spital copii

DUPA CE MAFIA TIGANEASCA DIN  TIMISOARA A EVACUAT UN SPITAL DE COPII (vezi aici: http://www.nationalisti.ro/2013/11/spital-de-copii-evacuat-de-un-clan-tiganesc/) un parinte vine cu o campanie inedita:

Bucureşteanul de 37 de ani şi-a propus să construiască primul spital de oncologie şi hematologie pediatrică. Adică un loc unde să trateze şi să vindece cancerul la copii. Pentru asta, el cere fiecărui român să doneze un leu o dată la nouă luni. În trei ani s-ar strânge 18 milioane de euro, iar spitalul ar putea fi construit. Cu banii noştri, pentru noi.

“Dă-mi 1 leu, te rog! Ca să construim un spital pentru copii. Cel mai bun tată”. Recunoaşte, cititorule, fie că eşti părinte, fie că nu ai copii, că un astfel de text spune o poveste. Una care te intrigă, care te face să fii curios – vrei să ştii cine-i omul. Poate spui încântat „uau”, poate dai primul Share unei postări care nu-ţi cere like-ul şi faci gestul simplu de a spune “Mă bag”. Şi, odată cu asta, donezi pentru un proiect ce poate părea nebunesc. Cel al construirii unui spital privat pentru copii, care ar putea fi realitate în trei ani dacă fiecare român care trăieşte în această ţară ar dona 1 leu o dată la 9 luni. S-ar strânge astfel 80.000.000 lei. Da, aţi citit bine: optzeci de milioane de lei. “De ce nu?”, îţi zici. Doar ani de zile ai cotizat la stat, finanţând cu banii tăi sistemul medical bolnav.

Ce faci: îi dai sau nu banii necunoscutului care-ţi spune o poveste? O poveste despre sănătate, despre copii, despre nevoi şi despre generozitate. O poveste despre puterea ta de a face lucrurile să se întâmple. Ce faci? Sunt români care au ales deja să doneze într-un cont în spatele căruia se află deocamdată o persoană fizică – un tată, Alex Zamfir, de 37 de ani.

Miercuri, el a postat pe blogul personal ideea şi a anunţat lansarea unei platforme dedicate proiectului: www.1leu.org. “Ne propunem să strângem această sumă pentru construcţia primului centru medical independent de oncologie şi hematologie pediatrică din România. Fără a cere şi fără a primi vreun ban de la statul român. Adică doar din donaţii şi sponsorizări oferite de persoane fizice şi juridice private, române sau străine, fonduri europene sau de alt gen. Dar nu bani publici româneşti. Ne dorim ca acest spital să fie construit de noi pentru toţi copiii noştri”.

“Nu, nu este o glumă. Este cel mai serios proiect din viaţa mea”, spune Alex Zamfir, un publicitar, licenţiat în Ştiinţe Economice şi tată al lui Mark, aşa cum se prezintă. “Îmi place teribil că sunt un nimeni. Şi nu în sensul rău. Sunt un simplu cetăţean. Care, alături de alţi 10 oameni, s-a înhămat la această idee nebunească – că îi putem convinge pe cât mai mulţi români să doneze câte puţin ca să construim un spital de oncologie şi hematologie pediatrică. Ne trebuie 80.000.000 de lei, aproximativ 18.000.000 euro, bani care acoperă: achiziţionarea unui teren de aproximativ 1,5 hectare, o construcţie de aproximativ 7.000 mp, cu secţie de radioterapie şi transplant medular, cu laborator propriu, cu două săli de operaţie şi echipamente de ultimă generaţie ca dotare. Costul acesta înseamnă proiectul de la zero până în momentul în care începe să funcţioneze”, mai spune Zamfir.

Schiţa proiectului viitorului spital de oncologie pediatrică pe care Alex Zamfir vrea să îl construiască

Deocamdată, nu are nimic în afară de idee şi mult entuziasm. Şi de banii care au început să se strângă. “Putem spune că este un proiect €œgreenfield”, afirmă publicitarul, acum martor al reacţiilor neaşteptate de simpatie cu care proiectul a fost primit. I-au scris oameni să îl încurajeze:  “Avem un român din Suedia care ne-a anunţat că deja şi-a setat contul să ne vireze lunar 20 euro până când se va strânge suma. Un american din New York ne-a anunţat că în cursul acestui an va organiza un concert caritabil în beneficiul acestui spital. Sunt deja 50 de persoane care au donat sume între 1 leu şi 500 de lei”.

Alex Zamfir are şi încredere. “I-am  povestit lui Mark aproape zilnic despre proiect. Cât de fericit sunt că i-am strâns pe toţi oamenii ăştia grozavi lângă proiect, că în sfârşit l-am demarat. Aseară îi spuneam că sunt super încântat de reacţia oamenilor. El, foarte pasionat de unelte şi excavatoare, mă întreabă mereu când îl duc la şantier că să vadă excavatoarele. Eu îi răspund că sper că în curând. Nu l-am minţit niciodată şi n-am de gând să încep acum”.

