Faptul că Serviciul Român de Informaţii (SRI) nu a predat arhiva fostei Securităţi în primii ani după Revoluţia din 1989 a fost „o greşeală” şi a făcut ca tranziţia spre democraţie „să fie atât de grea şi de încercată”, afirmă directorul SRI, Eduard Hellvig. Declaraţia este făcută în contextul în care Serviciul Român de Informaţii se pregăteşte să predea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) ceea ce a mai rămas din arhiva fostei Securităţi. „România a eşuat la acest capitol, din punctul meu de vedere. (…) Faptul că noi nu am predat arhiva fostei Securităţi unei instituţii, după 1989, în primii ani, a făcut ca această tranziţie spre democraţie să fie atât de grea şi de încercată în România. Îmi asum ceea ce spun. Cred că a fost o greşeală, a fost o greşeală pe care pot să o înţeleg pragmatic din punct de vedere politic pentru cei care au făcut atunci, dar pentru mine, ca cetăţean care eram în stradă şi luptam pentru drepturi şi libertăţi civile şi pentru democraţie, cred că a fost o greşeală. Sunt momente când e nevoie de decizii dure, care să despartă apele”, a afirmat şeful SRI, la podcastul Serviciului Român de Informaţii, scrie Agerpres.ro. El a adăugat că în acest caz „nu există o explicaţie onestă pe care cineva să o dea astăzi, în care să spună de ce nu aţi predat arhiva”. Totodată, a subliniat că „nu Serviciul Român de Informaţii este doar moştenitorul întregii arhive a Securităţii”. „Aceasta a fost o anatemă şi o strategie extrem de inteligentă prin care să se împingă toată povestea arhivelor către SRI. Eu nu am nicio problemă să predau absolut orice are SRI-ul, dar aştept ca societatea românească, în întregime, să-şi regăsească toate dosarele vechii Securităţi la CNSAS. De ce spun aceasta? Pentru …
Citeste tot articolulImplicarea Serviciul Român de Informații în politică
In ultimii ani s-a scris cu varf si indesat despre implicarea vartoasa a SRI, sub conducerea tandemului George Maior-Florian Coldea, in justitie, care a fost transformata in „camp tactic” dupa incheierea protocolului secret cu Parchetul General si Inalta Curte in august 2009. Principalul serviciu secret din Romania s-a implicat insa la fel de vartos si in politica, indeosebi dupa castigarea celui de-al doilea mandat prezidential de catre Traian Basescu in decembrie 2009, la care si-au adus contributia si sefii SRI. O dovada clara a implicarii partizane a acestora este multcomentata intalnire din sufrageria generalului Gabriel Oprea in seara turului doi al alegerilor prezidentiale din 2009, la care capetele de afis au fost directorul SRI, George Maior, primul sau adjunct, generalul Florian Coldea, si procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi. Dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta, ramanand in functii dupa realegera presedintelui Basescu, sefii SRI au pus la cale doua mari operatiuni politice: acapararea principalului de opozitie (PSD) si crearea unui partid balama (UNPR) pentru a asigura majoritatea parlamentara necesara guvernarii PDL. Acapararea PSD si crearea UNPR Acapararea PSD a fost realizata prin Victor Ponta, care a candidat si a fost ales presedinte al acestui partid la congresul desfasurat in februarie 2010, cand l-a invins la mustata pe liderul in functie Mircea Geoana, contracandidatul perdant al lui Basescu la alegerile prezidentiale din decembrie 2009. Ponta era in relatii foarte apropiate cu directorul SRI, George Maior, cu care a fost coleg in Guvernul Nastase si, mai mult, acesta i-a fost nas la casatoria cu Daciana Sarbu. Maior si amicul comun Sebastian Ghita l-au convins sa-l sprijine pe Ponta sa preia conducerea PSD si pe generalul Coldea, care era mai apropiat de presedintele Basescu, rezultand ca a existat un agreement si de la Palatul Cotroceni. Principalii contracandidati anuntati ai lui …
Citeste tot articolulSRI reclamat la Curtea de Conturi de un important General: DETURNAREA bugetului alocat pentru ACTIVITATI ILEGALE în perioada 2006-2016
