în fiecare an, cum vine oricine în România şi declară ce-l taie capul, dând apă la moară extremiştilor. Şi transmiţând semnalul că în România se poate orice, ia cine ce vrea şi nu i se întâmplă nimic. Deja faptul că oficialii de la Budapesta au făcut azi pelerinaj în Transilvania cu steagurile Ungariei şi celălalt steag etnic constituie dovada că nu se tem de nimic şi că nici nu iau în calcul posibilitatea ca statul român să aibă ceva de zis despre amestecul Ungariei în România. Iar militarea “paşnică” pentru autonomie e la fel de gravă ca şi cea violentă, ea încalcă legile româneşti la fel de mult. Un alt oficial maghiar ne-a transmis astăzi să renunţăm la gândirea de stat naţional dacă vrem să ne împăcăm cu Ungaria. Cum de permitem accesul în România unor oficiali ai unui stat străin care îşi asumă pe faţă distrugerea statului naţional unitar român? Chiar atât de inconştienţi suntem?”, se mai întreabă retoric deputatul român. Sursa: FrontPress.ro

După 1989 a luat naștere un curent puternic în istoriografia românească, menit să revizuiască tezele oficiale privitoare la originile poporului român. Când eram în școală, învățam că poporul român „s-a născut din simbioza daco-romană, trecută prin filieră slavă”, iar limba română este fiica legitimă a limbii latine, alături de franceză, italiană, spaniolă, portugheză, albaneză, catalană și alte câteva grupulețe lingvistice din Europa. Read More »

De pe Wikipedia:

Vlad Dracul (n. cca. 1390 – d. 1447) a fost domnitor al Țării Românești între 1436 și 1442 și din nou din 1443 până în 1447.

Membru al familiei Basarabilor și fiu al lui Mircea cel Bătrân. Domnul Țării Românești era în mod oficial vasal al regelui Ungariei. Era și comandant de frontieră cu responsabilitatea de a proteja comerțul și drumurile comerciale între Țara Românească și Transilvania pentru Biserica Romano-Catolică. Deși Vlad II era în favoarea Bisericii Catolice, se știe că a ucis membri ai liniei rivale a Basarabilor, familia Dăneștilor.

Între 1431-1435 Vlad Dracul s-a stabilit la Sighișoara beneficiind pe deplin de puteri din partea lui Sigismund I de Luxemburg, regele Ungariei. În numele acestuia, Vlad Dracul pedepsește unele cetăți răsculate împotriva autorității regale, printre ele fiind Rupea. Într-o scrisoare adresată brașovenilor, explicând că fusese însărcinat de rege să păzească granița de est, îi ceartă că au jefuit pe unii oameni protejați de el. Scrisoarea, scrisă în limba slavonă spune: “Io, Vlad, voievod și domn. Scrie domnia mea, multă sănătate pârgarilor din Brașov. Știți bine și voi că domnul chezarul m-a însărcinat pe mine să păzesc această margine…Deci să nu vă pară rău dacă domnia mea nu voi lăsa slugile mele în pagubă și dacă pentru una, voi lua îndoit și întreit de la voi.”^[1]

La Sighișoara înființează o “hereghie de bani” (monetărie) unde bate ducați noi (monedă munteană), ce au circulat întâi în Translivania, iar apoi și în Țara Românească. Monedele aveau pe o parte un vultur cu aripile întinse, cu capul întors spre dreapta, iar pe altă parte un dragon înaripat cu coadă de șarpe, cu aripile și laba dreaptă ridicate, și laba stângă terminată în patru gheare.

Vlad Dracul a scris o scrisoare brașovenilor, în care îi amenință cu urmări grave dacă nu folosesc noua monedă: “Io Vlad, voivod și domn. Scrie domnia mea multă sănătate pârgarilor din Brașov. Și vă dă știre domnia mea că sibienii au lepădat ducații cei vechi; deci și voi mai mult să nu umblați cu ei, căci dacă voi afla pe cineva că umblă cu ducați vechi, rău îi voi face…”^[2]

Vlad II și-a primit titlul de “Dracul” după ce a fost primit pe 13 decembrie^[3]1431 în Ordinul Dragonului fondat în 1408 de Sigismund, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Ordinul, creat de Sigismund, dorea să crească puterea politică a bisericii și să protejeze familii nobiliare maghiare și românești de Imperiul Otoman.

În 1444, regele Ungariei, Vladislav I al Ungariei a declarat război Imperiului Otoman și a lansat Bătălia de la Varna sub conducerea lui Iancu de Hunedoara. Iancu i-a cerut lui Vlad să-și îndeplinească jurământul ca membru al Ordinului Dragonului și ca vasal al Ungariei, dar a fost refuzat. Papa l-a absolvit de jurământ, dar a cerut ca fiul său Mircea să meargă în loc.

Rezultatul cruciadei de la Varna a fost dezastruos pentru armata creștină, Iancu de Hunedoara abia scăpând. Mulți, inclusiv Mircea și Vlad Dracul au dat vina pe Iancu pentru dezastru. Din acel moment, Iancu de Hunedoara a avut o atitudine ostilă față de Vlad Dracul și fiul său cel mare.

În 1447, Vlad Dracul a fost asasinat împreună cu fiul său Mircea, care se pare că a fost îngropat de viu de către boieri și negustorii din Târgoviște. Iancu a ales propriul său candidat pentru tronul Țării Românești, un membru al clanului Dăneștilor, dar acesta va fi asasinat.

Vlad Dracul mai avea cel puțin alți doi fii, Mircea, fratele mai mare al lui Vlad Țepeș și Radu cel Frumos, fratele mai mic.

În ultimele decenii este tot mai frecvent gestul de a se cere scuze între popoare şi state. Ar fi foarte bine ca şi Ungaria să facă acest gest către România, evocând astfel cele 6.000 de victime ale terorii hortiste, cei 500.000 de români cărora li s-au confiscat averile, cele 30 de biserici româneşti distruse în Ardeal, crimele bestiale comise în comunele Trăsnea, Beliş, Mureşenii de Câmpie, Moisei şi multe altele împotriva oamenilor, asasinând nu numai bărbaţi, femei, copii şi preoţi români, dar chiar şi copii din pântecele mamelor lor, străpunse cu baionetele!

Germania Federală şi-a cerut scuze de la Israel pentru toate atrocităţile comise în era nazistă. Republica Democrată Germană a recunoscut responsabilitatea întregului popor german pentru actele comise în trecut (9 Febr. 1990). Preşedintele Boris Eltin şi-a cerut scuze de la japonezi (12 Oct. 1993) pentru suferinţele ce le-a cauzat acestora în timpul celui de-al doilea război mondial. Preşedintele Waclaw Havel şi-a cerut scuze de la Germania pentru excluderea sudeţilor. Primul Ministru Morihiro Hosohawa al Japoniei şi-a cerut scuze (4 August 1995) sud-coreenilor pentru suferinţele pricinuite în timpul războiului II mondial. El a recunoscut că în timpul războiului armata japoneză a forţat zeci de mii de femei sud-coreene să servească drept prostituate pentru soldaţii japonezi. La fel s-a scuzat faţă de Anglia pentru brutalul tratament aplicat în timpul războiului celor 57.000 prizonieri britanici.

La o întâlnire cu primul ministru Tony Blair al Angliei a cerut din nou iertare (12 ianuarie 1998) pentru comportamentul armatei japoneze pe timpul războiului. La o ceremonie în Seoul, Coreea de Sud (la 12 Ianuarie 1997), cinci victime, care au fost forţate să servească drept prostituate pentru soldaţii japonezi pe timpul războiului, au primit din partea premierului japonez Ryutaro Hashimoto câte 17.000 de dolari însoţiţi de o scrisoare de scuze. Preşedintele Lee Ten-hiu a exprimat prima scuză oficială, la 28 Februarie 1995, pentru unul din capitolele cele mai tragice din istoria Taiwan-ului, masacrarea în 1947 a cca. 8.000 de oameni. Peste o mie de polonezi care au fost obligaţi să lucreze în Germania pe timpul războiului, la 9 Ianuarie 1999 au dat în judecată statul german, cerând peste un miliard de dolari drept compensaţii pentru tratament brutal.

