Tag Archives: sapoca

Un tânăr s-a tăiat la gât în centrul orașului!

A vrut să-i demonstreze iubitei sale că nu glumește și că are tăria de a-și lua și viața, dacă Eros i-ar cere-o. Numai că a ajuns internat la Săpoca, cu o rană urâtă la gât și cu o durere chinuitoare de cap, după o noapte de beție. Totul s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 03:00, în zona bisericii „Sfinții Îngeri” din Buzău. Un trecător a zărit un bărbat întins pe trotuar, s-a speriat și a sunat de urgență la 112. Cadrele medicale și poliția au ajuns imediat la fața locului. Dacă inițial s-a crezut că tânărul în vârstă de 29 de ani, din Buzău, a fost victima unei agresiuni, ulterior oamenii legii au stabilit că bărbatul era rupt de beat și că și-a provocat singur rana la gât, după o ceartă cu iubita. Pentru a-i demonstra că nu glumește, buzoianul s-a tăiat la gât cu un obiect ascuțit, după care s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Medicii l-au dus de urgență la spital și, după ce l-au stabilizat și cusut la gât, l-au făcut pachet și l-au trimis direct la Săpoca. Și cum problemele sale n-ar fi fost suficiente, tânărul ar putea fi acuzat acum de (auto)vătămare corporală din culpă. Sursa: Reporter Buzoian

Citeste tot articolul

Nicolae Guta, INTERNAT DE URGENTA la Spitalul de Psihiatrie si Masuri de Siguranta SAPOCA

Unul dintre cei mai cunoscuti manelisti de la noi, Nicolae Guta a fost internat în spitalul de psihiatrie Sapoca din Judetul Buzau. Nicolae Guta a suferit o „criză emoţională” în urmă cu mai multe zile aşa că apropiaţii săi au decis să-l interneze, scriu mai multe persoane pe anumite grupuri de facebook. Nicolae Guta a revenit la spital la sfârşitul săptămânii trecute deoarece nivelul scăzut al globulelor albe a persistat, ceea ce a antrenat o ”spirală emoţională negativă”. Îm timpul acestei a doua internări, el a suferit o depresie nervoasă după ce medicii nu l-au lăsat să plece. Fostul iubit secret al lui Nicolae Guta a suferit anul trecut un transplant de rinichi din cauza unui lupus. În 2014, Guta a petrecut două săptămâni într-un centru de reabilitare pentru abuz de alcool, marijuana şi droguri, după ce s-a despărţit de un alt barbat. – Sursa informatii: Facebook. Stirea inca nu a fost confirmata.

Citeste tot articolul

CRIMA ORIBILA IN BUZAU. Uciși în propria casă în timp ce dormeau!

Crimă într-o localitate buzoiană! Două persoane au fost ucise în timp ce dormeau după ce o femeie le-a stropit casa cu benzină și i-a dat foc. Criminala a fost arestată. Anchetatorii au stabilit că incendiul devastator ce a mistuit o casă din comuna Vadu Pașii, județul Buzău, și a ucis două persoane a fost provocat. Anchetatorii au ajuns la concluzia că cea care a dat foc casei a fost soția unuia dintre bărbații care și-au pierdut viața. Aceasta a fost internată la Săpoca. În incendiul care a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2018 au murit doi frați: Gelu Nancu (51 de ani) și Vasile Nancu (42 de ani). După trei săptămâni de anchetă, oamenii legii au stabilit că cea care a provocat incendiul este Georgeta Nancu (48 de ani), soția lui Gelu. Femeia a profitat de faptul că cei doi frați se aflau într-o avansată stare de ebrietate. Casa a ars în întregime, cei doi bărbați fiind găsiți carbonizați. Femeia a fost internată la spitalul de psihiatrie de la Săpoca, întrucât ar suferi de probleme psihice.

Citeste tot articolul

TIGAN NEBUN: „Dă cu picioarele, se tăvălește pe jos, răstoarnă tomberoanele…” Se solicită intervenția Poliției

Un nebun din Buzau pune in pericol siguranta cetatenilor Sunt imagini surprinse în urmă cu câteva minute de un buzoian pe strada Transilvaniei. Un bărbat, scăpat pare-se de la Săpoca sau altă instituție de profil, are o criză pe stradă. Așa cum se poate observa din imaginile de mai jos acesta aleargă pe stradă, se tăvălește pe jos și are gesturi imprevizibile. E nevoie de intervenția urgentă a poliției. „E nebun. N-ar trebui să fie liber pe stradă. Cine știe ce se poate întâmpla. Dă cu picioarele în mașini, răstoarnă tomberoanele, acum se tăvălește pe jos. Ar trebui să vină poliția, cineva, și să-l ia. Transilvaniei, colț cu Depozitului. Am trimis și un filmuleț către dvs. poate vede cineva abilitat”, aa scris cititorul buzoienii.ro.

