Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:

siria

  • SURSE OFICIALE: Austria impune României și Bulgariei să primească migranți solicitanți de azil / Peste 100.000 de cereri în 2022

    img 59

    Austria impune anumite condiții pentru acceptarea intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, iar obligația de a primi migranți este un aspect major de preocupare și generează numeroase semne de întrebare.

    În primul rând, nu se cunoaște exact numărul migranților, în special afgani și sirieni, pe care România ar urma să-i primească.

    “În Austria au intrat 150.000 de migranți, majoritatea fiind afgani și sirieni. Probabil că aceștia vor fi trimiși către noi. Conform propunerii avansate de ministrul de Interne austriac, România și Bulgaria ar trebui să primească pe cei care au solicitat azil în Austria, nu pe toți, ci doar pe cei care au cerut azil. Conform regulamentelor europene, țara în care se află refugiatul este responsabilă pentru evaluarea cererii de azil. Nu cunoaștem numărul exact al celor pe care ar trebui să-i primim. La începutul lui 2022, erau peste 100.000 de cereri de azil. Austria se află printre primele cinci țări care înregistrează o creștere semnificativă a cererilor de azil”, a explicat analistul politic extern Ștefan Popescu într-o discuție cu Marius Tucă.

    În al doilea rând, adaugă Popescu, nu este clar cine va suporta costurile pentru migranți sau dacă vor apărea probleme de securitate.

    “Am înțeles că România ar trebui să-i primească pe cei care au depus deja o cerere de azil. Politica de acordare a azilului nu este uniformă în Uniunea Europeană, constituind una dintre marile probleme. Există anumite criterii minime privind politica de azil, dar fiecare țară își stabilește propriile criterii în mod suveran. Acestea pot fi supuse negocierilor. Austria a pus condițiile pe masă și acum mingea este în terenul nostru. Nu avem informații despre cine va suporta costurile pentru acești migranți sau dacă vor exista probleme de securitate”, a adăugat analistul Ștefan Popescu.

    Aceste discuții vin în contextul în care ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner, a declarat că a prezentat Comisiei Europene “condiții clare” pentru a consimți la acceptarea României și Bulgariei în cadrul “Air Schengen”. Karner solicită intensificarea controalelor la frontierele terestre și transferul către România și Bulgaria a solicitanților de azil, în special afgani și sirieni.

  • PRESEDINTELE TURCIEI A FACUT ANUNTUL CARE VA INGROZI EUROPA! SE PREGATESTE O NOUA INVAZIE! NU SCAPA NICI ROMANIA

    VIN MIGRANTII PESTE NOI!

    Preşedintele Tayyip Erdogan susţine că peste 250.000 de imigranţi din Siria se îndreaptă către graniţa comună din nord-estul regiunii Idlib, la doar câteva săptămâni de la reluarea bombardamentelor trupelor ruseşti şi cele ale guvernului sirian. Turcia găzduieşte în prezent peste 3,7 milioane de refugiaţi sirieni, cea mai mare populaţie de imigranţi din lume.

    Potrivit Reuters, Ankara se teme de un nou val de refugiaţi din Idlib, unde aproape 3 milioane de sirieni trăiesc în ultima porţiune de teritoriu controlată de rebeli după ce forţele guvernamentale ruse şi siriene şi-au intensificat luna trecută bombardamentele asupra unor ţinte din regiune.

    „În prezent, între 200.000 şi 250.000 de refugiaţi se îndreaptă spre graniţele noastre. Încercăm să îi oprim prin unele măsuri, dar nu este uşor. Este greu, sunt şi ei oameni”, a afirmat Erdogan într-o conferinţă la Ankara.

    În condiţiile de iarnă vitrege riscă să ducă la escaladarea crizei imigranţilor, ONU avertizează că 284.000 de sirieni şi-au părăsit casele la începutul săptămânii.

    Armata rusă, în special, a distrus spitalul Kivan din orașul Kensafra din sudul Idlib, ultimul rămas în picioare în regiune. În plus, una dintre moscheile orașului a fost distrusă. De teama bombardamentelor rusești, populaţia din zonă a părăsit în mare parte orașul, ceea ce a redus numărul victimelor.

    În ciuda acordului semnat în luna septembrie a anului trecut între Turcia, Rusia şi Iran, artileria rusă şi siriană au continuat să lovească mai multe oraşe şi sate din regiune. Cel puţin opt persoane, între care şi cinci copii, au fost ucise în timpul bombardamentelor de miercuri din oraşul Idlib. Bombardamentul s-a soldat cu 16 răniţi, dintre care unii sunt în stare critică, potrivit lui Abdel Rahmane.

    În faţa afluxului de persoane strămutate, „clădiri publice precum moschei, garaje, oficii de căsătorie şi şcoli sunt utilizate pentru a găzdui familiile”, a indicat recent Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UN-OCHA).

    Regimul se declară hotărât să recucerească regiunea Idlib, aflată sub controlul jihadiştilor din Hayat Tahrir al-Sham (fosta aripă siriană a Al Qaida) şi al unor grupări ale rebelilor.

    Între lunile aprilie şi august, regimul Bashar al-Assad, susţinut de aviaţia rusă, îşi intensificase bombardamentele. Violenţele uciseseră aproape o mie de civili în regiune, potrivit OSDO.

