romance

Moldovencele au punctul G la Roma, dar nu toate. Cele care au rămas în țară nu au punct G deloc. De 30 de ani le promite PSD-ul că le face și lor punct G, dar proiectul a rămas în faza de promisiune. Recent, la Suceava, cineva a făcut primul metru de punct G din Moldova, așa că speranțele au reînflorit.

Ardelencele au punctul G undeva la un metru, un metru jumate în urma lor. Mai întâi trece ardeleanca și după aia, domol, vine în urma ei și punctul G ardelenesc. Nu sunt rare cazurile în care ardelencele își țin punctul G în lesă, ca să nu-l piardă prin oraș.

Oltencele au punctul G unde vrea p…la lor, iar dacă nu ne credeți noi, întrebați-o pe doamna Olguța.

Bucureștencele au punctul G fiecare pe unde apucă, Bucureștiul stând foarte prost la locurile pentru puncte G. Multe bucureștence își lasă punctul G pe interzis sau pe locul altor bucureștence, motiv pentru care dimineața își găsesc punctul G cu ștergătoarele ridicate.

Dobrogencele au un punct g mic, dobrogean, care e atât de mic încât e studiat de fizica cuantică și poate fi în mai multe locuri simultan.

Cadavrele au fost descoperite vineri dimineaţă în jurul orei 7:15 de catre un trecator. Acesta le-a vazut plutind si a sunat la politie.

Cadavrele a două surori gemene de origine română au fost descoperite vineri dimineaţă într-un lac din parcul Montsouris din Paris de un trecător care a alertat poliţia, relatează publicaţia Le Parisien.

Femeile se numeau Lucretia și Mariana, erau născut în decembrie 1970 și aveau domiciliul în București conform actelor lor de identitate care au fost găsite asupra lor.

Un bărbat care se plimba prin parc a observat cadavrele celor două românce, în lacul din parcul Montsouris din Paris, într-o zonă în care adâncimea apei este de numai 85 de centimetri.

Din primele informaţii se pare că cele două s-ar fi sinucis, întrucât pe o bancă din apropiere a fost găsită o scrisoare de adio. Parcul a fost inchis de catre politia din Franta care a deschis o ancheta.

Cele două femei aveau feţele acoperite cu eşarfe şi nu au putut fi salvate.

Zeci de tinere tiganci din Romania, care erau angajate la firme sau companii pe poziţii de conducere, in Italia, ca şefe de departamente, director sau manager, au fost identificate ca escorte de poliţiştii italieni.

Fetele, care acţionau toate în zona Veneţiei, au fost descoperite în urma unei acţiuni a carabinerilor, în colaborare cu Garda Financiară italiană.

Tigancile angajate şefe în firme, noaptea erau escorte

Zeci de tiganci au fost reţinute şi audiate de poliţia italiană, în cadrul unei operaţiuni ample, în Veneţia şi zonele învecinate. Fetele, care figurau majoritatea ca angajate la firme şefe, directoare sau manager, erau noaptea escorte, scrie corriere.it, care citează anchetatorii italieni.

Presa italiană precizează că Ramona Mariana Ghiotu, o tânără de 21 de ani, figura ca directorul unei companii de construcţii care activează în Veneţia de 20 de ani. De asemenea, Stela Pușcașu, o altă tigancă, se afla şi ea la conducerea unei companii de construcţii din Caserta.

Aceeaşi situaţie şi în cazul altor tiganci, cărora presa italiană le publică numele: Adriana Baciu, managerul unei alte firme de construcţii, Alina Tărăburcă, Simona Trip, Petronela Ambruş, Annamaria Ilie, Geometra Tiliban, Ioana Weber şi lista continuă cu zeci de alte nume.

Poliţiştii italieni spun că firmele sunt doar un paravan

Anchetatorii italieni invocă un fenomen în cazul fetelor angajate ca şefe sau directori în companiile respective, despre care afirmă că ar fi doar un paravan pentru activităţi ilicite. Garda Financiară italiană a descoperit că tigancile erau angajate legal pe poziţiile respective în firme, dar că ele nu desfăşurau activitatea pentru care erau angajate.

Contractele erau reale, însă motivul pentru care fetele sunt angajate este pentru a obţine acte legale de şedere în Italia, demonstrând că au un loc de muncă stabil şi care le poate asigura un trai respectabil, la o firmă cu vechime în Italia.

