Tag Archives: romani sclavi

Trei etnici „neprecizati” din Vrancea care au ţinut în sclavie zeci de români în Londra și-au primit pedeapsa

Trei frați tigani din Vrancea acuzați că au ținut în sclavie zeci de români la Londra, în Marea Britanie și i-au exploatat prin muncă au fost condamnați. Indivizii, care au obținut câștiguri de peste 1,2 milioane de lire de pe urma victimelor, au primit pedepse ce însumează 28 de ani de închisoare. Valentin Lupu, 25 de ani, și frații săi Grigore (39 de ani) și Alexandru (43 de ani) au fost judecați de un tribunal din Londra. Cei trei au fost găsiți vinovați de sclavie modernă. Între iulie 2015 și octombrie 2018, frații Lupu au colaborat cu alți indivizi pentru a aduce muncitori din România în Marea Britanie și a-i exploata, punându-i la lucru în construcții. Conform ziarului My London News, ei și-au păcălit victimele, promițându-le câștiguri de 500 de lire pe lună. Când i-au adus pe oameni în Marea Britanie, le-au luat actele de identitate și i-au forțat să locuiască în locuințe supraaglomerate din Londra, în condiții extrem de precare. Folosindu-se de acte false, frații Lupu își puneau la muncă victimele în domeniul construcțiilor. Erau foarte violenți și aveau control total asupra veniturilor celor pe care îi țineau în sclavie. De pe urma oamenilor au câștigat astfel peste 1,2 milioane de lire sterline. 33 de oameni au fost găsiți în sclavie, ținuți în 3 locuințe din Londra: 24 de bărbați, 4 femei și 5 copii). Sclavii au fost eliberați într-un raid al poliției britanice, în octombrie 2018. Tot atunci, poliția română a făcut percheziții în Vrancea. Cei trei frați interlopi au fost prinși. În urma procesului, Valentin Lupu și Grigore Lupu au primit fiecare o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Fratele lor, Alexandru Lupu a primit o sentință de 8 ani de închisoare.

Citeste tot articolul

Hai, să-i mai pupe careva în cur pe țigani! Mâine ne vor vinde

ROMANIA SAU RROMania ?! Hai, Romani Criss, hai, Elie Wiesenthal care v-a dresat aşa, hai, ONG-istelor murate, hai, mama lui Ethan Hawke, hai, femei rrome eroine, hai, militante pentru fertilitatea pirandelor fătătoare, hai, apărători ai tuturor drepturilor ţiganilor care nu muncesc, înroşiţi-vă, daţi în clocot, fierbeţi, bateţi-vă cu pumnii în piept, sângeraţi, daţi-vă de ceasul morţii, ieşiţi în stradă, cereţi daune morale, trageţi Germania de urechi pentru presupusele tezaure de haur şi cocoşei confiscaţi de la sărmanii ţigani, cereţi reparaţii morale statului roman, societăţii civile, fiecărui cetăţean nerrom, daţi-vă foc în Piaţa Universităţii pentru martirajul mediatic de care au parte azi stăpânii de sclavi din Berevoeşti, comuna Taurului de Aramă, unde omul nu mai e om, aerul e otrăvit de jigodism, apele put a gunoaie, autorităţile şi miliţienii sunt monştri, iar ticăloşia a contaminat până şi pruncul nenăscut ce creşte în pântecele ticăloasei lui mame, care a închis ochii şi a tăcut 26 de ani, ştiind ce orori de neimaginat se petrec în acea cloacă, acea Talpă a Iadului, unde foştii sclaveţi, robi şi slugile bicisnice au ajuns să facă legea şi să prospere ca nişte boaite infecte, la adăpostul protector al unor alte gunoaie hămesite, complice! Citeste si: SITUATIE SOCANTA: COPII SI TINERI ROMANI RAPITI DE PE STRADA SI TRANSFORMATI IN SCLAVI DE TIGANI – VIDEO REVOLTATOR Dar, hai să ne avem ca fraţi, toţi suntem puţin pătaţi! Acelaşi sânge avem, români, ţigani, oameni suntem toţi, dar ce ţigani buni şi ce români buni, dar ce ţigani răi şi ce români răi! Pătaţi că tolerăm orice nedreptate, orice ordinărie şi orice e nelalocul lui, că închidem ochii, răbdăm şi înghiţim slobozul lor scârbos, în loc să scuipăm, că ne e frică, jenă, că am ajuns să ne hrănim cu muzica lor corcită, kitschioasă, răsunând din bolizii germani, că fetele noastre …