    Totuşi anul 2019 a fost cel mai puţin sângeros de la începutul războiului, conform acestei organizaţii neguvernamentale, care a înregistrat 11.215 decese în cursul celor 12 luni. Conform Agerpres, conflictul din Siria, declanşat în martie 2011 în urma reprimării de către Damasc a manifestaţiilor prodemocraţie, s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate.

    Ankara face presiuni pentru un nou acord

    Între timp, Turcia a anunţat că nu se va retrage din posturile sale de observaţie din regiunea Idleb din nord-vestul Siriei, unde forţele regimului de la Damasc, susţinute de aviaţia rusă, şi-au intensificat bombardamentele începând cu 16 decembrie, transmite AFP.

    Armata turcă a creat 12 posturi de observaţie în regiunea Idleb ca urmare a acordului încheiat în septembrie 2018 între Moscova, aliata regimului sirian, şi Ankara, care îi susţine pe rebeli. Acordul era destinat evitării unei ofensive a guvernului de la Damasc în această regiune, ultimul bastion al rebelilor şi al luptătorilor jihadişti sirieni, dominat de Hayat Tahrir al-Cham (HTS, o fostă ramură a Al-Qaida) şi în care trăiesc 3 milioane de persoane.

    Forţele regimului de la Damasc au încercuit pe 23 decembrie unul din cele 12 posturi de observaţiei ale Turciei, după ce au recucerit teren în regiunea Idleb, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH).

    „Noi respectăm acordul încheiat cu Rusia şi ne aşteptăm ca şi Rusia să respecte acest acord” a declarat ministrul turc al apărării Hulusi Akar, citat duminică pe contul de Twitter al ministerului. „Nu vom evacua sub nicio formă aceste 12 posturi de observaţie, nu le vom părăsi”, a adăugat ministrul, care a făcut aceste declaraţii în timpul unei inspecţii a forţelor armatei turce, însoţit de oficiali militari, în provincia Hatay din sudul ţării, în apropierea frontierei cu Siria.

    Îngrijorată de un nou flux de refugiaţi sirieni, Turcia face presiuni pentru un nou acord de încetare a focului şi a trimis la Moscova o delegaţie lunea trecută.

  • Fată de 16 ani răpită de cinci bărbați și forțată să facă sex de peste 200 de ori în cinci zile

    egsx

    Cinci bărbați au fost arestați pentru că au răpit o fată de 16 ani și au forțat-o să facă sex de peste 200 de ori în doar cinci zile.

    Suspecții, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, au fost arestați sâmbătă în suburbia din Chaperon-Vert Gentilly, după ce poliția a intrat in apartamentul pe care l-au transformat într-un bordel, relatează Le Parisien.

    Vezi: Bătrâni scoşi afară din apartamente pentru a face loc migranţilor

    Ziarul francez afirma ca suspectii sunt refugiati si provin din Siria.

    Vezi: Ministerul de Interne italian: 42 la sută dintre violurile din Italia sunt comise de migranți

    Revenim cu amanunte.

    Vezi: CRIMA SOCANTA: Pompier BATUT PANA LA MOARTE la Targul Crăciun. 7 migranti arestați

  • Forţele Democratice Siriene anunţă înfrângerea completă a Statului Islamic: “Daesh a fost eliminat!”

    stx

    Forţele Democratice Siriene au anunţat că şi ultimul teritoriu controlat de Statul Islamic în Siria a fost cucerit, iar “califatul” jihadist a fost eliminat pe toate planurile.

    Anunţul a fost confirmat şi de preşedintele american Donald Trump, care a anunţat că Statul Islamic a fost învins “100%” în Siria şi a oferit jurnaliştilor hărţi cu regiuni cucerite de la jihadişti.

    “Califatul” grupării Islamice Statul Islamic (SI) a fost eliminat total, odată cu cucerirea de către Forţele Democratice Siriene (FDS) a ultimului teritoriu controlat de jihadiştii.

    “Forţele Democratice Siriene declară eliminarea totală a aşa-zisului Califat şi o înfrângere teritorială 100% a SI. Baghouz, ultimul bastion al acestora, a fost eliberat. Victoria împotriva Daesh a fost obţinută”, anunţă un purtător de cuvânt FDS, Mustefa Bali.

    “Statul Islamic a fost eliminat în Siria. Nu e nimic de admirat la ei, ei vor încerca mereu să lase o urmă de speranţă, dar sunt nişte rataţi la capătul suflării”, a anunţat preşedintele american Donald Trump.

    Trump a oferit hărţi jurnaliştilor cu teritoriile deţinute în trecut de jihadişti şi care au fost cucerite în totalitate.

  • Rusia a ATACAT. Printre morti se afla si copii

    czvv

    Mai mulți civili au murit în provincia siriană Idlib, după ce aviația rusească a atacat zona, prima dată după acordul încheiat în septembrie între Moscova și Ankara.

    „În cursul ultimelor 24 de ore, avioanele ruseşti au efectuat zeci de raiduri contra mai multor regiuni din provincia Idlib, printre care oraşul Idlib şi localitatea Saraqeb”, a precizat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

    Potrivit acestuia, au murit „13 civili, printre care şase copii, şi au rănit alte circa 60”.

