“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

slobozia

  • Șoc total: Un oraș din România, aproape să sară în aer. Care a fost motivul

    ors

    După transportatorul național de gaze naturale Transgaz a oprit gazul către combinatul de îngrășăminte chimice Chemgas, controlat indirect de către omul de afaceri Ioan Niculae, următorul oraș a fost la un pas de a sări în aer.

    „E vorba de siguranță aici. Slobozia a trecut în această dimineață la un pas de un mare pericol. Prevalându-se de codul de rețea de acum câțiva ani, aranjat împreună cu ANRE, Transgaz a oprit gazul către combinat.

    Eu aveam contract de nominalizare până la 7 dimineața dar nu poți opri instantaneu această operațiune. Dai un termen, pentru că pui în pericol tot combinatul și toată zona. În plus, eu am plătit în avans 14.500 MW, așa cum cer ei, și am consumat doar 13.000 MW, iar restul ei îl bagă în sistem. După ce că mă pun în pericol, mă mai și fură.

    Noroc cu specialiștii noștrii de la combinat care au făcut tot posibilul să evite catastrofa. Am redus din timp activitatea de producție. Pentru așa ceva îți trebuie cam 12-16 ore timp să derulezi operațiunea de încetare. La ora 9-9.30 a revenit totul la normal. Repet, oamenii noștri au reușit să evite o mare catastrofă la Slobozia”, a transmis omul de afaceri Ioan Niculae, potrivit cotidianul.ro

    Compania Chemgas Holding Corporation din Sloboozia a fost înființată în 2009. Aceasta a fost o perioadă unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte chimice din România.

    Societatea este deținută de un offshore din Belize însă compania face parte din grupul InterAgro al lui Ioan Nicuale. Din 2017, firma este în insolvență.

    Chemgas Slobozia are o capacitate zilnică de 1.500 de tone de uree, 1.100 de tone de amoniac și 900 de tone de azotat de amoniu. Aici, consumul zilnic de gaze este de circa 1,4 milioane de mc. Toate cantitățile provin, de asemenea, din import.

  • Imagini apocaliptice lângă Autostrada Soarelui. Fenomen natural extrem. Cod roșu de intervenție

    rrdc

    O uriașă tornadă s-a format pe câmp în apropierea localității Drajna lângă Autostrada Soarelui. Un autocar cu 40 de pasageri a fost răsturnat de puterea uriașă a tornadei, mai multe persoane fiind rănite.

    Fenomenul meteo a fost surprins de participanții la trafic. Un autocar în care s-ar afla mai mulți călători s-ar fi răsturnat. Circulația s-a oprit, așteptându-se trecerea uriașului tăvălug care antrenează cantități imense de praf. Oamenii, speriați, au postat imaginile apocaliptice pe rețelele de socializare.

    fto

    Autocarul s-a răsturnat în județul Călărasi, pe DJ 503, pe raza localității Drajna.Din primele informații ar fi vorba de 39 pasageri, cu posibil 7 victime. Misiunea este in dinamică.

    La nivelul ISU Călărași s-a activat Planul Roșu de Intervenție. Având in vedere zona de producere apropiată de judetul Ialomita, au fost prealertate echipaje medicale si din judetul Ialomița.

    Mai multe mașini ar fi răsturnate și între Drajna și Slobozia.

  • ULTIMA ORA: Se inchid drumurile

    drz

    La aceasta ora drumurile nationale DN2C Costesti – Slobozia, DN22 Rm. Sarat – Braila sunt inchise pentru toate categoriile de autovehicule.

    Restrictie de circulate exista si pe DN1B BUZAU-MIZIL pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7.5tone

    Având în vedere condiţiile meteorologice existente în judetul Buzau, zapada, viscol şi pe alocuri polei, care îngreunează semnificativ circulaţia, facem câteva recomandări şoferilor, pentru prevenirea accidentelor rutiere:

    – înainte de a pleca la drum, să se intereseze de situaţia condiţiilor meteorologice existente şi de restricţiile de circulaţie impuse pe arterele în cauză;
    – să verifice dacă au funcţionale sistemele de iluminare – semnalizare şi de climatizare – dezaburire şi să le folosească adecvat;
    – să aibă autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, iar dacă tranzitează zone montane, de asemenea cu lanţuri;
    – să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
    – să adopte o conduită preventivă la volan, circulând cu mare atenţie;
    – să nu efectueze manevre bruşte sau depăşiri riscante;
    – să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule;
    – să folosească luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, în caz de precipitaţii sau ceaţă.

