Federația Sanitas a reacționat luni seara, după ce Ministerul Sănătății a publicat proiectul care prevede obligativitatea certificatului digital al UE privind COVID-19 pentru personalul medical: Ați mai văzut vreodată un general care, în plin război, își înjumătățește armata? „În plin război epidemiologic, cu localități care intră sub cod roșu de Covid de la zi la zi, guvernul Cîțu lansează proiectul de lege care obligă personalul angajat în unitățile sanitare publice și private, sub amenințarea cu suspendarea și apoi desfacerea contractului de muncă, să facă dovada: fie a vaccinării anti-COVID; fie a trecerii prin boală în ultimele șase luni; fie a unui rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR / antigen rapid, costurile testării fiind suportate de angajați”, au transmis luni seara reprezentanții Sanitas. Conform acestora, după o lună de la publicarea în Monitorul Oficial a legii, „probabil că aproape jumătate dintre angajații din sănătate (oameni care țin să le fie respectat dreptul constituțional de decizie asupra propriei persoane) vor avea contractul de muncă desfăcut”. „Cu alte cuvinte, domnule ‘general Cîțu’, vei reuși să-ți înjumătățești singura ‘armată’ care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4! Când știi că ATI-urile sunt pline! Când știi că nu ai personal medical suficient iar cel existent este hăituit deja de un an și jumătate de criză sanitară! Când rata de infectare crește vertiginos de la o zi la alta! Când ești conștient că partidul tău, aflat la guvernare (partid la care ți-ai dorit din răsputeri să fii ales președinte), tocmai a desfășurat un congres cu 5000 de oameni prezenți sub același acoperiș, sfidând orice lege și orice bun-simț”, mai spun sindicaliștii din Sănăate. Aceștia se întreabă cum poate un guvern liberal să gândească o astfel de măsură „în cel mai prost context cu putință” și oferă trei variante de răspuns: „1. …
Citeste tot articolulFederaţia Sanitas, ATAC DUR la adresa lui Klaus Iohannis și Florin Cîțu: ‘Măsurile anti-pandemie = măsuri pro-sclavie’
Sindicaliştii Sanitas afirmă, joi, că măsurile anti-pandemie sunt, de fapt, măsuri pro-sclavie. Sindicaliştii susţin că preşedintele şi Guvernul au transformat salariaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială în ”angajaţi aflaţi permanent la dispoziţia angajatorului, adică sclavagism modern”, având în vedere unele dintre măsurile adoptate. ”Începând din martie 2020, prin măsuri succesive, Preşedintele României şi ultimele două Guverne au transformat salariaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială în angajaţi aflaţi permanent la dispoziţia angajatorului (sclavagism modern)”, au transmis, joi, sindicaliştii Sanitas, printr-un comunicat de presă, potrivit news.ro. Aceştia fac referire la actele normative adoptate, începând cu Decretul nr.195/16.03.2020 şi până la H.G. nr. 3/2021, prin care ”autorităţile române s-au asigurat prin dispoziţii abuzive că salariaţii nu se vor putea proteja eficient de deciziile nedrepte, oricare ar fi acelea”. Sindicaliştii precizează exact la care dintr emăsuri se referă: Au interzis demisiile. Au carantinat salariaţii la locul de muncă. Au permis angajatorilor modificarea unilaterală a programului de lucru. Au permis angajatorilor modificarea unilaterală a fişei postului. Au permis angajatorului delegarea/detaşarea personalului, prin decizie unilaterală. Au interzis declararea, declanşarea sau desfăşurarea conflictelor colective de muncă pe perioada stării de urgenţă. Au interzis total adunările publice pe perioada stării de urgenţă, ca mai apoi, pe perioada stării de alertă să limiteze numărul participanţilor la adunările publice la maxim 100 ceea ce face ineficiente şi aproape invizibile manifestările de stradă organizate de sindicate. Au transformat Comisiile de dialog social de la nivelul ministerelor în instituţii care au mimat consultarea numai atunci când în joc au fost interesele lor de ”a-şi acoperi” anumite decizii. Au tăiat, fără consultarea partenerilor sociali, din veniturile salariaţilor. Au transformat sindicatele în organizaţii ce nu se mai pot manifesta specific, în cadrul legal conferit de Legea 62/2011 – Legea dialogului social. ”Şi toate acestea în numele limitării efectelor pandemiei de COVID-19. Pandemia însă se …
