Tag Archives: stare de urgenta

Klaus Iohannis somat sa DECIDA. Se cere starea de urgență!

Pandemia de coronavirus face ravagii în România. Zilnic sunt înregistrate zeci de mii de infectări și sute de decese, iar spitalele sunt în pragul colapsului. În acest context, introducerea stării de urgență ar putea rămâne singura soluție. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, jurnalistul Moise Guran i-a transmis un mesaj președintelui Klaus Iohannis. Acesta susține că este frământat de situația actuală din România. Mai exact, jurnalistul susține că situația din spitale este destul de gravă. Oameni ajung să moară pe holuri, dar și în propriile locuințe. În acest context, Moise Guran se întreabă când ar trebuie, de fapt, declarată starea de urgență, dacă nu într-un astfel de moment. „Mărturisesc că mă frământă o chestie, dar e cam juridică așa, nu are mare importanță… Dacă în situația asta, în care literalmente nu mai au loc oamenii în spitale, mor pe holuri, pe acasă sau te mai miri pe unde, nu ar trebui decretată starea de urgență, atunci când mai poate fi decretată? Dar n-aș vrea să deranjez pe nimeni cu frământări de astea intelectualiste…”, scrie Moise Guran, pe pagina personală de Facebook. De menționat este faptul că jurnalistul Moise Guran nu este singurul care bate un apropo la introducerea stării de urgență. Cercetătorul Ocravian Jurma declara joi că situația din România s-a agravat considerabil, iar spitalele nu mai fac față valului de bolnavi. Octavian Jurma cere și el stare de urgență „Vecinii noştri din Serbia din primăvară şi până acum au deschis un spital nou-nouţ cu sute de paturi cu oxigen şi zeci de paturi ATI. Noi nu am făcut nimic pentru a pregăti valul patru. Absolut nimic! Ne-am bazat că va fi mult mai uşor ca valul trei, fără nicio justificare. Acum se văd aceste consecinţe. Nu avem de unde să mai scoatem”, a menţionat Jurma. Totodată, el a …

Citeste tot articolul

Revine starea de urgență?

Epidemiologul Octavian Jurma a lansat miercuri un avertisment sumbru pentru autorități, cărora le-a transmis că dacă România nu revine cât mai repede la starea de urgență, valul 4 al pandemiei de coronavirus va devasta țara. Totodată, reputatul medic, specializat în neuroștiințe și cu studii postuniversitare în SUA, a reamintit românilor care nu sunt destul de precauți în fața Covid-19 cât de imprevizibilă poate fi teribila boală infecțioasă de la o zi la alta. În contextul în care în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în București (incidența a depășit 15,1 cazuri la mia de locuitori), Jurma nu înțelege de ce nu se impune carantina. De asemenea, cercetătorul nu înțelege de ce sunt permise încă tot felul de evenimente în care se propagă transmiterea noului coronavirus. În opinia epidemiologului, starea de urgenţă ar trebui declarată din nou în România, mai ales că „încă două săptămâni, numărul de decese va continua să crească şi din punct de vedere medical pentru spitale va fi un coşmar toată luna octombrie″. Avertismentul acaestuia a fost lansat miercuri seara, la România TV, la care a spus că după 6.000 de cazuri pe zi, sistemul medical românesc ajunge la capacitate maximă. „Suntem de o săptămână în colapsul sistemului medical. Era un lucru previzibil. Sistemul medical românesc, aşa cum ştim din valurile precedente, după 6.000 de cazuri pe zi ajunge la capacitatea maximă de a face managementul bolii COVID-19 în secţiile de spital şi ATI. Avem cam 1.500 de paturi alocate ATI. Sunt alocate în mod flexibil Atenție la paturile de la ATI După 1.500 de paturi vedem că la ATI e mult mai greu să le scoţi şi să adaugi paturi la ATI pentru că trebuie să le scoţi din zona de terapie non-COVID. Discutăm de secţii de …

Citeste tot articolul

Avocat Adrian Cuculis: ”Să introducă din nou starea de urgență. Oricum suntem în alertă perpetuă”