SRI reclamat la Curtea de Conturi de un general important! Către Curtea de Conturi a României Domnule președinte, Subsemnatul General Dumitru Iliescu, domiciliat în…,vă solicit să dispuneți, conform prevederilor legale, un control la Serviciul Român de Informații, asupra modului în care au fost cheltuiți banii alocați acestei instituții prin bugetul aprobat de către Parlamentul României! Solicit acest lucru în calitate de contribuitor la bugetul Statului, având în vedere faptul că sunt serioase indicii că cei din conducerea structurii de Informații, în frunte cu ordonatorul principal de credite, domnul George Maior și prim-adjunctul acestuia Florian Coldea au organizat și desfășurat, în perioada 2006-2016, multiple acțiuni și activități contrare prevederilor legale, acțiuni care nu se încadrau în domeniul lor de competență, dar care au fost finanțate din bugetul instituției. Au fost solicitate și puse în executare mii de mandate pe Siguranță Națională, au fost monitorizate complex milioane de cetățeni ai României, pentru care s-au cheltuit sume imense de bani, de ordinul zecilor și sutelor de milioane de euro, dar dosare finalizate pe domeniul de competență, trimise la DIICOT, au fost doar câteva. De fapt activitatea SRI, în toată perioadă de referință, a fost direcționată, în mod ilegal, spre strângerea de probe care să fie folosite în dosarele penale ale DNA, pe bază unor protocoale declarate ilegale de către Curtea Constituțională a României, în bază cărora lucrătorii instituției au participat inclusiv la efectuarea actelor de procedura penală, la încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților cetățenești, punând serios în pericol Siguranță Națională a României. Conducerea SRI a deturnat fondurile alocate și a folosit banii noștri pentru a se transforma în poliție politică, pentru a scoate de pe scenă oameni politici, oameni de afaceri români, cărora le-au distrus afacerile, ziariști, magistrați, ofițeri, specialiști în diverse domenii de activitate, a căror singură vinovăție a fost doar …
Citeste tot articolulIn premiera, SRI da publicitatii imagini din centrele sale de operatiuni. Iata cum lucreaza agentii secreti romani – Video
Serviciul Roman de Informatii a postat pe YouTube un videoclip in care ofera cateva imagini in premiera din centrele sale de operatiuni. Filmul a fost realizat cu ocazia aniversarii a 27 de ani de ”parteneriat in serviciul cetatenilor”. ”In lumea austera a serviciilor de informatii, niciun rezultat nu apare miraculos, peste noapte, fiecare succes, fiecare operatiune incheiata, inseamna o munca de echipa care rareori iese la lumina. Oameni si organizatii din Romania si din lume pun cap la cap semnale, informatii si analiza de intelligence.Este motivul pentru care in 2016 am lucrat cu peste 90 de organizatii de intelligence din peste 60 de tari. Terorismul este astazi principala amenintare globala. Sa ne imagina, un tunisian deturneaza un camion inregistrat in Polonia si comite un atac terorist in Germania, fuge in Olanda, calatoreste in Franta. Este anihilat la scurt timp dupa in Italia”, se precizeaza in clipul postat de SRI. Sursa: aktual24.ro
Citeste tot articolulDEZVĂLUIRI DE GROAZA DIN PARTEA UNUI NEMERNIC: SRI coordonează O REȚEA de BORDELURI pentru VIP-uri!
UN NENOROCIT ACUZA PE GRATIS SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII: Jurnalistul Cornel Nistorescu face niște acuzații explozive la adresa Serviciului Român de Informații, într-un articol publicat, vineri, în “Cotidianul”. El susține că SRI patronează o rețea de bordeluri din Capitală, unde clienții VIP sunt filmați și apoi șantajați. “SRI a devenit autoritatea naţională autorizată în materie de combatere a corupţiei, cu atribuţii atît pentru intern, cît şi pentru extern. Pentru intern: Serviciul şi-a asumat coordonarea a peste 100 de societăţi comerciale, inclusiv case cu statut de bordeluri din zona Bulevardului Decebal (unde sunt surprinşi şi înregistraţi diplomaţi, turişti sau politicieni şi oameni de afaceri români). Materialul obţinut este folosit la şantajarea acestora, iar sumele încasate, pentru derularea altor operaţiuni sub acoperire. Societăţile comerciale sub acoperire erau ajutate să cîştige contracte. Patronii care refuzau colaborarea erau trecuţi pe lista neagră. Cei care colaborau erau sprijiniţi şi, în unele cazuri, ajutau cu preluarea în consiliile de administraţie a unor membri ai Comisiei speciale de control şi supraveghere a SRI. La extern: Serviciul a primit misiunea de a sprijini investiţiile puterilor străine din state partenere sau membre UE. La fel, Serviciul a primit sarcina să sprijine marile companii multinaţionale implicate în exploatarea resurselor. Adică Exxon, Gold Corporation, Schweighofer, OMV, etc.” scrie jurnalistul în Cotidianul. VEZI SI: MEDIC SPECIALIST: Generalul Coldea suferă de DEMENȚĂ – VIDEO SOCANT! / FILMARI TRUCATE DE PSD-isti!
