Tag Archives: teren de vanzare

De ce nu luam exemplu? in Ungaria vanzarea terenului agricol catre straini se va pedepsi cu inchisoarea

Persoanele din Ungaria despre care se constată că sunt implicate în vânzarea de teren agricol ungar către străini vor fi pasibile de până la 5 ani de închisoare, a declarat Gyula Budai, secretar de stat în Ministerul dezvoltării regionale din Ungaria relateaza expunere.com Potrivit oficialului, atât cumpărătorii şi vânzătorii, cât şi avocaţii şi notarii implicaţi în achiziţia de terenuri agricole de către străini vor putea fi condamnaţi la închisoare pe termene de 1-5 ani, conform noului Cod penal care va intra în vigoare la 1 iunie 2016. Acesta a precizat că vor face obiectul unei amnistii cei care admit existenţa unor astfel de contracte ilegale în perioada de după adoptarea de către parlament a noilor prevederi privind aşa-zisele „contracte de buzunar”, prevăzută pentru luna decembrie a.c., şi până la intrarea în vigoare a Codului penal. Începând cu data de 15 iunie 2016, în Ungaria vor fi aplicate noile norme europene privind vânzarea fără restricţii de terenuri. Se consideră că până la 1 milion de hectare de teren agricol din Ungaria au fost vândute în mod disimulat unor străini, menţionează publicaţia MTI, citată de Agerpres.

Citeste tot articolul

Se vinde, in mare graba, la bucata Romania?!

Fără ştiinţa şi aprobarea Poporului Român dată prin referendum naţional, asasinii economici şi asasinii politici străini împreună cu Regimul post-decembrist au pus la cale şi au realizat un plan diabolic vizând lichidarea României ca ţară, în paralel cu exproprierea şi exterminarea urmaşilor Poporului Primordial, al Adevăratului Popor Ales de Bunul Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică. În Postul Crăciunului din anul 2013, cei fără frică de Dumnezeu şi care au înfăptuit, în ultimii 24 de ani, Holocaustul împotriva Poporului Român au reuşit să treacă prin Guvern şi prin Parlament, în mai puţin de o lună, proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. În ziua de 20 noiembrie 2013, Guvernul Ponta II şi-a însuşit acest proiect de lege şi l-a trimis la Parlamentul României. Senatul, ca primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de Lege privind vânzarea pământului strămoşesc la străini. În ziua de 9 decembrie a.c., şedinţa Senatului României a fost condusă de Preşedintele George Crin Laurenţiu Antonescu, cel care a uitat subit, în numeroasele apariţii televizate, să le vorbească românilor despre acest act de trădare naţională. În ziua de 10 decembrie a.c., Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a hotărât următoarele: termenul de depunere al amendamentelor la proiectul de Lege privind vânzarea unor părţi însemnate din teritoriul naţional al României la străini este 10 decembrie 2013; termenul de depunere a Raportului de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi este 10 decembrie 2013; avizul asupra proiectului de Lege îl dă Comisia pentru agricultură, până în 11 decembrie 2013. Raportul Comisiei juridice a fost primit, cu întârziere, în ziua de 17 decembrie 2013 şi imediat, în aceiaşi zi, a fost înscris pe ordinea de zi a plenului …

Citeste tot articolul