Tag Archives: Spitalul Universitar din București

Un POLITICIAN CELEBRU din România A FOST ADUS la Spitalul Universitar. Breaking news

A fost panică în PNL, după ce un lider de partid a clacat și a ajuns la Spitalul Universitar din București. Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a avut nevoie de intervenția medicilor, după ce a ajuns la spital cu probleme de sănătate. Aflat la București împreună cu alți primari pentru a susține cauza municipiului pe care îl reprezintă, lui Gheorghe Falcă i s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza stresului și a oboselii. Edilul a ajuns în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Universitar de Urgență, unde s-a constatat că are o tensiune foarte ridicată, potrivit Aradon.ro După ce s-a întors de la o emisiune la Realitatea TV, în jurul orei 2.00, a simţit că i se face rău şi a chemat ambulanţa. Echipajul medical venit să-i acorde primul ajutor a decis că e nevoie să-l ducă la spital. Medicii au dorit să îl interneze, însă el a refuzat. Primarul a rămas totuși în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Universitar până joi dimineaţa, la ora 8.00, când medicii au considerat că starea sa este stabilă.

Citeste tot articolul