Tag Archives: romexpo

VIDEO INCREDIBIL: Priviți imaginea asta! E „România” pe care vor să ne-o dea înapoi PSD, Voiculescu și Năstase!

Priviți imaginea asta! E „România” pe care vor să ne-o dea înapoi PSD, Voiculescu și Năstase! Un grup de protestatari a contestat prezenţa la târgul Gaudeamus a lui Dan Voiculescu – care şi-a lansat cartea „Lupta politică” -, a lui Adrian Năstase şi Sorin Roşca Stănescu, foşti condamnaţi, care, după părerea lor, vorbesc despre „valori inversate” şi care nu ar trebui să fie în viaţa publică. Tinerii nemulţumiţi, având insigne cu #rezist, au strigat că aceştia sunt „satrapii ţării ăsteia”, oameni din cauza cărora ei pleacă din ţară, relatează News.ro. Lume multă la primul eveniment public al lui Dan Voiculescu de la ieşirea din închisoare, lansarea cărţii “Lupta politică”, vol.II, apărută la editura RAO, pensionari veniţi să-i mulţumească, să-i ceară autografe şi să-l aplaude pe autor. Familia i-a fost alături. Invitaţi să vorbească la lansare au fost Sorin Roşca Stănescu, “colegul meu de celulă”, aşa cum l-a numit Dan Voiculescu înaintea lansării, Adrian Năstase, primul vorbitor, care i-a mulţumit lui Dan Voiculescu, la fel şi Victor Ciutacu, Bogdan Chirieac. „O să înţelegeţi de ce s-au luat anumite decizii politice, de ce au avut aceste alianţe, undeva acolo veţi vedea şi geneza a ceea ce după ce a terminat mandatul, fostul preşedinte Traian Băsescu spunea că este un stat mafiot. Volumul nu este o carte de memorii, ci o istorie trăită”, a spus Bogdan Chirieac despre cartea lui Dan Voiculescu. Cartea lui Dan Voiculescu, un volum de 382 de pagini, costă 50 de lei şi cuprinde la final fotografii personale ale autorului: Dan Voiculescu şi nepoţii, Dan Voiculescu la strânsul fânului, Dan Voiculescu la Miami, alături de Victor Ciutacu, Mihai Gâdea şi Mircea Badea. Lansarea cărţii „Lupta politică”, de Dan Voiculescu „Primul gând când m-am trezit a fost spre eveniment. E primul meu eveniment public. Trei ani de zile am stat …

Citeste tot articolul