Tag Archives: salarii mari

Meseria plătită cu 2,500 de euro în România pe care nimeni nu o vrea

Câștigi de trei ori mai mult decât un profesor cu vechime. În România, locurile unde se mai țin cursuri de tractoriști se pot număra pe degete. La Ștefănești, lângă Capitală, zeci de tineri învață mecanică agricolă visând la salarii de 2.500 de euro pe lună. În sala de curs este liniște că s-ar auzi și musca. Răsfirați prin toată sala, mai mulți bărbați, între 17 și 50 de ani, îl țintuiesc pe profesor cu privirea. Unii își mai notează câte ceva pe caiet. „Ați văzut că au apărut aceste fenomene extreme, furtuni de praf în momentul în care solul este degradat”, le spune inginerul Marian Vintilă, profesor a generații și generații de tractoriști. „Ați văzut că s-au înmulțit șoarecii? Asta e tot o urmare a faptului că nu s-au făcut lucrările pământului”, continuă profesorul. Timp de trei luni o să-i dăscălească pe bărbați cu privire la lucrările agricole. Că tractoristul nu e doar cel care conduce gălăgiosul autovehicul. Să fii tractorist trebuie să știi exact când să răstorni brazda. Adică să ai cunoștințe despre însămânțare, recoltare, întreținerea culturilor și multă rezistență la stres. Că pământul nu așteaptă, are viața lui. „Programul este zi lumină. Atâta timp cât îți permite vremea, poți să lucrezi non-stop. Perioadele de pauze când nu-ți permite timpul să faci lucrările la zi. În agricultură lucrările trebuie să le faci în perioada optimă. De la 6 dimineața și până seara la 10”, spune Cătălin Baicu, cursant la specializarea tractorist. Bărbatul deja lucrează într-o societate agricolă, o afacere de familie, care îngrijește o mie de hectare de pământ. De la 1.000 de euro în sus, pe lună Banii pe care îi câștigă un tractorist spală orice urmă peiorativă din expresiile cu tractoriști. În timpul campaniilor agricole, toamna și primăvară, un tractorist cu experiență poate lua și 2.500 de …

Citeste tot articolul

In ce regiune a Romaniei se castiga cei mai multi bani?

Zona in care salariile sunt cu 60% mai mari fata de restul tarii, de altfel, in aceasta regiune se va inregistra si cea mai mare crestere salariala de 197 de lei in interval de 12 luni. Bucurestenii vor avea si in acest an cel mai mare salariu mediu net din tara, pe al doilea loc situandu-se cei din Vestul tarii, urmati de angajatii din Sudul Munteniei, conform ultimului raport al Comisiei Nationale de Prognoza (CNP). Salariul mediu net al angajatilor din Regiunea Bucuresti-Ilfov va creste de la 2.924 de lei/luna, cat a fost in 2016, la 3.121 de lei/luna in acest an, acestia fiind cei mai bine platiti romani si in 2017. Din datele Comisiei Nationale de Prognoza rezulta ca, pe al doilea loc se afla angajatii din vestul tarii, salariile medii nete acestora majorandu-se de la 1.972 de lei/luna, cat au avut anul trecut, la 2.098 de lei lunar, iar a treia pozitie este ocupata de cei din Regiunea Sud Muntenia, unde salariile vor creste anul acesta la 2.002 de lei/luna, de la 1.881 de lei lunar in 2016. Cele mai mici salarii vor fi incasate de cei din Regiunea Nord-Est, respectiv 1.816 de lei/luna (1.718 de lei/luna in 2016) si de cei din Regiunea Sud-Vest Oltenia – 1.857 lei/luna (1.750 de lei/luna in 2016). In ceea ce priveste totalul pe economie, anul acesta salariul mediu net va fi dec 2.176 de lei/luna fata de 2.047 de lei in 2016. Conform datelor CNP, in ultimii trei ani angajatii din Regiunea Bucuresti-Ilfov au avut cele mai mari salarii din tara, cresterile salariale fiind constante.

Citeste tot articolul

ÎNCEPE SCANDALUL! AU FOST ANUNȚATE NOILE SALARII ALE BUGETARILOR.