Ancheta continuă, presa italiană precizând că ar fi vorba despre aproape 500 de persoane, provenind din Europa de Est, care ar fi beneficiarii unor astfel de contracte.

Prostituate tiganci, bătaie cu pietre şi bâte, pe centură, în Italia: “Închide camera, capito?”, se aude pe imaginile publicate pe Facebook.

Mai multe prostituate tiganci din Bari au atacat cu bâte şi pietre un ziarist care le filma, pe şoseaua de centură a oraşului. Îmbrăcate sumar, fetele au devenit extrem de agresive atunci când au văzut camera de luat vederi.

Au început să ameninţe ziaristul, au pus mâna pe pari şi pe bolovani şi până la urmă l-au atacat pe jurnalist. La începutul filmării, una dintre femei sparge o sticlă de asfalt şi îl atacă pe cel care filmează cu ea.

“Închide camera. Bă tu nu înţelegi? Închide că dau”, se aude una dintre tiganci ameninţând ziaristul de la Il Qotidiano Italiano, care filma. “De ce mă filmezi bă tu pe mine?”, spune femeia, după care îl loveşte peste braţe pe cel care filma.

Acesta se îndepărtează şi atunci tigancile încep să arunce cu pietre după el. Până la urmă îl lasă în pace şi se întroc la negocierile cu şoferii care opreau maşinile în dreptul lor.

Ospătărița și menajera de la misiunea diplomatică a Irakului au depus plângeri la Poliție și petiții la Ministerul de Externe.

• Două românce spun că au fost abuzate sexual de Mohammed Ibraheem Waheed AL-AZZAWI
• „A început să mă pupe pe gât și să mă pipăie pe spate. A fost brutal, mi-a tras bluza, mi-a tras fermoarul, mi-a scos sânii afară”, spune una dintre femei
• „Madam, I want kiss you, I want kiss you!”, i-ar fi spus consulul altei angajate a ambasadei
• „Nu avem nimic de declarat pe acest subiect”, spune un reprezentant al Ambasadei Irakului

Abuzurile sexuale asupra celor două românce, angajate la Ambasada Republicii Irak în România, ar fi început în primăvară, spun femeile. Mohammed Ibraheem Waheed AL-AZZAWI a devenit şeful misiunii diplomatice a Irakului în ţara noastră în luna ianuarie, după ce ambasadorul a fost rechemat în ţara sa. Iar cât timp consulul a fost la conducerea ambasadei, ar fi făcut ce a vrut cu angajaţii, fără să aibă cineva curaj să-l denunţe.

Prima agresiune: «M-a pupat pe gât şi m-a mângâiat»
Consulul, instalat deja de mai bine de trei luni la conducerea Ambasadei Irakului la Bucureşti, comandă un ceai. Florentina, angajată de aproape 10 ani la ambasadă, urcă în biroul acestuia cu tava. Femeia, căsătorită şi mamă a doi copii, spune că totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă.

„I-am dus ceaiul, i-am zis: «Good morning, sir». El a venit înspre mine și a început să mă pupe pe gât și să mă pipăie pe spate, la care eu bineînțeles m-am opus. Și i-am spus că nu este frumos ce face, că nu accept. S-a restras într-un final”, povesteşte Florentina Crăciun, una dintre angajatele Ambasadei Irakului din Bucureşti, care a acceptat să discute cu reporterii ziarului Libertatea despre calvarul prin care spune că a trecut.

Este conştientă că nu poate dovedi că a fost agresată sexual sau hărţuită. Că orice judecător i-ar respinge cazul fiindcă e cuvântul unei ospătăriţe împotriva cuvântului unui diplomat. Dar în acelaşi timp e strigătul de ajutor al unei femei, al unei mame, al unei soţii care vrea să se facă dreptate.

A doua agresiune: «A început să mă pipăie»

Florentina Crăciun este căsătorită cu bărbatul de care s-a îndrăgostit încă de când avea 14 ani, au doi copii împreună şi încearcă să facă faţă greutăţilor vieţii, ca orice român cinstit, muncind din zori şi până în noapte. Ca să pună pe masă o pâine caldă şi să asigure un viitor mai liniştit celor mici. Aşa că atunci când consulul i-a cerut să-i aducă ceaiul, deşi spune că se temea, a fost obligată să-şi facă datoria.

