Tag Archives: tanara moarta

Dumnezeu SE RAZBUNA? Iata cum A MURIT, in urma cu putin timp …o tanara din Buzau

Durere fără margini în familia unei tinere în vârstă de 22 de ani, din comuna Cochirleanca, găsită decedată, aseară, de către mama ei. Tânăra ar fi suferit un infarct chiar în timp ce se pregătea să facă baie. Drama din familia Petrinei este greu de descris în cuvinte. Tânăra se despărțise de soțul ei de curând și rămăsese să locuiască la părinții ei, alături de cele două comori ale sale: o fetiță de trei ani și un băiețel de un an. De două săptămâni, fata se apucase de alergat, pentru că voia să slăbească. Aseară, tânăra fusese din nou la alergat, iar când s-a întors, a rugat-o pe mama ei să stea cu copiii, pentru ca ea să facă un duș. După aproximativ 20 de minute, mama a mers să vadă ce se întâmplă, dar a găsit-o pe fată prăbușită în fața ușii. În zadar a chemat ambulanța, deoarece inima fetei se oprise. Cadrele medicale venite de urgență la fața locului au fost cele care au constatat că tânăra prezenta simptomele unui infarct miocardic. Trupul ei a fost dus la morga SML, pentru efectuarea necropsiei. Moartea fulgerătoare a Petrinei a pus jar pe inima părinților, care nu-și revin din șoc. Ei mai au un fiu, care este însă departe de casă în aceste momente, fiind plecat la muncă în străinătate. Din spusele soțului, Petrina se simțea rău de aproape o săptămână. Erau dureri în piept, pe care fata încerca să șe calmeze cu pastile pentru stomac: „O rămână totdeauna soția mea iubită si frumoasă și aș da orice să o aduc înapoi lângă copiii noștri. Nu mai sunt om; ea a avut de mai mult timp probleme pe care nu le-a verificat. Avea semne clare de infarct, iar ea, în loc sa se ducă la doctor, s-a dus la farmacie …

Citeste tot articolul

LUPTA PENTRU VIATA S-A TERMINAT! Andreea Gresoiu, tanara in varsta de 15 ani, din localitatea Saranga, comuna Pietroasele A DECEDAT IN CURSUL NOPTII!

In data de 26.01.2019, Andreea Gresoiu, tanara in varsta de 15 ani, din localitatea Saranga, comuna Pietroasele a fost trasportata cu Ambulanta in stare crtitica la U.P.U, in coma, gradul III, intoxicata cu dioxid de carbon. Imediat tanara a fost transferata pe sectia A.T.I pentru a fi monitorizata si a primi tratament. Pe data de 27.01.2019, familia a solicitat autospeciala pentru tratament hiperbaric si oxigenoterapie pentru a fi transferata la un spital din Capitala. S-a luat legatura telefonic cu Raed Arafat care a trimis autosepeciala pentru tratament hiperbaric si oxigenoterapie. Tanara nu a putut fi transferata la alata unitate medicala deoarecere starea de sanatate nu ii permitea, in timpul incercarii transferului tanara intrand de mai multe ori in stop cardio respirator. La un anumit moment starea de sanatate a tinerei s-a ameliorat dar inca era in stare critica. Din pacate, in cursul noptii trecute, lupta pentru viata s-a terminat, pe un pat de spital, tanara de 15 ani si-a dat ultima suflare, conform NewsBuzau.ro. DUMNEZEU SA O IERTE! Mai multe detalii aici: DOLIU. Andreea s-a stins după o cumplită suferință de trei saptamani | Avea doar 15 ani

Citeste tot articolul

SINUCIDERE în staţia de metrou Dristor: O tanara a murit după ce s-a aruncat în faţa unui metrou

SMURD-ul venit la faţa locului a încercat să intervină, însă tânăra nu mai prezenta semne vitale. În prezent se fac cercetări pentru a se stabili circumstanţele producerii accidentului. Circulaţia metroului a fost oprită pentru scurt timp, după care s-a circulat în sistem pendul, la această oră traficul desfăşurându-se normal. Din informatiile primite pe surse, tanara este din provincie.

Citeste tot articolul

VIDEO: Si-a transmis LIVE sinuciderea, iar peste 1000 de oameni au urmarit-o. Ce dezvaluise tanara cu putin timp inainte

O tanara a filmat cum se sinucide si a transmis live pe internet pe reteaua de socializare Periscope. Tanara de 19 ani, de origine franceza, s-a aruncat in fata trenului, in Paris. Conform Washington Post, peste 1000 de oameni au urmarit live gestul socant facut de frantuzoaica, insa si mai tulburator este faptul ca multi dintre ei daut like sau comentau in loc sa incerce sa o convinga sa nu isi ia viata. Din nefercire, nu este prima data cand o astfel de tragedie este difuzata live pe aceasta platforma video. Un viol a fost transmis live in Ohio, in februarie si un alt atac a fost filmat si transmis live in Franta, luna trecuta. Identitatea femeii care s-a sinucis in direct nu a fost dezvaluita. Inainte sa ajunga in gara, aceasta a lasat mai multe mesaje pe retelele de socializare in care avertiza ca urmeaza sa comita acest gest si a dezvaluit ca fusese violata si chiar i-a dat numele violatorului, scriu cei de la Washington Post. Politia investigheaza acum cazul pentru a afla daca ceea ce a scris victima este adevarat. Cei care au urmarit in direct sinuciderea tinerei au dat like si comentarii, insa niciunul dintre ei nu parea sa ia in serios suferinta tinerei. Cei de la Periscoper au dat imediat jos filmuletul dar pe Youtube au aparut deja mai multe variante ale clipului, taiat in momentul in care tanara decide sa isi ia viata. Pe inregistrare se aude cum aceasta spune “acest video nu este facut ca sa devin eu populara ci ca sa ii fac pe oameni sa reactioneze, sa isi deschida mintile”.(sursa: stirileprotv.ro)

Citeste tot articolul