    El a mai declarat că sunt primele atacuri aeriene asupra provinciei după acordul încheiat la Soci, la 17 septemberie „şi care a permis să împiedice o ofensivă a armatei siriene contra acestui bastion dominat de jihadiştii din Hayat Tahrir al-Sham”, informează romaniatv.ro.

  • Armata americană a luat „șpagă” de la ISIS

    sdww

    Potrivit rapoartelor agenției de știri din Siria, SANA, forțele americane care au atacat rămășițele milițiilor jihadiste din provincia Deir el-Zour le-ar fi garantat șefilor libertatea în schimbul aurului strâns prin jefuirea sistematică a populației, dar și prin comerțul cu petrol pe piața neagră. Tranzacția ar fi avut loc deja, islamiștii plătind nu mai puțin de 50 de tone de aur.

    Mai mult, ziarul turc Daily Sabah, care citează numeroase surse locale, pretinde că elicopterele armatei americane au transferat deja aurul din Kobani, un oraș ocupat de kurzi. Potrivit aceleiași surse, Unitățile de Protecție ale Poporului Kurd (YPG) ar fi primit o parte din pradă.

    Informații similare, care susțin că americanii caută de mai multă vreme comoara strânsă de ISIS, au fost puse în circulație și de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR). Această organizație afirmă că SUA și aliații săi kurzi au salvat luptători ISIS în speranța că vor ajunge la o înțelegere cu ei. „Forțele coaliției conduse de SUA nu vizează în mod deliberat zonele aflate sub controlul teroriștilor ISIL (….) deoarece încearcă să localizeze această comoară”.

    Nu este prima oară când astfel de acuzații sunt lansate împotriva Statele Unite și a aliaților lor din Siria. S-a spus, în timpul atacului asupra așa-zisei capitale a Califatului Islamic, Raqqa, că a existat o înțelegere între teroriști și americani. Târgul secret, descoperit în cele mai mici amănunte de BBC, a asigurat supraviețuirea și libertatea a circa 4000 de oameni, printre care mulți lideri ISIS și un număr important de luptători străini. Și Moscova a acuzat în repetate rânduri armata americană că formează noi grupuri armate din rămășițele ISIS. Potrivit rușilor, acești luptători ar fi organizat mai multe ambuscade împotriva armatei guvernamentale siriene, după care au dispărut în zonele controlate de americani.

    Cât de adevărate sunt aceste acuzații, e greu de spus, dat fiind că vin din partea unor adversari ai intereselor americane în Orientul Mijlociu. Și ar mai fi o întrebare: dacă aceste „tranzacții” extrem de dubioase sunt adevărate. Cine se află în spatele lor? Echipa președintelui Trump sau statul paralel care se opune retragerii americane din Siria?

  • Refugiatii musulmani dau tonul în modă la Viena. Fetele din Austria, FORTATE să poarte vălul islamic!

    shr

    Sunt zeci de știri, zi de zi, pe care presa internațională mainstream evită să le aducă la cunoștința publicului ca să nu tulbure „pacea” dintre nativi și imigranți, dar mai ales ca să nu supere patronatul.

    Există însă și oameni care-și asumă orice risc ca să poată spune adevărul. Invitat la postul de televiziune OE 24, medicul Marcus Franz, fost parlamentar conservator, a declarat că autoritățile au scăpat situația de sub control în zonele în care imigranții au devenit majoritari.

    Fetele din aceste zone au început să poarte vălul Islamic când ies pe stradă pentru a nu fi hărțuite. „Eu însumi știu tați care, atunci când știu că fetele lor se vor întoarce târziu din oraș, le dau vălurile respective (hijabs), ca să nu poată fi recunoscute.

    Să nu se știe că sunt austrice.

    ”Medicul spune că aceasta este situația în districtul 15 din Viena, „fetele și femeile se tem, pur și simplu”. Deși nici în Austria, nici în Germania nu există încă așa-zisele „no-go zones” care au împânzit țări precum Franța sau Suedia, procesul este în plină desfășurare. Încet- încet, populația băștinașă este forțată să se supună regulilor stabilite de cei mai fundamentaliști dintre nou-veniți. Și nu e vorba numai despre faptul că fetele și femeile se tem să nu fie hărțuite sau atacate.

    Profitând de faptul că autoritățile statului fac un pas înapoi, pentru a nu da naștere unor conflicte cu imigranții, milițiile sharia iau în stăpânire cartierele. Fetele sunt sfătuite să se „îmbrace decent”, mai precis li se interzice să poarte orice fel de fuste, în timp ce bărbații sunt avertizați să nu mai bea în public.

    De altfel, reprezentanții statului par de acord cu impunerea unei morale de tip „sharia”. Este surpriza pe care a avut-o o mamă din Germania, care s-a dus să se plângă că fiica ei este hărțuită de colegele nou-venite pe motiv că e blondă, are un nume iudeo-creștin și nu poartă hijab.

