Tag Archives: stiinta

TOP 5 MISTERE pe care stiinta NU le poate EXPLICA

Ştiinţa are încă multe mistere imposibil de rezolvat, unele dintre acestea fiind deseori aduse în atenţia publicului şi a experţilor, în speranţa că se va găsi în cele din urmă o explicaţie. Savanţii nu reuşesc să afle răspunsurile la întrebările pe care şi le pun, dar tocmai acest lucru este esenţa cercetării. Iată câteva dintre misterele neelucidate. 1. De ce dormim? Cercetătorii au aflat de mult că oamenii au un ritm circadian, care le reglează perioadele de somn şi de veghe şi le impune un anumit program de odihnă, dar nu ştiu de ce se întâmplă asta. Există unele organisme care nu au deloc nevoie de somn, dar oamenii nu pot trăi altfel. În timpul somnului ţesuturile se regenerează mai repede, iar oamenii îşi petrec o treime din viaţă dormind. Tot în timpul somnului organismul nostru eliberează hormonul de creştere, care este esenţial mai ales pentru dezvoltarea normală a copiilor. Şi psihicul se regenerează în acest interval de odihnă, iar creierul este extrem de activ chiar şi atunci când visăm. Şi visele sunt încă un mare mister, dar cercetătorii cred că ele sunt un mecanism prin care creierul reorganizează informaţia asimilată în timpul zilei şi şterge detaliile inutile. Lipsa somnului duce la scăderea energiei şi afectează grav starea de spirit şi performanţele. Când nu dorm suficient, oamenii devin iritabili, intoleranţi, nu se pot concentra la muncă şi nu pot lucra eficient. Orele de somn care sunt necesare unui adult variază de la o personă la alta, dar medicii consideră că în medie oamenii au nevoie de aproximativ 8 ore de somn pe noapte. În această perioadă, corpul nostru primeşte şi o cantitate de energie calculată clar de experţi: 50 Kcalorii în 8 ore de odihnă, adică echivalentul unei felii de pâine, extrem de puţin. Dacă omul are nevoie de 8 …

Citeste tot articolul

Unde vom fi peste 50 de ani?

Noaptea trecută m-am uitat la The Running Man. Este un film SF realizat în anul 1987, despre o viitoare societate morbidă. Oamenii ajung să fie educaţi în mare parte prin intermediul televizorului. În jumătate de secol de “brainwash”, devin foarte influenţabili şi uşor de manevrat. Singura lor distracţie şi sursă de informare este show-ul tv The Running Man, transmis 24 din 24, 7 din 7. Realizatorul emisiunii explică fenomenul prin dorinţa omului de a consuma vulgaritate, frivolitate şi violenţă. Ideea filmului este bună, îi aparţine lui Stephen King. Dar filmul propriu-zis este foarte prost, infect pe alocuri. Atât de prost încât cu greu am reuşit să îl privesc până la final, fără să îmi rod unghiile de nervi. Cum este posibil să iei o idee foarte bună şi să o transformi într-un film mojicesc? Nu ştiu…probabil şi Arnold Schwarzenegger în rol principal are partea lui de vină. M-a impresionat totuşi realismul din spatele scenariului. Este printre puţinele SF-uri filmate în perioada 1970-1990 care nu se lasă pradă fantasmagoriei extreme. Oferă un răspuns pertinent la întrebarea “Unde o să fim noi peste 50 de ani?” Pe Marte? Pe Jupiter? Într-un teleport? Într-o altă stare de agregare? Băi, nu. O să fim fix unde suntem şi acum. Tot pe Pământ, tot noi, tot pedestrași. Doar o idee mai proşti, mai corupţi spiritual şi mai uşor de manipulat. În rest, la fel. Imaginaţi-vă un scenarist al anilor 70, care în urmă cu 40 de ani îşi planifica pentru începutul sec. XXI explozii tehnologice apocaliptice. Deja prin ’90 ş-un pic noi trebuia să avem roboţi care să ne măture grădina de pe Marte. Scenaristul respectiv ar fi foarte dezamăgit de turnura evenimentelor. – Salut, sunt eu, scriitor Jon Habarnescu de la 1975. Cum e viaţa în 2015? – Mh, cam plictiseală. Mai fac ruşii …