Da,  Alex Zamfir are şi un plan iniţial de afaceri la care spune că lucrează pentru a-l dezvolta în amănunt, mai ales că – la un moment dat – echipa din spatele proiectului are în plan să acceseze diverse fonduri: “Vom încerca că interacţiunea cu statul să fie redusă la minim. Credem că e mai bine”.

“În principiu, da, vom colabora cu Casa de Asigurări. Planul iniţial este să nu ne folosim de niciun ban public pentru a ridica spitalul. Apoi, având în vedere că părinţii contribuie cu bani din salariul lor la Fondul de Sănătate, ni se pare normal ca ei să poate beneficia de aceşti bani atunci când au nevoie. Cu siguranţă însă că sumele decontate de Casă vor fi mult mai mici faţă de costul real al unor operaţii şi tratamente. De aceea, pentru noi este mai degrabă important să încercam să atragem cât mai multe fonduri private şi în susţinerea funcţionării spitalului”.

Ce ştie acum e că spitalul va fi unul privat, deţinut de o fundaţie, ai cărei membrii fondatori vor fi cei 11 oameni care şi-au asumat acest proiect. Tot fundaţia va căuta şi va angaja personalul pentru posturile necesare operării unui spital: director general, director medical, doctori, asistente, infirmiere.”Ne dorim o fundaţie pentru că nu vrem că acesta să fie vreodată un proiect care să aibă că obiect profitul. Asta nu înseamnă că spitalul nu va avea costuri de operare. Acestea vor fi acoperite din: plată operaţiilor, că în orice alt spital privat din România sau străinătate, din donaţii şi sponsorizări. De asemenea, o comisie medicală a spitalului va stabili anumite cazuri sociale ale unor copii grav bolnavi care nu îşi permit plată intervenţiilor, şi acestea vor fi făcute fie cu o plată minima, fie gratuit”, proiectează viitorul – în vorbe – tatăl lui Mark.

Vorbeşte despre costurile unei intervenţii noi – “le preconizam a fi mult mai mici că în străinătate”, despre echipe medicale de afară – “chiar aducând aceeaşi doctori”: “Nu urmărim profitul, ci doar costurile de operare a spitalului şi, în plus, dacă vom reuşi să strângem bani din donaţii şi sponsorizări, o parte din aceste costuri vor putea fi astfel suportate”.

Spitalul pentru care Alex şi prietenii lui strâng bani este proiectat să aibă 50 de paturi. Nici prea mare, nici prea mic, spune iniţiatorul. “Ca multe alte lucruri în România, o statistică oficială privind copiii bolnavi de cancer este foarte greu de obţinut, mai ales că mulţi aleg să se trateze în străinătate. Ne-am uitat şi pe la alte spitale de afară, care au secţie de oncologie pediatrică şi am convenit că 50 este o cifră potrivită pentru România. Ştim că nu îi vom putea trata pe toţi, dar acest spital, odată construit, va face o mare diferenţă”, crede Alex Zamfir, iniţiatorul ideii, în spatele căreia nu stă o poveste personală, ci doar durere: “Fiecare caz despre care citesc mă sfâşie. Nu exagerez, când citesc despre vreun copil bolnav, simt că mor un pic”.

Zamfir spune că ideea i-a venit după ce, la finalul lui 2014, a demarat campania „Dă-mi 1 leu pentru Tudor”, un băieţel de 3 ani şi jumătate diagnosticat cu tetrapareză spastică. “Mai avea nevoie de 120.000 lei pentru o operaţie în Turcia. În 3 săptămâni, am reuşit să strângem 135.500 lei, astfel încât nu doar că Tudor a putut să se opereze – săptămâna aceasta a scăpat de gips,  dar un alt băiat, Dani, care are aceeaşi problemă, a primit de la Tudor diferenţa de bani şi a plecat şi el la analize în Turcia.  Şi m-am gândit că, OK, de ce să nu încerc, prin aceeaşi metodă, să strâng bani pentru un spital cum nu mai există altul în România? I-am povestit lui Eugen, prietenul meu care are o firmă de echipamente medicale şi predă la Universitatea Carol Davila, la o cafea despre proiect şi am zis să-l facem. Apoi am început să căutăm oameni care să ne ajute în acest proiect. Eugen îl ştia pe Dan Captaru, care are background de management medical şi, de asemenea, pe Matei Săndulescu, un arhitect cu expertiză în construcţia de spitale. Alături de ei am dezvoltat proiectul şi bugetul”, povesteşte bărbatul.

„Toţi ceilalţi opt oameni: Iulia, Anca, Dan D, Dio, Călin, Ştefan, Adrian, Florin sunt prieteni de-ai mei, la fel de nebuni că mine care, în momentul în care au auzit ce îmi doresc să fac au zis „Mă bag!”. Chiar e simpatic, pentru că majoritatea m-a întrebat „Si eu ce trebuie să fac?” Răspunsul meu a fost: „Habar n-am! Vedem pe parcurs! Deocamdată trebuie să îţi doreşti foarte tare să îl facem!””.

