Tag Archives: satu mare

ULTIMA ORA Trei deținuți AU MURIT după o revoltă la Penitenciarul Satu Mare

Trei deținuți au murit și alți doi au fost răniți în urma unui incendiu produs miercuri la Penitenciarul Satu Mare. Mai mulți deținuți au incendiat patru saltele dintr-o celulă, nemulțumiți fiind de reducerea programului la vizită, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. La fața locului au ajuns mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă și ale Inspectoratului Județean de Poliție. Măsura reducerii vizitelor în toate penitenciarele din România a fost luată în contextul crizei pandemiei de coronavirus. Sursa foto: presasm.ro Sursa: comisarul.ro

Citeste tot articolul

Un tânăr și-a TERORIZAT prietenul cu TOPORUL. A scăpat cu viaţă ca prin urechile acului. Video șocant

Un bărbat din Satu Mare s-a filmat în timp ce îşi terorizează cu toporul prietenul. Cei doi ar fi băut împreună, apoi agresorul şi-a ieşit din minţi de la o poveste mai veche şi a pus mâna pe un topor. Apoi, acesta a cerut unei rude să-l filmeze şi a început să-şi terorizeze prietenul, ameninţând că îi va luat viaţa. Imaginile au fost publicate pe Facebook şi au stârnit rumoare generală. A scăpat cu viaţă ca prin urechile acului Scene reprobabile s-au petrecut marți noaptea, în satul Oar din județul Satu Mare. S.V. și-a amenințat prietenul de pahar cu un topor, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice. Din imagini se vede cum S.V. și-a pus fiul vitreg să îl filmeze în timp ce îl amenință pe P.K., reproșându-i că din cauza lui era să ajungă la închisoare. „Din cauza ta era să ajung la închisoare. Ai auzit?!”, îi spune agresorul amicului său de pahar, potrivit presasm.ro. Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare s-a autosesizat în acest caz și a deschis o anchetă. Victima nu a depus plângere.

Citeste tot articolul

Niste tigani din Satu Mare i-au bagat unui caine o petardă în gură:

Niste javre bipede de etnie tiganeasca si-au batut joc de un caine la Satu Mare: Un câine a fost chinuit de tigani la Satu Mare, în ultima zi din 2019. I-a explodat o petardă în gură şi a ajuns în stare gravă la medicul veterinar. Un nou caz revoltător de cruzime împotriva animalelor este raportat de cei de la Free Life. Un câine a fost transportat de urgență la veterinar după ce o petardă i-a fost băgată în gură și a explodat. Cazul a fost făcut public de cei de la Asociația Free Life. Câinele, care trăia din mila oamenilor, dar era sterilizat, a fost victima pocnitorilor. Potrivit ONG-ului, patrupedul a fost rănit după ce o petardă i-a explodat în gură. Patrupedul se afla în stare gravă când a fost transportat de urgență la veterinar și supus unei complexe intervenții chirurgicale.

Citeste tot articolul

DUBLA CRIMA la Satu Mare. Comunitatea este socata! Detalii teribile

O dublă crimă a băgat groaza într-o localitate din Satu Mare. Două femei, prietene bune, au fost omorâte de doi vânzători ambulanţi din Ungaria. Indivizii vindeau plăpumi şi au intrat în casa uneia dintre victime pentru a le prezenta marfa. Căutau, de fapt, bani. După ce le-au ucis în bătaie, au încuiat casa şi au fugit. Au fost prinşi însă repede, la câţiva kilometri. Întreaga comunitate este în stare de şoc. Totul s-a întâmplat ieri după amiază, când doi bărbaţi din Debreţin, Ungaria, au venit în localitatea Bârsău să vândă plăpumi. Una dintre femei a cumpărat câteva şi i-a dus pe vânzători şi la vecina ei, cu care este prietenă bună, ca să vadă marfă. Localnică: Au fost la mine în casă ţiganii âştia, au venit cu plapume de vândut. Şi soţia a venit cu dânşii la o vecină să-i arată că dacă vrea să cumpere şi ea. Profitând că gazda s-a dus să ia bani să plătească, indivizii ar fi ucis-o în bătaie pe cealaltă femeie. Localnică: În timp ce s-a dus să ia banii a lovit-o pe sorâ-mea. Că soră-mea, zice, era chiar jos şi după aia e vicină-sa peste ea, căzută. Şi acoperită cu plapuma. Le-a acoperit cu plapuma. După ce le-au lăsat fără viaţă pe amândouă, indivizii au avut tupeul să ceară şi bani pe plapuma cu care au acoperit victimele. Au minţit că femeile s-au încuiat în casă şi nu mai vor să mai răspundă. Când a văzut că din casă nu-i răspunde nimeni, bărbatul a forţat un geam şi a reuşit să intre. Aşa a descoperit nenorocirea. Îngrozit, a sunat imediat la poliţie. Cei doi indivizi au fost prinşi într-o localitate vecină. Oamenii legii au făcut şi reconstituirea crimelor.

