Tag Archives: tanar mort vaccinare

Alertă! Tânăr de 35 de ani, mort după rapel cu vaccinul Pfizer

A fost înregistrat un nou deces după administrarea vaccinul anti Covid-19. Victima este un tânăr în vârstă de 35 de ani din Vaslui, care figura în registrele medicale ca bolnav cronic. Pacientul a decedat la aproximativ 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19 de la Pfizer, transmite Romania TV. Tânărul a avut Covid-19 și fusese declarat vindecat. El suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă. Potrivit declaraţiei membrilor familiei, vineri, acesta a fost prezent la o şedinţă de dializă, după care a făcut rapelul. Bărbatul a murit după ce a făcut o dializă Se pare că în cursul serii s-a simţit rău, starea sa degradându-se ulterior. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, familia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta este în stare de inconştienţă. „Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul”, au declarat, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, potrivit Agerpres. Un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani, a murit la începutul lunii a doua zi după administrarea primei doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, într-un centru de vaccinare din Mioveni, județul Argeș. Persoana se afla în evidență cu dislipidemie și valori tensionale crescute, conform medicului de familie al bărbatului.

Citeste tot articolul