Tag Archives: simptom covid

Covid-19. Simptom NEȘTIUT până acum. Este primul care apare

După mai bine de șase luni de când noul coronavirus a dat lumea peste cap aducând durere, panică și confuzie, provocând o profundă criză sanitare dar și una economică, din care nimeni nu știe cum și când vom ieși, oamenii de știință spanioli au descoperit care este, de fapt, primul simptom al bolii generată de SARS-CoV-2. Este vorba despre enantem, o puternică erupție ce apare pe membrana mucoasă a cavității bucale. Potrivit specialiștilor spanioli această manifestare este, cel puțin deocamdată, primul simptom al infectării cu noul virus. Rezultatele studiului efectuat în acest sens au fost publicat în revista JAMA Dermatology. La studiu au participat 21 de pacienți covid-19, cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani. La 29% dintre aceștia a fost identificată această erupție din cavitatea bucală. Autorii articolului subliniază, totodată, că enantemul se instalează cu două zile înainte de alte simptome cunoscute ale bolii, precum pierderea mirosului și al gustului, temperatură ridicată, tuse seacă, dureri musculare și altele. Un alt studiu, realizat, de această dată, de medicul endocrinolog Zukhra Palow, ajunge la concluzia că persoanele care s-au vindecat de covid-19 pot manifesta un simptom mai puțin obișnuit – frisonul. Oamenii pot tremura de frig chiar și la câteva zile de la externare și fără să prezinte ale semne. De ce? Pentru că, explică Zukhra Palow, pe durata bolii este afectat sistemul de reglare termică a organismului.

Citeste tot articolul

SIMPTOM BIZAR. Un nou simptom de coronavirus, descoperit recent

Încă din primele zile ale pandemiei, medicii au căutat o modalitate de a diferenția cazurile de COVID-19 de alte boli respiratorii similare. Pacienții cu coronavirus tușesc, au febră și prezintă oboseală, dar același lucru este valabil și pentru cei cu gripă sezonieră, răceală obișnuită și chiar alergii severe. Găsirea simptomelor unice s-a dovedit dificilă. Recent, medicii din Spania au descoperit mici leziuni pe picioarele pacienților cu coronavirus, indicând un posibil nou simptom. S-a constatat că leziunile pot fi prezente și la pacienții cu coronavirus care nu au alte simptome. Leziunile se vindecă singure, iar cauza lor nu este cunoscută, însă această descoperire ar putea ajuta medicii să detecteze noi cazuri de COVID-19. În mod evident, testarea este cea mai bună modalitate de a determina cine are sau nu o infecție cu coronavirus, însă experții în sănătate din Spania consideră că ar fi întâlnit cu un alt semn de avertizare timpurie că au de-a face cu această boală și este un simptom care nu este tipic pentru afecțiunile respiratorii. Consiliul General Spaniol al Colegiilor Oficiale ale Podologilor a emis o declarație în care explică cum se prezintă simptomul ciudat. „Sunt leziuni violacee (foarte asemănătoare cu varicela, rujeola sau degerăturile) care apar de obicei pe degetele de la picioare și se vindecă fără a lăsa o amprentă”, se arată în declarația medicilor spanioli. Sursa: gandul.ro

Citeste tot articolul