Tag Archives: siguranta nationala

Minoritătile, factor de risc pentru siguranță națională. Cine a adus represiunea bolșevică în România?

La întrebarea retorică a senatorului Sorin Lavric, a răspuns de foarte mult timp, domnul profesor univ. dr. Corvin Lupu în lucrarea “România în contextul relațiilor internaționale actuale”, Editura Techno Media, Sibiu, 2006. Citez câteva pasaje utile. „Analizând perioada societăţii româneşti de model şi dominaţie sovietică absolută (1945-1958), observăm că într-adevăr represiunea comunistă s-a realizat în foarte mare măsură de către reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Lista acestora este foarte lungă. Ea cuprinde sute de înalţi demnitari de partid, de stat, ofiţeri de securitate şi de miliţie.”. Represiunea antiromânească s-a efectuat prin intermediul Securităţii Poporului. Diabolica instituţie a fost înfiinţată în 30 august 1948. În aparatul ei de frunte s-au aflat, multă vreme, Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko, zis Pantiuşa) – şeful Securităţii din România, Alexandru Nicolski (Boris Grunberg) – adjunct al şefului Securităţii, Ştefan Koller – colonel şi comandant al Penitenciarului Aiud şi mulţi alţi minoritari. Până în anul 1960, a funcţionat şi abuzivul sistem al pedepselor administrative pe baza căruia orice cetăţean, presupus că se făcea vinovat de fapte contra ordinii sociale, putea fi trimis fără judecată pentru un număr de luni sau ani în colonii de muncă. Încă din anul 1943 Stalin ordonase înfiinţarea unei unităţi speciale a NKVD, care urma să identifice şi să pedepsească pe toţi cei care, în teritoriile ocupate de germani şi aliaţii lor, au colaborat cu aceştia. Unitatea numită Smerş s-a constituit în România din anul 1944 şi a fost sprijinită de secretarul de stat la Ministerul de Interne Teohari Georgescu (Baruh Tescovici). Smerş a primit numele românesc de Brigada Mobilă şi avea cinci importante misiuni: 1) Să convingă populaţia că întregul aparat de stat al regimurilor burgheze este vinovat de dezastrul ţării şi trebuia neutralizat, iar în anumite cazuri chiar lichidat. 2) Partidele erau agenturi ale spionajului fascist şi imperialist şi trebuiau desfiinţate. 3) …

Citeste tot articolul

Suntem în război: Cum a ajuns România să-i sprijine pe teroriștii ISIS

Siguranța națională și angajamentele internaționale ale României se văd amenințate de incapacitatea guvernului de la București de a reincrimina penal comerțul ilegal cu armament. În toamna anului trecut, autorităţile au constatat, după mai mulţi ani de la adoptarea Noului Cod penal, că acesta nu mai incriminează încălcarea legislaţiei comerţului exterior cu armament. Practic, de mai mulţi ani, statul nu mai are nicio pârghie legală de sancţionare a astfel de activităţi. La mai bine de an mai târziu, draftul de act normativ încă se află în procesul de avizare iar România pare a fi mediul perfect pentru traficul de armament. Și, conform reprezentanţilor Parlamentului European, ţara noastră chiar se face responsabilă pentru înarmarea luptătorilor ISIS. La jumătatea lunii trecute, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care le cere statelor membre UE să instituie un control mai strict al exporturilor de arme, arătând că eşecul sistematic de a pune în aplicare regulile comunitare în materie ar trebui să declanşeze un mecanism de sancţiuni şi indicând Bulgaria şi România drept ţări care nu au reuşit să se asigure în mod eficient că licenţele de export nu sunt deturnate spre utilizatori nedoriţi, precizează Profit.ro. Parlamentul European s-a declarat „şocat”, în urmă cu o lună, de cantitatea de arme şi muniţii fabricate în UE găsite în posesia Statului Islamic în Siria şi în Irak şi a luat act „de faptul că Bulgaria şi România nu au reuşit să aplice în mod eficace poziţia comună în ce priveşte retransferurile care contravin certificatelor de utilizator final”. Este vorba de livrări româneşti de armament fabricat în România către destinaţii finale oficiale legitime şi legale, dar care au ajuns ulterior în posesia combatanţilor Statului Islamic. Imensa majoritate a acestor exporturi au avut ca destinaţie finală oficială înscrisă în acte forţele armate ale Statelor Unite. Conform MAE, „România a …