Între români şi maghiari se vor putea stabili raporturi cinstite şi chiar de prietenie dar numai când toţi maghiarii, dar absolut toţi şi de pretutindeni, vor recunoaşte fără vreo reticenţă că TRANSILVANIA este o ţară a românilor şi unirea ei cu ROMÂNIA, la 1 Decembrie 1918 este şi va rămâne pe vecie un act politic definitiv.

Prin tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920), pe teritoriul Ungariei, ale cărei hotare au fost puse în concordanță cu cele etnice, au rămas peste 700.000 de români, grupați de-a lungul Tisei. În urma unei deznaționalizări feroce, prin impunerea obligatorie a limbii maghiare și prin schimbarea numelor, în prezent minoritatea românească din Ungaria numără numai 15.000 de români, autoritățile maghiare permițând să apară o singură publicație lunară în limba română. Ungurii sau maghiari (pentru că nici ei nu știu ce sunt), trebuie sa fie recunoscători poporului român, pentru că i-a salvat de la dispariție, printr-o infuzie masivă de element românesc și slav. Altfel erau pulverizați în istorie.

Marele filosof și scriitor Mircea Eliade spunea: „Noi (românii) suntem un popor istoric. Maghiarii sunt o insulă medievală.” Suntem atestați ca popor și limba de peste 7.000 de ani. Am dat omenirii o limba, și o civilizație si o scriere. Noi nu am venit de nicăieri. De aici provine ura tuturor migratorilor și vecinilor.

Văzând indiferența Guvernului actual față de manifestările antiromânești, mi-am adus aminte de povestea chineză, cu țăranul care a gasit pe drum un șarpe înghetat. Din mila, l-a băgat sub cămașă la piept. Încălzindu-se, șarpele a revenit la adevarata natură și l-a mușcat pe binefăcător, mușcătura fiind mortală. Înainte de a-și da ultima suflare, țăranul a spus: „Eu am avut milă de ticălos, îmi merit soarta”.

Noi românii, așteptăm ca Ungaria, să facă gestul de a-și cere scuze și abia atunci se vor deschide toate căile unei înțelegeri și chiar prietenii între neamul românesc și neamul maghiar. Timpul istoric are, însă răbdare. De Tudor Voicu – Ziarul Natiunea

În data de 5 februarie 1867, pe fondul unor înfrângeri militare în faţa francezilor, prusacilor şi piemontezilor, dar şi pe baza frământărilor naţionale din cadrul Imperiului Habsburgic, se ajunge la un compromis între Viena şi Budapesta şi se încheie acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, cu scopul temperării năzuinţelor maghiarilor de independenţă. Astfel Viena va face mai multe concesii Budapestei, printre acestea hotărârea ca Banatul şi Transilvania, vechi provincii istorice româneşti, să fie alipite Ungariei, parte a noului stat dualist.

Banatul era deja în 1867 parte a Arhiducatului Austriei, făcându-se doar “transferul” către Ungaria.

Transilvania însă beneficia de autonomie în cadrul Imperiului Habsburgic, Viena acceptând compromisul cedării acestui teritoriu Ungariei, de dragul menţinerii imperiului.

În comparaţie cu cele două provincii româneşti din vest, Bucovina va rămâne un ducat în zona controlată de Viena şi nu de Budapesta.

Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului. În anul 1867, data inaugurării acestei politici în partea ungară a Austro-Ungariei, Ungaria număra 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5.665.000 faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari.

Această stare de fapt va dăinui până în 1918, când după deznodământul Primului Război Mondial provinciile istorice româneşti se vor uni cu România, chiar dacă parţial ca în cazul Banatului (partea estică revenind Serbiei). Sursa: FrontPress.ro

Nu este un lucru nou faptul că politicienii maghiari au idei puţine, dar fixe. Iar odată fixaţi pe o idee, bună sau rea, se folosesc de toate mijloacele, bune, dar mai ales rele.

Astfel, constat că ecourile propagandei separatiste nu s-au stins după fiasco-ul „marelui marş al secuilor”, ci se încearcă prin dezinformare, dar mai ales prin minciuni sfruntate, să se redefinească evenimentele.

Experienţa maghiarilor (sau secuilor, sau cine ştie ce s-or mai fi crezând locuitorii judeţelor Harghita şi Covasna) în rescrierea istoriei, reinterpretarea faptelor şi negarea adevărului se vede şi în cele mai noi evenimente.

Zilele trecute, unul dintre cele mai renumite ziare din Germania, Die Welt, publica un amplu articol despre marşul „secuilor” (ghilimelele se datorează faptului că au participat mai mult de 500 de persoane la marş, şi faptului că în România s-au declarat numai 500 de secui). Ziarul, cunoscut pentru faptul că susţine agenda globalistă şi luptă cu înverşunare împotriva statelor naţionale, prezintă o imagine amplă a represiunii maghiarilor din Transilvania. Aceştia ar suferi sub organe de represiune ale statului român, ce sunt formate în proporţie de 98% din români, deşi populaţia locală este în proporţie de 70% maghiară.

Toţi românii, până şi maghiarii, ştiu că aceste cifre sunt minciuni, dar articolul continuă… se vorbeşte despre modul în care doar o atitudine moderată a secuilor a prevenit izbucnirea unui război civil la Tg. Mureş în 1990 şi cum cea mai bună soluţie pentru România este regionalizarea pe structuri medievale. La asta se adaugă o hartă, cu vădite tendinţe de dezinformare, în care secuii acoperă mai mult de o treime din ţară.

Şi, nu în ultimul rând, „politicianul regional” Tamas Sandor, explică faptul că, în cazul în care România s-ar regionaliza pe orice alte criterii, decât cele medievale, are el soluţiile aferente, dar nu le va menţiona, deoarece vor fi interpretate drept ameninţări.

Cam atât, momentan, despre această minoritate „cinstită” şi „tolerantă”. Acum să revenim la „adevăr”.

Bazându-se pe faptul că românii nu vorbesc limba maghiară, presa „filo-secuie” relata despre prezenţa Noii Drepte la Tg. Secuiesc: „La Târgu Secuiesc, în momentul în care au coborât din maşina lor şi au pus mâna pe drapelele româneşti, un cetăţean mai spiritual s-a dus şi i-a felicitat pentru faptul că şi ei susţin cu drapele autonomia secuiască. In acel moment s-au urcat înapoi în maşină şi au plecat.” Nici un cuvânt nu au scăpat domnii despre faptul că cei de la Noua Dreaptă au luat steagul din mâna acelui şef al „gărzii maghiare” (organizaţie interzisă, dar prezentă bine-mersi cu însemne în centul ţării, chiar sub ochii organelor de poliţie) şi i-a înmânat tricolorul, spunându-i: „Acesta este steagul ţării în care vă aflaţi, probabil aţi uitat acest lucru.” De asemenea jurnaliştii maghiari au uitat să precizeze că respectivul şi-a înghiţit atunci cuvintele.

Am încercat să adăugăm aceste comentarii pe paginile ce conţineau minciunile, dar nu ni s-a permis. Am transmis o cerere de drept la replică, către aceste ziare, drept la replică, ce nu a fost publicat nici la două săptămâni după transmitere (contrar legii, dar şi a deontologiei profesionale).