    După cum relatează ziarul Bild, una dintre puținele publicații care îndrăznesc să vorbească în Germania despre astfel de cazuri, directorul a refuzat să ia orice fel de măsuri. Mai mult, i-a dat mamei un sfat: „Fiica dumneavoastră nu trebuie să spună că e nemțoaică. În afara de asta, i-ați putea cumpăra un hijab!”

  • E RĂZBOI! Israel a atacat Siria. Pierderile sunt IMPORTANTE. Evreii comit un nou GENOCID!

    erz

    Armata israeliană a efectuat sute de bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării şiite Hezbollah. Anunțul a fost făcut de presa siriană, care citează surse militare.

    Armata israeliană a atacat, luni seară, poziţii din oraşul sirian Quneitra. Acesta se află situat în apropierea zonei din Podişul Golan, care este sub controlul Israelului.

    Tancuri israeliene au bombardat Spitalul din Quneitra şi un post militar de observaţii, în zona Jabata al-Khashab, la periferia oraşului sirian.

    Potrivit surselor citate, daunele materiale sunt semnificative.

    Oraşul sirian Quneitra se află în apropierea frontierei dintre Israel şi Siria, în regiunea Înălţimile Golan.

    Armata israeliană a efectuat sute de bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării şiite Hezbollah. Iranul şi organizaţia fundamentalistă Hezbollah oferă susţinere militară Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.

  • BREAKING NEWS. A ÎNCEPUT RĂZBOIUL! Israelul A ATACAT Siria. Aliații se repoziționează

    afganistan f 22 bombardament

    Forțe armate israeliene au atacat joi poziții militare în Siria. Agenția de presă siriană SANA informează că a atacat „ținte inamice”, în orașul Damasc.

    Potrivit sursei citate, avioanele inamice au atacat periferia orașului Damasc, mai exact zona Al-Kiswah.

    „Sistemele antiaeriene au interceptat ţinte ostile în zona Al-Kiswah şi le-au doborât”, a declarat un oficial militar sirian, potrivit Reuters, care citează agenția de presă siriană SANA.

    Nu este prima operațiune israeliană în Siria de acest gen. Atacurile dinspre Israel au avut în special ca țintă poziții militare iraniene sau transporturi de armament spre mișcarea șiită Hezbolah.

    Armata israeliană nu a comentat până acum incidentul de joi seară.

  • Cu banii tăi se construiesc locuințe pentru imigranți

    strazile din paris

    Bună dimineață, suntem în România anului 2018.

    În loc să modernizăm spitalele, să dotăm școlile din zonele rurale cu încălzire și să organizăm evenimente culturale pentru Centenar, banul public este cheltuit pe reeducarea profesorilor și a părinților în spirit globo-homo, pe finanțarea unor instituții teroriste antiromânești (CNCD, INSHR), și mai nou pe construirea locuințelor sociale pentru cioroi nisipoși.

    Capital:

    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pregăteşte pentru luna decembrie a acestui an o hotărâre de guvern care vizează construcţia de locuinţe noi destinate integrării cetăţenilor din alte state veniţi în România cu o formă de protecţie.

    Intenţia MDRAP face parte din planul de acţiune pe 2018 pentru implementarea strategiei naţionale privind imigraţia. Acest plan urmează să fie adoptat în şedinţa de astăzi a Guvernului.

    Ministerul Dezvoltării vizează dezvoltarea unui program şi a unei strategii guvernamentale prin care să se reamenajeze unele clădiri dezafectate sau să se construiască locuinţe noi destinate persoanelor cu o formă de protecţie. Banii necesari acestui proiect ar urma să fie asiguraţi din bugetul statului român sau din fonduri europene.

    Tot în şedinţa de astăzi a Guvernului se votează modificarea ordonanţei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România.

    În noua variantă se precizează faptul că dacă primăriile nu pot asigura locuinţe imigranţilor sau spaţii de cazare, Inspectoratul General pentru Imigrări poate acorda sprijin în vederea cazării beneficiarilor unei forme de protecţie înscrişi în programul de integrare, prin decontarea, lunară, în limita fondurilor disponibile, pe perioada desfăşurării programului de integrare, dar nu mai mult de 12 luni, a cheltuielilor cu închirierea unei locuinţe private sau din fondul locativ de stat, precum şi utilităţile lunare aferente.

    Deci le dăm bani de chirie unor străini în timp ce nouă ne mor copii în spitale.

    Asta înseamnă să fii colonie.

    În anul 2017 s-a înregistrat cel mai mare număr de solicitanţi de azil pe teritoriul României, respectiv 4.820 de cereri de protecţie internaţională.

    De asemenea, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, au beneficiat de programul guvernamental de integrare 2.584 de străini cu o formă de protecţie, se arată în nota de fundamentare a legii de aprobare a strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2015-2018.

    Oare are legătură cu faptul că România a primit premiul Kalergi după lovitură de stat din ’89?

    Fostul președinte al României, distinsul (ticălosul) profesor doctor Emil Constantinescu, nu doar că a fost distins în anul 1998 cu Premiul European „Coudenhove Kalergi” pentru contribuția la ”dezvoltarea Europei și libera circulație a ideilor”, dar este și membu al consiliul onorific al societății Coudenhove Kalergi.