Citeste tot articolul

Gestul incredibil al unui comisar de poliţie din Satu Mare. A fugărit, prins şi imobilizat un TIGAN, deşi era în medical, fiind operat pe cord

Un comisar de poliţie din Satu Mare a făcut un gest care a lăsat cu gura căscată comunitatea. Poliţistul era în concediu medical, după ce fusese operat pe cord, însă nu a putut rămâne impasibil, atunci când a văzut că o femeie este jefuită chiar sub ochii lui. Comisarul a sărit imediat în ajutorul femeii, uitând de operaţie sau de durerea cauzată de aceasta, reuşind să-l doboare, să-l imobilizeze şi să-l reţină pe hoţ, sub privirile uluite ale martorilor, până la sosirea colegilor săi. Poliţist abia operat pe cord sare să prindă un hoţ, pe stradă Poliţiştii informează că Pop Călin, comisar de poliție din cadrul Serviciului de Ordine Publică a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în timp ce se afla la plimbare cu soția sa, a intervenit să apere o femeie, de 64 de ani, din municipiul Satu Mare, care era victima unei tâlhării comisă de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Doba, pe care a reușit să îl imobilizeze și să îl rețină până la sosirea patrulei de ordine publică, la fața locului. Gestul polițistului este cu atât mai mult plin de curaj și simț civic, cu cât acesta se află în concediu medical întrucât în urmă cu puțin timp a suferit o intervenție medicală pe cord, acest lucru însă nu l-a împiedicat să folosească forța fizică pentru a apăra viața unei sătmărence și pentru a imobiliza un infractor, scrie şi gazetanord-vest.ro.

Citeste tot articolul

Dragnea in ALERTA MAXIMA. Atac DEVASTATOR de la UDMR

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a făcut o serie de comentarii, duminică, la Satu Mare, care nu sunt tocmai pe placul lui Liviu Dragnea și PSD. Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, l-a criticat dur pe fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Kelemen a spus că ideea politicienilor din Opoziţie de a înlătura de la guvernare coaliţia PSD-ALDE este „generoasă”, dar nu poate fi pusă în practică deoarece nu vede un lider politic care să aibă capacitatea de a coagula o nouă majoritate. Conform Agerpres, liderul UDMR a transmis în conferinţa de presă că formarea unei noi majorităţi în perioada dintre alegeri este legală şi constituţională: „Pentru acest lucru ai nevoie de o idee, de un program sau de un lider, sau în cel mai bun caz ambele să existe, şi ideea să existe şi un program şi un lider politic. Ideea să îi omorâm pe PSD-işti şi pe cei de la ALDE e o idee generoasă, dar ce se va întâmpla a doua zi? Ok, ai făcut, ai rezolvat, în a doua zi ce urmează? Eu nu văd ideea în jurul căreia se poate forma o majoritate şi nu văd un lider. Nu există un lider în acest moment în zona Opoziţiei care are capacitatea politică, are autoritatea necesară, are viziunea necesară, moral stă extrem de puternic ca să coaguleze o majoritate. Eu nu văd un lider.” „Traian Băsescu? Haideţi să fim totuşi oameni serioşi, după 10 ani cine mai vrea cu Băsescu? Pe lângă Iliescu e al doilea care a făcut cele mai multe dezastre în această ţară. N-o să ne întoarcem la Băsescu, bănuiesc eu. Ludovic Orban – mă îndoiesc că ar fi liderul în jurul căruia se poate forma o majoritate. Dan Barna sau Dacian Cioloş – nu cred. Victor Ponta… nu mi se pare. Deci avem o problemă. …