Se pare că retrăim timpuri neo-coloniale, în care Germania îşi reia rolul de forţă destructivă. Retrăim o eră în care, prin minciuni sfruntate, nostalgici ai imperiului habsburgic încearcă să dea ceasul istoriei înapoi. Trăim timpuri în care artizanii globalismului depun eforturi supraomeneşti în reînvierea unor timpuri medievale, în reaşezarea unor mici grofi în locul naţiunilor sparte, grofi care la rândul lor să fie baza noului regim de conducere global. Naţiunile, lipsite de forţa dată de dimensiune, vlăguite de principii fără fond, rupte în zeci de regiuni micuţe, nu vor mai avea altă alternativă decât supunerea, cedarea resurselor, a forţei de muncă şi în final chiar a vieţii acestor structuri transnaţionale.

Iar dacă sunteţi de părere, că aceasta este doar o teorie, că nu poate fi realizată, că este un viitor mult prea îndepărtat, nu uitaţi că şi cea mai lungă călătorie începe cu un prim pas. De Remus Radoiu – Agonia Natiunii

Au invatat liderii politici lectia Dictatului de la Viena din 1940?

În urma Dictatului de la Viena, din anul 1940, România pierdea Transilvania de nord în favoarea Ungariei hortyste. Unii istorici, comuniști sau democraţi, i-au găsit drept principali vionvaţi pentru pierderea teritorială pe “fasciştii” unguri şi pe reprezentanţii Germaniei naţional-socialiste. Printre puţinii care au căutat vinovaţii în altă parte, anume în clasa politică românească de la București, au fost naţionaliștii, reprezentaţi în acele vremuri de Mișcarea Legionară. Aceștia susţineau că Dictatul a fost o consecinţă a lipsei de realism politic din partea clasei conducătoare, de la partidele de sistem până la regele Carol al II-lea. Este oare posibil ca din aceeași cauză a incompetenţei conducătorilor români, teritoriile vestice să redevină anexe ale Ungariei sau cel puţin să ajungă ”protectorate”, aşa cum solicita pastorul agitator Laszlo Tokeş? S-ar putea ca această teorie geopolitică să nu fie chiar atât ”nerealistă” cum ar crede aceia care se îmbată cu apă rece invocând mereu apartenenţa la NATO de fiecare dată când se discută despre siguranţa naţională şi “imposibilitatea” modificărilor de graniţe.

1940: Chiar ne-au furat nemţii și ungurii Ardealul?

La începutul celui de al Doilea Război Mondial și în anii premergători conflagrației, în Europa continentală exista o singură mare putere aflată în ascensiune şi în ofensivă, atât militară cât și economică: Germania. Clasa conducătoare românească din acea perioadă, reprezentată regele Carol al II-lea și de marile partide ”democratice”, țărănist și liberal, au dat dovadă de o naivitate politică crasă. Bucureștiul, ignorând vântul schimbării care sufla în Europa, a preferat să caute aliați la Paris și Londra. Mai aproape, pentru a se pune la adăpost de pericolul revizionismului bulgăresc sau unguresc, manifestat permanent de Budapesta chiar imediat după semnarea Tratatului de la Trianon de la sfârșitul Primului Război Mondial, care a consfințit destrămarea Ungariei Mari. România și-a format o serie de alianțe regionale cu Iugoslavia și Cehoslovacia (Mica Antantă) și cu Iugoslavia, Grecia și Turcia (Înţelegerea Balcanică). Tot acest sistem de alianțe și amăgirile englezești și franțuzești, în ciuda eforturilor diplomatice, s-au prăbușit ca un castel din cărți de joc în 1940 când Italia lui Benito Mussolini și Germania lui Adolf Hitler au impus României cedarea Ardealului de Nord. Cum s-a ajuns la acest deznodământ?

În primul rând trebuie spus că România nu s-ar fi putut opune militar acestui Dictat, armata nefiind pregătită la acea vreme pentru un conflict de amploare cu Unagria, în alianță cu Italia și Germania. Opoziția armată ar fi dus doar la ocuparea întregii Transilvanii, a Banatului, Crișanei și Maramureșului, sau poate chiar a României întru totul sau dezmembrarea ei, așa cum s-a întâmplat cu Iugoslavia, un an mai târziu.

Deci, dacă România nu era o putere militară, de ce nu a salvat diplomaţia rupturile teritoriale? Din lipsă de realism politic, au afirmat la vremea respectivă legionarii, care propovăduiau în planul politicii externe o alianță imediată cu Axa Berlin-Roma, simțind ascensiunea celor două state naționaliste. Pe de altă parte, clasa politică a preferat să ignore noile realități geopolitice, îndepărtând Germania și Italia, prin acțiuni iresponsabile, forțând mâna celor două super-puteri să caute în regiune noi aliați. Ungaria atât a așteptat.

Cum a fost îndepărtată Italia? Regimul lui Benito Mussolini a fost inițial înclinat spre o colaborare cu România, datorită originii latine comune a celor două limbi și a potențialului economic al țării noastre. Relațiile bilaterale s-au răcit în 1936, când reprezentantul României la Liga Națiunilor (un organism premergător al ONU), masonul pro-sovietic Nicolae Titulescu, a criticat invazia italiană a Etiopiei și a jignit mai mulți jurnaliști din Peninsulă. Prin gestul său, poate de înțeles din punct de vedere uman, dar inacceptabil din partea unui diplomat și om politic realist, acesta a reușit să îndepărteze Italia de România, care nu avea nici un interes în conflictele coloniale din Africa.

Regele Carol al II-lea şi Cancelarul Adolf Hitler

Dar cel mai grav lucru, care a și făcut posibil Dictatul de la Viena, a fost îndepărtarea Germaniei. Hitler, care se aștepta probabil la izbucnirea unui conflict militar, a căutat aliați în estul Europei, România fiind printre primele alegeri, datorită resurselor petroliere importante, a producției agricole, a populației numeroase și în creștere și a poziției strategice. Mai mult, în România trăia și o importantă minoritate cu origini germanice (șvabii din Banat și sașii din Transilvania). Toate premisele unei colaborări bilaterale erau pe masă. Germania a promis României în 1938, în urma vizitei regelui Carol al II-lea la Berlin, garantarea granițelor României Mari și a propus chiar schimburi economice avantajoase ambelor state, inclusiv asistență tehnică industrială și militară. Printre condiții a fost reorientarea externă a României spre Germania, în defavoarea Marii Britanii și a Franței. Regele dictator a refuzat, bazându-se pe promisiunile, dovedite a fi deșarte, din partea Parisului și Londrei. Mai mult, la întoarcerea în țară a dat ordin ca mai multe căpetenii legionare, inclusiv întemeietorul mișcării, Corneliu Zelea Codreanu, să fie asasinate fără proces. În acea perioadă Mișcarea Legionară era singura formațiune majoră care cerea o alianță imediată cu Germania.

Prin aceste provocări și gafe politice și diplomatice, România a rămas vulnerabilă pe plan extern, Italia și Germania căutând alți aliați regionali. Acest lucru a dus în final la pierderea Ardealului de nord, la presiunea Ungariei. Germania și Italia au sprijinit revizionismul revanşard în primul rând din cauza clasei politice de la București, care a forţat două mari puteri să caute alţi parteneri strategici în regiune. Marile puteri, dar și țările mai mici, se ghidează în politică după interese și nu după sentimente. Politicienii români nu au înțeles în anii care au dus la deznodământul din 1940 că interesul de moment al țării îndemna la o colaborare cu Germania, care ar fi garantat granițele României Mari.

2013: Dictatul de la Moscova?

Realismul politic a lipsit însă cu desăvârșire în rândul conducătorilor din 1940. Dar cum este situația actuală? Sunt oare partidele parlamentare de secol XXI la fel de naive? Se poate repeta scenariul pierderilor teritoriale în favoarea Ungariei, de data aceasta prin semnarea unui Dictat impus de Moscova?