    Un cititor mi-a trimis informația de mai sus, împreună cu o precizare de actualitate:

    În București văd măcar 2-3 africani pe zi -și asta doar dimineața sau seara pe drumul spre și de la serviciu; nu mai vorbesc de arabi sau chinezi).

    Poate e doar o coincidență…

    Comparativ cu anii anteriori, când numărul de persoane aflate în programul de integrare era determinat şi de creşterea numărului celor care au obţinut o formă de protecţie proveniţi din Nordul Africii, în ultima perioadă, situaţia operativă a suferit modificări substanţiale.

    Scoate banu, trebuie să cazăm niște maimuțe africane, ce poate fi mai progresiv?

    Doar vedem cum au ajuns străzile Parisului și vrem o țară ca afară.

    Astfel, în contextul războiului din Siria, România înregistrează un număr crescut de persoane care obţin o formă de protecţie şi se înscriu în programul guvernamental de integrare.

    Războiul din Siria NU este problema noastră.
    Noi nu avem nici o miză în acel război și deci nu ar trebui să fim responsabili pentru curățarea mizeriei altuia. – Sursa: Incorect Politic
  • BREAKING NEWS international.Cel mai GRAV EVENIMENT al anului. Poate ÎNCEPE un RĂZBOI. Avion MILITAR al Rusiei, DOBORÂT deasupra Israelului

    avion
    15 oameni au murit, după ce un avion militar rusesc a fost doborât, din greșeală de către apărarea atiaeriană siriană, care viza aparate de zbor israeliene.

    Israelul și-a exprimat oficial „tristețea” pentru tragedia aeriană, susținând că regimul Bashar Al-Assad este responsabil.

    Totodată, armata israeliană a negat categoric ză s-ar fi folosit de avionul rusesc drept paravan pentru a scăpa de tirurile siriene, așa cum au acuzat oficialii ruși, potrivit Agerpres.ro.
    Israelul efectua la momentul tragediei un raid aerian în Siria vecină.

  • Migranţi prinşi în Complexul Studenţesc, în timp ce luau masa!

    ds

    Polițiștii locali au depistat în această dimineaţă, în Complexul Studențesc, un grup de migranţi.

    Mai exact, persoanele respective stăteau într-un foişor de pe strada Aurelianus. La verificarea acestora agenţii locali au constatat că este vorba despre zece persoane, cu vârste cuprinse între 2 și 50 de ani, care provin din Irak și care nu dețineau documente asupra lor.

    Migranţii au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș pentru a continua cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei.

    Anul acesta, polițiștii locali au mai depistat în Parcul Justiției și Piața Victoriei persoane provenind din Afganistan și Siria, iar anul trecut polițiștii locali au depistat pe străzile Timișoarei un număr de 284 de migranți. Sursa De Vest

  • Cine a invitat trupele speciale franceze in Siria?

    frs
    Franța își trimite în Siria trupele speciale

    Noi unități ale forțelor speciale franceze au fost trimise pe 26 aprilie în baza militară a coaliției conduse de SUA, localizată în orașul Remean din nord-estul Siriei. Informația a fost dată publicității de agenția turcă de știri Anadolu, pe 27 aprilie. Potrivit jurnaliștilor, noile unități franceze au sosit în estul Siriei din Irak.

    Agenția Anadolu a susținut, de asemenea, că forțele speciale franceze sunt desfășurate, în prezent, în cinci baze militare din zonele administrative Raqqa și Alep, aflate în nordul țării. Surse locale au declarat pentru agenția turcă de știri că forțele franceze acționează pe mai multe fronturi, inclusiv în orașul Manbij, alături de Forțele Democrate Siriene (SDF), sprijinite de SUA.

    Principala bază militară a forțelor speciale franceze se află în fabrica de ciment Lafarge, aflată la mai mult de 40 km sud-est de orașul sirian Kobani, potrivit agenției Anadolu. Sursa, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a adăugat că peste 70 de soldați francezi sunt staționați, în prezent, în baza care a fost extinsă recent pentru a include și o pistă de aeroport.

    Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri care a avut loc la Washington în 25 aprilie, că Franța își va spori prezența militară în Siria pentru a pune capăt luptei împotriva ISIS. De la începutul mandatului președintelui Macron, Franța are o abordare mai agresivă față de Siria. În ultimele trei luni, acesta a acționat pentru extinderea prezenței militare franceze în Siria, oferind mai multe motive, precum lupta împotriva terorismului și combaterea folosirii de arme chimice.

  • Ce a patit “din greseala” jurnalistul care a scris ca Rusia a trimis mercenari in razboiul din Siria! Cum a fost gasit

     

    maxresdefault

    Maksim Borodin a devenit celebru dupa ce a publicat informatii clasificate despre prezenta a sute de mercenari rusi in razboiul din Siria.

    Acesta si-a asumat un risc imens pentru care a platit in cele din urma cu viata. Jurnalistul rus a fost gasit mort dupa ce a cazut “din greseala” de la balcon, spun autoritatile ruse.