Deși Cioloș spune că a încercat să rezolve inechitățile din sistem, sindicatele sunt nemulțumite. Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru a făcut cunoscute noile prevederi ale Ordonanței de Urgență privind salarizarea din sectorul bugetar. Cu această ocazie, ministrul a reiterat ideea șefului executivului conform căreia, noua grilă de salarizare va rezolva inechitățile dintre angajații cu aceleași funcții, dar din instituții diferite, pentru că nu este posibil ca persoane care au aceleași atribuțiuni să aibă salarii diferite, conform ro.blastingnews.com. În declarațiile făcute la Palatul Victoria, ministrul Pâslaru a spus și că, în plus față de salariile de bază, angajații din sistemul bugetar vor putea fi premiați în funcție de anumite criterii de performanță. Acesta este conștient că nu toată lumea va fi mulțumită după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, dar că Executivul a făcut tot ceea ce permite bugetul din acest moment, pentru rezolvarea unor probleme salariale. ”Nu e problema noastră să ne asigurăm că este toată lumea mulțumită, ci ca lucrurile pe care le facem să aibă sens, rămânând coerenți și consecvenți cu propriile noastre principii. Nu putem vorbi de o salarizare unitară atâta vreme cât în același birou, două persoane încadrate la fel, pe aceleași posturi și cu aceeași vechime să aibă salarii diferite. Aceste lucruri trebuie să dispară”, a spus ministrul Muncii. Unii dintre cei care vor avea cel mai mult de câștigat în urma noilor prevederi legislative vor fi debutanții, ale căror salarii vor crește cu 10%. În ceea ce privește bonificațiile pe care bugetarii le pot primi, acesta a afirmat că la nivelul fiecărei unități va exista un procent de 2% din fondul total de salarii ce va putea fi folosit pentru oferirea de bonusuri sau prime, însă doar după o evaluare pe criterii obiective. ”În măsura în care spitalul, școala sau orice altă unitate bugetară își …

Citeste tot articolul

Anuntul premierului Ciolos privind CRESTERILE salariale

Premierul Dacian Ciolos a declarat, miercuri, in plenul Senatului, ca 2016 este un an crucial pentru Romania si ca proiectul de buget pe care il elaboreaza Cabinetul sau contine si masurile adoptate de Parlament privind cresterile salariale, dar si masurile economice ale fostului Guvern, desi vor exista „rearanjari” pentru domenii precum investitiile si educatia. Premierul Dacian Ciolos a declarat ca i-a solicitat ministrului Finantelor Publice, Anca Dragu, sa prezinte, joi, dupa sedinta de Guvern, „cateva elemente si principii legate de buget”, existand posibilitatea ca, saptamana viitoare, Executivul sa adopte proiectul si sa il supuna consultarii publice. Intrebat daca proiectul de buget contine si masurile discutate cu PSD, provenite de la Guvernul Ponta, privind majorarile salariale, Ciolos a confirmat. „Sigur, am spus asta, public, ca avem intentia sa construim bugetul in asa fel incat sa tinem cont de ce a decis Parlamentul deja, atat in ce priveste Codul fiscal, cat si maririle salariale, dar sa facem si anumite rearanjari ale bugetului, atat in interiorul ministerelor, (…) si in acelasi timp sa punem accentul pe cateva prioritati legate de investitii, de educatie, de sanatate”, a spus prim-ministrul. Premierul Dacian Ciolos a declarat, miercuri, in plenul Senatului, ca 2016 este un an crucial pentru Romania, iar guvernul va miza pe economie, educatie, servicii sociale imbunatatite, cultura, dar si o armata in proces de modernizare, precizand ca, intr-un climat tensionat, Romania nu este singura. (sursa: aktual24.ro)

Citeste tot articolul

Veste neașteptată pentru români! Salariile se măresc mai devreme decât era prevăzut și revin și sporurile

Surse guvernamentale, citate de Antena 3, spun că salariile bugetarilor ar putea crește cu 25% de la 1 decembrie 2015. Legea se aplică mai devreme pentru că 2016 de an electoral și legea spune că nu se pot face modificări cu șase luni înainte de alegeri. Primele alegeri, cele locale, au loc în iunie. Decizia finală va fi luată săptămâna viitoare. Potrivit Antena 3, varianta creșterii salariilor cu 25% a fost stabilită în urma negocierilor dintre Guvern și sindicate. A doua mărire de salarii ar urma să aibă loc în 2017. Este cea mai optimistă variantă pentru bugetari, însă nu singura. O variantă pesimistă: 15% pentru profesori în 2015, 10% pentru toți bugetarii în 2016 O altă variantă, mai pesimistă: de la 1 decembrie ar urma să crească salariile profesorilor cu 15% pentru a ajunge la o cotă egală cu cea a medicilor, urmând ca de la 1 ianuarie să se mărească salariile pentru tot sectorul bugetar cu 10%. Motivele pentru care Ponta vrea mărirea salariilor țin de calculul electoral. Conform legii, înainte de alegeri, salariile nu pot fi majorate cu 6 luni înainte. Ori, cum primele alegeri sunt la vară, alegeri locale, Guvernul nu ar putea majora salariile în 2016. Singura variantă rămasă e majorarea acestora în următoarele două luni. Primăriile și consiliile județene vor putea crește salariile cu 12% anul acesta, chiar dacă nu se încadrează în buget. Cu aceste promisiuni ferme, făcute de ministrul Muncii, au ieșit de la negocierile de vineri sindicaliștii din administrație. „Am primit promisiuni ferme de la ministrul Muncii, Rovana Plumb, că Legea salarizării va intra în vigoare mai devreme, de la 1 decembrie, pentru că legea responsabilității fiscale interzice majorări în an electoral, și că va fi anulat, pentru 2015, plafonul impus de Finanțe care permitea creșterea cu 12% a salariilor în …

Citeste tot articolul