Citeste tot articolulHellvigul – unitatea de măsură a intelligence
Unul dintre mâzgălicii actuali ai presei, care se crede, și el, un „analist militar“ in vivo – deși, după cum scrie și, deci, „gândește“, este in vitro – este unul bogat în nume, dar sărac în glagorie, Bogdan Tiberiu Iacob – pentru economie de litere, B.T.I. –, care scrie la Inpolitics.ro, o revistă on line. Faptul că revista are acest nume prețios îl face pe B.T.I. să creadă că este, în plus, și un analist politico-militar și ne propune, cu un aer senin, hellvigul ca unitate de măsură a intelligence! Ca de obicei, autorul face interpretări care atestă cecitatea sa politică și incapacitatea analitică. Astfel, într-un comentariu la un interviu dat ziarului Evenimentul zilei de către directorul S.R.I., comentariu publicat de B.T.I. sub titlul „UN INTERVIU EXPLOZIV: HELLVIG DA ATACUL LA BINOMUL COLDEA-KOVESI?“ (cf. http://inpolitics.ro/un-interviu-exploziv-hellvig-da-atacul-la-binomul-coldea-kovesi_18433283.html), scrie pe cât de sigur, pe atât de prost despre „războiul dintre Justiție și clasa politică, adică legislativ și executiv“! Adică el nu știe, încă, de faptul că Justiția – cu J mare – este a treia putere în stat, alături și împreună (adică pe picior de EGALITATE între ele!) cu Legislativul (adică Parlamentul) și Executivul (adică Guvernul); dacă ar fi scris și aceste două concepte – Legislativul și Executivul – așa, cu litera inițială mare, ar mai fi învățat câte ceva. Deci, el crede că Justiția este Legislativul. Și la fel de găunoase sunt și celelalte panseuri ale sale. De exemplu, interpretează el „inteligent“, nu „intelligence“: „Hellvig abia are un an de mandat la cîrma SRI, în schimb directorul operativ Florian Coldea face curînd 10 ani de mandat, adică exact termenul incriminat de șeful său. O referire aproape fățișă“. Adică cele două cincinale de putere ale directorului general al S.R.I., maxim admise de Hellvig pentru sine ca director, s-ar aplica și directorului executiv, generalului …
Citeste tot articolulSRI avertizează toți românii care au cont de Facebook. Ce mesaj le transmite utilizatorilor
Serviciul Român de Informaţii continuă campania de informare pe teme legale de securitate. După ce i-a avertizat pe români despre pericolul de a fi folosiţi de servicii de spionaj străine, SRI atrage atenţia cu privire la datele personale pe care românii le publică pe Facebook. “Date personale pe rețele sociale? Având în vedere că rețelele sociale se bazează pe comunicare și conexiuni, utilizatorii acestora sunt adesea încurajați/tentați să posteze informații cu caracter personal. În acest demers, ei nu iau în calcul întotdeauna importanța și tipul de informație pe care o postează în spațiul virtual și nici consecințele care pot surveni. Aceste informații pot fi folosite de persoane rău intenționate, care utilizează mediul virtual în scopuri ilicite (acces la date personale sau cu caracter financiar)”, scrie SRI pe pagina oficială de Facebook. În urma desemnării de către CSAT ca autoritate naţională în domeniul CyberIntelligence, SRI a constituit o structură specializată denumită Centrul Naţional Cyberint. VEZI SI: ISIS, atacat furibund de trupele rusești. Care a fost reacția SUA
Citeste tot articolulCUM ITI VERIFICĂ SRI MESAJELE TRIMISE PE FACEBOOK ȘI PE WHATSAPP
