Tag Archives: salariu minim pe economie

Se introduce salariul minim în toate statele EUROPEI. România va avea aceleași salarii ca în Franta sau Germania

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat luni pentru introducerea unui „salariu social minim” mai întâi în zona euro, apoi în toate ţările Uniunii Europene, relatează AFP. „Cred că trebuie peste tot în Europa, în toate ţările membre, începând cu zona euro, un salariu social minim. Orice muncă merită un salariu”, a declarat preşedintele executivului european, în cursul unei conferinţe organizate la Bruxelles cu privire la drepturile sociale. „Orice muncă ar fi, trebuie un salariu minim în fiecare ţară din UE (…) Acelaşi lucru şi pentru venitul minim de inserţie sau venitul minim garantat”, a adăugat el. „Există în Europa un prag al demnităţii care trebuie respectat. Acest venit minim nu trebuie să fie acelaşi în toate ţările noastre. Ar fi aberant să revendici aşa ceva”, a recunoscut el. Cu toate acestea, „să avem în toate legislaţiile naţionale un salariu social minim şi un venit minim garantat îmi pare a fi complementul dimensiunii sociale a Europei”, a subliniat Jean-Claude Juncker. În opinia fostului premier luxemburghez, care a fost şi ministru de finanţe şi al muncii în Mare leDucat, acest salariu minim nu ar trebui să meargă „în contrasens cu toate consideraţiile care gravitează în jurul competitivităţii”, o modalitate de a răspund temerilor întreprinderilor mici şi mijlocii. Salariul minim, care există de multă vreme în Franţa, a fost generalizat în Germania abia la 1 ianuarie 2015. Prima economie a zonei euro dispunea până atunci de salarii minime, negociate în acordurile pe ramură, care nu acopereau neapărat toate meseriile. Sursa: realitatea.net VEZI SI: NOILE SALARII NESIMTITE ALE DEMNITARILOR: PARLAMENTARII își dublează venitul, PATRIARHUL va avea leafă de ministru

Citeste tot articolul

PSD anunta ca NU va mai creste salariul minim. In mod mincinos da vina pe Guvernul Ciolos

Presedintele executiv al PSD, Niculae Badalau, anunta ca se amana indeplinirea uneia dintre principalele promisiuni electorale ale PSD, cresterea salariului minim. El da vina pe Guvenul Ciolos, insa realitatea este cu totul alta. „Dacian Ciolos a inghetat azi salariul minim pe economie, lucru care, nu s-ar fi intamplat daca am fi avut, in prezent, un Premier desemnat. Realitatea este urmatoarea: PSD a crescut salariul minim, in timpul precedentei guvernari, cu 50%. Acum, pana in 2020, programul de guvernare prevede o crestere cu 40%, pana la 1.750 lei (cu plecare de la 1.450 lei, in #ianuarie 2017). Din pacate este doar una dintre masurile din programul de guvernare al PSD, care se amana. Cresterea economica TREBUIE sa se transfere in buzunarele oamenilor!”, a scris Niculae Badalau pe Facebook. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Liviu Iolu, arata insa care este realitatea. Decizia de a mari salariul minim poate fi luata fara nicio problema de catre viitorul guvern. „Valoarea salariului minim pe economie garantat in plata pentru 2017 va fi stabilita de viitorul Guvern. Actualul Executiv, asa cum a anuntat in Consiliul National Tripartit din 12 decembrie, a decis sa mentina nivelul actual al salariului minim de 1.250 de lei, avand in vedere ca viitorul Guvern va avea legitimitatea necesara pentru stabilirea unei noi valori care sa se aplice anul viitor”, a declarat, joi, Liviu Iolu.

Citeste tot articolul

Sa iesi in strada si sa protestezi ca sa-ti fie mult mai rau – asta inseamna sa fii cretin!

Nicăieri în lume nu s-a mai văzut ca un popor să iasă în stradă pentru a da jos un guvern care mărea salarii, pensii, alocaţii, indemnizaţii, etc., care scădea TVA-ul , preţurile, impozitele, etc., care repara nedreptăţile, plătea datoriile externe, readucea demnitate României şi românilor, etc., pentru a-l schimba cu un guvern care taie salarii, pensii, alocaţii, care nu va respecta legi prin care românilor li se acordau creşteri salariale, tichete de masă, vouchere de vacanţă, etc. pentru a da bani, între 30-50% la preşedinţie, servicii secrete şi speciale şi care măreşte impozitele şi numărul taxelor şi impozitelor… VEZI SI: ISI BAT JOC DE NOI! Senatul A MARIT PENSIILE parlamentarilor! Poporul român face excepție pentru că o face a doua oară şi, în cazul preşedintelui, pentru a treia oară… ceea ce aduce în actualitate spusele lui Ţuţea: POPORUL ROMÂN ESTE UN POPOR DE IDIOŢI. Individa de la finanţe (cea care a fost cu ideea tăierilor de salarii, pensii, etc. in guvernul Băsescu+PDL… (Autor articol: Octav Pelin) VEZI SI: ROMANII UMILITI IN ULTIMUL HAL de o VACA! Ministrul FInantelor: “In alte tari, saracii lucreaza si pentru doi lei” Explicatia pentru necresterea salariului minim

Citeste tot articolul

Salariul minim pe economie nu mai creşte de la 1 ianuarie 2016

Salariul minim pe economie rămâne neschimbat la 1 ianuarie 2016, deși vechiul executiv promisese majorarea acestuia la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016. Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, spună că actualul nivel de 1.050 de lei va fi menţinut până când va avea o analiză privind impactul majorării salariului minim.  „Vom analiza impactul pe care l-ar avea creșterea salariului minim pe economie și, eventual, vom recomanda ce creșteri pot avea loc. De la 1 ianuarie nu crește, pentru că nu avem cum să facem această estimare asupra economiei și degeaba spunem noi că vrem să stimulăm economia cu un pachet atât de generos fiscal și pe care am făcut un efort foarte mare să îl includem în buget, dacă luăm o măsură care să distrugă mediul de afaceri. Nu putem să facem această majorare peste noapte, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României”, a declarat vineri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu. Ea a precizat că analiza privind impactul este în curs, dar măsura trebuie analizat în special pe zona privată, pentru că în sectorul bugetar nu mai sunt salarii sub salariul minim, având în vedere majorările aprobate în acest an pentru diverse categorii, cum ar fi salariații din Sănătate, Educație, Administrație locală, dar și majorarea cu 10% pentru toți bugetarii decisă pe final de an. În plus, ministrul susține că o astfel de măsură poate determina migrări de personal din zona albă, fiscalizată, în zona gri sau neagră. Guvernul Ponta avea prevăzută, în programul de guvernare, majorarea salariului minim pe economie la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016, iar fostul premier promisese, pe finalul mandatului, creșteri suplimentare la 1.300 de lei de la jumătatea anului 2016 și la 1.400 de lei de la 1 ianuarie 2017.

Citeste tot articolul