Astăzi, la fel ca în perioada interbelică și în anii următori, în Ungaria sentimentul revizionist este puternic reprezentat în mentalul colectiv. Generațiile actuale încă nu au uitat frontierele Ungariei Mari, nostalgiile hegemonice fiind transmise din tată în fiu.

Până aici nimic nou. Dar cine poate juca rolul Germaniei național-socialiste? Unele voci susțin că Rusia. Situația este pe alocuri similară cu cea din 1940. Rusia, ca și Germania de atunci, este în plină ascensiune politică, diplomatică și militară. Mai mult, o eventuală reușită a proiectului de Uniune Euro-Asiatică și o posibilă alianță cu China, ar însemna sfârșitul lumii unipolare, dominate exclusiv de SUA după destrămarea Uniunii Sovietice. La fel ca si Germania în anii premergători Dictatului de la Viena, Rusia caută aliați regionali în Balcani și în Europa de est.

Până acum România a răspuns cu ostilitate prin vocea politicienilor, în frunte cu Traian Băsescu, dar nu numai. Clasa politică de la București se mulțumește cu promisiunile americane, în timp ce SUA își mută interesul din Europa și chiar din Orientul Mijlociu, spre Oceanul Pacific, pentru a oferi o contragreutate creșterii influenței Chinei. Gafele politicienilor cu privire la Rusia împiedică practic o colaborare bilaterală temeinică, care ar oferi românilor în primul rând prețuri preferențiale la energie și apoi o piață de desfacere imensă pentru produsele fabricate în țară. Ba mai mult, o eventuală unire cu Republica Moldova (fără Transnistria), care ar putea deveni o enclavă similară Kaliningradului, nu ar mai părea atât de irealizabilă. Apropiindu-se de Rusia, rolul geostrategic al României ar crește și el, țara noastră transformându-se dintr-o simplă ”colonie” a Uniunii Europene, așa cum e catalogată de tot mai mulți analiști politici și economici, într-un stat care poate intermedia relațiile dintre Moscova și Bruxelles.

Printre statele care ar putea profita de imprundența politicienilor români este Ungaria. La Budapesta, premierul conservator Viktor Orban critică cu orice ocazie interferențele Uniunii Europene și ale Fondului Monetar Internațional în treburile interne ale țării. Naționaliștii de la Jobbik, al treilea partid ca mărime din țara vecină, merg până la a cere retragerea Ungariei din UE şi autonomia etnică în Ardeal, chiar cu riscul unui conflict cu România. Având în vedere curentul eurosceptic în creștere, Ungaria ar putea căuta alternative politice și financiare la Uniunea Europeană, Rusia fiind tot mai frecventabilă. Deasemenea, pe diverse căi, se caută şi alţi aliaţi regionali, precum Turcia, stat care recent a hotărât o reorientare spre Rusia după ce s-a săturat să aştepte la “porţile” Uniunii Europene.

Odată obţinut sprijinul Rusiei, Ungaria ar putea avea pretenţii făţișe pentru institurirea unui protectorat în Transilvania. Pretexte și diversiuni se pot organiza. Două, trei conflicte etnice, provocate de agenții unguri din ”secuime”, ar stârni reacția românilor și de aici lucrurile pot fi amplificate mediatic și prin relațiile bune pe care Budapesta le are cu câteva capitale Occidentale, inclusiv cu Berlinul.

România, ca și în 1940, nu ar avea opţiunea ripostei militare. Țările europene vor prefera să nu intervină decisiv, mai ales că SUA își mută centrul de interes în Asia iar bazele americane (inclusiv faimosul scut antirachetă de la Deveselu) sunt în afara Transilvaniei. Mai mult, Ungaria ar fi privită ca fiind îndreptăţită să intervină în treburile interne ale României pentru a pune capăt ”violențelor antimaghiare și a politicii de asimilare a secuilor”. Armata română este prost înzestrată (devenind un fel de ”coș de gunoi” al NATO – a se vedea impunerea cumpărării de avioane americane second-hand, model F-16) și decimată de anii de tranziție de după 1989, nemaifiind un factor de intimidare pentru nimeni. Amăgindu-se cu apartenența la NATO, la fel ca politicienii români din 1940 care au văzut prăbușindu-se în doar câteva luni un întreg sistem de alianțe, clasa politică actuală care a neglijat armata va fi incapabilă de reacție.

Răspunsul militar împotriva pretenţiilor ungurești ar fi pe de altă parte descurajat și de deschiderea unui al doilea focar de conflict în est, de către Rusia, care ar reactiva tensiunile din Transnistria, tendințele separatiste găgăuze și provocările moldoveniștilor din Republica Moldova.

Răspunsul diplomatic ar fi și el unul slab și fără succes. România este privită ca o țară obedientă și neînsemnată. Lobby-ul unguresc, întărit de cel rusesc, ar avea o trecere mult mai mare în cancelariile europene și de peste ocean decât orice tentativă diplomatică românească.

Deci, în ipoteza unei alianțe politice dintre o Ungarie eurosceptică și revanșardă și o Rusie dornică de recâștigare a prestigiului de dinainte de 1989, prin promovarea sa ca o alterntivă tradiționalistă la Occidentul secularizat și sufocat de tensiunile etnice între nativi și străinii din enclavele din marile orașe, nici măcar granițele actuale ale României nu mai sunt chiar atât de sigure iar visul unei uniri cu Republica Moldova tot mai nerealist. În acest context, corșmarul din 1940 nu mai ține doar de domeniul fantasticului.

Clasa politică de la București nu ar trebui să ignore acest scenariu, care poate părea nerealist, dar în aceeași măsura în care nu multă lume prevedea destrămarea României Mari în nici un an de zile și fără ca un singur gonț să fie tras. În primul rând avem nevoie de o doză mare de realism politic, care să impună renunțarea la clișeele rusofobe, care în prezent nu aduc niciun beneficiu, nici pe termen mediu şi nici pe termen lung. În al doilea rând nu ar strica stoparea declarațiilor politicianiste și ”războinice” (justificabile poate din punct de vedere emoțional și istoric dar nu și politic) și nici căutarea de alternative pentru reînzestrarea armatei, prin identificarea de noi parteneri strategici, în cazul în care SUA nu mai pot sau nu mai doresc să se implice activ în acest colț de Europă. Lumea se schimbă sub ochii noștri, noi centre de putere devenind tot mai ușor de identificat. Rămâne de văzut dacă alegem din nou “somnul cel de moarte”, aşa cum s-a întâmplat în 1940… De S.D. – FrontPress.ro

La granița cu România, în Ungaria, pădurile sunt pline de grupări paramilitare instruite pentru lupte urbane

Garda Maghiară (Magyar Gárda), Plutonul secuiesc și Frontul Național Maghiar (Magyar Nemzeti Arcvonal – MNA) instruiesc brigăzi paramilitare în România

PERICOL IMINENT – FORȚE PARAMILITARE MAGHIARE ÎN ROMÂNIA

Vă prezentăm ÎN PREMIERĂ armata care așteaptă ordinul de a lupta pentru refacerea UNGARIEI MARI

– Aşa arată demonstraţiile ”paşnice” pentru autonomie a grupărilor paramilitare maghiare:

VIDEO: Grupările paramilitare maghiare

Recrutări în Garda Maghiară

Recruţii organizaţiei trebuie să semneze un act prin care se obligă să nu divulge secretele interne.

Înfiinţarea în România a unei ramuri a organizaţiei extremiste Garda Maghiară, interzisă deja în Ungaria.
După o perioadă de monitorizare discretă, persoanele recrutate de Garda Maghiară – Plutonul Secuiesc sunt testate, iar după instrucţie depun jurământul pe sfânta coroană ungară.

