Tag Archives: Rusia şi NATO

Medvedev ameninta din nou NATO cu un conflict „direct și deschis” ce poate duce la „un război nuclear deplin”

Creşterea sprijinului militar acordat Ucrainei de SUA şi aliaţii lor riscă să declanşeze un conflict între Rusia şi NATO, a avertizat joi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters, citată de Agerpres. Potrivit lui Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, un conflict al Occidentului cu NATO riscă să se transforme într-un război nuclear total. „Pomparea de arme în Ucraina de către ţările NATO, antrenarea soldaţilor ucraineni să folosească echipamente occidentale, trimiterea de mercenari şi exerciţiile ţărilor Alianţei din apropierea graniţelor noastre sporesc probabilitatea unui conflict direct şi deschis între NATO şi Rusia”, a scris Medvedev pe Telegram. „Un asemenea conflict prezintă riscul de a se transforma într-un război nuclear deplin. Acest lucru ar fi un scenariu dezastruos pentru toţi”, a adăugat el. Invazia rusă din Ucraina a stârnit temeri privind apariţia celei mai grave confruntări dintre Rusia şi SUA de la criza rachetelor din Cuba din 1962, aminteşte Reuters. Rusia şi SUA sunt de departe cele mai mari puteri nucleare ale lumii: Rusia deţine circa 6257 focoase nucleare, iar cele trei puteri nucleare din NATO – SUA, Marea Britanie şi Franţa – au circa 6065 împreună, conform Asociaţiei pentru controlul armamentelor, o organizaţie independentă din Washington. Sursa: g4media.ro

Citeste tot articolul

ALERTA DE RAZBOI! România, alături de NATO, cere Rusiei să distrugă noua rachetă. ‘Va trebui să răspundem!’

Tensiunile sunt la cote maxime între Rusia şi NATO, iar România se pare că este prinsă la mijloc, mai ales că pe teritoriul ţării noastre avem un scut anti-rachetă al americanilor, vizat direct de ruşi. Alianţa Nord-Atlantică a cerut marţi Rusiei să distrugă până în august noua rachetă pe care a dezvoltat-o încălcând prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), avertizând că în caz contrar aceasta se va confrunta cu o reacţie mult mai hotărâtă din partea Alianţei în regiune. Miniştrii apărării din ţările membre NATO se vor reuni miercuri la Bruxelles pentru a examina eventualul răspuns ce ar urma dat Rusiei dacă ea refuză să se conformeze Tratatului INF semnat în 1987, din care SUA au ameninţat să se retragă în luna august, după un preaviz de şase luni, transmite Agerpres.ro. Rusia are la dispoziţie doar cinci săptămâni pentru a ‘salva tratatul’, a afirmat Stoltenberg în cursul unei conferinţe de presă, avertizând că în caz contrar răspunsul NATO ‘va fi unul defensiv, echilibrat şi coordonat’. ‘Îndemnăm Rusia să adopte calea responsabilă, dar nu am văzut niciun indiciu că Rusia ar intenţiona să o facă’, a declarat secretarul general al NATO. ‘Va trebui să răspundem!’, a avertizat el, refuzând să ofere mai multe detalii. Dar, potrivit unor diplomaţi, miniştrii apărării vor lua în considerare înmulţirea zborurilor în Europa a avioanelor SUA capabile să transporte ogive nucleare, mai multe antrenamente pentru instruirea militarilor şi o repoziţionare a rachetelor militare americane. Rusia a avertizat luni împotriva unei crize a rachetelor comparabilă cu cea din Cuba din anul 1962 în cazul în care SUA s-ar decide să readucă în Europa rachete cu rază intermediară de acţiune. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat marţi că o astfel de ipoteză nu este luată în calcul. Ambasadoarea SUA la Alianţa Nord-Atlantică, Kay Bailey Hutchison, …

Citeste tot articolul

Alertă militara MONDIALA! România nu are nicio şansă!

Tensiuni majore între Rusia şi NATO, după ce Kremlinul a anunţat recent schimbarea strategiei în cazul unui război. Mai mult de atât, ruşii recunosc că au început să testeze o serie de arme moderne care par luate din filmele science-fiction. Se pare că în cazul unui atac, România nu are nicio şansă. Ministrul Apărării de la Moscova anunţat oficial că vrea să elaboreze un nou concept militar pentru cazul unui război. Serghei Şoigu a dat ordin responsabililor de la vârful armatei ruse să elaboreze un nou concept al modului de a conduce un război în timpurile moderne, subliniind că aceasta va constitui o prerogativă a ministerului său, informează miercuri agenţia de presă Interfax, citată de Agerpres.ro. Într-o conferinţă pe teme teoretice şi practice, la care au participat înalţi responsabili ai forţelor armate ruse, Serghei Şoigu a declarat marţi că ‘războaiele moderne necesită noi abordări’. ‘Conflictele de nouă generaţie reprezintă o combinaţie de metode clasice şi asimetrice de război, în care acţiunile militare sunt de scurtă durată şi nu există pur şi simplu timp pentru corectarea greşelilor’, a explicat ministrul rus. În acelaşi timp, ministrul Şoigu a indicat că, din 2013, echiparea armatei ruse cu arme moderne a crescut de 3,8 ori, iar la începutul acestui an ponderea lor era de 64% la nivelul întregii armate. În plus, a anunţat şeful instituţiei de apărare de la Moscova, forţele armatei ruse vor primi în curând o armă complet nouă, ale cărei caracteristici de luptă se bazează pe tehnologia supersonică şi energia laser. În acest sens, el a dat exemplul sistemului de recunoaştere şi de atac ‘Streleţ‘, care face posibilă atingerea ţintelor ‘practic în timp real, la 8-12 minute de la detectarea acestora’, subliniind posibilităţile de recunoaştere şi de distrugere a ţintelor inamice de dronele dezvoltate de armata rusă. După anexarea peninsulei ucrainene …

Citeste tot articolul