    Maksim era un jurnalist extrem de incomod in Rusia. Pe langa subiectul mercenarilor, pe care Moscova l-a negat, acesta mai conducea doua anchete, una despre magnatul aluminiumului Oleg Deripaska, despre care spunea ca are conturi secrete in care spala bani, si un alt subiect si mai sensibil, despre implicarea Bisericii in protestele aparute dupa lansarea filmului Matilda, in care este vorba despre o relatie homosexuala intre un tanar si Tarul Nicolae al Doilea.

    VEZI SI: Vin musulmanii! Insula Mare a Brăilei va fi transformată de arabi în cea mai mare fermă de lucernă din lume

    Directorul publicatiei unde lucra Maksim a declarat ca barbatul in varsta de 32 de ani nu avae niciun motiv sa se sinucida, si ca nu parea sa aiba probleme psihice, asa cum au spus autoritatile.

    Practic, Maksim avea 3 dusmani mari si periculosi, Statul, Biserica si un miliardar, oricare dintre ei putand sta in spatele aceste sinucideri “din greseala”.

    Episodul vine la scurt timp dupa scandalul diplomatic imens, declansat intre Rusia si UE, dupa ce un fost spion rus ce traia in Londra a fost aproape sa moara dupa ce a fost atacat cu un gaz biologic de catre agenti secreti rusi, informatie negata de asemenea de Moscova.

  • RAZBOIUL ABIA ACUM INCEPE: AMENINTARI DIRECTE de ultima ora: ACȚIUNILE contra IMPLANTĂRII MILITARE a Iranului în Siria VOR CONTINUA

     

    razboi siria

    Statul Israel va continua „să acţioneze” împotriva implantării militare a Iranului în Siria, au avertizat duminică doi miniştri israelieni.

    Anunțul vine după aproape o săptămână de la un atac atribuit statului evreu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa a şapte militari iranieni prezenți în Siria, relatează AFP, preluată de Agerpres. Teheranul, inamic declarat al statului Israel, este unul dintre principalii susținători ai lui Bashar Al-Assad în conflictul din Siria şi a avut un rol important în recentele victorii ale trupelor guvernamentale. „Vom continua să acţionăm împotriva unei implantări militare a Iranului în Siria care constituie o ameninţare pentru securitatea Israelului”, a avertizat Gilad Erdan, ministru al securităţii interne şi membru al cabinetului restrâns din Israel, la radioul militar.

    Ministrul educaţiei Naftali Bennett, şi el membru al cabinetului israelian restrâns, a afirmat la rândul său că Israelul îşi rezervă „o libertate de acţiune totală”. „Nu-i vom permite Iranului să se implanteze în Siria. Frontiera noastră de nord nu poate deveni un loc de joacă pentru Bashar Al-Assad (preşedintele sirian)”, a adăugat el. Două ţări se află la graniţa de nord a statului Israel, Siria şi Liban, unde este activă mişcarea şiită libaneză Hezbollah, un alt inamic al statului evreu.

    VEZI SI: ATAC CHIMIC cu GAZ SARIN: Oficial american face DEZVALUIRI SOCANTE

    Aceste ameninţări au fost reiterate la o zi după loviturile aeriene americane, franceze şi britanice împotriva mai multor obiective din Siria care au legătură cu programul chimic al regimului. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a dat asigurări în legătură cu sprijinul său „total” faţă de această operaţiune.

    De la izbucnirea războiului în Siria, Israelul are grijă să nu fie antrenat în conflict, dar a bombardat zeci de obiective, poziţii ale regimului sirian sau convoaie cu arme cu destinaţia Hezbollah

  • Suedia nu este o țară, este o boală mintală

    suedia

    Municipalitatea localitatii suedeze Nacka a cumparat pentru sirianul in varsta de 57 de ani, care s-a „refugiat” in Suedia impreuna cu cele 3 neveste de 40, 40 si 43 de ani si cei 16 copii ai familiei, 3 case in Saltsjöbaden, localitate balneara afiliata Nacka. Vilele pot fi vazute in imaginea ce insoteste textul.

    „Casutele”, pe care sirianul este acum coproprietar, au costat municipalitatea 13 950 000 de coroane suedeze. Nu va lasati impresionati de cifra – nu este vorba decat de 1, 5 milioane de euro. Pana acum, municipalitatea din Nacka a cheltuit pe casele pentru „refugiati”, 26 de milioane de euro, suma ce pare mare dar investitia trebuia facuta, altfel sirienii sau irakieni ori afganii ar fi putut alege sa se refugieze in Beverly Hills, Calabasas, Malibu ori Hamptons si sa lase Suedia si Nacka cu buza umflata.

    Si nici 26 de milioane de euro nu-i mult, daca tinem cont ca „gospodarii” din Nacka au cheltuit cu totul pana acum, pentru cei care vor transforma Nacka in Raqqa in numai doua generatii, 50 de milioane de euro.

    Desi confidentiale, cifrele sunt reale, ele fiind furnizate presei de consilierii municipali din Nacka ai partidului Democratilor Suedezi (SD). Aflati in opozitie, acestia au votat impotriva, dar fara succes. Bine, Democratii Suedezi („nazistii” Suediei) vorbesc acum de faptul ca suedezii sunt tratati diferit, ca tinerii sunt obligati de cele mai multe ori sa traiasca impreuna cu parintii lor in aceeasi casa, datorita faptului ca locuintele sunt scumpe, ca multi pensionari suedezii au pensii mici, de pana intr-o mie de euro, si sunt obligati sa-si caute slube la mica publicitate pentru a-si completa veniturile, dar asta este vrajeala populisto-nazista pe care suedezii n-o prea inghit, de aia SD este in opozitie iar ei i-au cumparat din banii lor sirianului cu 3 neveste si 16 copii, 3 case de 1,5 milioane de euro intr-o statiune balneara.