Dar dacă pe parcurs entuziasmul românilor faţă de ideea construirii unui spital pentru copii va dispărea, iar lumea nu va mai face donaţii, ce va face Zamfir? “Dacă noi nu ne vom pierde entuziasmul, proiectul se va materializă. Dacă totuşi nu se vor strânge toţi banii necesari, le vom propune oamenilor două variante: fie să le dăm banii înapoi, fie să facem o altă faptă bună cu ei”, spune Alex Zamfir pentru gândul.

“Sunt deja 50 de persoane care au donat sume între 1 leu şi 500 de lei. Şi multe altele care ne-au anunţat  că o vor face. Pentru că nu avem nicio presiune de a strânge banii mâine, ne dorim în primul rând că lumea să audă de noi, să capete încredere în noi, să vadă că suntem serioşi în ceea ce facem. E normal că unii să fie reticenţi la această idee: „vin 11 nebuni şi zic ei că vor 80 de milioane să facă un spital”. Îi înţeleg perfect. Îi rog doar să aibă puţină încredere şi să stea aproape de proiectul nostru. Şi sunt convins că în scurt timp îi vom convinge şi pe ei.

Un prieten care lucrează într-un ONG din România mi-a spus o vorbă foarte adevărată  „Românii nu donează pentru că nimeni nu le-o cere”. Eu mai spun ceva: „Dă-le oamenilor şansa să fie buni şi ei nu te vor dezamagi”. Sper că acest proiect să ne dea dreptate amândurora”, conchide Alex Zamfir.

Ce intenţionează Alex Zamfir să facă cu capitalul de simpatie astfel câştigat? “Proiectul acesta nu este despre mine, aşa cum nu este despre niciunul din cei 11. Deşi sună poate patetic, este despre români, România şi ce putem face noi, ca ţară, ca să dăm un exemplu nouă înşine şi altora. Şi dacă la vreun moment dat eu sau oricare din ceilalţi prieteni ai mei vom beneficia de vreun capital de imagine, sper să fim suficient de deştepţi încât să-l folosim pentru a face bine”.

Când banii românilor dăruiesc viaţă altor români

Din 2012, în România fiinţează şi lucrează în beneficiul bolnavilor de cancer Asociaţia Dăruieşte Viaţa. Un an mai târziu, alături de Ogilvy, asociaţia a creat prima platformă online de strângere de fonduri care transparentizează investiţiile companiilor sau persoanelor fizice, în proiectele pentru dotarea şi modernizarea centrelor oncologice din România – Bursa de Fericire. Au strâns astfel peste 1 milion de euro, bani investiţi în dotarea şi modernizarea centrelor oncologice din România. Asociaţia a creat primul Centru de excelenţă în tratarea şi diagnosticarea cancerului la copii, din România, indispensabil diagnosticarii corecte şi la timp a cancerului la copii şi adulţi şi, în cadrul unui alt proiect, a triplat capacitatea de transplant a României, de la 8 camere sterile, câte existau în 2009, la 26 funcţionale astăzi. Totodată, a mărit capacitatea secţiei de neonatologie a Maternităţii Polizu, prin achiziţia de aparatură performantă şi incubatoare.

REAMINTIM: Spital de copii, evacuat de un clan tiganesc

O secţie a Spitalului de Copii Timişoara a fost evacuată de un clan de tigani, cu tot cu medici şi cei 20 de copii internaţi în unitatea medicală. Micuţii au fost mutaţi în alte spitale. Evacuarea a fost făcută în baza unei hotărâri judecătoreşti prin care Vladimir Cârpaci, unul dintre membrii clanului, a intrat în posesia clădirii.

Secţia de Pneumologie şi TBC a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara a fost evacuată în cursul zilei de vineri, în baza unei hotărâri judecătoreşti, după ce clădirea a ajuns în proprietatea clanului Cârpaci, potrivit renaşterea.ro.

Astfel, întreaga secţie, care cuprindea pacienţii, personalul medical şi aparatură, au fost mutate într-o clădire aflată în apropiere. În momentul respectiv în incinta spitalului se aflau 20 de copii, opt dintre aceştia aflându-se la secţia TBC, în timp ce restul erau internaţi la Pneumologie.

În prezent, posesorul clădirii este Vladimir Cârpaci, membru al clanului Cârpaci, după ce a intentat un proces pentru recuperarea spaţiului încă din anul 2006. Mai mult, bărbatul a declaract că urmează să recupereze şi o sumă mare de bani privind chiria restantă de la conducerea spitalului. În acelaşi timp, el a adăugat că este nevoit să renoveze imobilul, dat fiind că acesta a fost distrus. De pe România TV

Nota: Nationalisti.ro  sustine folosirea termenului de “tigan” si nu cel de “rrom”, atunci cand se face referire la denumirea etniei respective

Un pensionar din Timişoara a reuşit, după mai bine de 15 ani de teroare şi procese, să-i aducă lui Vladimir Cârpaci o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare. Povestea a început după ce Cârpaci, lider al clanului de tigani care a reuşit să intre în posesia mai multor imobile valoroase, a pus ochii pe casa bătrânului şi a pornit un adevărat război împotriva acestuia pentru a i-o cumpăra.