În cuibul Gărzii Maghiare Încorporările în Plutonul secuiesc ( subunitate a Gărzii Maghiare, ce aparţine de batalionul „Wass Albert”, de la Gyor- Ungaria) sunt făcute de către ofiţerul recrutor Csibi Barna (30 de ani). El a fost instruit de către superiorii din Ungaria, iar activitatea de recrutare se face după anumite tipare.

Adeziunea

Orice potenţial nou membru este în prealabil monitorizat o anumită perioadă de timp. De asemenea, se culeg informaţii despre persoana vizată, astfel încât profilul acesteia să corespundă activităţiii şi obiectivelor Gărzii.

După depăşirea acestor etape, candidatul trebuie să completeze mai multe chestionare. Cel de adeziune conţine două capitole cu întrebări-capcană, dar şi cu întrebări prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii esenţiale:

Vrei să devii gardist?

La acest capitol, candidatul trebuie să răspundă unor întrebări de genul: „ Dispui de bocanci negri, pantaloni de instrucţie, cămaşă albă, vestă şi şapcă?“

Vrei să devii simpatizant?

Acest capitol cuprinde o altă serie de întrebări: „Ai făcut armata?“, „Dacă da, ce grad şi la ce armă?“, „ Ai instruit şi pe alţii?“. Cel care vrea să devină „simpatizant” mai trebuie să menţioneze dacă practică „sporturi speciale” sau dacă ar fi dispus să-şi rişte viaţa în contextul în care, „într-un cadru constituţional, ar fi nevoie de militari”. Nu se precizează dacă este vorba de „cadru constituţional” maghiar sau român.

Una dintre ultimele întrebări este următoarea:

„Pe ce plan poate Garda Maghiară şi naţiunea să conteze pe dumneavoastră şi pe ce plan doriţi să vă desfăşuraţi activitatea alături de noi?”

Ultimul angajament din chestionar este următorul:

„Iau cunoştinţă că încălcarea prezentei adeziuni duce la excluderea mea imediată din Garda Maghiară”.

Antrenamentele

Deşi asociaţia ce urmează a fi înfiinţată, „Garda Maghiară – Plutonul Secuiesc“, îşi declară obiectivele civice şi culturale, membrii Gărzii Maghiare recunosc faptul că principalul scop este autonomia, confundată de multe ori cu independenţa.

O celulă a Plutonului Secuiesc, formată din şase membri, este frecvent semnalată făcând antrenamente de luptă atât în oraş, în spatele Liceului „Gabor Aron”, cât şi în munţi, la Valea Uzului, în condiţii extreme. Instructor era un anume Arpad Magyarosy, din Sovata. Tot la Valea Uzului, unde se află un cimitir al soldaţilor căzuţi în Primul Război mondial (români, maghiari, germani), în luna august a fiecărui an au loc comemorări la care participă inclusiv militari unguri. În zonele greu accesibile ale Văii Uzului, pe Vârful Mădăraş (1.801 metri), membrii Gărzii Maghiare îşi desfăşoară antrenamentele, cele mai dure fiind cele din perioada iernii. Ei îşi marchează locurile „plantând” cruci apostolice (dublu barate) cu însemnele organizaţiei şi cu hărţi ale Ungariei mari, deşi public încearcă să convingă delimitarea lor de aspiraţiile revizioniste.

Antrenamentele „speciale” sunt justificate de Csibi Barna, iniţiatorul şi recrutorul organizaţiei, prin necesitatea de a avea membri pregătiţi pentru orice situaţie.

„Însă, degeaba un aspirant este cel mai tare din parcare dacă noi nu ştim că putem conta pe el. Nu este recrutat în funcţie de aptitudini, ci de modul în care răspunde întrebărilor din chestionarul de adeziune.”

– spune ofiţerul de recrutare. Nu recunoaşte caracterul paramilitar al antrenamentelor efectuate.

„Deocamdată nu ne pregătim astfel.”

– susţine „ofiţerul” recrutor.

Tratatul de la Trianon

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Printre alte reconfigurări de frontiere, s-a semnat şi revenierea Transilvaniei şi a părţii răsăritene a Banatului la România.

Excelentele relaţii din ultimii ani dintre Bucureşti şi Budapesta contribuie în mare măsură la prevenirea unor acţiuni în forţă a organizaţiilor extremiste.

În Transilvania şi cu precădere în judeţele locuite de secui (Mureş, Harghita şi Covasna), în afara Gărzii Maghiare activează alte două organizaţii revizioniste, care atrag atenţia prin virulenţa cu care militează pentru refacerea Ungariei mari. Este vorba HVIM („Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate”) şi de EMI (Tinerii Maghiari din Transilvania).

Tinerii Maghiari din cele 64 de Comitate- HVIM

„Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate” este o organizaţie considerată periculoasă prin scopurile propuse şi radicalismul cu care militează pentru anularea Tratatului de la Trianon şi, implicit, pentru refacerea Ungariei mari, care era împărţită administrativ în 64 de comitate.

Liderul asociaţiei, cu sediul la Budapesta, este un anume Laszlo Toroczkay, care a avut interdicţii de intrare în România, Slovacia şi Canada. Este originar din România şi are o soră căsătorită cu un irlandez al cărui tată a făcut parte din IRA. Toroczkay susţine că şi-a făcut ucenicia sub îndrumarea socrului surorii sale. Anul trecut a avut o campanie de recrutări în România, centrul filialei din ţara noastră fiind la Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita.

Alături de Garda Maghiară şi EMI, reprezentanţii HVIM sunt invitaţi tradiţionali la taberele anuale organizate în luna august, cu ocazia comemorării soldaţilor maghiari căzuţi în cele două războaie mondiale. Este un bun prilej pentru discursuri şi manifestări revizioniste, dar şi de demonstraţii de lupte specifice trupelor speciale. Liderii HVIM România sunt Waum Petre Marius (29 de ani), de profesie ospătar, actualmente şomer, şi Szocs Csongor (20 de ani), student la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc.

Ofiţeri sub acoperire îşi publică informaţiile pe publicațiile online

Pentru că rapoartele lor privind situaţia Ţinutului Secuiesc, a iredentismului maghiar şi a imixtiunilor politice ale politicienilor din Ungaria în treburile interne ale României sunt ignorate de autorităţi, ofiţeri sub acoperire îşi publică informaţiile pe publicațiile online.

Într-una din postările pe forumul Wikileaks, un ofiţer dezvăluie faptul că deşi a trimis sute de sesizări şi memorii către autorităţile române cu privire la Ţinutul Seciuesc şi la matrapazlâcurile produse de maghiari şi de liderii UDMR, acestea au fost igonorate cu desăvârşire.

Disoluţia autorităţii statului român (şi probabil a statului în sine) poate fi observată cu certitidine în poziţia oficialităţilor vis-a-vis de problema Ţinutului Secuiesc. Îndrăznesc a o numi problemă, întrucât chiar de la începutul anilor ’90, SRI şi SIE avertizează constant factorul politic (şi uneori organele de urmărire penală competente a aborda problema din punct de vedere juridic) de pericolul reprezentat de iredentismul maghiar şi acţiunile ilegale întreprinse de UDMR, organizaţiile paramilitare maghiare, cetăţenii români de etnie maghiară şi cetăţenii maghiari aflaţi pe teritoriul României.

Trebuie să fim conştienţi de resursele financiare, materiale şi umane relativ consistente alocate de serviciile de informaţii româneşti pentru această chestiune, resurse care provin din buzunarul nostru, al tuturor. Rezultatele muncii ofiţerilor de informaţii în această chestiune sunt considerabile şi deloc de neglijat. Acestea sunt comunicate constant factorilor responsabili, şi mai ales factorului politic care… tace!

