Tag Archives: tigrii romania

Ce sunt “tigrii”: o nouă specie agresivă de insecte, imune la substanţele chimice, terorizează România

O specie invazivă de insecte s-a înmulţit foarte mult în România, unde nu are niciun duşman natural. Mai mult, aceste insecte, care sunt extrem de agresive, sunt imune la substanţele chimice. Ploşniţele dantelate, poreclite şi „tigri” din cauza modelului aripilor, s-au înmulţit peste măsură în acest an, după ce au fost aduse accidental în Europa din America de Nord, unde era habitatul lor. Adrian Ruicănescu, cercetător la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj, spune că aceste insecte s-au înmulţit atât de mult fiindcă nu au niciun duşman natural. În plus, nici substanţele chimice folosite pentru alte insecte nu sunt eficiente în cazul lor. „Deja există o isterie apropo de ploşniţele dantelate, numite hilar de unii „tigri”. Sunt insecte mici, aparţinând ordinului Hemiptera. Este vorba de 2 specii, originare din America de Nord, care au fost aduse accidental în Europa odată cu plante ornamentale. În propriul lor ecosistem, au evoluat împreună cu alte insecte, plus bacterii şi virusuri, care controlează şi menţin aceste populaţi în limite normale. În noile areale, aceste insecte nu au duşmanii proprii, astfel populaţia nu este ţinută sub control. În general, natura reglează lucrurile, dar în ritmul ei. Dacă intervenim, cu substanţe chimice, nu facem altceva decât să „zădărnicim” apariţia sau adaptarea unor specii autohtone, care ar putea să găsească aceste ploşniţe ca sursă de hrană”, a scris Ruicănescu pe Facebook. Din motive nu tocmai clare, ploşniţele dantelate sunt şi foarte agresive, iar înţepăturile lor sunt nu numai dureroase, dar pot da unele complicaţii. Insectele sunt şi foarte active în această perioadă, iar la noi s-au răspândit în toate zonele ţării. Cum aceste ploşniţe sunt imune la substanţele chimice şi nu au nici duşmani, în acest moment înmulţirea lor nu poate fi stopată. Totuşi, Adrian Ruicănescu este optimist şi spune că natura va găsi propriile mijloace pentru …

Citeste tot articolul