Tag Archives: trafic

Fiu de avocata, ARESTAT pentru că vindea cannabis și Ecstasy în cluburi

Alexandru Meroiu, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat preventiv de către magistrați, după ce procurorii au descoperit că făcea parte ditr-o rețea de traficanți de droguri. El este fiul unei avocate din Buzău și era student la o facultate din Capitală. Fiul unei avocate din Buzău a ajuns în arest după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost reținut de procurorii DIICOT Brăila, împreună cu cinci prieteni, pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, unul dintre ei fiind acuzat chiar de trafic de droguri de mare risc. Procurorii susțin că,  împreună cu ceilalți inculpați, Răzvan Alexandru Meroiu ar fi pus la punct o rețea de comercializare a stupefiantelor în locuri intens frecventate de studenți, în București, Galați și Brăila. Astfel, în perioada noiembrie –decembrie 2014, cei șase ar fi comercializat cannabis și Ecstasy în mai multe cluburi și discoteci din Capitală și din cele două județe. Vineri seară, tinerii au fost prinși în flagrant, în Buzău, având asupra lor 300 de grame de cannabis. Odată cu Răzvan Alexandru Meroiu au ajuns în arest alți doi tineri buzoieni, unul dintre ei, Dragoș Alexandru Micu, fiind de asemenea student în București, doi tulceni și un ialomițean, toți cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, patru dintre ei fiind studenți. Drogurile ar fi fost trimise din Spania în colet poștal. „A fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele celor șase persoane. Ieri au fost prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a emis mandate pentru 30 de zile”, a declarat inspectorul principal Jenel Șogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. – Sursa: Ziua de Buzau

Citeste tot articolul

Secretul Mariei: fetita a fost cumparata de TIGANI cu 1.000 euro

Autorităţile elene au descoperit că fetiţa blondă găsită zilele trecute în tabăra de romi din Farsala (în centrul Greciei) nu se află pe lista de copii dispăruţi întocmită de Interpol. După ce ADN-ul micuţei a fost verificat, oficialii internaţionali au confirmat faptul că dispariţia Mariei nu a fost reclamată. Vecinii familiei la care a fost găsită Maria susţin că micuţa ar fi fost vândută de un cuplu de romi din Bulgaria. Acest lucru întăreşte o altă ipoteză pe care reprezentanţii poliţiei din Grecia au lansat-o, după audierea cuplului la care fata a fost găsită. Potrivit ultimelor informaţii, fetiţa cu trăsături scandinave ar fi fost cumpărată de cei doi greci, Eleftheria Dimopoulou şi Hristos Salis, de la o familie de ţigani bulgari, după ce Bulgaria a condus o campanie puternică de combatere a adopţiilor ilegale, în perioada 2008-2010. Cuplul, arestat şi pus sub acuzaţie de către poliţia elenă, şi-a modificat în repetate rânduri varianta poveştii despre cum a obţinut-o pe micuţa numită Maria. În ultima lor versiune, romii le-au declarat anchetatorilor că un cuplu de bulgari le-a încredinţat copilul, nemaiputând avea grijă de el. Hristos Salis insistă asupra faptului că i-a cerut soţiei sale să predea copilul autorităţilor sociale, pentru a nu avea probleme cu legea, însă cu timpul s-au ataşat de micuţă şi au considerat-o propriul lor copil. În urma percheziţiilor, poliţia a descoperit că Eleftheria Dimopoulou deţine două cărţi de identitate diferite, fiind cunoscută şi sub numele de Selini Sali. Mai mult, în familia cuplului existau 14 minori, mulţi fără trăsături comune, despre care cei doi romi au afirmat că sunt copiii lor biologici, ipoteză desfiinţată de testele ADN, dar şi de faptul că şase dintre ei erau născuţi în 10 luni, în trei părţi diferite ale Greciei. Activiştii acuză discriminarea romilor Grupurile de activişti pentru drepturile omului acuză …

Citeste tot articolul

Ghici câţi TIGANI intră într-un Renault?

Familia de romi mergea la o înmormântare (Captură: romania tv) Poliţiştii care au făcut, ieri, verificări pe Autostrada Bucureşti-Piteşti au avut o surpriză de proporţii când au văzut câte persoane coboară dintr-o maşină de şapte locuri, pe care au tras-o pe dreapta. S-au pus pe numărat şi uite ce-a ieşit: 1, 2, 3, 4, 5…14, dintr-o lovitură! Zeci de şoferi, care au circulat, ieri, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, au fost opriţi, verificaţi şi sancţionaţi de poliţişti pentru diverse abateri de la regulile rutiere. La un moment dat, au oprit un minivan, Renault Espace, pentru că nu avea aprinse luminile de întâlnire şi pentru că şoferul nu purta centura de siguranţă. Când s-au apropiat de maşină, poliţiştii au rămas muţi de uimire. Automobilul era burduşit. Tot clanul de romi plecase la drum cu o maşină de şapte locuri. Poliţiştii l-au pus pe şofer să deschidă uşile din spate ca să numere pasagerii şi să-i dea jos. 14 au ieşit la numărătoare, majoritatea copii. „Toată lumea coboară, iar şoferul va fi sancţionat„, a spus unul dintre poliţişti. Replica şoferului a venit repede: „Mergem la o înmormântare, aşa e la noi, la ţigani, merge toată familia”. Scuza n-a ţinut, însă, în faţa poliţiştilor care l-au amendat cu suma de 480 de lei. Acum, rămâne să vedem dacă amenda va fi plătită în 48 de ore. În doar câteva ore, poliţiştii rutieri au dat, pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, 161 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.000 de lei. Cele mai multe amenzi s-au dat pentru depăşirea vitezei regulamentare (70). Cea mai mare viteză înregistrată de aparatul radar a fost de 168km/h. De asemenea, au fost sancţionaţi 24 de şoferi, pentru că nu au respectat timpii de odihnă şi repaus. Alte 32 de amenzi s-au dat pentru diverse defecţiuni tehnice ale autovehiculelor. Atenţie, şoferi! Trec …

Citeste tot articolul