Avocatul Adrian Cuculis susține că soluția pentru gestionarea valului patru al epidemiei este declararea stării de urgență. Să introducă din nou starea de urgență, că oricum suntem în alertă perpetuă, nu mai știm când a fost alertă, când a fost urgență. Măsurile din starea de urgență au fost implementate în starea de alertă și am stat în continuare în această stare de alertă, dar cu măsurile din starea de urgență.”, a declarat Adrian Cuculis la Antena 3. Avocatul susține că au fost încălcate mai multe articole din Constituție de la începutul epidemiei în România: „Cred că sunt vreo 5 texte din Constituție, drepturi absolut fundamentale, pe care le-am văzut încălcate și constatate ulterior de către CCR ca fiind încălcări flagrante. (…) Dreptul la muncă, dreptul la libertate religioasă, accesul la sănătate. Unde mai punem peste asta că este și o discriminare vădită. Ni s-a comunicat deja.”

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS Stare de URGENŢĂ după alegeri? Ludovic Orban, noi detalii

Premierul Ludovic Orban a dat noi detalii despre o posibilă stare de urgenţă după alegerile parlamentare. „În măsura în care lucrurile rămân sub control, numărul de infectări nu va creşte, nu va fi necesară o astfel de măsură. Noi am spus foarte clar că nu ne dorim să impunem măsuri de restricţie. Am ajuns în situaţia în care impunem măsuri pentru a proteja sănătatea oamenilor. Eu îmi doresc să ajungem la zero infectări, să petrecem Crăciunul liniştiţi, dar depinde de fiecare dintre noi”, a declarat Ludovic Orban. Sursa: dcnews.ro

Citeste tot articolul

Stare de urgență în România, după alegeri ?! „Sunt vremuri ca în timp de război”

Perspectiva unui lockdown îi îngrijorează tot mai mult pe români. Jurnalistul Dan Andronic a afirmat, luni, în cadrul emisiunii „Subiectiv” de la Antena3, că ne putem aștepta la o stare de urgență după alegerile parlamentare. Care se vor desfășura la termenul stabilit. Jurnalistul EvZ Dan Andronic a spus că alegerile se vor desfășura la termen și este puțin probabil ca până atunci România să intre în carantină. „Este vorba de articolul 64 din Constituție care stabilește că mandatul Parlamentului poate fi prelungit cu cel multe trei luni de la finalul său. Asta înseamnă că ne vom întinde până undeva în martie, ceea ce nu ar fi deloc o garanție a scuccesului în lupta contra virusului. Vremea rece nu ne va ajuta. Avem o problemă de constituționalitate. E drept că poate fi prelungit mandatul parlamentului în condiții de urgență, dar e o soluție ușor exagerată, fără efecte benefice. Actualul guvern nu are nici un interes să amâne alegerile. Orice amânare înseamnă puncte pierdute. E greu să gestionezi o astfel de situație, precum pandemia și lumea să te aprecieze”, a afirmat Dan Andronic. Stare de urgență după alegerile parlamentare. „Sistemul medical nu mai face față” Cât despre un eventual lockdown, se pare că părerile sunt deja formate. „Starea de urgență nu va fi înainte de 6 decembrie. E clar că este un cazan sub presiune. Dialogul politic a lipsit în totalitate, întrucât nimeni nu deține adevărul absolut. Toate partidele trebuiau să se pună la masă și să caute o soluție. Mici, mari, nu contează. Și de la un partid mic poate veni o soluție bună. Cu tot respectul, domnul Arafat nu poate să fie faraonul care conduce România. Aici nu mai e vorba numai de creșterea numărului infectărilor. Problema este că sistemul medical nu mai face față. În Elveția, spre exemplu, s-a …

Citeste tot articolul

Mii de experți din domeniul sănătății sunt împotriva politicilor de „lockdown”

