Tag Archives: se inchid scolile

REVOLTĂ ÎN RÂNDUL ELEVILOR. Aceștia cer autonomie pentru unităţile de învăţământ: „Nu transformați școlile în paturi de ATI”

Elevii s-au REVOLTAT şi cer autonomie pentru şcoli. Cine urmează să decidă dacă va fi şcoală online sau fizic? Consiliul Elevilor vine cu o pretenţie de ultim moment pentru Guvernul României. Mărul discordiei: forma în care copiii vor continua şcoala, în pandemie: fizic sau online? În acest moment, cel puţin, lucrurile par clare: statul doreşte ca elevii să meargă, efectiv, în bănci, indiferent de rata de infectare din localitatea respectivă, în timp ce Consiliul Elevilor cere ca ca decizia privind închiderea școlilor, în localitățile în care incidența cazurilor de Covid este de peste 6 la mie, să fie luată de conducerea unităților. Se tem de organizarea din şcoli Cei care-i reprezintă pe elevi se tem de modul în care şcolile se pot organiza, pentru a-i proteja pe copii de o eventuală infectare cu Covid. „Lipsa testării periodice din școli, neglijența față de măsurile suplimentare de protecție pentru elevii cu boli cronice asociate și pragurile mult prea ridicate la care se închid unitățile de învățământ vor duce, în continuare, la vieți puse în pericol. De aceea, Consiliul Național al Elevilor își exprimă îngrijorarea cu privire la modul de funcționare a școlilor în localitățile unde rata de incidență depășește valoarea de 6 la mia de locuitori”, se aratată în comunicatul transmis, sâmbătă, de Consiliul Elevilor. Şcolile să-şi decidă singure soarta Consiliul Național al Elevilor solicită ca decizia închiderii școlilor aflate în localități unde incidența este mai mare de 6/1000 să rămână la latitudinea fiecărei instituții, respectiv la decizia Consiliului de Administrație, în baza principiului descentralizării. „Este important ca particularitățile fiecărei unități de învățământ să fie luate în considerare, ținând cont de infrastructura disponibilă, mijloacele de testare disponibile sau numărul de infectări înregistrate. Pragul de 50% din numărul total de clase aflate în online pentru schimbarea scenariului de funcționare al întregii școli nu …

Citeste tot articolul

Breaking news. Se închid școlile!

Școlile din Timis vor fi închise luni și marți din cauza fenomenelor meteo extreme. Este posibil, ca și în alte zone să se ia măsuri similar, având în vedere că opt județe se află sub avertizare de cod portocaliu. Autorităţile au luat această decizie în principal din cauza problemelor cauzate în aceste zile de vreme, scrie Realitatea.net. Mulţi elevi fac naveta, iar pe şosele se circulă în condiţii de iarnă. În plus, în multe şcoli nu a fost căldură în timpul weekendului din cauza avariilor la reţelele de electricitate. Ninsoarea abundentă şi vântul în rafale au făcut ca reţelele de electricitate să fie serios afectate. Stratul gros de zăpadă adunat pe fire şi copacii căzuţi peste ele au creat probleme. Masura se adopta momentan doar in Timis.

Citeste tot articolul