Au trecut mai bine de trei săptămâni de când Rusia a început invazia Ucrainei, iar în ciuda negocierilor care au avut loc în repetate rânduri, cele două mari puteri tot nu au reușit să ajungă la un acord pentru ca atacul să ia sfârșit. Acum însă, lucrurile s-ar putea schimba după decizia luată de Rusia. Răsturnare de situație în plin război. Rusia a luat o decizie de ultimă oră care va avea un impact negativ asupra Ucrainei. Potrivit ultimelor informații transmise de președinția Rusiei, ideea unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, a fost respinsă. Pe de altă parte, Rusia a făcut un apel la Occident să facă presiuni asupra Administraţiei de la Kiev, astfel încât negocierile să avanseze, iar conflictul militar să ia sfârșit. Amintim faptul că decizia Rusiei a fost luată după ce, în repetate rânduri, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunțat că își dorește o întrevedere directă cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru oprirea conflictului militar. Pe de altă parte, Kremlinul nu susține un astfel de summit, anunțul fiind făcut chiar de către purtătorul de cuvânt al Președinției. „Nu există nimic stabilit clar, niciun acord care să poată fi definitivat”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Interfax şi de publicaţia Der Spiegel. Pe de altă parte, oficialul rus a subliniat faptul că, în locul summit-ului o prioritate o reprezintă negocierile, iar Occidentul poate interveni în acest sens. Înainte de un summit, ”temele” trebuie făcute „Cei care au această posibilitate trebuie să îşi folosească influenţa asupra Kievului pentru ca negociatorii ucraineni să aibă o atitudine constructivă la negocieri”, a insistat Dmitri Peskov. Totodată, el a mai subliniat și faptul că pentru o astfel de întâlnire, așa cum își dorește președinte Ucranei, este nevoie de …
Citeste tot articolulRăsturnare de situație în Europa de Est! Vladimir Putin are o singură CONDITIE
Administrația Vladimir Putin a venit cu un anunț la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Pe fondul tensiunilor crescând la granița dintre Rusia și Ucraina, liderul de la Kremlin vine cu o singură condiție pentru ca războiul să nu mai pornească. Răsturnare de situație în Europa de Est! Vladimir Putin are o singură condiție În cursul zilei de luni, Administrația Vladimir Putin a anunțat că dacă Ucraina va renunța la ambiția de a deveni membră a NATO, atunci acesta ar reprezenta un răspuns potrivit pentru solicitările Ucrainei. Așadar, purtătorul de cuvânt al Președinției de la Moscova, Dmitri Peskov, a declarat că ”se subîntelege că un angajament confirmat al Ucrainei, formalizat în vreun fel, de a nu adera la NATO ar fi un pas care ar contribui considerabil la formularea unui răspuns mai consistent la preocupările Rusiei”. Ucraina ar putea renunța la aderarea la NATO De asemenea, un diplomat ucrainean a lăsat de înțeles că Ucraina ar putea renunța la dorința de a deveni membră a Alianței Nord-Atlantice. ”Am putea face acest lucru, mai ales dacă suntem ameninţaţi în acest fel, şantajaţi şi forţaţi”, a declarat Vadym Prystaiko, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, pentru BBC. Ulterior, ministrul de Externe de la Kiev a declarat că ”afirmaţiile ambasadorului au fost scoase din context” și că „perspectiva aderării la NATO rămâne prevăzută în Constituţie”. În aceeași notă, președintele Ucrainei a anunțat că aderarea la Uniunea Europeană și NATO rămân „priorităţi necondiţionate”. Sursa: capital.ro
Citeste tot articolulEuropa FIERBE, se trimit trupe! România, prinsă în conflictul dintre Ucraina și Rusia
Tensiunile de la frontiera dintre Rusia și Ucraina sunt la cote înalte, iar SUA se așteaptă oricând la un posibil atac. NATO a început să ia primele măsuri și trimite trupe militare și echipament în partea estică a Europei. Vasile Dîncu explică situația României și ce poziție va avea aceasta cu privire la conflictul dintre Ucraina și Rusia. Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a avut o reacție fulger cu privire la modul în care se desfășoară lucrurile la granița Ucrainei. Având în vedere că NATO a decis să trimită trupe în partea de est a Europei, oficialul român vrea să liniștească apele și susține că nu a fost luată momentan nicio decizie cu privire la participarea României în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Ministrul Apărării a vrut să explice și declarațiile făcute de Alianță, prin care aceștia specifică foarte clar că nu pot răspunde militar în cazul unui conflict, deoarece este vorba despre un stat care nu face parte din NATO. „România participă la efortul comun al NATO, dar nu există în acest moment nicio decizie prin care România să trimită soldaţi în Ucraina sau în alte zone. Toate acetea se aprobă prin CSAT, se aprobă prin Parlamentul României. Nicio acţiune de genul acesta nu se face aşa cum am văzut că scrie în mass-media. Deci, nu există nicio condiţie pentru asta. Dacă aţi văzut, în ultimele zile, Secretarul General al NATO a anunţat foarte clar: indiferent de ce se întâmplă la graniţa Ucrainei, chiar dacă va fi o intervenţie militară, NATO nu răspunde militar pentru că nu poate, conform, tratatului Nord-Atlantic să răspundă decât acolo unde este vorba de o ţară NATO”, a declarat Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale. Conflictul dintre Rusia și Ucraina Oficialul a confirmat că va avea loc o ședință CSAT, însă momentan este exclus ca România …
Citeste tot articolul