Mii de oameni de știință și experți în domeniul sănătății s-au alăturat unei mișcări care capătă amploare pe plan internațional și care avertizează că politicile de „lockdown” (izolare și restrângere la minimum a activității, în încercarea de a limita pandemia – n.r.) riscă să aibă un impact devastator asupra sănătății fizice și psihice a cetățenilor, precum și a societății în ansamblu. Aproape 6.000 de experți spun că această abordare să naștere unor „îngrijorări grave”, relatează BBC. Ei cer ca măsurile de protecție să se concentreze mai degrabă pe cei vulnerabili, în timp ce oamenii sănătoși să-și urmeze cursul normal al vieții. Totuși, această petiție intenațională nu întrunește consensul comunității științifice. Criticii ei spun că o abordare mai țintită ar face, dimpotrivă, mai dificilă protejarea oamenilor vulnerabili în ansamblu. În plus, riscul unor complicații pe termen lung din cauza coronavirusului i-ar putea pune și pe alții în zona de risc. Ce semnale de alarmă trage „Declarația Barrington” Mișcarea anti-lockdown, cunoscută sub numele „Great Barrington Declaration” (Marea Declarație Barrington), a pornit din Statele Unite, dar preia inclusiv argumente dintr-o scrisoare semnată de mai mulți medici din Marea Britanie. 66 de medici din Regat, inclusiv personalități din cadrul Asociației Medicale Britanice și din mediul universitar, i-au scris ministrului sănătății și i-au spus că atunci când se iau decizii politice nu se acordă suficientă atenție „consecințelor non-COVID”. Declarația Barrington a fost semnată până acum de aproape 6.000 de oameni de știință și experți din întreaga lume, dar și de circa 50.000 de alte persoane. Ei spun că menținerea unor politici de „lockdown” până când vom avea un vaccin ar provoca „neajunsuri ireparabile, iar categoriile cele mai defavorizate ale populației vor fi afectate în mod disproporționat”. Sunt menționate în acest sens o scădere a rate de vaccinare a copiilor și agravarea bolilor cardiovasculare și a …

Citeste tot articolul

NEWS ALERT. Ne îndreptăm spre CEL MAI NEGRU SCENARIU?! Ședință fulger la Ministerul Sănătății!

Deși președintele Klaus Iohannis a spus că România nu se va mai „închide”, așa cum s-a întâmplat în lunile martie, aprilie și mai, autoritățile medicale și guvernamentale fac ședințe, unde discută scenarii care mai de care mai sumbre. Pentru luni, la sediul Ministerului Sănătății a fost anunțată o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pentru a vedea ce este de făcut în continuare, pentru a evita răspândirea pandemiei, și asta după ce, de patru zile, în România s-au înregistrat peste 2.000 de cazuri de persoane infectate, pe zi. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că numărul de persoane infectate va crește alarmant, dacă populația nu va înțelege să respecte măsurile sanitare impuse de autorități, și anume păstrarea distanțierii sociale și purtatul măștii de protecție. „Sunt 583 de pacienţi la Terapie Intensivă, dintre 179 sunt cei care sunt pe ventilaţie mecanică. Încă de acum trei zile am recomandat DSP-urilor din judeţe să reevalueze acele spitale care erau suport Covid şi care au solicitat pentru activitate non-Covid să fie reevaluate pentru a putea ajunge la capacitatea de paturi, precum şi a disponibiliza tot ce înseamnă 10% din paturile de Terapie Intensivă în rezervă pentru orice eventualitate. În acest moment stăm pe 2.064 de cazuri, încercăm să stabilizăm o medie sau un platou la 2.000 de cazuri, dar nu ţine doar de noi”, a afirmat ministrul Sănătăţii. Nelu Tătaru a mai spus că situația din prezent se datorează unor măsuri luate de autorități, de relaxare, precum deschiderea restaurantelor, a cinematografelor sau a teatrelor, dar și a școlilor. „Am ajuns la reluarea în septembrie a activităţilor, tot ce a însemnat şcoală, tot ce a însemnat activitate economică, tot ce a însemnat reîntoarcere din concedii, redeschidere restaurante, redeschidere cinematografe, teatre, campanie electorală şi alegeri locale. La nivelul a tot ce înseamnă activităţi economice, …