Citeste tot articolul

SITUATIE SOCANTA: COPII SI TINERI ROMANI RAPITI DE PE STRADA SI TRANSFORMATI IN SCLAVI DE TIGANI – VIDEO REVOLTATOR

LEGATI IN LANTURI, BATUTI CU BICIUL SI OBLIGATI SA MUNCEASCADE TIGANI! Ma intreb daca romanii faceau acest lucru, cum reactionau tiganii? Urlau „RASIM”?!  Aceste rebuturi ale societatii de ce nu sunt acuzate de rasism contra romanilor? De pe ProTV: Situatie revoltatoare in satul Gamacesti, din Arges. Zeci de oameni sarmani, adulti dar si copii, au fost rapiti de pe strada sau chiar de acasa si transformati in sclavi de tigani. Asa-zisii lor stapanii lor ii tineau in lanturi, ii obligau sa trudeasca in ferme si gospodarii, dar si la taiat de lemne in padure. Pe unii ii trimiteau la cersit, sii ii amenintau cu moartea daca sufla o vorba. Terorizati si hraniti doar cu resturi, cei tratati ca niste robi, erau batuti cu biciul, schingiuiti, umiliti iar unii dintre ei chiar violati. Anchetatorii spun ca situatia dureaza de opt ani. Astazi au fost eliberati 3 adulti si doi copii. Sute de polititisti, jandarmi si lucratori din trupele speciale insotiti de caini dresati au descins azi dimineata in Gamacesti. Aveau informatii ca mai multe familii din sat se organizasera in grupari infrationale care foloseau oamenii ca pe sclavi. Au gasit prin curti trei barbati si doi copii – obligati la munca silnica. Una dintre victime era legata cu lanturi pe o prispa. Suspectii isi alegeau asa-zisii sclavi din randul sarmanilor pe care ii gaseau pe langa biserici, prin gari si autogari. Fie ii convingeau sa ii urmeze, fie ii rapeau pur si simplu. Oamenii erau fortati apoi sa munceasca din greu, fara bani si cu o bruma de mancare. Cei care incercau sa fuga, spun anchetatorii, erau legati de picioare si tarati cu calul prin tot satul. Cu toate astea, localnicii din Gamacesti sustin ca n-au vazut nimic. Ori le este frica sa marturiseasca, ori sunt si ei implicate – spun procurorii. …

Citeste tot articolul

ROMANI vanduti ca SCLAVI in Spania de mafia TIGANEASCA

Împinşi de la spate de nevoile financiare, doi timişoreni au decis să plece în Spania pentru a munci. Au semnat un contract pentru prestare de muncă necalificată în agricultură, contra sumei de 1000 de euro lunar. Cornel Popescu şi Valentin Bârcea au fost însă înşelaţi de mafia ţigănească şi au fost vânduţi ca sclavi. Povestea celor doi muncitori, făcută publică de ediţia de Timişoara a cotidianului Adevărul, începe cu semnarea unui contract cu firma Trading Jobs 2000 SRL. Au plătit un avans şi drumul până la destinaţie, cu promisiunea că în câteva zile de la sosirea în Spania li se vor face şi actele pentru a putea lucra în legalitate, la locul de muncă promis. La sosire, românii din autocar au fost aşteptaţi de Dănuţ Bobocea, fratele administratoarei firmei din Timişoara, Vasilica Şooş, fostă Bobocea. Acesta, ajutat de mai mulţi ţigani, i-au sortat pe români şi i-au trimis în grupuri mici la locaţii diferite. Acolo au muncit vreme de mai multe zile, fără a fi plătiţi. Deasemenea au fost cazaţi în condiţii inumane, în case părăsite. „Eram trataţi ca sclavii. Erau 46 de grade Celsius afară, nu aveam nici mâncare, nici apă. Venea un ţigan cu o bâtă, cu ţepuşă dintr-un cui, şi ne împungea cu ea dacă ne opream din lucru“, a povestit Valentin Bârcea pentru Adevărul. „Dormeam în condiţii mizerabile. Fiecare mâncam ce găseam. Eu luam din câmp cartofi, ceapă, le fierbeam şi aşa mă hrăneam”, a continuat acesta. „Nu le doresc nici duşmanilor să treacă prin ceea ce am trecut eu în Spania. Este muncă de cea mai joasă speţă. Românii sunt transformaţi în sclavi moderni. Am întâlnit oameni care şi-au vândut vaca, porcul, lucruri de prin gospodărie ca să meargă să câştige un ban în plus peste hotare. Erau oameni simpli, care doar îşi doreau un …

Citeste tot articolul

Romani sclavi in Portugalia: Cum a pacalit o familie de TIGANI 52 de romani

Un grup de 52 de romani a fost pacalit de o familie de etnie rroma, care promitea locuri de munca bine platite in Portugalia. Conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, ei „au acceptat o oferta de munca identificata on-line, pentru care angajatorul urma sa le incheie contracte de munca. Contrar promisiunilor, acest fapt nu s-a materializat, iar acestia au fost cazati in conditii improprii si remunerati necorespunzator”, conform Antena 3. Cazul a fost sesizat de un cetatean roman, care a informat, vineri, Ambasada Romaniei la Lisabona. In plus, familia de rromi, care este tot din tara noastra, le-a cerut toate actele. „Am dispus deplasarea unei masini cu trei persoane de la ambasada, care au luat legatura cu romanii aflati in dificultate si i-am pus in legatura cu politia. Ei au dat declaratii, s-a constituit un caz de trafic de fiinte umane, sunt 52 de persoane, e vorba de un autocar plin, din toate partile tarii. Ei s-au adunat la un anunt de pe Internet si ceea ce este uluitor pentru mine este faptul ca nu doar ca te aduni fara sa verifici informatia, dar mai si platesti sa participi la o chestie incerta, pe baza unei promisiuni”, a spus Vasile Popovici, ambasadorul Romaniei la Lisabona, la postul de televiziune citat. Oficialul a precizat ca persoanele respective au platit sume intre 50 si 150 de lei pentru a-si garanta locul de munca de acolo. In plus, ei au fost nevoiti sa isi achite si transportul, care a costat in jur de 150 de euro. „La sosire trebuiau sa-si preda actele, erau practic sechestrati. Politia a intervenit si ei acum si-au recuperat actele, momentan unii dintre ei sunt preluati de Crucea Rosie, iar marti vor porni spre tara. Ceilalti nu se stie in ce situatie sunt, ar putea fi pacaliti cu …

Citeste tot articolul