Citeste tot articolul

DRAGNEA, reactie TURBATA la televiziunile PSD dupa declaratiile lui Iohannis. „atac la SIGURANTA NATIONALA”, striga ca din gura de sarpe

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe Iohannis ca a „prezentat o lista intreaga de minciuni” si a sustinut ca presedintele tarii „ataca siguranta nationala”. „Dupa parerea mea, ceea ce face presedintele Iohannis de o perioada de timp poate intalni elementele unui atac la siguranta nationala. (…) Limbajul e sub nivelul unui presedinte al Romaniei si va suporta consecintele”, a spus Liviu Dragnea la „Sinteza zilei cu Mihai Gadea” de la Antena 3. „Pentru 2018, Guvernul a programat incasari de 75,5 miliarde de lei si a realizat mai mult. In ceea ce priveste productia industriala, in primele doua luni este o crestere cu 7% fata de primele doua luni ale anului 2017”, a mai spus Liviu Dragnea. „Cu toate piedicile politice puse de presedintele Iohannis, cu toate atacurile publice, acest guvern isi va implementa programul de guvernare. Eu cred ca aceasta iesire a avut mai multe obiective, in primul rand sa incerce sa justifice cererea de demisie a doamnei Dancila legand-o de niste date economice care sunt false”, a mai spus liderul PSD. „Am vorbit cu doamna premier, maine (marti – n.red.) vor fi conferinte de presa in asa fel incat toate aceste informatii care au fost lansate in spatiul public de presedinte sa fie demontate, pentru ca oamenii sa nu mai fie speriati”, a adaugat Dragnea. Presedintele Klaus Iohannis a spus, luni seara, ca este imperioasa demisia premierului Vorica Dancila, pentru „a face loc unor oameni responsabili si competenti”. „Este din ce in ce mai vizibil ca Dragnea si ai lui nu au nicio solutie pentru o guvernare buna si eficienta”, a aratat presedintele. El a mai spus, comentand executia bugetara pe primul trimestru al acestui an, ca PSD ca este incapabil sa tina ordine in finantele publice, iar dupa trei prim-ministri si tot atatia sefi la ANAF, cel …

Citeste tot articolul

România, ţara GENERALILOR CORUPŢI – Vă avertizăm din start că veţi avea un şoc

Chiar dacă în mintea fiecărui român există o percepţie clară despre dimensiunea fenomenului corupţiei. Aşa cum rezultă din statistici, România a înregistrat cel mai mare grad de corupţie la nivelul de vârf al structurilor de siguranţa naţională dintre toate ţările civilizate. Este incredibil numărul generalilor români condamnaţi sau cercetaţi pentru fapte de corupţie în ultimii 20 de ani! Sunt zeci de generali! Prezentăm acest material în pregătirea celui despre cea mai coruptă instituţie din România. Naşa corupţiei. Adică SRI. Generali condamnaţi  Gen.Bg. Valeriu Ursu Gheorghe – Director General al RA Romtehnica,1996, condamnat pentru fals intelectual, fals în inscrisuri sub semnatura privata si instigare la aceste infractiuni ( dosarul Tigareta 1), 2 ani cu suspendare ; 2.Gen Bg. – Viorel Cheptine – comandant al C.10 A, 1999, condamnat pentru abuz în serviciu, 2 ani cu suspendare; Gen. Bg. Gheorghe Florica – fost Sef al Garzi Financiare, 2002, condamnat pentru un prejudiciu de 30 mld. lei vechi la bugetul de stat (dosarul Tigareta – Portul Vechi), 6 ani si 4 luni închisoare; Gen.Bg. (r) Lazar Iliescu – fost director adjunct al Directiei Audit Intern din M.Ap.N.,2004, condamnat pentru favorizarea mai multor societati comerciale pentru obtinerea unor contracte si luarea de mita, 3ani închisoare cu suspendare; Gen Bg.(r) Corneliu Balta – rezervist , 2005, condamnat pentru înselaciune si deturnare de fonduri, 6 ani si 6 luni închisoare; Gen.Bg. Stefan Blaj – sef Sectie Medicala I,la Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central Bucuresti, 2005,luare de mita, 1an si 6 luni închisoare cu suspendare; Gen. Bg. Septimiu Neftalin Caceu – sef al Statului Major la C.1A., 2006, condamnat pentru trafic de influenta, 3 ani închisoare cu suspendare; Gen. Mr. Marin Maciuca – comandant al Comandamentului Logistic Întrunit,2007, condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificata si continua ( dosarul Ripstop), 4 ani …