Citeste tot articolul

Nicolae Paulescu: ştiinţa sub semnul zvasticii

Să lămurim întâi, dacă mai este nevoie, cine este Nicolae C. Paulescu. Savant bine cunoscut în ţară şi străinătate pentru cercetările care au dus la descoperirea insulinei, Paulescu a înfiinţat în 1922, alături de A.C. Cuza, Uniunea Naţională Creştină, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naţionale Creştine şi au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului româ­nesc ca însemn al noului partid. La constituirea formaţiunii, Paulescu declara: „Româ­nia Mare e ca un fruct splendid de o frumuseţe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripăşit care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăveşte fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpeşte fecioarele şi le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculaţii fură pâinea de la gura bieţilor Români“ (Apărarea Naţională, 22 noiembrie 1925). Paulescu resuscita stereotipuri ultrafrecventate în discursul nationalist cultural şi politic în secolele XIX şi XX. Paulescu se remarcă însă prin translarea în domeniul ştiinţific a discursului patriotic. Savantul român a propagat teoria inferiorităţii biologice a evreilor, foarte populară şi în Germania nazistă. Nationalismul politicianului a devenit astfel parte din opera sa ştiinţifică. Exemplul cel mai clar al ştiinţei „antisemite” practicate de Paulescu este lucrarea Degenerarea Rasei Jidăneşti, care a fost publicată în 1928. Publicaţia fusese anunţată de autor cu doi ani înainte în periodicul Ligii Apărării Naţionale Creştine: „Eu mă ocup de mult pe bază ştiinţifică de problema rasei, doar predau fiziologia la facultate… Problema jidovească pe punctul acesta devine de nesoluţionat, fiindcă în urma cercetărilor mele am descoperit că jidanii au un creier prost format, adică cu toţii sunt degeneraţi. Degenerarea aceasta o înţeleg aşa, că toţi jidanii sunt nebuni fără excepţie“ (AN, 17 ianuarie 1926). Greutatea creierului evreilor …

Citeste tot articolul

Despre românul Nikola Tesla

Romanii au dat  cei mai mari inventatori ai omenirii dar totodata si peste 6% din totalul lor. Henri Coanda si Nicolae Tesla (Nikola Tesla) sunt doar 2 “monstri sacri” .  Tesla insa se detaseaza ca un  ”extraterestru” pamantean! Din pacate, fiind roman de origine, n-a beneficiat de aceeasi reclama ca evreul Albert Einstein prin conationalii sai… O precizare absolut necesara: pentru a realiza bomba atomica („Proiectul Manhatan”) impreuna cu ceilalti evrei (Oppenhemer s.a.), Einstein a fost obligat sa invete de la Tesla ce inseamna fisiunea nucleara… La fel cum a furat de la acesta si principiile de baza ale „Experimentului Philadelphia”. Unii martori au scris despre faptul ca Nicolae Tesla ar fi intermediat guvernului american o intalnire cu … extraterestrii! Informatia este incredibila si exploziva dar, daca este adevarata, ea ridica multiple semne de intrebare, romanul Tesla fiind primul pamantean despre care se poate dovedi ca a fost in relatii cu extraterestrii… Din diverse relatari, se stie ca acesta avea de mic perceptii extrasenzoriale. Toni Victor Moldovan ne ofera amanunte: „Toate inventiile sale s-au derulat mintal, le-a vizualizat (…) Declara ca toate inventiile sale au fost perfectionate, au fost corectate intr-o proiectie mentala atat de reala incatniciodata un aparat imaginat de el nu a dat gres. Totul a functionat perfect, fara corectii ulterioare, totul a fost construit perfect, fara experimente preliminare. Nicola Tesla si-a dezvoltat o capacitate neobisnuita de proiectie astrala in alte dimensiuni in care si-a gasit numerosi [[prieteni]]. Asa cum a comunicat cu fiintele din eteric, Tesla a facut cunostiinta cu tehnica in eteric, tehnica pe care a vazut-o descompusa, in detalii, in functiune”. Oricum ar fi, Nicolae Tesla ramane un „extraterestru” prin inventiile sale! S-a nascut in iulie 1856, in satul Similian, comunaGospici, provincia Lica (pe tarmul marii adriatice), intr-o localitate compact locuita de istro-romani. Tesla era un nume-porecla al tatalui sau, de la unealta …

Citeste tot articolul