Florin Ciobănescu (70 de ani), fost ziarist la „Scânteia” şi secretar al Primăriei Timişoara, este un pensionar atipic pentru România. Bătrânul, care deţine cunoştinţe temeinice de Drept şi are un caracter de fier, a pus la pământ mafia imobiliară din Timişoara, celebră la nivel naţional, după ce membrii ei au pus mâna pe clădiri-monument din oraş, prin teroare şi ilegalităţi.

Preţul plătit de Ciobănescu: peste 15 ani de sacrificii şi teroare, dar şi procese în instanţă, pentru a-şi păstra apartamentul pe care a pus ochii un clan de tigani, din care face parte şi Vladimir Cârpaci, cunoscut în Timişoara pentru afaceri imobiliare dubioase.

Florin Ciobănescu a reuşit, după anii de chin, să obţină o condamnare definitivă la doi ani de închisoare cu suspendare pentru Cârpaci, zis Pipi, acelaşi baştan care a pus mâna şi pe o parte din Spitalul de Copii din Timişoara, evacuând bolnavii şi medicii din clădire.

Un şir nesfârşit de nereguli

Totul a început după Revoluţie, când chiriaşilor din clădirea-monument în care locuieşte şi Florin Ciobănescu li s-a dat dreptul să cumpere apartamentele. Cele cinci apartamente ale clădirii situate într-o zonă ultracentrală a oraşului ar fi trebuit să ajungă la noii proprietari pritr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112, care prevede, printre altele, interdicţia de înstrăinare pentru o perioadă de zece ani.

În baza acestei legi a fost vândut, însă, doar apartamentul lui Florin Ciobănescu. Celelalte patru locuinţe au fost vândute în baza unei alte legi, care nu avea prevăzută interdicţia de înstrăinare. Practic, aceasta a fost cheia prin care foştii chiriaşi, care au cumpărat apartamentele de la Primăriei, le-au vândut într-un timp foarte scurt, la preţuri de nimic, clanurilor detigani din Timişoara, dornice să acapareze cât mai multe imobile importante situate în centrul oraşului.

Tiganilor le-a fost suficient să pună mâna pe un singur apartament. Apoi, prin terorizarea vecinilor, geamuri sparte, fecale pe clanţe sau gălăgie, clanul Cârpaci a reuşit să-i „convingă” pe ceilalţi locatari să le vândă casele şi să scape din infern.

Nu a fost, însă, şi cazul lui Florin Ciobănescu, care a refuzat să facă orice fel de înţelegere cu „locotenenţii“ lui „Pipi“. De atunci, de la finele anilor ’90, a început coşmarul bătrânului, care a fost terorizat non-stop, prin demontarea ţiglelor de pe acoperiş, tăierea utilităţilor şi chiar executarea unor lucrări care au afectat grav structura de rezistenţă a clădirii, riscând chiar ca aceasta să se prăbuşescă.

Cum l-au terorizat tiganii

De unul singur, Florin Ciobănescu a luptat cu clanul de tigani şi cu ceea ce fostul secretar al Primăriei Timişoara numeşte „corupţie instituţionalizată”. Cu multă perseverenţă, Ciobănescu a ţinut piept intimidărilor violente venite din partea lui Vladimir Cârpaci, obţinând, după câţiva ani de anchete, trimiterea acestuia în judecată pentru executarea unor lucrări neautorizate, care au pus în pericol clădirea-monument, a cărei structură de rezistenţă a fost afectată.

Procesul baştanului a ajuns iniţial la Judecătoria Timişoara, iar magistraţii l-au condamnat, anul trecut, pe Cârpaci la doi ani de închisoare cu suspendare, sentinţa nefiind definitivă. Totodată, judecătorii l-au obligat pe „Pipi” să-i plătească lui Florin Ciobănescu 10.000 de lei, daune morale.

A urmat recursul lui Cârpaci, judecat la Curtea de Apel Timişoara, unde magistraţii au menţinut pedeapsa, modificând doar partea prin care se reţine că infracţiunile au fost comise în formă continuată. „Judecătorii au omis că acelaşi personaj mai are o condamnare cu suspendare în Germania, iar asta ar fi trebuit să atragă după sine o condamnare cu executare. În plus, fiind un dosar penal, judecătorul era obligat să constate şi că introducerea apartamentelor în circuitul civil s-a făcut printr-o soluţie care reclamă nulitatea absolută”, a declarat Florin Ciobănescu, după pronunţarea ultimei sentinţe.

Chiar dacă a obţinut o victorie în lupta cu baştanul Cârpaci, bătrânul luptă în continuare pentru anularea contractelor prin care tiganii au cumpărat celalte patru apartamente din clădirea sa. Ciobănescu simte că acest moment este aproape, cazul său fiind în lucru atât la Corpul de Control al Guvernului, cât şi la Parchet.

„S-a ajuns în situaţia în care toate fărădelegile făcute timp de 15 ani nu mai pot fi acoperite şi vrând nevrând vor fi nevoiţi să le soluţioneze. Victor Hugo spunea că nicio armată nu poate să înfrângă o idee căreia i-a venit timpul. Acum este timpul anticorupţiei. Nu au de ales. Mi-am sacrificat 15 ani de viaţă ca să deconspir acest mecanism al corupţiei”, a declarat Florin Ciobănescu pe care nimic nu îl mai poate opri să îşi ducă la îndeplinire idealul.