    De aia, bine a zis cine a zis: „Suedia nu este o tara, este o boala mintala.”

    Bogdan CALEHARI

  • STARE DE URGENTA la Constanţa! Litoralul românesc, luat cu ASALT de bărci pline cu imigranţi musulmani – VIDEO

    refugiati2

    Imagini incredibile în această dimineață pe plaja din 2 Mai. Mai multe ambarcațiuni pline cu refugiați din Orientul Mijlociu via Turcia au sosit în România.

    Ei erau așteptați pe mail de efective importante ale Gărzii de coastă, Poliției și Jandarmeriei.

    UPDATE. Aproape 100 de persoane din Iran şi Irak se aflau pe ambarcaţiunea interceptată în zona 2 Mai. O altă navă, cu aproximativ 120 de persoane la bord, a fost blocată de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă pe Marea Neagră.

    Poliţiştii de frontieră au detectat, vineri seara, un pescador suspect în Marea Neagră, la aproximativ 24 de mile marine, în dreptul localităţii Sabla (Bulgaria), şi la aproximativ 17 mile marine faţă de frontiera româno-bulgară, care se îndrepta spre apele teritoriale româneşti.

    Ţinta a fost identificată în jurul orei 20.30 ca fiind o ambarcaţiune tip pescador având la bord aproximativ 120 persoane. Acestea au transmis mesaje de ajutor, recepţionate de către MRCC Varna – instituţie responsabilă în acest caz.

    În acest caz, au fost informate, prin intermediul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, autorităţile de frontieră bulgare şi turce.

    La aproximativ 5 mile marine distanţă de marea teritorială, Garda de Coastă a acţionat cu trei nave, reuşind blocarea ambarcaţiunii, până la sosirea navelor Gărzii de Coastă turce, care au preluat atât pescadorul, cât şi persoanele.

    De asemenea, pe Poliţia de Frontieră arată că pe ambarcaţiunea interceptată sâmbătă dimineaţă în Marea Neagră, la aproximativ o milă marină de frontiera maritimă comună româno-bulgară şi de litoralul bulgăresc, navigând spre ţărmul României, se aflau 97 de persoane, care au declarat că sunt cetăţeni din Iran şi Irak (40 bărbaţi, 21 femei şi 36 de copii). Acestea vor fi preluate de poliţiştii de frontieră, în timp ce pescadorul a fost escortat de navele Gărzii de Coastă, în siguranţă, în Portul Mangalia.

    Imaginile au fost surprinse, în urmă cu câteva ore, pe litoralul românesc, în stațiunea 2 Mai. Ambarcațiunea cu imigranți a fost interceptată în larg de o navă a Gărzii de Costă și escortată până la mal.

    În urmă cu o săptămână, o ambarcațiune cu 87 de imigranți la bord, printre care și câteva zeci de copii, a ajuns pe plaja din zona Capu Midia.

    Mulți dintre imigranți au fost prinși de polițiști, însă câțiva au reușit să fugă, motiv pentru care polițiștii au efectuat o razie de aproximativ 10 ore pe șoselele din zona Năvodari.

    Doi bărbați au fost reținuți și ulterior arestați preventiv după ce au fost acuzați de trafic de persoane.

  • Cine putea să dețină gaz sarin în Siria? Ghici ghicitoarea mea!

    gaz sarin

    Ar fi interesant de înţeles care-i treaba cu gazul sarin şi cum de-a ajuns el în Orient

    În ciuda freneziei propagandei, ar trebui să conştientizaţi că producţia gazului sarin nu este un proces uşor. Din contră, este extrem de complicat, iar manipularea componentelor din care se fabrică este chiar mai periculoasă decât gazul în sine. Mai mult, serviciile secrete stau cu ochii ca pe butelie pe orice tranzacţie cu iodură de metil – principala substanţă din care se obţine sarinul prin tehnologia clasică.

    Tot propagandiştii arată cu degetul spre secta Aum care a reuşit să-şi fabrice singură gazul sarin. Se uită însă câteva mici amănunte: secta a investit peste 30 milioane de dolari într-o facilitate de producţie care avea 3 etaje şi în care, în final, s-a reuşit producţia a aproximativ … 10 litri de gaz sarin.

    La ultimul „atac chimic” se estimează că a fost folosită o cantitate de cel puţin o tonă de gaz sarin. E imposibil să obţii aşa ceva în Siria. În primul rând ar trebui să dispui de o capacitate de producţie impresionantă şi e puţin probabil ca serviciile de spionaj să nu localizeze un asemenea monstru. Şi-atunci, de unde?