Motivele pentru care, din anii ’90, partidele politice au ignorat toate avertizările serviciilor de informaţii pe această chestiune, sunt pe cât de clare, pe atât de josnice: păstrarea puterii politice, dată fiind alianţa cu UDMR. Alianţa cu o organizaţie culturală al cărei statut de partid politic este în cel mai bun caz incert. Dacă privim problema din punct de vedere strict legal, UDMR nu este (încă?) un partid politic aşa cum o cer legile româneşti. Şi asta în timp ce altor partide româneşti li se resping cererile de înfiinţare… Oricând, oricine poate invoca această situaţie în faţa legii. Nu o face nimeni! Există instituţii care chiar au această obligaţie. Aceeaşi indolenţă vinovată!

Şantajul politic constant şi scenetele regizate de UDMR (recunosc, cu multă abilitate politică) la adresa tuturor guvernelor la care a fost parte, se pare că sunt destul de eficiente. Politicienii români cedează uşor, pentru a-şi păstra locul la putere.

Lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie sprijinită material de Ungaria

– susţine chiar vicepreşedintele Parlamentului maghiar. Afirmaţia a fost facută la o serbare secuiască desfăşurată în judeţul Mureş.

Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan, din partea formaţiunii de extremă dreaptă Jobbik, a declarat că Guvernul Ungariei ar trebui convins să sprijine lupta pentru autonomie, nu numai moral, ci şi material. Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan a făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane participante la “serbarea secuiască” de la Ghindari, judeţul Mureş.

El a subliniat că Guvernul şi Parlamentul Ungariei trebuie convinse să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, arătând că, apoi, Executivul ţării vecine ar trebui să sprijine acest proiect “nu numai moral, ci şi material”.

Ofiţerul recomandă şi măsurile ce trebuiesc luate de autorităţile statului cu privire la problematica maghiarimii:

1. Reprezentanţii Parchetului ar trebui să se sesizeze din oficiu (au această obligaţie legală, sesizarea din oficiu nefiind o alegere, ci o obligaţie de serviciu!) de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi legile speciale în vigoare (Codul penal, partea specială, titlul I – Infracţiuni contra siguranţei statului şi Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României).

Competenţa materială şi teritorială o au Parchetele din judeţele în care sunt savârşite faptele penale amintite mai sus. Niciun procuror din cadrul acestor Parchete nu s-a sesizat niciodată din oficiu cu privire la aceste fapte, încălcându-şi grav obligaţiile de serviciu.

Aceeaşi indolenţă profesională se manifestă şi la nivelul Parchetului General, care nu înţelege a trage la raspundere procurorii care aveau obligaţia legală de a întocmi sesizări din oficiu cu privire la faptele penale despre care vorbim.

De asemenea, reprezentanţii Parchetului sunt obligaţi a proceda la efectuarea de acte premergătoare sau la începerea urmăririi penale (după caz) în toate cazurile în care SRI a trimis informări cu privire la aceste fapte. Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru. De ce?

2. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să îşi exprime poziţia oficială cu privire la acest subiect şi să acţioneze în consecinţă. Inerţia acestui minister este monumentală.

3. Aleşii noştri din Parlamentul European ar trebui să îşi exprime poziţia în legatură cu Ţinutul Secuiesc. Nu o fac, deşi toţi ştiu că au susţinerea colegilor din acest for. Şi nu o fac în virtutea unor înţelegeri politice meschine care vizează… aţi ghicit, menţinerea puterii, machiată ca menţinere a alianţei politice.

Legislaţia română ne oferă suficiente pârghii pentru demararea tuturor acestor acţiuni, iar ignorarea lor cu bună ştiinţă de către organele competente reprezintă infracţiuni cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

VIDEO: Grupările paramilitare maghiare

Cotidianul francez „ Le Monde “ a scris, recent, despre formaţiunea Jobbik, care „s-a transformat într-un avocat al minorităţilor maghiare din ţările vecine, în special al celor 1,2 milioane de români de etnie maghiară“.

În articolul scris de către jurnaliştii francezi se spune că relaţiile diplomatice dintre Ungaria şi România sunt supuse unui test, în urma declaraţiilor făcute de liderul extremist maghiar, afirmaţii care „au stârnit furia la Bucureşti“.

Jobbik, formaţiune „antisemită, ultranaţionalistă, anticapitalistă, mişcarea tineretului radical ungar s-a transformat în partid politic în 2003. De atunci, a cucerit un loc important, obţinând 16,6% dintre voturi la legislativele din 2010“, se arată în material.

„Nu facem altceva decât să ne apărăm rasa şi naţia, valorile şi drepturile acesteia“, ar fi spus Vona Gabor, liderul formaţiunii.

Tensiunile dintre cele două state intervin, arată cotidianul francez, într-o perioadă în care România „se află în plină reformă administrativă“, aşadar declaraţiile venite din partea Ungariei „au încins spiritele în Transilvania“.

„Visul revenirii la o Ungarie Mare începe să încingă spiritele în Transilvania, regiune care a fost mult timp în centrul discordiei dintre Bucureşti şi Budapesta. Parte integrantă a Imperiului Austro-Ungar, dar în care românii sunt majoritari, Transilvania a fost integrată în România în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial. După înlăturarea dictaturilor comuniste în Europa Centrală şi de Est, în 1989, Bucureştiul şi Budapesta au avut probleme în a se înţelege pe tema minorităţii ungare din Transilvania“, explică jurnaliştii cotidianului francez.

Pe de altă parte, integrarea celor două state în Uniunea Europeană calmase, într-o perioadă, spiritele, mai scriu jurnaliştii francezi. „Jobbik promite, însă, să schimbe“ asta, conchide „Le Monde“. De Iulia Marin – Adevarul

La nici două săptămâni după anuala Şcoală de Vară de la Tuşnad-Băi, organizată de câteva ONG-uri din Ungaria – cu sprijinul guvernului de la Budapesta şi cu premierul Orban Viktor oaspete de onoare, judeţul Harghita a avut parte de o nouă ”repriză” de autonomism maghiar: ediţia cu numărul 9 a taberei de vară a Asociaţia Tineretului Maghiar din Ardeal – EMI. Gazdă, pentru al doilea an la rând – pensiunea ”Dorka” de la marginea satului Borzonţ, aparţinând comunei Joseni, unde, potrivit şefului EMI, Soos Sandor, ”proprietarul nu ne-a luat aproape deloc chirie, ne-a cerut aşa, simbolic, 3.000 de lei pentru cinci zile şi cinci nopţi.”

Afacere profitabilă

Bunăvoinţa patronului de la ”Dorka” a fost însă o nimic toată pe lângă cea a primarului comunei Joseni, udemeristul Gall Szabolcz, care a dăruit manifestarea cu 30.000 de lei din bugetul local, sumă la care preşedintele C.J. Harghita, Borboly Csaba, udemerist şi el, a mai adăugat încă 7.500 de lei din bugetul instituţiei pe care o conduce. În plus, organizatorii au încasat de la fiecare participant o taxă de şedere la alegere: 21 de lei pe zi sau 93 de lei pentru toate cele cinci zile. Ceea ce, înmulţit cu cel puţin o mie de ”cotizanţi ,”înseamnă încă vreo sută de mii de lei, pe puţin. Asta face din tabăra de la Joseni şi o afacere profitabilă, având în vedere că, după spusele şefului EMI, aproape toate cheltuielile au fost acoperite din cei 37.500 de lei primiţi de la cei doi ”sponsori” amintiţi. Afaceri profitabile au făcut şi negustorii veniţi cu tot felul de ”atracţii” în ton cu scopul taberei: de la tricouri cu ”preţ unic, 25 de lei”, ornate cu imagini şi inscripţii care de care mai originale – începând cu ”Sex Instructor. First Lesson Free!” şi sfârşind cu ”O Ungarie ciuntită nu e o ţară, Raiul e doar Ungaria Mare!” sau cu deviza ”Am fost! Vom fi! Rămânem!” – până la bice ”pentru plăcere, dar şi pentru educaţie”, la 40- 100 de lei bucata, în funcţie de lungime şi material, cânepă ori piele. În plus o sumedenie de podoabe din piele şi metal ”trendy” pentru împătimiţii heavy metal.