Serviciul Român de Informații (SRI) investește sume considerabile în aplicații software care să permită inclusiv clonarea cartelelor SIM și accesarea mesajelor trimise pe Facebook și pe WhatsApp de pe telefonul mobil. Unitatea Militară 0929 a SRI, din Capitală, vrea să cumpere câteva aplicații software pentru investigarea telefoanelor mobile și a tabletelor. Printre altele, instituția își dorește un sistem de analiză capabil să extragă, din memoria terminalelor mobile, informații privind agenda telefonică, registrul de apeluri, SMS-urile primite, conturile de e-mail și parolele utilizate, ultimele pagini de internet, precum și fișiere audio, foto și video. În paralel, va putea recupera chiar și fișierele șterse sau protejate. Vor putea clona cartele SIM Interesant este și faptul că sistemul va avea și un kit pentru clonarea cartelelor SIM, probabil pentru a recepționa toate apelurile primite sau emise de urmăriți. De asemenea, după cum se arată într-un document oficial, va include și un program compatibil cu numeroase aplicații pentru telefoanele cu sisteme de operare Android și iOS, printre care Facebook, Facebook Messenger, Twitter, Instagram, WhatsApp, Google Maps și Viber. Mai mult, programul se va putea conecta la terminalele echipate cu procesoarele „9700 (Blackberry clonă), 9800 TV (Blackberry clonă), BWM 760, F699 Ferrari, F938 Ferrari, Ferrari F2010, Ferrari F918, H808 (HTC Tatto clonă), i8 (iPhone 4 clonă)”, însă nu se va limita la acestea, potrivit aceluiași document. Datele din telefoanele și tabletele “suspecte” vor putea fi exportate în rapoarte de tip document, compatibile Microsoft Office. Reprezentanții UM 0929 au solicitat ca „analiza mediilor de stocare şi achiziţia datelor să poată fi efectuată la nivel fizic sau logic”. În posesia instituției va mai ajunge și o altă aplicație software de investigație a telefoanelor mobile, tabletelor, iPad-urilor și eReader-urilor, care, de asemenea, va “permite clonarea cartelelor SIM pentru cel puțin următoarele tipuri de rețele: GSM, CDMA”. Informații despre …
Citeste tot articolulCine atacă SRI ?
Citeam adineauri pe un site de ştiri că Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Balazs Izsak, a spus despre Serviciul Român de Informaţii cum că ar fi continuatorul metodelor Securităţii. Motivul acestei afirmaţii insultătoare este faptul că directorul SRI, dl. ambasador George C. Maior, a declarat într-un interviu că serviciul are ca sarcină împiedicarea realizării autonomiei teritoriale pe teritoriul României. Nu pot decât să mă mir de îndrăzneala dl. Izsak şi să mă întreb: totuşi, cine atacă SRI-ul ? Cum îndrăzneşte un individ care prin toată activitatea sa încalcă articolul 1 din Constituţie (legea fundamentală a ţării) să vorbească despre o structură importantă pentru siguranţa naţională ? Faptul că Serviciul Român de Informaţii urmăreşte astfel de indivizi care atentează la siguranţa statului nu are nimic de a face cu vechea Securitate, ci cu datoria legală a SRI de a proteja valorile constituţionale. CITESTE SI: SRI: Atacuri cibernetice asupra unor site-uri romanesti, cu mesaje ISLAMISTE RADICALE Asta nu se întâmplă numai în România. Orice serviciu domestic de informaţii are şi această latură de protecţie a valorilor constituţionale şi democratice a unui stat. Intră în fişa postului ca serviciul să apere şi să promoveze valorile constituţionale ale ţării, deci are nu doar dreptul, ci şi obligaţia să facă acest lucru. Nu cred că dl. Balazs Izsak a fost ridicat de pe stradă, dus într-un beci şi bătut măr de către vreun ofiţer de informaţii al SRI. Din contră, ştiu cazul unui funcţionar public de etnie maghiară care a avut tupeul să atace un ofiţer de informaţii. Mi se pare cel puţin de prost gust să acuzi principala structură de informaţii a ţării cum că ar fi continuatorul metodelor vechii Securităţi. Dacă e să vorbim de ceva putem vorbi despre toleranţa pe care guvernul român o arată faţă de această comunitate obraznică. Prin comunitate …
Citeste tot articolulSCANDAL: SRI vs Manastirea Petru Voda