Citeste tot articolulModificarea ce ar afecta salariile a mii de angajaţi: Se ce INTERVENTIA PREMIERULUI
Mii de angajaţi ar urma să fie afectaţi în cazul în care impozitul fiscal de hrană ar creşte de la 10 %, cât este în prezent, la 45 %. O anumită categorie de angajaţi a cerut deja sprijinul premierului Viorica Dăncilă. Aceştia susţin că o astfel de măsură ar duce la scăderea salariilor şi ulterior, la proteste. “Luând în considerare faptul că în discuţiile avute de la apariţia O.U.G. 91/2017 cu factori de decizie din Guvernul României am fost asiguraţi că impozitarea va fi de 10%, astfel încât suma plătită salariaţilor din sistemul sanitar cu titlu de indemnizaţie de hrană să fie echivalentă contravalorii tichetelor de masă acordate acestora până la 1 ianuarie 2018, Luând act de opinia Ministerului Finanţelor Publice conform căreia, indemnizaţia de hrană trebuie impozitată ca făcând parte din ”venituri din salarii şi asimilate salariilor”, opinie de altfel transmisă Federaţiei SANITAS la 6 luni de la prima solicitare şi considerată de noi eronată (…) Susţinem în continuare că se impune aplicarea doar a impozitului în cotă de 10% asupra acestor sume pe perioada menţionată (n.r. – 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018), în spiritul celor convenite cu reprezentanţii Guvernului”, se arată într-un comunicat de presă, trimis, vineri, de Federaţia Sanitas. “Instituţiile sanitare au acordat deja aceste indemnizaţii de hrană de la data de 1 ianuarie 2018 cu impozitare de 10%, iar noua impozitare ar fi de 45%, fapt care, aplicat eventual şi retroactiv, ar diminua foarte mult veniturile angajaţilor din sistemul sanitar şi ar duce din nou la nemulţumiri şi, implicit, la proteste”, se mai arată în comunicatul de presă. “Federaţia SANITAS a înaintat Prim-ministrului României, d-na Viorica Dăncilă, adresa nr. 557/18.06.2018 în care solicităm susţinerea punctului nostru de vedere şi a demersurilor noastre pentru a corecta încadrare fiscală a indemnizaţiei de hrană, în sensul impozitării ei …
Citeste tot articolulGREVA LA SPITALUL DE URGENTA BUZAU – Stimabilele cadre care “nu cer spaga” au intrat in GREVA … mai vor si mariri de salarii!
Grevă de avertisment, astăzi, la Spitalul Județean Buzău. Timp de două ore, în intervalul 8.00-10.00, cadrele medicale si-au intrerupt activitatea asigurand doar urgenţele. Sindicaliştii SANITAS cer majorarea sporurilor şi reducerea inechităților salariale din sistem. Reprezentantii Federatiei Sanitas au intrat miercuri dimineata in greva de avertisment, cu intreruperea activitatii intre orele 8:00 si 10:00. Si la Spitalul Județean Buzău, zeci de asistente și angajaţi din cadrul personalului TESA au interupt lucrul timp de doua ore, timp in care au fost asigurate doar urgentele. Înarmați cu afișe inscripționate cu ”Grevă de avertisment”. Pai ce faceti mai nene? Stim ca “nu luati spaga” … dar mai vreti si mariri de salarii?! VEZI SI: Din SPITALUL JUDETEAN BUZAU ori ajungi la MORGA …ori iesi mai bolnav si cu credite la banci facute de asistente si infirmiere pe numele tau! VEZI SI: Tragedie la Spitalul Judetean Buzau: o bacterie a luat microbi si se afla in stare grava
Citeste tot articolul