„Eram obligată să îl duc, că asta era munca mea. A doua oară mă aștepta în fața biroului şi a început să mă pipăie. Am început să plâng și m-am dus iar și le-am zis că nu e normal ca într-o ambasadă să se întâmple așa ceva”, descrie Florentina a doua agresiune sexuală la care spune că a fost supusă de Al-Azzawi.

Iar ceilalţi funcţionari din ambasadă nu au făcut nimic! Contabila i-ar fi spus că femeilor irakiene religia nu le permite să acuze un bărbat sau să-l tragă la răspundere, iar alţi doi funcţionari i-au spus că nu au ce face, „el are funcția cea mai mare”, iar ea o să fie dată afară. Şi fiindcă nu a avut altă variantă, a rămas în slujba consulului.

Al treilea atac: «Brutal! Mi-a scos sânii afară»
Măcinată de aceste agresiuni şi cu sufletul încărcat, Florentina Crăciun îşi făcea procese de conştiinţă, se gândea că poate a fost vina ei, că poate a făcut ea ceva greşit. A trecut mai puţin de o săptămână de la ultima agresiune când, povesteşte Florentina, Mohammed AL-Azzawi a profitat că toţi ceilalţi angajaţi ai ambasadei sunt plecaţi, şi a chemat-o din nou la el.

„A fost foarte brutal, mi-a tras bluza, mi-a tras fermoarul, mi-a scos sânii afară, m-a tras de pantaloni, m-a tras spre baie să ce? Să întrețin relații sexuale cu el. Eu m-am opus cât am putut, m-am lăsat în jos pe vine, l-am împins, am început să țip”, un strigăt fără speranţă, fiindcă ştia în sinea ei că nimeni nu îi va sări în ajutor.

Dar şansa a fost că exact în acel moment o colegă, tot româncă, venise la bucătărie şi a auzit-o. A urcat în grabă, iar la auzul paşilor acesteia, consulul a abandonat atacul, spune Florentina. Nimeni nu a văzut nimic, nici de această dată, nimeni nu i-a sărit, cu adevărat, în ajutor nici acum. Aşa că a anunţat că mearge la Poliţie.

„Abia atunci s-au dus şi au vorbit cu consulul şi i-au zis să nu se mai ia de mine, să mă lase în pace”, spune Florentina.

Hărţuire sexuală: «I want to kiss you!»
La câteva săptămâni după ultimul atac asupra Florentinei, Mohammed Ibraheem Waheed AL-Azzawi e acuzat că a hărţuit sexual o altă angajată a Ambasadei Irakului, o văduvă care încă-şi plângea soţul. Aceasta a povestit, de asemenea, reporterilor ziarului Libertatea ce s-a întâmplat, cu rugămintea de a nu-i divulga identitatea.

„A sunat şi m-a chemat la el în birou. Mi-a zis să închid uşa, cu cheia. Când am întrebat de ce, mi-a zis că vrea să-mi spună ceva. Eu am refuzat. Atunci mi-a zis: «I want kiss you, I want kiss you!» «What? What is this?», i-am zis. «Nu ți-e rușine?» Și îmi făcea semn la baie să mă duc. Și i-am zis: «Nu! Dacă mă atingi te arunc de la balcon!» Și am ieșit pe ușă, am ieșit în ambasadă”, iar după câteva săptămâni femeia şi-a dat demisia.

Reacţia ambasadei: «Nu avem nimic de declarat!»
Reporterii ziarului Libertatea au solicitat un punct de vedere oficial Ambasadei Republicii Irak la Bucureşti şi o opinie a consulului Waheed AL-Azzawi cu privire la acuzaţiile formulate de cele două femei. Dar singura reacţie a venit din partea unui consilier al ambasadorului, care a transmis: „Nu avem nimic de declarat referitor la acest subiect, iar aceasta e poziţia oficială a ambasadei”, apoi a închis brusc telefonul.

Reacţia autorităţilor din România: Anchetează…

Cele două femei spun că s-au adresat Ministerului de Externe al României și au făcut plângere la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti.

Existența reclamațiilor au fost confirmate de surse din poliție, iar în această fază, dat fiind statutut de dimplomat al reclamatului, competența a fost declinată către Parchetul Curții de Apel București.

Ministerul Afacerilor Externe nu a dat încă ziarului nostru un răspuns legat de aceasta situație.

