Tag Archives: salbaticie

CU PAȘI REPEZI SPRE SĂLBĂTICIE

Pe la începutul secolului al XIX-lea, un negustor de sclavi pe nume Theophilus Conneau a ținut un jurnal al experiențelor sale din Africa. Odată a fost martor la un dezmăț canibal, în care un trib tortura și mutila, inclusiv prin castrare și decapitare, un alt trib pe care îl cucerise. Conneau a fost impresionat în special de ferocitatea femeilor din tribul cuceritor, care erau fericite să se afle în fruntea îngrozitoarei sărbători, având trupurile goale decorate cu cretă și vopsea. Matroana șefă „avea un bebeluș scos din burta mamei sale… pe care îl arunca sus în aer și îl prindea în cuțitul său”, înainte de a-l mânca. În timpul ritualului, aceeași femeie era „împodobită cu un colier făcut din părți genitale masculine” în timp ce „aduna într-o tigvă creierii din trupurile decapitate”. Astfel de practici poate că nu sunt o justificare pentru colonialismul european, dar ne ajută să ne explicăm de ce europenii credeau că aduc civilizația în astfel de locuri sălbatice. După cum remarca G.K. Chesterton, a deplânge aroganța omului alb nu ar trebui să însemne idealizarea băștinașilor cuceriți. În opinia aceluiași Chesterton, canibalismul nu era o practică primitivă, ci una foarte decadentă. Canibalii nu își satisfăceau apetitul fizic, cum fac animalele carnivore, ci se delectau cu o răutate specific omenească – sau diabolică. Istoricul Francis Parkman descrie cum indienii iroquezi, după ce au capturat o ceată de algonquini, i-au pus pe foc și le-au mâncat copiii „în fața mamelor disperate, ale căror țipete, rugăminți și încercări înnebunite de a rupe frânghiile cu care erau legate au fost primite cu bătaie de joc și râsete”. Bătaia de joc la adresa victimelor suferinde era parte din distracție. Chiar esența ei. Leul nu se bucură de prada sa alături de o gașcă de feline care țipă de bucurie la vederea agoniei unei antilope dezmembrate. A produce și a fi martor la tortură …

Citeste tot articolul