Sigur că se trage, dar numai cu ochiul după fete

”Ziua Z” a manifestării s-a consumat sâmbătă, când, în chip de invitat de onoare, şi-a făcut apariţia Vona Gabor, liderul partidului budapestan de extremă dreapta Jobbik.

Până la sosirea acestuia însă, suficient timp pentru o tură prin tabără. Prima constatare, nici un cuvânt în română. ”Cred că eu sunt cel care a vorbit aici cel mai mult româneşte zilele astea, noroc că sunt din Cluj şi ştiu destul de bine româneşte!”, confirmă şeful EMI. Cât despre alte limbi, toate încercările în engleză, franceză, germană, spaniolă ori italiană s-au dovedit zadarnice, răspunsul fiind, invariabil, o privire nedumerită însoţită de o ridicare din umeri a neputinţă. A doua constatare: cu toate eforturile organizatorilor, majoritatea participanţilor au ignorat, pur şi simplu, dezbaterile despre autonomia teritorială a maghiarimii din România – puse anul acesta sub deviza ”Voinţa îşi face drum!” – preferând statul la plajă sau sub un copac, cu o bere în faţă, încercând să-şi revină după noaptea de chef pe acordurile marşurilor militare horthyste şi ale melodiilor din repertoriul trupei budapestane ”Karpathia”. Nu i-a mobilizat nici măcar şansa unui dialog ”live” cu Vona Gabor, la care numărul participanţilor n-a trecut de 150, ca să nu mai vorbim de restul dezbaterilor, la care majoritatea scaunelor au rămas goale. Iar aceasta n-a fost singura supărare a organizatorilor: adus cu greu –”Labirintul Atonomiei Ardealului” (Erdely Tortenelmi Eselye) nu s-a numărat nici pe departe printre distracţiile favorite ale tinerilor care, când se săturau de stat cu picioarele în gârla ce traversa tabăra, făceau coadă la bazinul cu apă de 2,5 pe 2,5 metri şi 1,5 metri adâncime, îmbrăcat în lemn şi botezat ”jaccuzzi secuiesc”.

O altă supărare a constituit-o avalanşa de descinderi ale ”tuturor organelor de control posibile, numai azi, de pildă, au venit DSV-ul, Sanepidul şi Garda Financiară, dar n-au găsit absolut nimic în neregulă”. Au găsit în schimb poliţiştii, care au dibuit un tânăr de 18 ani din Odorheiu Secuiesc ce scosese la vânzare tricouri şi hanorace cu tot felul de inscripţii revizioniste: ”Tata e maghiar, mama e maghiară/ Cui nu-i place, să piară!”, ”Ungaria îşi cheamă la luptă fiii credincioşi”, ”Am pierdut prin lacrimi/ Vom recâştiga prin sânge!”, ”Căzuţi, dar nu înfrânţi!”, ”Ne vom ridica!”, ”Daţi-ne înapoi munţii!”. Cele 75 de tricouri şi 20 de hanorace din care nu apucase să vândă nici unul i-au fost confiscate şi i s-a întocmit şi un dosar penal pentru propagandă şovină şi iredentistă. Câteva ore mai târziu, poliţiştii au mai bifat un ”trofeu”: l-au amendat fără multă vorbă pe şoferul unui parlamentar Jobbik, care a încercat să parcheze altundeva decât i se indicase.

Ce n-au văzut şi n-au sancţionat însă nici poliţiştii, nici jandarmii au fost cei câţiva membri ai Gărzii Maghiare – formaţiune paramilitară înfiinţată de Vona Gabor, dar scoasă în afara legii de autorităţile de la Budapesta, acum patru ani – care, îmbrăcaţi în uniformele lor negre, ornate cu drapelul şi stema Ungariei, se fâţâiau de colo col. ”Dacă ziceţi dumneavoastră, poate că aşa este, dar eu nu i-am văzut, o să mă interesez să văd cine sunt şi ce e cu ei. Eu ştiu că anul ăsta n-a venit nimeni de la nicio formaţie paramilitară din Ungaria, dar dumneavoastră poate v-aţi uitat la Antena 3, care zicea că aici se trage peste tot. Sigur că se trage, dar numai cu ochiul după fete ”, a sunat replica şefului EMI la întrebarea privind prezenţa în tabără a ”trupei”  din Garda Maghiară.

”Încercăm să protejăm propria noastră rasă”

Costumat ”casual” şi cu părul dat din belşug cu gel, Vona Gabor şi-a făcut apariţia flancat de doi musculoşi în tricouri cu insemnele partidului său, Jobbik. Imediat ce a aflat că sunt prin preajmă şi câţiva ziarişti din mass-media româneşti, acesta a şi improvizat o conferinţă de presă.

Întrebat dacă este de acord cu solicitarea adresată de Tokes Laszlo premierului ungar Orban Viktor, ca Ungaria să instituie protectoratul său asupra Transilvaniei, Vona a răspuns: ”Eu personal am auzit abia azi de spusele domnului Tokes, dar nu pot decât să fiu de acord cu fiecare pas care lărgeşte şi întăreşte drepturile minorităţii maghiare din România. De-acum înainte trebuie să ne gândim, să analizăm această propunere, ar fi bine să discutăm şi cu el, să vedem la ce s-a gândit exact când a cerut acest lucru şi vom încerca să găsim soluţiile cele mai bune, care să ne conducă înainte, nu înapoi.” Aceasta chiar cu riscul alterării grave a relaţiilor dintre Ungaria şi România, a adăugat liderul Jobbik, în replică la întrebarea reprezentantului Gândul: ”Pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea societăţii şi a naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Dacă apărarea drepturilor maghiarilor din România şi reprezentarea acestora înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această responsabilitate, care ar trebui asumată de fapt de întreaga Ungarie! Această problemă a minorităţilor, pe care noi, ungurii, o numim problema Trianonului, este, din păcate, o tragedie a Europei Centrale impusă de Europa de Vest, care nu are în prezent alt scop decât să facă imposibilă acţiunea comună a minorităţilor maghiare care trăiesc în această regiune. Cer presei româneşti şi românilor să înţeleagă că noi nu facem altceva decât să încercăm să protejăm propria noastră rasă şi propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei. Ţelul nostru nu e să acţionăm împotriva românilor, ci să acţionăm pentru maghiari, iar dacă acest lucru ne reuşeşte, dacă aceste naţiuni arată toleranţă şi înţelegere una faţă de cealaltă, noi suntem deschişi la o împăcare istorică, la nivelul întregii Europe Centrale. Aceasta deoarece problemele noastre, dacă scoatem din ecuaţie problemele minorităţilor, sunt identice, toate ţările din Europa Centrală sunt exploatate de capitalul internaţional venit din Europa de Vest şi împotriva acestui capital trebuie să acţionăm împreună, nu separat!”

Apoi, mai bine de trei ore, Vona Gabor a dialogat cu cei vreo 150 de inşi ispitiţi de această ocazie, după care, când arşiţa s-a mai potolit, a ţinut să-şi etaleze şi talentele de fotbalist, jucând într-un meci dintre o echipă locală şi ”selecţionata Jobbik”, campioana ediţiei precedente a taberei EMI.