Citeste tot articolul

CRIMA CUMPLITA. Un pensionar A UCIS un „extraterestru”. Detalii HALUCINANTE

O crimă oribilă a avut loc în localitatea Oraşu Nou Vii, din judeţul Satu Mare. Pe fondul consumului de alcool minerul pensionar Nicolae Mehes, în vârstă de 62 de ani, l-a înjunghiat cu un cuţit pe un bătrân de 84 de ani. La poliţie, criminalul şi-a recunoscut vina şi a afirmat că l-a omorât pe bătrân pentru că i s-a părut că este extraterestru. Crima a avut loc în 26 noiembrie 2018. Totul a început de la un scandal spontan între cei doi. După ce criminalul şi-a dus planul la aplicare, a spus autorităţilor că , i s-ar fi părut că din trupul victimei ar fi sărit o bucată de metal și, crezând că vecinul său ar fi o ființă extraterestră, l-a tranșat pe bărbat pe o masă, potrivit antena3.ro Ulterior, inculpatul M.N. a decapitat cadavrul victimei. Ca urmare a probatoriului administrat, în cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, condiţie prevăzută de art. 202 alin. 1 C.pr. pen. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare în data de 19 martie 2019. Magistrații au dispus menținerea măsurii de arest preventiv în cazul lui Nicolae Meheș.

Citeste tot articolul

O bătrână din Satu Mare s-a prezentat la spital cu burta umflată. Când medicii s-au uitat ce are, au rămas șocați. „E o minune!”

Minune medicală în județul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, o femeie, în vârstă de 61 de ani, din comuna Socond, se pregătește să aducă pe lume un bebeluș. Aceasta a aflat recent că este însărcinată, iar viitorul bebeluș este așteptat și de ceilalți 14 frați ai săi, scrie Presasm.ro. sătmăreanca mai are trei perechi de gemeni acasă. Femeia se pare că se simte bine, dar medicii vor monitoriza sarcina, pentru a se asigura că atât mama, cât și bebelușul rămân sănătoși. Sursa: Latrina3

Citeste tot articolul

Breaking News! ACCIDENT FEROVIAR IN ROMANIA! Un TREN A DERAIAT!

O garnitură CFR a deraiat în Bistriţa-Năsăud. Două curse au fost anulate, se circulă pe rute alternative. Traficul feroviar este oprit pe magistrala de cale ferată 400, după ce un automotor fără călători, care se deplasa pentru a fi supus unor reparaţii, a deraiat între Mărișelu şi punctul de oprire Domneşti, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Trenul implicat in incident, un automotor cu 3 vagoane care aparține de CFR, se deplasa pe ruta Satu Mare – Brașov. În tren se afla doar mecanicul de tren, atunci când au deraiat osiile 5 si 6. Din ultimele informații, se acționează pentru repunerea trenului pe calea ferată. Două curse au fost anulate, iar în momentul de față se cauta rute alternative pentru celelalte garnituri, informează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Citeste tot articolul

Poliţist BATUT CRUNT de un grup de tigani in plină stradă, cu un scaun de fier / FOTO

Un poliţist din Satu Mare a fost bătut pe stradă de mai multi tigani, fiind lovit din spate cu un scaun metalic, de mai multe ori. Agentul se afla la o intervenţie, în faţa unui bar din Carei. Presa locală precizează că un agent de la Poliţia Municipală Carei a fost agresat astăzi de mai mulţi indivizi de etnie tiganeasca în faţa barului de lângă Liceul Teoretic Carei. În timp ce agentul încerca să îl prindă pe unul dintre ei un altul a venit în spatele acestuia cu un scaun de metal şi l-a lovit în spate de mai multe ori. Echipajele solicitate în ajutor nu au ajuns destul de repede, aşa că poliţistul a trebuit să se descurce singur. După ce au ajuns colegii agentului, majoritatea agresorilor dispăruseră, dar a fost reţinută o persoană care încă se mai afla în zonă.

Citeste tot articolul

Ce FATA are! Traficanții de droguri, de neoprit! Unul, prins de mai multe ori în centrul orasului! Ce parere ai?

Cu astia nu mai e de joaca. Ar merita legalizate toate substantele pe care le consuma, poate asa se vor duce dracu’ mai repede! Poliția Locală Satu Mare prinde vânzători de substanțe interzise pe bandă rulantă, dar legea aparent permisivă sau aplicarea prevederilor legale mult prea lejer, face ca acest fenomen să ia amploare. Iar traficanții nu se sperie! De exemplu, un traficant a fost prins de mai multe ori în centrul municipiului Satu Mare. Concret, C. Armando Roland a fost depistat vineri, la ora 09.30 cu două plicuri, care conțineau o substanță vegetală de culoare galben-verzui. A fost ridicat de polițiștii locali și dus la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare. Culmea ironiei, în aceeași zi, C. Armando Roland a fost depistat la ora 23.50 din nou. De această dată cu trei plicuri! Dovada clară a ineficienței cadrului legislativ românesc.