  • Barbat din Slobozia, amendat cu 1.000 de lei dupa ce s-a basit langa un politist local

    flatulenta

    Un politist local din Slobozia a reusit sa-si uimeasca sefii dupa ce a inregistrat o premiera si l-a amendat cu 1.000 de lei pe un barbat pe motiv ca a tras un vant, dupa cum a si scris agentul, negru pe alb in procesul verbal, transmit Stirile ProTv.

    Politistul local si un agent de la Rutiera erau in misiune pe un bulevard din Slobozia. Vanau soferi care parcau neregulamentar si tocmai se pregateau sa sanctioneze pe cineva. Atunci a aparut individul care intr-un gest solidaritate cu cei amendatii s-a apropiat de ei si a inceput sa traga vanturi.

    Deranjat de gestul nepotrivit al barbatului, politistul local a scos chitantierul si l-a sanctionat cu 1.000 de lei pe barbat pentru ca ar fi provocat indignarea persoanelor din jur.

    Laurentiu Abaza, Directorul POLITIEI LOCALE SLOBOZIA: “Este inadmisibil sa accepti un astfel de comportament ostentativ in total dispret fata de cei ce sunt in jurul tau. Iar o neinterventie a agentului politiei locale poate ar fi fost mai de condamnat.”

    Cel in culpa nu a semnat procesul verbal de contraventie si intre timp a plecat la munca in strainatate .

    Agentul care a aplicat sanctiunea a fost la randul lui mustrat de superiori, desi acestia spun ca a respectat legea.

    Barbatul care a tras vanturi si l-a sfidat pe omul legii nu a contestat pana acum sanctiunea.

  • Perchezitii in Slobozia pentru camatarie si uz de fals: politistii au ridicat mai multe stampile de la Primarie

    10 percheziţii sunt efectuate, în această dimineaţă, de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ialomiţa, la locuinţele mai multor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de şantaj, cămătărie, fals, uz de fals şi înşelăciune. Una dintre percheziţii s-a făcut la Primăria Slobozia de unde s-au ridicat mai multe ştampile, despre care se presupune că au fost folosite pe documente false pentru achizionarea maşinilor de lux.

    UPDATE ora 9.57 Procuorii au descins în biroul primarului şi al secretarei acestuia, toate acestea pentru că s-ar părea că ştampilele descoperite pe documentele falsificate ar proeni din biroul edilului.

    UPDATE ora 9.45 : Această speţă a ajuns până la uşile Primăriei Slobozia. Mai mulţi funcţionari sunt acuzaţi de faptul că ar fi oferit şampilele unităţii infractorilor pentru ca aceştia să falsifice documentele necesare achiziţionării de maşini de lux.

    Potrivit unor surse din cadrul anchetei, cercetările vizează şi cîţiva angajaţi ai Primăriei Slobozia care au ajutat suspecţii la comiterea infracţiunilor, scriu jurnaliştii ziarului on line independentoline.ro. Potrivit aceleiaşi surse, unul dintre infractorii urmăriţi de anchetatori este Viorel Duţu, cunoscut şi sub numele de „Pralea”.

    Peste 70 de poliţişti de investigaţii criminale şi ordine publică, precum şi luptători S.A.S. din cadrul I.P.J. Ialomiţa, sprijiniţi de luptători S.A.S. din cadrul I.P.J. Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, efectuează în această dimineaţă 10 percheziţii domiciliare în municipiul Slobozia.

    Acţiunea vizează probarea activităţii infracţionale a şase persoane suspectate că, în cursul anului 2013, ar fi comis mai multe acte de cămătărie, şantaj, fals, uz de fals şi înşelăciune.