    Ca să dezlegăm cheia enigmei trebuie să derulăm puţin evenimentele istoriei recente pentru a ne reaminti un episod care s-a petrecut tot în Orient. În anul 1988, Saddam Hussein ataca cu gaz forţele iraniene, într-o confruntare care a înclinat definitiv soarta războiului dintre cele două ţări. Tot atacul a beneficiat de sprijinul informaţional şi logistic al CIA. Ca şi în cazul Siriei, Saddam NU avea facilităţi de producţie a gazului sarin. Şi-atunci de unde? Suspiciunile asupra SUA sunt cât se poate de îndreptăţite, mai ales că americanii au făcut tot ce-au putut pentru a pune batista pe ţambal în ceea ce priveşte acele evenimente, culminând cu uciderea inutilă a lui Saddam. Nu există nicio ţară în lume care ar fi putut furniza atunci gaz sarin irakienilor.

    Culmea e că tehnologia cea mai avansată de producţie a acestui gaz infernal aparţine, desigur, americanilor. Ea are la bază utilizarea dimetil-metilfosfonatului, un compus extrem de coroziv şi reactiv, care-l face imposibil de manipulat în afara facilităţilor de producţie avansate.

    Legătura dintre Saddam, gazul sarin şi CIA nu este o balivernă scornită de mine. Încă din 2013, cei de la Foreign Policy, bazându-se pe documentele declasificate ale serviciilor secrete şi pe declaraţii ale unor oficiali americani, a documentat întreaga tărăşenie.

    Revenind la prezent, cred că este limpede pentru oricine că Siriei îi este imposibil să producă gazul sarin pe care, chipurile, îl foloseşte împotriva rebelilor. Aceasta înseamnă că-l are de undeva. Şi-atunci de unde să fie? Păi, dacă ne bazăm pe „experienţa Saddam”, e clar că tot din zona SUA provine. Însă este IMPOSIBIL ca vreo firmă din SUA să facă afaceri cu al-Assad. Ar fi păgubos şi nu s-ar aproba niciodată aşa ceva. Şi-atunci cum de-avem gaz sarin în Siria. Aş zice că în acelaşi mod în care teroriştii sirieni sunt înarmaţi cu Toyote special carosate pentru răzbel.

    Care Toyote, să vezi minune, au aparţinut anterior armatei americane! Deci, cum au ajuns în Siria? E clar cred pentru toată lumea că sarinul a fost livrat acolo după schema patentată: CIA l-a „scăpat” grupărilor teroriste care, probabil, îl aveau depozitat impropriu într-unul dintre depozitele de muniţie pe care le controlează. Bombardamentul armatei siriene „a atins” recipientele în care era stocat sarinul, declanşându-se nebunia. E singura explicaţie care stă în picioare. Şi, ca să nu rămân dator, o să spun că acesta este probabil şi motivul pentru care americanii vor cu orice preţ capul lui al-Assad. Dacă se-apucă ăsta să vorbească, pre mulţi i-ar popii! Autor: Dan DIACONU – justiriarul.ro

  • Cum lupta FORTELE SPECIALE cu TERORISTII ISLAMISTI – VIDEO HD

    VEZI SI: Forţele pentru Operaţii Speciale ale ARMATEI ROMANE – VIDEO

  • O MIZERIE: O musulmancă, prim ministru al României. Sevil Shhaideh este propunerea făcută de „patrioții” din PSD

    dragnea islam

    Nu, nu este o glumă! Acum când Europa fierbe din cauza problemei imigranților musulmani, „patrioții” de la PSD și ALDE, ăia care se băteau cu pumnul în piept în legătură cu tradițiile românești și identitatea românilor, nu au găsit o soluție mai bună pentru România decât prim ministru MUSULMAN. Că de aia i-au votat creștinii români!

    Dar atunci când ai președinte un neamț, când ai sau ai avut șefi de servicii secrete evrei, când la Ministerul Culturii au fost mai mulți unguri decât români, atunci merge și un prim ministru musulman pentru că, vorba aia: dacă tot suntem sub ocupație, măcar să se vadă și să știe toată lumea.

    Astăzi, condamnatul penal Liviu Dragnea, cel care a câștigat cu PSD-ul alegerile parlamentare din 11 decembrie cu ajutorul unor consilieri evrei, a propus-o pentru postul de prim ministru pe Sevil Shhaideh, cetățean român de religie musulmană, etnică turco-tătară căsătorită cu un sirian, fost Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul lui Ponta „Turcitul”, apologetul construirii unei Mega Moschei în București.

    Să nu uităm că Sevil Shhaideh este fina lui Dragnea. Nu că o fi contat… Se știe că la PSD nepotismele sunt interzise. ?

    Este de menționat și faptul că atunci când Sevil Shhaideh a depus jurământul pentru portofoliul de la ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, aceasta a jurat cu mâna pe… CORAN. Lucru pe care îl va face și în cazul investirii ca prim ministru, o investire care se va face cu siguranță pentru că Iohannis o va accepta. Ar fi „incorect politic” să o respingă și nici nu cred că va rata ocazia de a îngropa PSD- ul!!!

    Prin urmare, Alahu Akbar! Trăiască viitoarea Românie islamică!

    Update ora 13:00 – Victor Ponta: „Propunerea este foarte bună și de nerefuzat pentru Iohannis”.

    Adrian Albu

Back to top button