Tag Archives: scoli germania covid

Dezastru in Germania. Explozie de cazuri de coronavirus in SCOLI

Pandemia de coronavirus face victime pe bandă rulantă de peste șapte luni de zile pe întreg globul. Pentru ca lumea să nu stea în loc, cele mai multe țări au decis reînceperea cursurilor școlare, chiar dacă pandemia nu este încă ținută sub control. Acest lucru se resimte în Germania, unde cel puţin 41 dintre cele 825 de şcoli din Berlin (aproximativ 4,5 %) au raportat cazuri de coronavirus în rândul profesorilor sau al elevilor în primele două săptămâni de la începerea cursului după vacanţa de vară, potrivit ziarului Berliner Zeitung, citat de EFE. Sursa citată are la bază datele furnizate de autorităţile din domeniul învăţământului din acest oraş stat, potrivit cărora 37 de şcoli au plasat în carantină o parte dintre elevi, profesori, sau din ambele categorii, în urma depistării a cel puţin un caz de infectare în comunitatea şcolară. În ceea ce privește lista cazurilor confirmate, aceasta include atât şcoli publice cât şi private, dar lipsesc unele centre şcolare în care au fost semnalate cazuri, în timp ce pentru şcolile profesionale încă nu au fost prezentate date oficiale. În alte două şcoli măsurile de carantină au fost deja ridicate. Cum ajung infecțiile în școli Responsabila pentru educaţie a Berlinului, Sandra Scheeres, este de părere că aceste date arată că „şcolile nu sunt în sine un ‘hotspot” (punct fierbinte) şi că de regulă „infecţiile ajung în şcoală din afară”. De asemenea, potrivit datelor furnizate joi la 15:00 ora locală, cazurile de contagiere cu noul coronavirus la Berlin după două săptămâni de cursuri nu constituie încă un pericol pentru funcţionarea în mod regulat a şcolilor, notează Berliner Zeitung. În majoritatea centrelor de învăţâmânt cu cazuri confirmate, acestea se referă la un elev sau la un profesor infectat, fără să fie depistate şi alte contagieri. Totuşi impactul ar putea fi considerabil, dacă …

Citeste tot articolul