„Umilită, jignită, terfelită, mă simt ultimul om. Nu pot să-l văd, nu pot să dorm noaptea, mă duc la spital în fiecare săptămână. Atacuri de panică, nu pot să dorm noaptea, am fost la psihiatru și mi-a dat pastile de somn, dar tot nu pot să dorm. M-au umilit”, spune Florentina în încheierea interviului acordat ziarului Libertatea.

Şi ea, şi colega ei îşi caută de muncă acum, după ce la ambasadă au fost anunţate că la Bagdad s-ar fi decis ca toţi angajaţii care au mai mult de 10 ani în ambasadă să fie eliberaţi din funcţii. Ele erau singurele vizate de această decizie şi cum colega ei deja decisese să plece, Florentina Crăciun s-a văzut în situaţia de a fi acum de una singură. Împotriva unui sistem care nu permite tragerea la răspundere a oficialilor străini de către justiţia română, chiar dacă ei comit abuzuri sau infracţiuni pe teritoriul acestei ţări.

Un exemplu ar fi cazul Teo Peter, când americanul angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti care a provocat accidentul în urma căruia artistul român şi-a pierdut viaţa nu a putut fi anchetat în România fiindcă avea imunitate, iar justiţia din ţara sa l-a găsit nevinovat.

„Vreau să se facă dreptate, să se afle, nu vreau nimic de la el. Vreau doar ca alte fete să nu mai pățească în nici o țară unde va merge domnul ăsta așa ceva”, spune cea de-a doua presupusă victimă a consulului Irakului.

Un tigan rasist ameninta pe un grup de Facebook cum va f*te el toate romancele.

Dupa ce ca ii tinem din contributiile noastre la stat, dupa ce ca le oferim atatea drepturi .. au inceput sa faca pe teroristii in Romania, intr-o tara care incerca sa-i integreze dar fara sanse de reusita.

Voi ce parere aveti? Va punem mai jos la dispozitie imaginile si profilul acestui om de nimic:

Il gasiti la aceasta adresa de Facebook: https://www.facebook.com/marius.andronache.16 / va rugam sa nu-l injurati. Atat il duce capul si vocabularul. Este suficient sa vedeti cine este sa va faceti o simpla impresie despre acest “om” care arunca cu noroi in toti …si de ce nu, isi face propria etnie de ras.

In poza se observa foarte bine cum domnul Andronache Marius face diferenta intre tigani si romani. El nu se considera roman, se considera etnic tigan si ataca romanii prin injurii rasiste si amenintari aduse la adresa femeilor care nu-s de originea sa:

VEZI SI: O femeie a fost VIOLATA de patru TIGANI de faţă cu soţul ei. Cei doi au fost luaţi la ocazie de către violatori

Salutăm cu entuziasm lansarea primei echipe feminine de ciclism din România, Daimon Women Cycling Team, din care fac parte 11 sportive amatoare, toate având în comun disciplina ciclism de șosea.

Lansarea oficială va avea loc în direct de pe scena primului concurs de ciclism feminin din România, Road Grand Pink, concurs la care vor participe toate sportivele acestei echipe, în data de 23 aprilie 2016, de la orele 13.00.

Din echipă fac parte Alexandra Vulpe, Carolina Haita, Cristina Calman, Gabriela Bayer, Gabriela Stan, Ileana Albu, Ruxandra Bunea, Roxana Ghilț, Roxana Radu, Roxana Vatrici și Zora Iuga.

Ele au adunat anul trecut 55 de podiumuri, din 88 de curse la care au participat. Acum sunt într-o singură echipă, care face parte din Daimon Sport Club, asociat și legitimat la Federația Română de Ciclism.

Pe termen lung, Daimon Women Cycling Team își propune participarea la cât mai multe competiții internaționale, atragerea cât mai multor femei spre acest sport și o secțiune dedicată cadetelor și junioarelor, de unde să se poată lansa cicliste pentru lotul național de fete.

Daimon Women Cycling Team se bucura de sprijinul Daimon, Specialized, BCR, Carrefour, Diablos Computers, Glass Expert, Dr AD, Asociația Viața în Miscare, Road Grand PINK, și Himalaya. Cu sau fără permisiunea fetelor, ne includem și noi printre susținătorii acestei echipe și sperăm că vor fi lansate și altele în acest an.