Citeste tot articolul

60 de DROGATI SI TRAFICANTI DIN BUZAU AU FOST LUATI PE SUS DE MASCATI SI DUSI IN FATA PROCURORILOR DIICOT – VIDEO

Procurorii DIICOT Buzău, împreună cu poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Buzău şi Ploieşti, au efectuat joi opt percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Potrivit unor comunicate ale DIICOT şi IGPR, în cauză există suspiciunea că, în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2016 – şi până în prezent, pe raza municipiului Buzău a acţionat un grup infracţional organizat a cărui activitate a constat în comercializarea de substanţe cu efect psihoactiv de la dealeri din municipiul Galaţi, unde membrii grupării efectuau deplasări periodice în vederea cumpărării de astfel de substanţe, conform AGERPRES. „Pe baza probelor administrate până în prezent a rezultat că membrii grupării infracţionale au procurat cantitatea de circa 400 grame de substanţe cu efecte psihoactive, din care au pus în vânzare pe piaţa consumatorilor din municipiul Buzău circa 300 de grame de astfel de substanţe, prezervând pentru consumul propriu circa 100 grame de substanţe de natura celor evidenţiate”, comunică DIICOT. „În dosarul cauzei există semnalări privind opt internări ale consumatorilor de substanţe psihoactive la Spitalul Judeţean Buzău şi Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, precum şi alte două internări în aceleaşi unităţi spitaliceşti ale unui număr de doi consumatori suspecţi, cercetaţi în cauză”, spun anchetatorii. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate diferite cantităţi de substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, iar la sediul DIICOT Buzău au fost duse pentru audieri 60 de persoane, dintre care 10 suspecţi, informează DIICOT. – Surse informatii: Evenimentul Zilei / AGERPRESS

Citeste tot articolul

UPDATE: DATE NOI DESPRE CRIMINALUL BOLNAV PSIHIC EVADAT – condamnat pentru UCIDEREA MAMEI SALE: „Vreau sa fiu asasin in serie!”

UPDATE 18.09: In cele din urma, dupa ore de asteptare, autoritatile au facut public numele evadatului bolnav psihic: Marian Trandaf. Semnalmente – fes negru, ras pe cap, îmbrăcat într-o bluză albă și pe deasupra o bluză de trening verde închis cu două dungi portocalii și pantaloni de culoare verde închis. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112. Iata ce scria in presa, in anul 2007, despre criminalul care tocmai a evadat: ‘Vreau sa fiu asasin in serie!’ Inca din momentul in care a fost incatusat, chiar langa cadavrul insangerat al mamei sale – Niculina Firu, de 74 de ani – nebunul a socat. Nu atat prin cruzimea cu care a suprimat-o pe cea care i-a dat viata, ci prin judecata sa morbida. ‘A fost frumos sa-mi omor mama!’, a spus dezaxatul dupa ce i-a crapat capul femeii cu un ciocan si apoi i-a taiat gatul in somn. Avea sa fie, insa, doar o prima mostra de cinism, o prima dovada ca ucigasul traieste intr-o alta lume, numai a lui. In fata anchetatorilor, Marian Trandaf a descris apoi cu calm totul. Fiecare secventa a asasinatului planuit din timp.   ‘Vreau sa fiu asasin in serie. M-am pregatit cu o saptamana inainte. Atunci am auzit voci care mi-au zis s-o omor pe mama, sa o scap de grijile batranetii. Mama trebuia sacrificata. Vocile mi-au spus sa omor pe cineva apropiat si asa am facut. I-am crapat capul, i-am taiat gatul si am pus uneltele pline de sange pe un prosop’, a asternut nebunul pe hartie. Apoi, la final, a privit cu ochi pierduti catre cele doua coli acoperite cu grozaviile debitate de mintea sa bolnava si a gandit cu voce tare: ‘Si acum ce trebuie sa …