Citeste tot articolul

Corupţia ca ameninţare pentru siguranţa naţională

(În imagine Mihai Neamţu oferindu-i lui Victor Ponta un săculeţ cu 30 de arginţi) Am văzut astăzi un promo pentru o emisiune în care este abordat cazul comisarului Traian Berbeceanu. Un om care a devenit simbolul profesionalismului în raport cu latura coruptă a sistemului. Simbolul poliţistului onest. Un caz care durează de ceva timp şi nu pare să se sfârşească odată. Primul lucru la care m-am gândit privind acest promo este discursul vicepreşedintelui SUA când a venit în România. Un discurs care a scos în evidenţă cea mai mare slăbiciune a securităţii României, şi deci a graniţei NATO : corupţia. Corupţia este un fenomen care afectează societatea românească de multă vreme. Nu de ieri sau azi. Acest fenomen se face vizibil încă din perioada fanariotă, perpetuându-se în perioada interbelică şi perfecţionându-se în comunism. Până astăzi a stat în calea progresului societăţii şi a servit unor interese adesea opuse celor româneşti ( fie ele de grup sau ale altor state ). Vorbim de un fenomen care reprezintă principala ameninţare pentru siguranţa naţională a României şi care trebuie extirpat pentru a repara un sistem defect. Ultima perioada ne-a adus măsuri împotriva corupţiei. Instituţii ale statului au acţionat dur pentru a sancţiona persoanele vinovate de astfel de lucruri. Aici putem vorbi de acţiunile celor de la DNA, DIICOT, SRI, etc. ; dar fenomenul încă nu a fost stopat în totalitatea sa. Încă afectează societatea şi, aşa cum arată cazul Berbeceanu, chiar instituţii importante ale statului în domeniul siguranţei. Iar asta este o problemă majoră. Este o problemă majoră pentru că actualul context geopolitic şi geostrategic nu ne permite nici o slăbiciune. România se află la graniţa Europei şi a NATO cu orientul. Un orient care se găseşte într-o stare profundă de haos. Conflictul din Ucraina şi acest început de nou război rece ameninţă …

Citeste tot articolul

Defrisarea ilegala a padurilor, amenintare la adresa SIGURANTEI NATIONALE

Camera Deputaţilor a adoptat marţi tacit, o propunere legislativă care va asimila defrişările ilegale de pădure pe suprafeţe mai mari de un hectar cu ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Iniţiativa legislativă aparţine parlamentarilor PNL şi avea termen de dezbatere şi vot final la 30 aprilie, astfel că proiectul se consideră adoptat tacit, conform Mediafax. Proiectul de lege constă într-un articol unic care prevede că „defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de 1 hectar precum şi reducerea fără aprobările legale a consistenţei unui arbore cu mai mult de 50%, faţă de prevederile angajamentului silvic în vigoare” vor constitui ameninţări la adresa siguranţei naţional. Proiectul urmează să fie supus adoptării Senatului, care este for decizional. „Avem situaţii în care din cauza tăierilor ilegale avem alunecări de teren, situaţii de colmatări ale cursurilor de apă, situaţii în care viaţa oamenilor era pusă în pericol. Este momentul ca Guvernul Ponta să demonstreze că a fost alături de PNL în această luptă de reducere a corupţiei, de protejare a resurselor”, declara în luna martie deputata liberală Lucia-Ana Varga. În urmă cu mai puţin de două săptămâni, în Capitală a avut loc un protest al Federaţii Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, Nostra Silva. Conform unei petiţii întocmite de membrii respectivei federaţii, situaţia defrişărilor în România este cel puţin dramatică. Astfel, în ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 ha de pădure, prejudiciul cauzat fiind de 5 miliarde de euro, scrie Epoch Times. Proprietarii de păduri mai susţin că sute de mii de hectare de teren forestier au fost înstrăinate în perioada 2006 – 2013 către fonduri de investiţii străine, iar unele tranzacţii au avut la bază retrocedări frauduloase, dând exemplu “vânzarea munţilor Puru, Galbenu, Petrimanu, obţinuţi cu acte false şi înstrăinaţi unor investitori din Austria”, care defrişează şi ei, dar “legal”. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Sa nu ne jucam cu siguranta nationala a Romaniei