Daimon Wellness se ocupă de pregătirea fizică fizica a echipei, Sport Fitting România asigură setările perfecte pentru biciclete, BiciShop asigură partea mecanică, iar Isostar și Gold Nutrition asigură nutriția pentru concursuri. Fetele mai au parte și de ajutorul SuperFit pentru analizele și testele de performanță sportivă. Recuperarea medicală va fi făcută cu ajutorul Kinetic Recovery. (sursa: biciclista.ro)

Dacă am avut o eroină de la Jiu, pe Ecaterina Teodoroiu, în timpul primului război mondial, atunci ar trebui să eliberăm din uitare și o altă filă a istoriei noastre, provenind din aceeași conflagrație, cu atât mai mult cu cât e vorba de alte două femei, Maria Manciulea și Lucreția Canja. Pentru curajul de care au dat dovadă, în septembrie 1916, înfruntând armata austro-ungară, sunt acum cunoscute ca eroinele de la Olt.

Am pornit pe urmele acestui subiect datorită unui comentariu pos­tat de un anonim la un material cu aer turistic pu­blicat de o agenție de presă. Era prezentată localitatea situată în județul Brașov. Cititorul, pare-se cunoscător al zonei, întreba, retoric, de ce nu se amintește nimic despre fascinanta poveste care a marcat acest loc în vremea pri­mului război mondial, deplângând bariera, greu de ridicat, a uitării. Constat că despre Maria Manciulea se scrie, ce-i drept, în câteva cărți istorice. Ceva în plus știu oamenii din Părău, anume că și Lucreția Canja își leagă destinul de o cumpănă care o putea costa, la fel ca și în cazul Mariei, viața. Cele două fete demonstrează eficienta colaborare între civili și Armata Română, fiind, dacă pot spune așa, ghizi pentru ostași, într-o operațiune desfășurată în timpul nopții, în mare taină, în apropierea acestei comune. Oltul e traversat direct prin apă de militarii Regimentului 30 Muscel, exact în locul indicat de tinere. Ele oricum mai folosiseră, cu puțin timp înainte, acel punct, ajungând în teritoriul dușman, pentru a-și recupera vitele furate de supușii împăratului.

Trupele austro-ungare fură vitele sătenilor din Părău

Voi reda în continuare faptele, după cum s-au petrecut în prima jumătate a lunii septembrie 1916. Așa cum se știe, după doi ani de neutralitate, țara noastră decide să intre în primul război mondial. Gândul nostru era atunci eliberarea Transilvaniei de sub dominația austro-ungară. Drept pentru care începe ofensiva Armatei Române dincolo de Carpați. Menționez în privința comunei Părău că se află la vreo 20 de kilometri de orașul Brașov, spre vest. Ajungi acolo, după conformația drumurilor de azi, dacă o iei pe șoseaua spre Făgăraș, iar în Șercaia faci la dreapta, spre Hoghiz. Părău e la depărtare de un kilometru și jumătate de râul Olt, în partea stângă a malului său. Să vedem așadar ce se întâmplă în zilele acelui istoric septembrie. Retrăgându-se în mare grabă din fața ofensivei românești, trupele austro-ungare staționate în zona aceasta trec prin comuna Părău și se dedau la jafuri, luând în special animalele de pe câmp și din curțile sătenilor, vaci și drigane sau bivoli, cum li se spune aici. După faptele acestea de „arme“, austro-ungarii ajung pe malul drept al Oltului. Acolo stabilesc o linie foarte puternică de apărare, cu piese grele de artilerie, încastrate în beton. Alte tunuri și mitraliere sunt poziționate pe diverse dâmburi sau între pâlcurile de pădure.