SRI, acuzat de Manastirea Petru Voda ca a orchestrat dezgroparea Parintelui Calciu pentru a arunca ctitoria Parintelui Justin intr-o zona de tipul “cazului Tanacu” ce putea duce la desfiintarea asezamantului monahal. Seful SRI Iasi, Radu Voroneanu Popa, a facut presiuni pe langa IPS Teofan pentru reinstalarea unor agenti provocatori. Manastirea Petru Voda, ctitoria Parintelui Justin Parvu, acuza Serviciul Roman de Informatii ca a orchestrat scandalul dezgroparii ilegale a osemintelor Parintelui Gheorghe Calciu din cimitirul manastirii – profanare de morminte, art 319 CP, pedeapsa cu inchisoare -, pentru a arunca Manastirea intr-un vartej mediatic asemanator “cazului Tanacu” si, de asemenea, ca si-a infiltrat agenti in cinul monahal pentru a distorsiona mesajul Parintelui Justin si a distruge mostenirea sa. Parintele Gheorghe Calciu a fost deshumat pe ascuns, la sapte ani de la moartea sa, de catre un grup de calugari care, ulterior, dupa ce fiul Parintelui, Andrei Calciu, a amenintat ca va da in judecata Biserica Ortodoxa Romana, au fost dati afara din Manastire, mai ales pentru ca se incalcase chiar Testamentul Parintelui Calciu, in care, de altfel, aceasta profetea inselarea. Vedeti si: Adevarul despre dezgroparea si reinhumarea Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. Ulterior, dupa cum se afirma in Scrisoarea Deschisa catre SRI a Manastirii, cadre din conducerea SRI au incercat prin presiuni sa impuna reinstalarea agentilor intre calugari, in ciuda vointei majoritatii lor absolute. Acuzatiile extrem de grave au fost publicate ieri pe portalul oficial al Manastirii si sunt insotite de date si nume concrete care fac referire inclusiv la o incercare de santaj din partea SRI-ului local a parintelui staret Hariton Negrea dar si a Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan. Presiunile SRI-ului local ar fi fost facute pentru protejarea agentilor provocatori din interiorul Manastirii. Daca se dovedesc a fi adevarate, acuzatiile pot duce la decapitarea SRI-ului local si pot aduce si un proces de rasunet …
Citeste tot articolulTunisian suspectat de terorism, declarat indezirabil. SRI anunţă că acesta recruta adepţi ai jihadului
Un tunisian suspectat de terorism a fost declarat indezirabil pentru 15 ani de către Curtea de Apel Bucureşti, în urma unei sesizări a Serviciului Român de Informaţii (SRI), şi va fi expulzat, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. UPDATE: Sava (SRI): Tunisianul declarat indezirabil desfăşura activităţi de recrutare de adepţi ai Jihadului Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, referitor la cetăţeanul tunisian suspectat de terorism declarat indezirabil pentru 15 ani de către Curtea de Apel, că “desfăşura activităţi de promovare a unor curente extremist-teroriste, precum şi activităţi de recrutare de adepţi ai jihadului”. Sorin Sava a precizat, pentru MEDIAFAX, că SRI a întreprins pe profil antiterorist măsuri specifice complexe de monitorizare şi documentare a activităţilor derulate în România de un cetăţean străin începând cu anul 2012. Datele şi informaţiile relevante obţinute de SRI în acest caz, în urma cooperării internaţionale şi a complexului de măsuri specifice au fundamentat decizia Curţii de Apel Bucureşti din 22 august, prin care cetăţeanul străin a fost declarat persoană indezirabilă în România pe o perioadă de 15 ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, “s-a stabilit că străinul, în calitate de student, desfăşura activităţi care, potrivit legii, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale” în problematica antiteroristă. “Concret, cetăţeanul străin, în calitate de membru de rang înalt al unor mijloace de informare online aflate sub influenţa grupării Al-Qaida desfăşura activităţi de promovare a unor curente extremist-teroriste, precum şi activităţi de recrutare de adepţi ai jihadului. Acesta deţinea materiale cu privire la mijloacele şi metodele de realizare a unor atacuri teroriste, ce conţineau inclusiv schiţe şi documentare video cu practicile de confecţionare a unor dispozitive explozive improvizate. În timpul prezenţei în România, cetăţeanul străin, adept fervent al ideologiei Al-Qaida şi susţinător al activităţilor teroriste derulate de grupările afiliate care …
Citeste tot articolul