„Mi-au tăiat utilităţile, apoi mi-au luat ţiglele de pe acoperiş. Sunt lucruri care făceau parte dintr-un scenariu cu privire la care am fost avertizat când am refuzat să fac târgul cu ei”. – Florin Ciobănescu, pensionar

Familia Cârpaci, care a preluat recent un imobil al Spitalului de Copii Timişoara, este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraş, având 144 de proprietăţi, majoritatea în zona centrală, autorităţile cerând sprijinul Guvernului în cazul romilor ce au cumpărat sute de clădiri din Timişoara.

Sute de clădiri istorice, în proprietatea familiilor de romi. Ciuhandu: “S-a lucrat mână în mână – notari, avocaţi, instanţe”

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, în oraş au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii.

Câteva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Iniţial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin ameninţări sau şicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub preţul pieţei.

Conform presei locale, “romii de catifea” sau “mafia imobiliară ţigănească” au pornit, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, o adevărată “vânătoare de imobile istorice”. Presa a relatat că, având ajutorul unor funcţionari din Primărie, romii sau avocaţii lor au aflat cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobile istorice în valoare de milioane de euro. Odată ce aflau numele moştenitorilor, romii îi convingeau pe aceştia să le vândă vilele sau măcar apartamente din aceste vile. După ce reuşeau să intre în imobil, se trecea la faza a doua, în care, prin diferite modalităţi, îi obligau pe proprietarii celorlalte apartamente să le vândă la preţ redus locuinţele, până deveneau proprietari pe întregul imobil, scria presa timişoreană.

Cei care s-au văzut nevoiţi să-şi vândă locuinţele unor familii de romi povesteau că, în miez de noapte, se trezeau cu bătăi în uşă, cu inundaţii în casă sau chiar cu excremente pe uşa de la intrarea în locuinţă, iar în unele cazuri erau ameninţaţi sau îmbrânciţi.

Presa locală a relatat deseori despre Ionelaş Cârpaci şi Vişinel Stancu ca fiind conducătorii unor clanuri de romi care s-au îmbogăţit în timpul administraţiei fostului primar al Timişoarei Ghorghe Ciuhandu, al cărui nume a fost asociat cu clanurile de romi care au acaparat mai multe străzi din centrul oraşului, în urma unor retrocedări.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a spus că de-a lungul anilor a făcut anchete interne în Primărie, având plângeri că unii funcţionari i-au ajutat pe romi să intre în proprietatea unor imobile istorice, dar că nu a obţinut niciodată suficiente dovezi pentru a-i sancţiona.

Ciuhandu acuză că “foarte multe falsuri” în acte au fost făcute de funcţionarii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu complicitatea unor notari sau avocaţi care au lucrat “mână în mână”.

“Au fost hotărâri judecătoreşti prin care s-au retrocedat imobile către foştii proprietari şi ăştia au vândut mai departe romilor. Instanţele nu aveau cum să retrocedeze direct familiilor de romi pentru că acestea nu aveau proprietăţi. Majoritatea cazurilor au ajuns, în final, la romi şi ei s-au intabulat. Primăria Timişoara a apărat interesele statului, mai ales în cazul spitalelor, fiind instituţii publice şi cu un regim mai special. Proprietarii, neprimindu-le imediat, intrau pe cale judecătorească în instanţe şi le câştigau. În situaţiile de acest gen, noi eram chiriaşi. Aceeaşi situaţie era la fostul Spital de Oncologie, care a fost retrocedat fostului proprietar, care apoi a vândut clădirea unei familii de romi. Eu cred, şi aceasta este părerea mea personală, că au lucrat mână în mână diverşi: notari, avocaţi, instanţe”, afirmă fostul primar.

Gheorghe Ciuhandu mai spune că a fost ameninţat de familiile de romi pe care le-a “deranjat” atunci când era la conducerea Primăriei Timişoara.

“M-au ameninţat în fel şi chip pentru că le-am demolat case. Construiau fără autorizaţie şi erau în flagrantă încălcare a legii, dar acolo unde instanţa a decis nu prea am avut ce face. Îmi amintesc că mi-au pus la telefon, noaptea, să îmi cânte Prohodul şi apoi mă întrebau «ţi-e bine, mai trăieşti? Când m-am dus la Parchet şi am spus, mi-au zis să depun în scris”, a adăugat Ciuhandu.

 

Fostul prefect de Timiş Ovidiu Drăgănescu: “Nici Primăria şi nici instanţele nu au verificat procurile cu care romii veneau să îşi revendice casele”

Şi fostul prefect de Timiş Ovidiu Drăgănescu spune că a încercat să stopeze fenomenul, dar că nu a primit sprijin.