Maria și Lucreția pleacă să-și recupereze animalele

Oamenii de pe aici obișnuiau să traverseze Oltul prin locuri numai de ei știute, direct prin apă, acolo unde albia era puțin adâncă, în anumite perioade ale anului, în special când era secetă. Ajungeau astfel la terenurile lor agricole de pe malul drept. Altfel, în acest sector râul este periculos, având albia, din câte mi se descrie, la vreo cinci șase metri lărgime și la cel puțin câțiva metri adâncime. După ce austro-ungarii le iau vitele, cum am arătat mai devreme, două fete din sat, Maria Manciulea și Lucreția Canja, decid să meargă după jefuitori. Cu gândul de a-și recupera animalele. Vaca reprezenta una dintre principalele surse de hrană pentru fie­care familie. Maria avea pe atunci 22 de ani, iar vecina ei cu un an mai mult. Maria stătea în casa de la numărul 227, iar Lucreția la 239, este un alt amănunt pe care-l aflu de la oamenii locului. Fetele trec râul, după lăsarea întunericului, prin locul numit Unghiul Fagului sau Cioachii. Descrierea făcută acum de săteni e destul de clară, ca să-mi dau seama unde e acel punct. Prin comuna aceasta trece un fir de apă, Părăul. El se varsă în Olt. La o jumătate de kilometru de locul acela, în amonte, este vadul prin care au trecut tinerele. Ele ajung în apropierea taberei dușmane. Sunt reperate de santinele, care le duc la unul dintre comandanți. Considerate spioane ale românilor, Maria și Lucreția primesc verdictul, urmând ca a doua zi să ajungă în fața plutonului de execuție. Degeaba a încercat Maria, care știa puțin limba germană, să le explice că veniseră acolo numai pentru a-și recupera vitele. Sunt închise într-o casă, sub pază armată. Norocul lor e că doi dintre soldații de gardă le aud vorbind între ele în limba română. Și ei tot români erau, originari din Banat. Soldații le fac scăpate pe fete, care escaladează podul casei și se pierd repede pe câmp, în liniștea nopții.

Prețioase informații pentru Armata Română

Tot ce s-a întâmplat până acum este descris în amănunt în cartea intitulată „Cărturarii brașoveni pentru România Mare“, scrisă de locotenent-colonelul Ioan Vlad, totodată conferențiar universitar doctor, apărută în 1999 la Editura Academiei Aviației și Apărării Antiaeriene „Henri Coandă“. Este un prețios izvor de informații la care am avut acces cu ajutorul Muzeului de Istorie din Brașov. Revin însă la cele întâmplate în 1916. La puțin timp după întâmplarea aceasta, trupele românești ajung în comuna Părău. Fetele povestiseră deja familiei, vecinilor, pățania prin care trecuseră. Comandanții români pregăteau cea mai bună strategie pentru trecerea Oltului, având însă în vedere puternica linie de apărare stabilită de adversar în dreapta râului. Pe de altă parte, știu acum de la un localnic din Părău, Cornel Boamfă, la rândul său ofițer, pasionat de istorie, că operațiunea alor noștri se desfășoară greoi, din cauza amplei defensive austro-ungare. Râul era, din această cauză, foarte greu de trecut. Fac din nou referire la cartea lui Ioan Vlad, pentru că acesta pune accent pe colaborarea între localnicii din Părău și militarii români. Ai noștri caută informații despre locul prin care Oltul ar putea fi traversat, în liniște, în așa fel încât adversarul să nu-și dea seama de operațiune.

Planul se intersectează cu „expediția“ pe care o făcuseră mai înainte Lucreția și Maria. De la ele vin două informații importante. Nu numai că pe la Unghiul Fagului apa era mică. Fetele observaseră ceva esențial. Perimetrul acela nu era apărat de trupele adverse. Era deci zona ideală pentru ceea ce dorea comandantul Regimentului 30 Muscel, staționat în Părău, locotenent-colonelul Stelian Alexandrescu. Se decide ca prin acel loc ostașii noștri să treacă Oltul, în faptul serii, lucru care s-a întâmplat în jurul lui 10 septembrie. Ziua reprezintă o informație știută tot de localnicii din Părău. Observați că datele, pe care le pun acum cap la cap, de la istorici și din cufărul cu istorii moștenite de localnicii din Părău, din generație în generație, construiesc un tablou destul de complet. Cea care le va fi ghid ostașilor, arată istoricii, la trecerea prin apa Oltului, este Maria Manciulea.

„La Olt am fost prima care am pășit în apă“

Mult timp după aceea, în anul 1968, ea va povesti, în amănunt, ce s-a întâmplat în teribila noap­te din toamna lui 1916. „La Olt am fost prima care am pășit în apă, ținând de mână un soldat. După mine, nu vă fie frică! Cunosc vadul și nu vă puteți îneca. Și așa au pornit după mine, cu armele deasupra capului și ținându-se unul de altul, toți soldații și ofițerii regimentului. Apa ne venea până la piept și albia râului era cam bolovănoasă. De aceea unii dintre ostași se mai împiedicau și cădeau. Regimentul a trecut cu bine Oltul și nu am auzit nici atunci, nici mai târziu, să se fi înecat un militar“. La rândul său, istoricul Constantin Kirițescu, unul dintre cei care au consemnat în cea mai bună măsură operațiunile petrecute în timpul mareului război al Reîntregirii, se referă și la ce s-a întâmplat în comuna Părău.