Citeste tot articolul

FOTO: Dr. Ion Sarion, rememorand iadul coloniilor penitenciare din Insula Mare a Brailei

Ieri, un reputat fost detinut politic anticomunist al AFDPR, filiala Buzau, Ion Sarion, a raspuns la o solicitare a TVR 2 de a se deplasa pe locul fostei colonii penitenciare de la Salcia, din Insula Mare a Brailei. Aici, in vecinatatea putinelor ruine ramase ale coloniei penitenciare, domnia sa a rememorat evenimentele pline de tragism care au avul loc in coloniile penitenciare de la Salcia, Periprava si Stoienesti. Prin bunavointa lui Alexandru Munteanu, producator la TVR 2, alaturi de echipa de filmare s-a deplasat si un jurnalist de la News Buzau. Grupul s-a deplasat apoi in satul Agaua (comuna Frecatei), unde se afla o cruce comemorativa a celor care si-au gasit sfarsitul in coloniile penitenciare in urma exterminarii prin munca fortata la  constructia digului existent aici. Trebuie sa spunem insa ca nici la ora actuala locurile terorii de tip stalinist nu sunt nici macar marcate pentru a pastra amintirea rezistentei si doar stradania meritorie a unor realizatori de emisiuni mai poate adauga ceva in Cartea Memoriei. Se pare ca acest popor vrea sa uite sau, mai grav, nici macar nu este interesat de sacrificilul celor care au visat la o societate normala, ancorata in valorile democratiei. Ion Sarion, actualmente medic primar la Spitalul de Psihiatrie din Sapoca, a fost arestat pe 25 septembrie 1958, fiind acuzat ca a fost membru al unei organizatii subversive din cadrul Facultatii de Medicina din Bucuresti. In fapt, acest grup de medicinisti  purta discutii politice si isi manifestau solidaritatea cu revolutionarii maghiari, care au denuntat regimul de tip stalinist, in contextul evenimentelor din 1956. Condamnat la 8 ani de  inchisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, domnul Sarion a fost inchis la Jilava – fortul 13, la Gherla si in coloniile de munca Periprava si Salcia si fost eliberat in 1964. Doctorul Ion Sarion a facut parte …

Citeste tot articolul

Penal… afemeiat… alcoolic… Directorul unui Spital de Nebuni trebuie înternat de urgență tot la Nebuni!

Penal… afemeiat… alcoolic… Directorul de la Spitalul Săpoca trebuie înternat de urgență tot la Săpoca! O schimbare importantă s-a petrecut în ultimii ani în sănatatea românească. Fondurile publice de asigurări de sănătate, administrate de persoane numite politic, au devenit o sursă pentru afacerile private din sistemul medical. Problema apare atunci când politicienii care dețin diferite demnități sunt implicați în același timp în afaceri medicale private, finanțate din fondurile publice. Uneori în asta nu este nimic ilegal, alteori este. Dar întotdeauna este dreptul cetățeanului, al pacientului obișnuit, să știe că acel primar sau parlamentar pe care l-a votat este proprietarul unei clinici care câștigă contracte în serie cu statul. Totul din banii lui, ai pacientului care plătește și asigurarea de stat și factura directă în clinica în care se tratează. Afacerile, amantele și directorul….  Se spune că domnul manager de la spitalul Săpoca, excelența sa, Dumitru Popescu este mare “fante de obor”. Chiar dacă a trecut de prima tinerețe acesta se află la a doua căsnicie, nu chiar oficială, dar totuși ea există. După o prima căsnicie din care au rezultat două fete ce acum sunt fiecare la casele lor, managerul de la Săpoca s-a combinat cu o bucătăreasă. Este adevărat că doamna cu pricina a fost bucătăreasă celebră, iar acum ocupă o onorabilă funcție de “șef serviciu contabil” la spitalul Săpoca. Pe numele Cristina Păun, aceasta ocupă această funcție ilegal. De ce? Pentru că legea nu-i permite managerului să numească într-o funcție de acest gen rude de gradul 1 sau concubină. Relația cu fosta bucătăreasă datează de ceva vreme, iar aceștia locuiesc intr-o vilă luxoasă în comuna Berca în cadrul unui complex rezidențial de toată frumusețea. Bineînțeles, în urma iubirii celor doi, fosta bucătăreasă a născut o fetiță ce este acum în clasa a noua. Trebuie să recunoaștem că domnul …

Citeste tot articolul