“Nici eu nu bănuiam că sunt chiar atâtea proprietăţi, că trec de sută per clan, e stupefiant, mai ales că majoritatea nu sunt apartamente de blocuri necăjite, ci toate sunt proprietăţi din zona istorică, zonele protejate ale Timişoarei, în care locuiau vârfurile intelectualităţii oraşului, profesori, medici. Cu atât mai grav e că aceste sute de proprietăţi înseamnă sute de destine izgonite din propriile case, sute de acte de şantaj ori violenţă şi sute de eşecuri ale statului de a interveni prin instituţiile sale. Eu am încercat şi, din păcate, am fost singurul, o spun fără aroganţă, pentru că nu m-a ajutat nimeni, am fost singurul care a încercat să tragă un semnal de alarmă”, a declarat Drăgănescu.

El spune că unele instituţii nu au verificat cu atenţie actele cu care romii veneau să îşi revendice proprietăţile.

“Am conştientizat la nivelul instituţiilor că în acest oraş Codul Penal este încălcat pe jumătate. După plecarea mea, au apărut doar câteva cazuri, e drept rare având în vedere complexitatea fenomenului, în care unii baştani au ajuns în faţa legii. Mă refer aici la cazul Centrului Cultural Francez, era primul caz în care unui rom care avea un fals document de la un urmaş i s-a întocmit dosar la Parchet pentru fals şi uz de fals. Aceasta pentru că nici Primăria şi nici instanţele nu au verificat acele procuri cu care romii veneau să îşi revendice casele. Încă din 1997, când eram deputat, am avut primele sesizări la cabinetul meu din partea unor cetăţeni care locuiau pe strada Trandafirilor şi care mi-au spus că e vorba de procuri false care erau folosite pentru redobândirea unor apartamente. De atunci am încercat la Ministerul de Interne, am cerut şi colegilor de la SIE să verificăm prin diaspora dacă mai există persoanele respective şi dacă se poate lua legătura cu ele. Pentru Bucureşti fenomenul părea foarte îndepărtat, iar pentru Timişoara, toate persoanele care au condus vremelnic Primăria, Prefectura, Poliţia şi instanţele nu au văzut acest fenomen. Nu a existat”, a declarat Drăgănescu.

Drăgănescu a spus că instituţiile locale nu s-au folosit de dreptul de preempţiune pentru a cumpăra casele care mai târziu au ajuns în proprietatea romilor.

“Ce se mai poate face? Este foarte târziu, deoarece mai e puţin şi faptele vor fi prescrise. În 2007, când se împlineau cei zece ani în care nu se puteau vinde, potrivit Legii retrocedărilor, iar romii puteau merge la notar să îşi ia casele, am cerut ca Primăria, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii prin direcţiile sale, să se folosească de dreptul de preempţiune. Căci până atunci, foştii proprietari şantajaţi vindeau prin procură. Toate se vindeau legal la notar, şi cu promisiune de vânzare, abia din 2007. Primăria putea atunci să meargă să îşi exercite dreptul şi am sesizat să îl folosească şi să cumpere la preţul indicat în promisiunea de vânzare. Dar nu s-a folosit de el. A fost, din păcate, o lecţie amară a instanţei pe care a dat-o instituţiei. Mi-a respins acţiunea şi mi s-au pus şi despăgubiri imense ca să mă oprească din acţiunea mea, ca Instituţie a Prefectului. Aşa că Primăria, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii nu s-au folosit de dreptul lor şi casele s-au vândut. Singurul lucru ce se mai poate face este să se ia toate dosarele din arhiva Primăriei Timişoara, din arhiva Judecătoriei, Tribunalului, Curţii de Apel şi să se găsească ilegalităţile. Pentru că Primăria pierdea proces după proces, pentru că «uita» să depună la timp documente la dosar. Nu ştiu cum se face, dar romii câştigau mereu cu Primăria”, a adăugat fostul prefect.

 

Autorităţile locale cer ajutor de la Guvern

Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia a declarat corespondentului MEDIAFAX că Primăria verifică acum modul în care mai mulţi romi au ajuns să fie proprietari ai unor case istorice, în acest sens autorităţile cerând ajutor de la Guvern.

“Nu este vorba neapărat numai de romi, ci de casele care s-au luat şi nu s-a respectat legea. Sunt clădiri luate şi de blonzi cu ochi albaştri. Romii au luat cât au putut, samsarii au luat ce au putut. Romii au ocupat zona centrală, clădiri de importanţă istorică, de multe ori au intrat în ele cumpărând un apartament la subsol şi demisol, apoi au cumpărat apartamentele la preţuri total nerealiste, prin diferite metode. Noi continuăm ce am început. Facem controale şi aşteptăm rezultate. De altfel, fac controale de şapte-opt luni, să văd cum au intrat în posesie. Controalele le facem cu sprijinul celor din Primărie, am cerut inclusiv Secretariatului General al Guvernului şi avem sprijin de la cel mai înalt nivel”, a declarat viceprimarul Traian Stoia.

De asemenea, directorul Direcţiei Fiscale din Primăria Timişoara, Adrian Bodo, a declarat corespondentului MEDIAFAX că romii, la fel ca alţi timişoreni, îşi plătesc impozitele: “Între 85 şi 90 la sută dintre contribuabili îşi achită an de an impozitele la Direcţia Fiscală. Romii nu au un alt comportament decât ceilalţi contribuabili”.

