Tag Archives: salariu ofiter

Recrutări masive în Armată: mii de medici, jurişti, psihologi, biologi şi IT-işti. Care sunt conditiile si salariile

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că vrea să ocupe prin concurs peste 2000 posturi de medici, jurişti, psihologi, biologi, specialişti IT şi de comunicaţii. Asta după ce mai marii din Armată au solicitat şi Guvernul a aprobat, prin Memorandum, încadrarea, în total, a aproximativ 6400 de posturi vacante, militare şi civile. Din acestea peste 2500 de posturi au fost solicitate pentru instruirea soldaţilor profesionişti. Restul de aproape 4.000 de posturi libere sunt dedicate personalului de medie sau înaltă calificare din care, aproximativ 1900 de funcţii vor fi ocupate după repartizarea celor care finalizează în anul 2018 cursurile instituţiilor militare de învăţământ. Cu toate astea, pentru că Ministerul Apărării Naţionale are capacităţi limitate (sau chiar inexistente) de formare profesională în sistem propriu a medicilor, juriştilor, psihologilor, tehnicienilor IT şi de comunicaţii, instituţia va recurge şi la încadrările directe, din viaţa civilă, prin concurs, a peste 2.000 de specialişti. Aceştia urmează să fie încadraţi în toate categoriile de forţe (terestre, aeriene şi navale), dar şi în comandamente şi structuri specializate pe domenii distincte. Posturile libere, publicate în Monitorul Oficial Conform regulilor MApN, structurile organizatoare au obligaţia de a publica posturile vacante la sediul propriu şi pe pagina de internet a ministerului, precum şi în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Concursurile se organizează către structurile centrale ale ministerului, dar pot fi organizate şi de către statele majore ale categoriilor de forţe şi comandamentele subordonate Statului Major al Apărării. „Se vor organiza concursuri în mod succesiv, pe parcursul întregului an, în funcţie de priorităţile de asigurare cu personal, astfel încât potenţialii candidaţi pot avea mai multe şanse de succes”, a comunicat MApN la solicitarea „Adevărul”. Referitor la procedurile privind încadrarea prin concurs a unor funcţii militare, trebuie făcută menţiunea că, înaintea concursului propriu-zis, în care sunt testate abilităţile profesionale, candidaţii parcurg …

Citeste tot articolul