Citeste tot articolul

Barbat MORT pe strada, din cauza drogurilor, intr-o pozitie ciudata. Lumea credea ca e beat insa barbatul murise

Un bărbat a fost găsit mort pe o stradă din Satu Mare, însă trecătorii credeau că e doar beat şi l-au lăsat în pace. Potrivit unor martori, bărbatului i s-ar fi făcut rău și s-a aşezat pe o băncuță stradală unde, după puțin timp a făcut un stop cardio-respirator, s-a răsturnat pe o parte și a murit într-o poziție nefirească, așa cum se vede şi în imagini. Mai multe persoane au trecut pe lângă el şi, crezând că e beat, nu l-au întrebat dacă e bine. Până la urmă, cineva a sunat la 112 pentru a alerta autoritățile. În ciuda eforturilor depuse de membri echipajului Ambulanței sosite la fața locului, bărbatul a fost declarat mort. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz şi se pare că ar fi vorba despre consumul de droguri. Trupul neînsuflețit a fost depus la Morga Spitalului Județean pentru autopsie. VEZI SI: Cine sunt traficantii de droguri ai Buzaului care au bagat 7 tineri in URGENTE si pe altul in GROAPA. Iata ce am gasit pe site-ul Instantelor de Judecata. Recunosti pe careva?

Citeste tot articolul

BOMBA ZILEI: Victor Ponta, audiat într-un dosar de şantaj

Liderul Pro România, Victor Ponta, a ajuns marţi la Tribunalul Satu Mare pentru a fi audiat ca martor în dosarul de şantaj în care au fost trimişi în judecată Mircea Govor, fostul preşedinte al PSD Satu Mare şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi fostul senator Valer Marian, anunţă Agerpres. Ponta a precizat la intrarea în tribunal doar că este citat în calitate de martor. Procurorii DNA Oradea au dispus în 26 aprilie 2016 trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Mircea Govor, pentru trei infracţiuni de şantaj în formă agravată, şi a senatorului Valer Marian, pentru complicitate la şantaj în formă agravată. În dosar, a fost deferit justiţiei şi Mirel Vlas, administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la şantaj în formă agravată. Potrivit unui comunicat al DNA, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, ar fi şantajat un avocat, un primar de comună şi un fost şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Citeste tot articolul

CAZ SOCANT: Şofer de TIR găsit mort în parcarea unui supermarket din Satu Mare

Un șofer de TIR de 59 de ani a fost murit azi în curtea unui supermarket de pe B-dul Cloșca din Satu Mare. Acesta era angajatul unei firme de distribuție de mărfuri. Potrivit primelor indicii bărbatul a murit în urma unui infarct. VEZI SI: „LUMEA MODERNA” se AUTODISTRUGE: Două lesbiene s-au sinucis împreună cu cei şase copii adoptaţi. Femeile au sărit intenţionat cu maşina de pe o stâncă S-a încercat resuscitarea victimei, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață. Mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție și ale Inspectoratului Teritorial de Muncă efectuează cercetări la fața locului. VEZI SI: La un pas de CATASTROFA: Un autocar plin cu PASAGERI a căzut în PRĂPASTIE

Citeste tot articolul

Sofer beat, batut si bagat in SPITAL de o POLITISTA pentru ca i-a spus ca seamana cu ELENA UDREA – Marturiile victimei