 

Clanul Cârpaci are 144 de proprietăţi în Timişoara, majoritatea în zona centrală

Una dintre cele mai bogate familii de romi din Timişoara este familia Cârpaci.

Potrivit unui document al Direcţiei Judeţene de Finanţe Timiş, obţinut de corespondentul MEDIAFAX, familia Cârpaci are 144 de proprietăţi, majoritatea în zona centrală a oraşului, pe bulevardele C.D. Loga, Take Ionescu şi Mihai Viteazu, pe Calea Dorobanţilor şi Splaiul Tudor Vladimirescu, dar şi pe strada Mihai Eminescu.

Astfel, Vladimir Cârpaci, zis “Pipi”, care la începutul lunii noiembrie a evacuat Secţia de Pneumologie şi Laboratorul Spitalului de Copii din Timişoara, are nu mai puţin de 37 de proprietăţi în Timişoara. El are 19 clădiri de locuit, 17 terenuri intravilane, un garaj şi 14 parcări. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, are proprietăţi pe bulevardul Mihai Eminescu, pe strada Cluj, pe strada Paris, pe Splaiul Tudor Vladimirescu şi pe Calea Dorobanţilor.

Spre exemplu, casa de pe Bulevardul Mihai Eminescu deţinută de Vladimir Cârpaci este acum în reparaţii, nefiind într-o stare foarte bună, iar la unele încăperi lipsesc ferestrele.

La rândul său, un alt membru al acestei familii, Nonu Cârpaci, are 17 proprietăţi, dintre care şase clădiri de locuit, şase terenuri intravilane şi cinci subsoluri sau anexe. Pe Bulevardul Loga la nr. 33, el are un teren de 100 de metri pătraţi, o clădire de peste 100 de metri pătraţi, cu subsol, demisol şi două etaje. Proprietarul a renovat casa în anul 2009, iar odată cu renovarea a tăiat mai mulţi copaci din faţa proprietăţii. La acea vreme, prefectul de atunci Ovidiu Drăgănescu a tras un semnal de alarmă în acest sens, însă nimeni nu a intervenit. Acum, aproape întreaga clădire este închiriată, iar în unele încăperi funcţionează un salon de cosmetică.

Alţi membri ai familiei, Covaci şi Mandiţa Cârpaci, au şapte proprietăţi pe bulevardul C.D. Loga şi una pe bulevardul Victor Babeş. Pe C.D. Loga nr. 8, aceştia au trei apartamente, o parte dintr-un al patrulea şi sunt coproprietari la alte două, alături de Zina Stanciu şi Viorica Iacob. Totodată, pe bulevardul C.D. Loga la nr. 10 Vladimir Cârpaci are un apartament, iar Angelica Cârpaci deţine un alt apartament. Pe bulevardul C.D. Loga la nr. 12, proprietar este Covaci Grefier, iar la nr. 14 Stancu Trifu. Pe C.D. Loga nr. 16 proprietar este Ionică Cârpaci.

Proprietăţile de pe bulevardul C.D. Loga nr. 8, 10, 12 şi 16 sunt vile cu demisol, parter şi câte un etaj sau două ori cu mansarde. Acestea nu sunt renovate, iar în unele dintre ele, la demisol, funcţionează diferite firme.

Alţi membri ai acestei familii, Marcel şi Ion Cârpaci, deţin o casă pe strada Crişan la nr. 5, iar pe bulevardul Mihai Eminescu la nr. 6, Maria Cârpaci are două apartamente, cărora li se adaugă o casă pe strada Petre Ispirescu, un imobil de pe bulevardul C.D. Loga la nr. 40 şi zece apartamente tot pe Loga, la nr. 40 A. Ultimele două proprietăţi reprezintă o vilă renovată, cu curte, dar şi fostul sediu al PSD Timiş, pe faţada căruia proprietarii au scris cu vopsea “Casă de vânzare”. Social-democraţii din Timiş s-au mutat în anul 2011 din acest sediu, în altul pe care l-au închiriat. Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, declara, la momentul mutării, că proprietarul i-a transmis că din 31 august 2011 urma să le perceapă chirie, astfel că s-a preferat varianta mutării.

Pe strada Academician Alexandru Borza, care este paralelă cu bulevardul C.D. Loga, sunt mai multe palate de romi cu parter, etaj şi mansardă şi terase.

“Clanul” Cârpaci cuprinde mai multe familii purtând acelaşi nume şi chiar membri cu prenume identice, iar aceştia au în total 144 de proprietăţi în Timişoara – vile, case, apartamente, terenuri, garaje şi diferite spaţii.

Un alt reprezentant al familiilor de romi din Timişoara, Mihai Stroia, are şase maşini şi două case, teren intravilan de peste 150 de metri pătraţi şi un imobil de aproape 100 de metri pătraţi pe Calea Dorobanţilor nr. 20. De asemenea, el are mai multe parcele de teren şi clădiri însoţite de locuri de parcare.

