Scandalul HexiPharma este doar o mică parte dintr-un uriaş sistem care aduce moartea. Un sistem mafiot care stoarce tot ceea ce poate din bugetul de 31,17 miliarde de lei destinat Sănătăţii şi care face bani prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin şantajarea pacienţilor, obligaţi să plătească taxă de protecţie dacă vor să aibă o şansă să supravieţuiască. Ca să înţelegeţi mai bine ce se întâmplă acum în spitalele din România, amintiţi-vă de mafia americană din anii ‘60, care vămuia tot ce putea: controla sindicatele din construcţii şi porturi, era băgată în prostituţie şi jocuri de noroc şi, la un moment dat, a intrat şi în traficul de droguri informeaza expunere.com În sistemul de sănătate din România se taxează toate achiziţiile – medicamente, aparatură scumpă şi nefuncţională, dezinfectanţi – şi investiţiile, se sifonează resurse prin căpuşarea spitatelor de stat de către cabinetele particulare şi, aşa cum spuneam, se iau bani de protecţie de la pacienţi. Insist pe acest termen dur: „taxă de protecţie”. Este un întreg mecanism, foarte bine gândit, prin care se obţin aceşti bani. Angajaţii spitalelor de stat sunt ţinuţi intenţionat pe salarii incredibil de mici – dar se găsesc miliarde de lei pentru „pensiile speciale” ale securiştilor sau salariile aparatului de represiune – pentru a fi obligaţi să-şi completeze veniturile storcând pacienţii. Aceştia din urmă îşi joacă viaţa la ruleta rusească atunci când intră într-un spital de stat, aşa că plătesc fără să crâcnească, disperaţi că poate „nu au dat suficient”. Oricum, aşa cum am văzut, infecţiile nosocomiale îi pot ucide cu zile oricât ar plăti. Scandalul HexiPharma m-a ajutat să înţeleg de ce aceste infecţii nu erau raportate corespunzător: nu din vreo neglijenţă sau jenă, ci pentru că se ştia că dezinfectanţii sunt ineficienţi. Acesta este, în linii foarte simple, un sistem de tip mafiot în fruntea …
Citeste tot articolulAfla aici ULTIMA ISPRAVA a medicilor din Buzau. Jurmantul lui Hipocrate a devenit JURAMANTUL NEPASARII!
Tot mai multi romani se plang de nenumaratele probleme intalnite in spitalele din Romania. Sunt pacienti care trimit poze cu saloane mizere, de groaza dar si poze cu mancare stricata sau gunoaie in baie. Chiar si dupa investigatii amanuntite a reiesit faptul ca că nu exista un număr corespunzător de grupuri sanitare şi de duşuri pentru pacienţi şi nici boxe separate pentru prelucrarea materialelor de curăţenie, depozitare temporară a lenjeriei murdare, a deşeurilor şi prelucrarea ploştilor în unele secţii. Altii semnaleaza comportamentul nepotrivit prestat de asistente sau chiar si de medicii din spitale.Vorbim despre ignoranta, superioritate si nepasare. Intrebarea cea mai mare a oamenilor este daca aceste nereguli sunt in majoritatea oraselor sau doar la ei, si de ce nimeni nu vine cu o reactie precisa. Era deja destul sa isi plateasca singuri medicamentele dar sa fie tratati pentru ceva ce nu aveau, este o problema mult mai mare. Probabil majoritatea medicilor care au un comportament neobisnuit nu isi dau interesul, refuz sa cred ca sunt slab pregatiti. Si cred ca toti ar trebui sa realizam ca neatentia, munca facuta asa..”de ochii lumii ca oricum nu primim nimc in schimb” au aparut din cauza ca toti am trecut cu vederea lucruri mult prea importante. In primul rand, salariile de nimic ii fac pe medici sa nu si dea interesul. Nu doar ei sufera, toti suferim. Toti muncim pe un salariu de nimic dar inca mai sunt oameni care sunt loiai cel putin la locu de munca. In al doilea rand, fondurile alocate spitalelor sunt aproape egale cu 0. In Romania exista mai multe biserici, cluburi si cafenele decat spitale in care oamenii sa se trateze in mod corespunzator. CITESTE SI: Asistenta medicala non-stop, LA DOMICILIU, PENTRU TIGANII buzoieni care provoaca mereu scandaluri la Spitalul de Urgenta! Printr-o neplacuta intamplare a trecut si …
Citeste tot articolul