Citeste tot articolul

Revenire la starea de urgenta? INFORMATII de ultima ora de la Guvern

Guvernul ia în calcul noi măsuri de restricție pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus. Depășirea pragului de 1.000 în privința numărului zilnic de persoane infectate, în ultimele șase zile, stârnește îngrijorare maximă în rândul factorilor de decizie. Șeful Cancelariei primului-ministru, Ionel Dancă, a făcut declarații foarte importante cu privire la problema revenirii la starea de urgență în România. ”Nu există în momentul de față o astfel de analiză cu privire la o situație care ar putea determina revenirea la starea de urgență. Sunt analizate diverse măsuri punctuale care ar putea limita la nivel local, zonal sau în funcție de un anumit interval orar anumite activități în spațiile publice, tocmai pentru a nu afecta reluarea activităților economice. Economia trebuie să-și revină la normal”, a spus Dancă. Obiectivul esențial pentru Guvern este relansarea economiei El a mai precizat că Guvernul va anunța măsurile care se impun numai după ce ”se va ajunge la o concluzie cu aceste analize”. ”Revenirea la normalitate și asigurarea cadrului necesar pentru relansarea activităților economice este un obiectiv esențial pentru a ne putea desfășura activitățile în perioada următoare”, a precizat Ionel Dancă, conform libertatea.ro. În context, Premierul Ludovic Orban a declarat luni că la nivel guvernamental se ia în calcul introducerea de noi măsuri restrictive, pentru a fi limitată răspândirea noului coronavirus. Noi restricții, cât mai repede posibil Este vorba cel puțin despre spațiile în care este foarte aglomerat, cum ar fi, de exemplu, piețele și unde factorii de decizie ar dori ca oamenii să umble cu masca pe față. ”Am primit informații de la specialiști care arată că există și în aer liber spații unde se creează o mare aglomerație: în piețe, pe faleză etc. Analizăm acest aspect și s-ar putea impune obligativitatea purtării măștii și în anumite spații deschise”, a declarat, în acest sens, Ludovic Orban. …

Citeste tot articolul

BREAKING Tara din UE care va prelungi STAREA DE URGENTA până în decembrie

Italia se teme de o toamnă caldă, cu riscul evident al înrăutățirii crizei economice, deoarece vântul pandemic suflă puternic în unele țări, obligând Italia să interzică intrarea celor veniți din 13 țări considerate de mare risc. Prin urmare, premierul italian, Giuseppe Conte, împins de ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a decis extinderea stării de urgență până în decembrie. Guvernul Conte a decretat această măsură la sfârșitul lunii ianuarie pentru o perioadă de șase luni, care se încheie pe 31 iulie. Extinderea stării de urgență nu înseamnă că toate măsurile restrictive sunt puse în practică. Guvernul ar avea un avantaj clar prin menținerea unei stări de urgență: asta ar însemna să poată folosi instrumentul decretelor-lege pentru a aproba măsuri urgente fără a le trece prin parlament. Vineri, premierul Giuseppe Conte a justificat extinderea: „În mod rezonabil, condițiile sunt în vigoare pentru continuarea urgenței coronavirusului după 31 iulie. Starea de urgență înseamnă ținerea virusului sub control. Nu a fost încă decisă, dar, rezonabil, se merge în această direcție”, a confirmat Conte, după cum transmite ABC. Situația s-a agravat Alarma socială a fost lansată de ministrul de Interne, Lucina Lamorgese, un ministru de obicei foarte prudent, care își măsoară întotdeauna cuvintele: „Există un risc concret de tensiuni sociale în toamnă”, ca urmare a crizei economice legate de Covid-19, a spus el. În declarații făcute pentru televiziunea RAI, el a descris o panoramă îngrijorătoare: „Văd afaceri închise, cetățeni care nici măcar nu au posibilitatea să-și satisfacă nevoile zilnice. Guvernul a pus în aplicare toate inițiativele necesare pentru a răspunde acestor nevoi, dar riscul este real”. Într-o circulară transmisă delegaților guvernamentali în aprilie, Lamorgese avertiza deja: „Dificultăților companiilor și lucrătorilor li s-ar putea adăuga tensiuni sociale grave, cu apariția unor focare de natură extremistă”. Situația s-a agravat, iar acum ministrul de Interne specifică: „În septembrie și …

Citeste tot articolul

Toți românii trebuie să știe asta. Ce DIFERENTE exista intre starea de urgenta si starea de alerta