Ionel Sandner, considerat şi el unul dintre cei mai bogaţi romi din Timişoara şi unul dintre “artizanii mafiei imobiliare”, nu are pe numele său nicio proprietate, figurând doar cu domiciliul pe strada Braşov, la nr 1.

Ionel Sandner, zis Ionelaş, a avut probleme cu legea, fiind arestat în mai 2010, însă acum se află în libertate. Atunci a fost acuzat că în perioada 2006-2008 a beneficiat de două dispoziţii de restituire a unor imobile din Timişoara, ambele emise în fals, în numele primarului de atunci, Gheorghe Ciuhandu, prejudiciind o firmă privată şi bugetul local cu aproape 550.000 de euro.

Nici Vişinel Stanca nu are pe numele său nicio clădire.

Dacă Vişinel Stanca, care locuieşte pe strada General Berthelot la nr. 2, nu are declarată niciun fel de proprietate, familia din care face parte are case şi terenuri, aproximativ 30 de proprietăţi, în total.

Monica Mihai, care locuieşte la aceeaşi adresă de pe strada General Berthelot la nr. 2, are două case şi un teren pe bulevardul Mihai Viteazu, la nr. 26, însemnând peste 1.600 de metri pătraţi, dar şi imobile în suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi. Mai exact, este vorba despre clădirea în care până la sfârşitul anului 2012 a funcţionat Clinica de Oncologie din Timişoara. În decembrie 2012, clinica a fost mutată în spaţiul fostului internat al Colegiului Tehnic “Ion I.C. Brătianu”, care aparţine Primăriei, după ce imobilul în care funcţiona unitatea spitalicească a fost retrocedat. Pe uşa clădirii a fost pus lacătul şi nimeni nu a mai făcut vreo reparaţie.

Casa Muhle, intrată tot în propietatea romilor, scoasă la vânzare cu două milioane de euro

Casa Muhle a fost construită în secolul al XIX-lea şi a aparţinut florarului Wilhelm Muhle, cel care a creat primul soi de trandafir românesc, fiind considerată una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din municipiu, care a ajuns însă o ruină.

La începutul anilor 2000, clădirea monument istoric a fost cumpărată de familia de romi Stancu, care a început diverse “lucrări de restauraţii, reparaţii generale, modificări interioare şi exterioare prin consolidări”, potrivit autorizaţiei emise de Primăria Timişoara. În luna mai 2012, lucrările făcute de romi la Casa Muhle au fost sistate de autorităţile locale deoarece proprietarul a demolat acoperişul, deşi nu avea autorizaţie.

În evidenţa fiscală apare cu domiciliul pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, acolo unde se află Casa Muhle, Mirela Stanca, în vârstă de 43 de ani. În luna septembrie, aceasta a făcut o ofertă Primăriei Timişoara de vânzare a Casei Muhle, ea cerând două milioane de euro, în timp ce autorităţile locale au spus că ar putea oferi între 250.000 şi 500.000 de euro.

“Consiliul Judeţean Timiş nu e interesat. Primăria e interesată să recupereze acest monument, dar la un preţ real, stabilit de evaluatori. Proprietarii cer acum două milioane de euro”, declara viceprimarul Timişoarei Traian Stoia., care consideră că imobilul nu valorează mai mult de 500.000 de euro, cu atât mai mult cu cât se află într-o stare avansată de degradare.

De-a lungul timpului, sute de timişoreni au protestat în faţa Casei Muhle, legând panglici albe pe gardul clădirii şi afişând o pancartă pe care scria: “Salvaţi Casa Muhle”. Ei au cerut transformarea Casei Muhle în casă memorială.

 

Clădiri în care funcţionează spitale ori clinici, retrocedate şi ele şi ajunse apoi în posesia romilor

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, după ce în 1 noiembrie a fost evacuată secţia de Pneumologie a Spitalului de Copii şi Laboratorul, pentru alte clădiri în care funcţionează clinici sau spitale se plătesc chirii.

Astfel, pentru sediul de pe bulevardul Revoluţiei 1989 nr. 12, unde funcţionează clinica ORL, Tribunalul Timiş a decis ca unitatea sanitară să rămână acolo până în anul 2014 dacă plăteşte o chirie modică.

Pentru Clinica de Balneofizioterapie a Spitalului Municipal de pe bulevardul C.D. Loga nr. 42-44, Primăria încă se judecă cu proprietarii. Pentru că dosarul este nesoluţionat, municipalitatea nu plăteşte chirie, dar dacă va pierde, există posibilitatea să plătească retroactiv, precum şi daune de judecată.

Ambulatoriul Spitalului Municipal de pe strada Mugurilor nr. 1-3 îi aparţine fiicei lui Vişinel Stanca, iar Secţia de Oftalmologie a Spitalului Municipal a fost revendicată de Direcţia de Culte. Spitalul funcţionează acum cu chirie.

Şi terenul pe care se află Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă de pe strada Corbului nr. 3 a fost revendicat de fostul proprietar.

Tototdată, nu se ştie deocamdată care va fi soarta corpului de clădire al Spitalului de Copii care adăposteşte acum Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, clădire aflată deocamdată în litigiu, deoarece unitatea medicală se află în proces cu proprietarii.