Duminică, ultima zi a taberei de la Borzonţ-Joseni are pe afiş  dezbaterea finală pe tema autonomiei teritoriale a maghiarilor – nu doar a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, ci a întregii Transilvanii – la care, pe lângă reprezentanţii UDMR, PCM, PPMT şi CNS, vor participa şi câţiva ”invitaţi speciali” din Catalonia şi Tirolul de Sud, precum şi din partea Iniţiativei Civice Europene pentru Protecţia Minorităţilor Etnice.

FOTO: ADRIAN POPESCU, GÂNDUL

Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal a început, miercuri, în Harghita, sprijinită financiar de Primăria Joseni şi CJ, preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik, Vona Gabor, urmând să susţină o prelegere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria comunei Joseni finanţează, pentru a doua oară consecutiv, Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak – EMI), care se desfăşoară de miercuri şi până duminică şi care are ca mesaj lupta pentru obţinerea autonomiei maghiarilor şi autoguvernării Ardealului.

Primarul localităţii, Gall Szabolcs, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că anul acesta sprijină financiar Tabăra EMI cu suma de 30.000 de lei şi chiar a “făcut lobby” ca aceasta să fie organizată în satul Borzont, din comuna Joseni, întrucât “ea aduce ceva în plus în domeniul turistic”.

“Este în interesul nostru, din punct de vedere turistic, să finanţăm Tabăra EMI. Aici vin mii şi mii de oameni şi este bine pentru comuna noastră. Chiar am făcut lobby destul de mare ca această tabără să vină la noi. Pentru noi este o reclamă mare şi, după cum se ştie, marketingul trebuie plătit cu bani grei. În perspectivă, sunt convins că ne va aduce ceva în plus în domeniul turistic”, a spus Gall Szabolcs.

El a susţinut că anul trecut au vizitat tabăra “între 5.000 de persoane, ajungând chiar şi până la 10.000 de oameni la concertele din fiecare seară”.

“Vom vorbi cel mai mult în tabără despre autonomie”

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Birtalan Jozsef, a precizat că instituţia sprijină financiar Tabăra EMI cu suma de 7.500 de lei.

Conform preşedintelui Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI), Soos Sandor, motto-ul ales pentru cea de-a IX-a ediţie a Taberei EMI este “Voinţa îşi croieşte drum!”.

“Anul acesta vom vorbi cel mai mult în tabără despre autonomie, de aici fiind inspirat şi motto-ul: «Voinţa îşi croieşte drum!». Dacă vrem autonomie, voinţa noatră va găsi drumul ca dorinţa să ni se împlinească”, a spus Soos Sandor.

Tema aleasă petru deschiderea Taberei EMI este “Scandalul drapelului secuiesc” şi va fi abordată de preşedintele Organizaţiei de Tineret MINTA a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toke Ervin, fostul consilier judeţean Arus Zsolt şi primarul municipiului Gheorgheni, Mezei Janos.

Foto: AFP//Mediafax (Laszlo Czika)

Joi, este aşteptat în tabăra EMI preşedintele PPMT, Toro T.Tibor, care va vorbi, împreună cu reprezentanţii FIDESZ, Koszegi Zoltan, şi Jobbik, Szavay Istvan, despre alegerile care vor avea loc în Ungaria în 2014 şi despre contribuţia la vot a locuitorilor din Transilvania care au dublă cetăţenie.

Marele invitat, liderul Jobbik

Sâmbătă, de la ora 12.00, invitatul special al Taberei EMI, Vona Gabor, preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik, va susţine o prelegere pe tema “Europa sau Uniunea?”.

“Voi participa în calitate de lector la Tabara EMI, pentru a şasea oară, ea reprezentând unul dintre cele mai importante evenimente la care vin în fiecare an cu plăcere. Având în vedere că nu demult premierul nostru (Orban Viktor) a ţinut în Ardeal, la Băile Tuşnad, o prelegere unde s-au pronunţat multe, la acestea trebuie să reacţionez şi abia aştept să fiu prezent la sfârşit de săptămână la voi. O să am multe de spus. Puteţi să fiţi siguri”, a scris Vona Gabor pe pagina sa de pe o reţea de socializare.

Foto: AFP//Mediafax ( Attila Kisbenedek)

Vona Gabor, care a fost liderul grupării Garda Maghiară – mişcare naţionalistă radicală scoasă în afara legii printr-o decizie definitivă şi irevocabilă luată de Curtea de Apel de la Budapesta în iulie 2009 – va participa şi la Cupa de Minifotbal organizată la Tabăra EMI, pe care echipa Jobbik a câştigat-o în ultimii doi ani.

Tot sâmbătă, de la ora 14.00, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, vicepreşedintele PPMT Papp Elod şi preşedintele suspendat al CJ Harghita Borboly Csaba vor participa la dezbaterea “Situaţia politică actuală din Ardeal, (regiuni, restituţie, amendamente constituţionale)”.

Duminică, ziua autonomiei

Duminică, în ultima zi a taberei, denumită “Ziua Autonomiei”, în care şi-a asumat rolul de co-organizator Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), vor fi abordate subiecte precum deplina libertate pentru maghiarii din Transilvania şi dreptul la autoguvernare, prezentate în cadrul simpozionului “Iniţiative civice pentru autonomie”, la care vor participa Izsak Balazs, preşedintele CNS, Miren Martiarena, membru din Ţara Bascilor în Comitetul Civic al Iniţiativei Europene pentru Protecţia Regiunilor Etnice, Biro Zsolt, preşedintele PCM, şi Zakarias Zsolt, vicepreşedinte al PPMT.

La eveniment şi-au anunţat prezenţa şi simpatizanţi Jobbik din ţară şi din străinătate, dar si gruparea radicală “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM)”, “liniştea” urmând să fie asigurată de gruparea “Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesület”, care se defineşte drept o asociaţie păstrătoare de tradiţii militare.

“Pentru liniştea taberei va fi răspunzătoare gruparea Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesület (National Protection Force Heritage And Civil Guard Association)”, se arată pe site-ul Jobbik.

“Vin atâţia oameni din străinătate şi e nevoie de pază”

Întrebat despre prezenţa acestei grupări la tabăra EMI, primarul comunei Joseni, Gall Szabolcs, a spus că nu este deranjat de prezenţa unei grupări care vrea să păstreze tradiţiile militare, spunând că ştia că este vorba despre “Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesület” şi afirmând că membrii acesteia sunt mai “eficienţi” decât orice altă formaţiune de protecţie şi pază.

“Vin atâţia oameni din străinătate şi e nevoie de pază. Într-adevăr, ei asigură paza pe teritoriul taberei, dar, în ceea ce priveşte modul de gândire al unora când aud că sunt grup paramilitar, e ceva care mi se pare o gândire extremistă. În ceea ce priveşte munca lor, sunt foarte eficienţi, pentru că se simte că este ordine acolo, ceea ce nu ar putea face altă formaţie”, a declarat corespondentului MEDIAFAX primarul Gall Szabolcs.

Vicepreşedintele CJ Harghita Birtalan Jozsef a susţinut că nu a auzit despre această grupare.

“Nu am obiceiul să studiez site-ul Jobbik, deci nu am această informaţie şi nici nu cunosc gruparea Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesület. De ani, de când sprijinim Tabăra EMI, poziţia noastră a fost că ea este organizată pentru toţi tinerii din Harghita şi nu numai, şi nu suntem noi în măsură să judecăm cine şi unde vrea să participe. Este un eveniment organizat în Harghita, cu participare din ţară şi din străinătate, şi consider că şi această tabără, ca şi celelalte organizate în judeţ, poate să crească notorietatea şi prestigiul judeţului, este un mijloc de promovare”, a spus vicepreşedintele CJ Harghita.http://www.gandul.info/