Starea de alertă și starea de urgență sunt total diferite. Starea de alertă este declarată de Comitetul pentru situații de urgență, cu aprobarea premierului. Iar în timpul acesteia cetățenii nu pot fi amendați și nu pot fi emise ordonanțe militare. Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, a explicat la Digi 24 care sunt diferențele dintre cele două și ce măsuri se aplică în fiecare caz. „Starea de alertă este mai simplă, mai mică decât starea de urgență. Starea de urgență este la nivelul ministrului de Interne, decretată de președinte. Starea de alertă este declarată de Comitetul pentru situații de urgență, cu aprobarea premierului. În starea de alertă nu se pot da ordonanțe militare. Se pot da doar ordine, care nu au aceeași putere. De asemenea, în starea de alertă nu se pot stabili amenzi”, a declarat Augustin Zegrean, precizând că ordonanțele militare care sunt acum în vigoare expiră odată cu starea de urgență. „Dacă vor să mențină amenzile, vor trebui să dea o lege”, a spus Augustin Zegrean.

Citeste tot articolul

Va fi un scandal imens! S-A DAT LEGE: ce ne vor putea obliga armata si politia sa facem

O lege controversata a fost adoptata de Camera Deputatilor, care este si for decizional. Astfel, potrivit proiectului, in cazul declararii starii de urgenta persoanele apte de munca vor putea fi obligate de armata si politie sa efectueze munca in folosul comunitatii. Vizati sunt si rezervistii din armata, care vor fi obligati sa se alature autoritatilor. „Institutiile cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice si securitatii nationale pot concentra rezervisti pentru instruire si indeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de munca pentru prestari de servicii in interes public”, se arata in proiectul de lege. Nu in ultimul rand in caz de forta majora legea prevede ca autoritatile pot confisca diverse bunuri de la populatie pentru a le folosi in interes public, urmand ca acestea sa fie restituite ulterior. Exista si varianta ca proprietarii sa fie despagubiti.

Citeste tot articolul

Stare de urgenţă şi asediu după ce un poliţist a omorât un negru – VIDEO

Acest tip de comportament al negrilor care locuiesc, din păcate, în Statele Unite ale Americii (in locul Africii de unde provin) servește ca un apel de trezire pentru milioanele de oameni albi, care au fost înșelați de fanteziile evreiesti de „egalitate” și „diversitate”. Guvernatorul statului Missouri (centrul Statelor Unite), Jay Nixon, a anunţat sâmbătă instaurarea stării de urgenţă şi asediu, de la ora locală 05.00 (13.00, ora României), într-un cartier din Ferguson, teatrul unor revolte după ce un negru a fost ucis de către un poliţist iar hoardele de salbatici au provocat anarhie dupa cum puteti observa in imagini. – o saptamana desprinsa parca din filmul Planeta Maimutelor. Un tânăr negru înarmat a fost rănit grav miercuri dimineaţa, nu departe de locul unde au avut loc manifestaţii în urma uciderii lui Michael Brown, în vârstă de 18 ani, sâmbătă, de către un poliţist in legitima aparare. Potrivit poliţiei din comitatul Saint-Louis, citată de presa locală, tânărul rănit grav miercuri, în vârstă de 19 ani, făcea parte dintr-o banda de aproximativ 30 de negri care s-a dispersat la sosirea poliţiei, alertată telefonic. El a agitat o armă, pe care a îndreptat-o către un poliţist. Acesta a tras asupra tânărului în mai multe rânduri pentru a scapa cu viata, ceea ce este si normal. Tensiunea nu a scăzut deloc de la revoltele şi jafurile provocate de negri care au avut loc în urma uciderii lui Brown, sâmbătă, în circumstanţe controversate, în această suburbie a oraşului Saint-Louis. Potrivit poliţiei, Michael Brown a fost ucis după ce a agresat un poliţist şi a încercat să-l dezarmeze. Şeful poliţiei din oraş, Tom Jackson, care a susţinut o conferinţă de presă miercuri, a declarat că poliţistul care a tras a fost rănit la nivelul feţei de banda negrilor infractori. Numele acestuia, care urma să fie făcut …

Citeste tot articolul