Bărbatul a suferit o ruptură de vezică urinară după bătaia încasată de la agenta de poliţie, fiind internat în spital. Mircea Ardelean, un bărbat trecut de 50 de ani, domiciliat în comuna Moftin, judeţul Satu Mare se află internat de cinci zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce, afirmă acesta, a fost bătut de o agentă de poliţie. Bătaia a fost atât de cruntă încât a suferit o rupture de vezică urinară. Totul s-a petrecut în noaptea joi spre vineri, când bărbatul se întorcea de la un nepot, din localitatea învecinată. Acesta consumase câteva pahare de alcool înainte de a se urca la volan, lucru recunoscut atât de el dar constata şi de poliţia din Carei, care l-a oprit în trafic. Conform declaraţiilor acestuia, a fost condus la spital, unde i s-au luat mostre de sânge, ca mai apoi să fie dus la secţia de poliţie. „ De acolo a început spectacolul. Ce s-a întâmplat se cam şi vede. Erau doi sau trei poliţişti şi o doamnă şi ea nu o înţeles o glumă. I-am zis că? tare mult semănaţi cu Elena Udrea. Şi ea s-a ridicat şi mi-a zis f**** şi m-a lovit aici(zona genitală), după care mi-am pierdut cunoştinţa. Nu ştiu dacă o dat şi ăia, nu ştiu asta. În jur de două noaptea m-au scos afară.”, a delcarat bărbatul pentru cotidianul Informaţia Zilei. Acesta ar fi rugat echipajul de poliţie să îl ducă până acasă, invocând că nu se simte prea bine, dar aceştia au refuzat. Bărbatul a fost dus acasă de un taximetrist, care a acceptat să îl transporte pe încredere că îi va plăti cursa la final, acesta neavând suficienţi bani asupra lui. Abia a doua zi bărbatul a ajuns la spitalul din Carei, de unde a fost transferat de urgenţă la Satu Mare …

Citeste tot articolul

Dezvăluiri explozive ale unui ofițer de Poliție

Un ofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare a făcut un raport către Inspectoratul General al Poliției Române în care a indicat cum s-ar face anumite ”anchete” la Satu Mare, scrie presasm.ro. Cea mai gravă acuzație este că multe cazuri cu autor necunoscut (A.N.) au fost atribuite unor persoane DECEDATE, spune presa din Satu Mare. Ofițerul, al cărui identitate este ținută deocamdată secretă de siteul din Satu Mare, a declarat că în cazul furturilor din autovehicule ar fi scoși vinovați ”prin identificarea aşa-zişilor autori, de fapt persoane din mediul ţiganilor şi al boschetarilor, precum persoane cunoscute cu preocupări infracţionale care au decedat. Deşi aceste persoane nu aveau nicio legătură cu respectivele fapte, se găseau indicii sau probe indirecte prin care erau incriminate”. Aceiași sursă indică clar și modalitatea prin care s-ar fi făcut astfel de mașinațiuni. ”Modalitatea de ordin practic era foarte simplă: în cazul primelor categorii de persoane (persoane fără adăpost care trăiau încă, n.red.) se „plantau” obiecte corp-delict ridicate în cursul cercetării la faţa locului, după sesizarea evenimentului, sau chiar instrumente folosite la comiterea infracţiunilor (truse, chei etc.) găsite abandonate cu ocazia cercetărilor din alte speţe, în locuinţele persoanelor sau în locaţiile unde se adăposteau, în anumite momente, când li se putea distrage atenţia”, a spus ofițerul de poliție. Acesta a explicat cums e proceda și în cazul persoanelor decedate, cărora li s-ar fi imputat anumite fapte pe care nu le-ar fi comis. ”În cazul persoanelor decedate se recurgea, de asemenea, la aceste „plantări”, coroborate cu declaraţiile unor „martori” ad-hoc, colaboratori ai lucrătorilor de din conţinutul cărora rezulta că au cunoştinţă că mortul avea preocupări de acel gen!”, a mai spus sursa citată. Ofițerul explică în termeni foarte simpli care a fost scopul acestor acțiuni. ”Scopul nu era altul decât reducerea stocului de cauze penale cu …

Citeste tot articolul

ÎNREGISTRARE EXPLOZIVĂ dintr-o şedinţă PSD | Cum se dă adunarea în Satu Mare, de la primari la popi. Tehnicile care aduc la vot şi babele în patru labe

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost înregistrat în timp ce ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele. „Deci noi facem ce trebuie pentru judeţ şi ne pişăm pe şefii noştri…..Nu se mai poate să-l dăm în aia, nici pe el, nici pe … de la municipiu. Nu există asemenea vocabular, să-l dăm in aia sau în aia de Ponta sau de Dragnea. Nu există aşa ceva şi nu va mai exista, garantez eu. În judeţul Satu Mare, cât sunt eu aici nu vor mai exista aşa feluri de oameni. Să-i ia mama dracului pe toti, că n-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu”, a spus Mircea Govor. În înregistrarea obţinută de gândul,  şeful PSD îşi ameninţă primarii şi consilierii ca vor nu vor mai primi bani de la Consiliul Judetean sau de la bugetul de stat în cazul în care nu vor avea rezultate în turul doi al prezidentialelor, după ce în alegerile din 2 Noiembrie Victor Ponta a fost devansat de Klaus Iohannis. „Deci nu se mai poate. Dacă vreţi să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu cu asta basta. (…) Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa. (…) Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă”, a afirmat şeful PSD Satu Mare. Nici membri clerului nu au scăpat …