    La finalizarea percheziţiilor, suspecţii vor fi duşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, pentru cercetări.

  • Seful procurorilor din Slobozia, la petrecere cu interlopul Vivi: Dedicatie muzicala de la Adi Minune

    Seful Parchetului Tribunalului din Slobozia, Cristian Hristescu, intrat in vizorul DNA pentru luare de mita, favorizarea infractorului si abuz in serviciu, este suspectat de relatii stranse cu gruparea interlopului “Vivi” (Victor Dinescu) din Ialomita.

    Astfel, in timpul perchezitiilor efectuate marti la domiciliul procurorului, dar si al interlopilor gruparii Vivi, au fost gasite numeroase probe care il incrimineaza pe procurorul sef Hristescu, scrie Romania Libera.

    O caseta mai veche, gasita la perchezitiile de anul trecut facute la domiciliul si biroul fostului sef DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, arestat atunci preventiv pentru coruptie, il arata pe prim-procurorul Hristescu, in 2010, la petrecerea data in cistea zilei de nastere a interlopului Vivi Dinescu.

    proc1
    In imagini apare manelistul Adi Minune care, la un moment dat, se urca pe masa ca sa ii cante procurorului (foto). Mai mult, se poate vedea cum interlopul Vivi ii da 10 milioane de lei lui Adi Minune pentru a-i dedica melodia lui “Catalin procuroru'”.

    DNA sustine ca interlopul Vivi, specializat in camatarie si recuperari de datorii cu violenta, ar fi fost protejat de magistratii Hristescu si Cristudor, precum si de seful serviciului de investigare a infractiunilor economice de la Politia Ialomita, Cornel Tache, toti acuzati de coruptie.

    Sursa: Ziare.com

  • Interviu cu HODI + piesa Nationalista – ROMANIA

    http://www.youtube.com/watch?v=RKbYTSblG-A

    I: Pentru inceput, spune cate ceva despre tine si de cand si de ce te-ai apucat de RAP

    R: Sa incep cu inceputul,sunt din Slobozia,am 16 ani,fac rap de aproape 2 ani,si m-am apucat pentru ca ma motivau versurile pe care le scriam .Si plus ca eram entuziasmat de artistii mai de sus. …si mi-am zis “Eu  nu pot?Tre’ sa pot” …si cam asa a fost inceputul,carierei de MC.

     

    I: Prima caseta/cd achizitionat?

    R: NA’-Nopti prea lungi

     

    I: Care este viziunea ta fata de miscarea urbana din Romania?

    R: Momentan nu e o viziunea prea buna,dar pe parcurs treaba va urca.Momentan lumea asculta Salam…

     

    I: Ai ceva pregatit pentru viitor? Un mixtape, album, lap, etc..?

    R: Da am inceput primul album,deja am tras o piesa “Romania”,si sper ca pana in iarna sa fie gata.

     

    I: Ce te-a atras spre nationalism? Ce te-a facut?

    R: Tara. Si felul in care este batjocorita. Cei de aceeasi, se inmultesc pe zice trece,si poate asa ridicam tara la nivelul ei,si faptul ca am sange de Dac si nu trebuie dat uitarii.

     

    I: Care este parerea ta despre societatea din ziua de azi?

    R: Proasta. Pe scurt, indoctrinarea religioasa. Folosiera unui zeu inexistent pentru profit. Parerea mea.

     

    I: Ai vre-o idee politica care ar putea ajuta la reanimarea romanilor?

    R: Inlocuirea politicienilor,cu tinerii nationalisti.

     

    I: Cum ti se pare situatia din Ardeal?

    R: In ultimii 5 ani investitiile straine, se regasesc in Banat si Ardeal.Deci…

     

    I: Crezi ca esti un luptator?

    R: “Luptator cu sange de dac,fara arma,scut,si arc”

     

    Pentru final, un sfat catre fratii nostrii romani:

    TREZITI-VA! Romania are nevoie de noi!

    hodi2

Back to top button