Nu ştiu de ce, dar declaraţiile belicoase ale preşedintelui nostru Traian Băsescu la adresa Rusiei îmi par asemenea celor din bancurile cu iepuraşul care îşi curăţă puşca şi se laudă că vrea să împuşte lupul sau cu puricele călare pe spatele elefantului că doreşte să se bată cu regele pădurii – leul. Vizita preşedintelui Traian Băsescu pe distrugătorul american Donald Cook, ancorat în portul Constanţa, şi declaraţiile de pe bordul acestuia împotriva Rusiei, care a „creat un cerc de foc în jurul Mării Negre” par opiniei publice româneşti la fel de curajoase ca cele ale puricelui călare pe coama elefantului la adresa leului sau în cazul de faţă a Ursului. Ce diferenţă mare există între curajul lui Nicoale Ceauşescu, singur şi izolat în Europa comunistă, care se declara împotriva Rusiei de la balconul CC în 68, în mijlocul poporului, când România era membră CAER şi a Tratatului de la Varşovia şi ţara era înconjurată de duşmani, şi cele de azi ale lui Traian Băsescu protejat de alianţa NATO sau scutul UE şi cocoţat pe o navă de război americană, nu românească. Consider că ar fi mai credibil Traian Băsescu dacă ar adopta un discurs echilibrat şi pragmatic la adresa Rusiei, nu o răţoire de aliat minuscul şi neimportant al SUA, care e contraproductiv şi uşor dezichilibrat. La urma urmei Traina Băsescu nu trebuie să vrea să se asemene cu un dictator marionetă latino-american din anii 60 adus la putere de CIA, ci ca un preşedinte ales de români, care apără interesele poporului şi ale României. Rusia ne-a propus, prin vocea vicepreşedintelui Dumei de stat, să ne unim cu Republica Moldova şi să luăm Bucovina de nord de la Ucraina, care este un stat artificial, nu să luptăm pentru unitatea unei ţări în care peste 50% din teritoriu e furat de …

Citeste tot articolul

Vanzarea terenurilor catre straini, problema de siguranta nationala?

Urmaresc de ceva vreme dezbaterile pe tema dreptului strainilor de a cumpara terenuri agricole in Romania, drept ce intra in vigoare de la 01 ianuarie 2014. E un vacarm total dar se pare ca oamenii ori n-au idee despre ce vorbesc, ori sunt complet nesinceri. Politicienii au atitudini diverse: unii se uita la Victor Orban care incearca sa blocheze aplicarea tratatului si se gandesc ca ar putea castiga niste voturi daca tipa “nu ne vindem tara”, altii se fac ca ploua pentru ca nu au idee ce inseamna. Producatorii romani fac urat “sa bagam moratoriu pana in 2020” pentru ca n-au bani acum sa cumpere terenuri. Asta se fie motivul? Eu cred ca nu. Nu-i vor pe straini din doua motive. Primul motiv este ca ei iau in arenda de la baba Ileana 2 hectare, le exploateaza si, la recolta, ii pun babei o traista cu grau in brate si-i spun c-a fost seceta/inundatie/alinierea planetelor. Daca-i vine babei un intermediar si-i da 2000 Euro pe hectar sau, mai bine, afla ca e un danez care cumpara cu 3-4000 Euro hectarul se duce baba ca avionul la arendas il blesteama si-i vinde terenul danezului. Al doilea motiv este faptul ca unii dintre arendasii romani au in exploatare terenuri bune, concesionate de la ADS, cu redevente mici, si, daca apar investitorii straini si ofera 3-4-6000 Euro/ ha, ADS-ul il va vinde pentru ca va avea nevoie de lichiditati (voi explica mai jos). Daca vor dori sa-si pastreze activitatile vor trebui sa scoata banul din buzunar, in caz contrar devenind subcontractori ai noilor proprietari (daca vor dori subcontractori), sau sa ia in arenda terenuri de la populatie (mai multa bataie de cap). Problema este ca, din 14,7 milioane hectare teren agricol, intre 3 si 6,8 milioane hectare raman anual nelucrate si ar fi …

Citeste tot articolul