Citeste tot articolul

Un alt zid Anti-TIGANI, de aceasta data in Satu Mare

Locatarii unor apartamente din apropierea centrului municipiului Satu Mare au ridicat un zid inalt de trei metri pentru a se apara de vecinii lor tigani pe care ii acuza de ani buni ca fac scandal zilnic. Locuintele sunt situate la doar o strada distanta de Gradina Romei, unul dintre principalele locuri unde locuitorii din Satu Mare se pot relaxa in timpul liber. Un zid similar a fost construit recent in Baia Mare, scopul declarat fiind insa diferit. Zidul anti-tigani din Satu Mare a fost inaltat pe strada Corvinilor 26 si ii speara pe locatarii nemultumiti de cei 13 vecini de etnie roma care le dau batai de cap. Zidul le-a blocat acestora din urma accesul spre iesirea din curte, motiv pentru care sunt nevoiti sa foloseasca o intrare improvizata. Atat oamenii care au decis sa ridice zidul, cat si alt vecini ai familiilor de romi se plang de cativa ani buni in primul rand de faptul ca acestia au transformat curtea intr-o adevarata groapa de gunoi. Zidul nu poate fi daramat Viceprimarul Gabor Kereskenyi, citat de Adevarul, sustine ca, desi este deranjat de semnificatia zidului, nu poate lua nicio masura, intrucat acesta a fost ridicat pe proprietate privata. Acesta mai sustine ca exista mai multe procese pe rol in care sunt implicate familiile de acolo si ca o sentinta este astpetata in toamna. Deocamdata, romii galagiosi si necivilizati sunt doar amendati, chiar daca nicio amenda nu este vreodata achitata. La doi pasi de Gradina Romei In mod ironic, strada pe care se petrece acest incident se afla in apropierea unui spatiu verde, unde oamenii cauta sa se relaxeze de fiecare data cand au ocazia. Este vorba despre Gradina Romei, separat de locul cu pricina de strada Avram Iancu, paralela cu strada Corvinilor. Recent, in Gradina Romei au fost introduse sase …

Citeste tot articolul

Vărul lui Marius Tucă, bătut de ţigani în plină stradă. Totul s-a întâmplat sub ochii băieţelului său

Un avocat a fost bătut de ţigani în Satu Mare, în urma unei tranzacţii cu o maşină pe care avocatul a vrut s-o vândă membrilor unui clan. Bătaia s-a petrecut în plină stradă, iar bărbatul a ajuns la spital cu ambulanţa după ce oamenii din zonă au sunat speriaţi la 112. Fostul politist din Satu Mare, Matei Mărgărit, a fost snopit în bătaie de doi membrii ai clanului Romi Țiganu, fiind salvat doar de intervenția mascaților. Potrivit Vocea Transilvaniei, ex-polițistul Matei Mărgărit a intenționat să vândă o mașină membrilor unui cunoscut clan țigănesc din Satu Mare. Mărgărit a primit un avans de 800 de euro, iar vineri a fost chemat în parcarea supermarketului Kaufland pentru a primi diferența de bani. Membrii clanului i-au spus că trebuie să meargă la ei acasă. În vila clanului i-au spus că nu-i mai dau niciun euro, moment în care Matei Mărgărit le-a zis că își ia mașina. Avocatul a fost scos afară din casă cu forța, iar în plină stradă a fost bătut cu bestialitate de doi din membrii clanului, fiind lovit cu pumnii și picioarele timp de minute bune. Întreaga scenă s-a întâmplat sub ochii copilului său, care are mai puțin de zece ani. Matei Mărgărit a fost găsit într-o baltă de sânge, cu umărul dislocat și mai multe răni la nivelul feței. Bătăușii au fost duşi la sediul IPJ Satu Mare pentru cercetări. Matei Mărgărit este un personaj controversat în Satu Mare. Fost polițist, a fost dat afară după ce a fost acuzat de mai multe nereguli. Este văr cu Marius Tucă, directorul cotidianului Jurnalul Național.

Citeste tot articolul