Cuvintele sale sunt amintite în cartea lui Ioan Vlad. „Trecerea Oltului a fost înlesnită în această regiune prin devotamentul unei tinere românce, Maria Manciulea, din comuna Părău. Conduse de eroica fată, trupele au trecut râul și au căzut în spatele dușmanului care, formidabil înarmat cu o mulțime de mitraliere, așteaptă ca încercarea de trecere să se facă prin singurul loc cunoscut și dominat de el“. După această neașteptată manevră, militarii români stabilesc un important cap de pod în dreapta Oltului și cad în spatele liniilor inamice, anihilând practic toată pregătirea defensivă pe care o stabiliseră austro-ungarii în acest perimetru, peste 700 de soldați din tabăra adversă fiind luați prizonieri. Maria își va vedea expuse faptele și în ediția din 6 noiembrie 1916 a ziarului „Universul“, unde e scris despre „domnișoara din comuna Părău“, cea care “s-a oferit să servească de călăuză unui regiment de infanterie, care avea misiunea să atace pe inamicul care se găsea pe malul opus al Oltului. A intrat cu primii ostași în apă și i-a condus cu cel mai desăvârșit curaj prin ploaia de gloanțe, contribuind astfel la reușita atacului“.

Răzbunarea ocupantului

Am ocazia s-o cunosc, în comuna Părău, pe Lucreția Bâlea, de 81 de ani, descendentă a Lucreției Canja. „Lucreția a fost soră cu bunica meaº, spune femeia. Multe din amintiri au fost topite de trecerea timpului. Cunoaște totuși un amănunt interesant. După ce ofensiva românească este stopată și cea mai mare parte a țării ajunge sub stăpânirea vremelnică a dușmanului, austro-ungarii vor să le aresteze pe fetele din Părău. Ca și cum amândouă, în egală măsură, le-ar fi provocat mari pagube. Sătenii le ascund pe unde pot. Apoi le vor urca într-o căruță, acoperindu-le cu fân, scoțându-le din zona periculoasă. Referiri la represaliile ocupantului apar și în cartea lui Ioan Vlad, mama Mariei Manciulea fiind închisă, timp de opt luni, în penitenciarul din Cluj. Acolo se îmbolnăvește grav, din cauza condițiilor inumane la care a fost supusă.

Două destine definitiv separate

Drumurile celor două eroine, Lucreția și Maria, se vor despărți pentru totdeauna, după încheie­rea primului război mondial. Lucreția va emigra în America, în 1920, împreună cu surorile ei, urmând calea altor rude, plecate dincolo de Atlantic încă din 1912. Se va stabili în statul Ohio, în Salem. Acolo se stinge din viață la 7 decembrie 1964, știe gazda mea din comuna Părău, Cornel Boamfă. Maria, în schimb, va rămâne alături de Armata Română în ambele conflagrații mondiale, ca soră de caritate. Datele obținute de la Muzeul de Istorie din Brașov arată că a fost decorată cu „Virtutea Militară“, dar și cu medalia „Serviciu Credincios“. Ultima suflare și-o va da la 27 iulie 1969, în București. Este înmormântată în cimitirul Ghencea. Asta e tot o informație din Părău. Nici una din cele două femei n-a avut copii. Se mai știe despre Lucreția că s-a întors în satul natal în 1937, dând bani lui Irimie după Coastă, o rudă de-a sa. Așa era cunoscut omul între vecinii săi. El a primit sarcina de a construi o cruce și o fântână. Crucea se vede și azi în curtea bisericii din Părău. Cât despre fântână, ea poate fi zărită în „capul satului, la ieșirea spre Șercaia“. Oamenii vorbesc și de o altă cruce, dispărută între timp. A fost ridicată după 1918, la Un­ghiul Fagului, ca amintire pentru ce s-a întâmplat aici în 1916.

Fotografie din America

Aceasta este povestea. Și oamenii ei. Lăudabilă hotărârea lui Cornel Boamfă de a scrie o monografie a localității în care s-a născut. Spune că a luat la rând toate casele de aici, de mulți ani încoa­ce, notând istoria fiecărei familii în parte. Se adaugă arhivele, locale și naționale, pe care le-a studiat. Zice că „până și într-o comună mică, așa cum e a mea, cu numai 2.200 de suflete, poți găsi fapte și eroi care să facă cinste unei țări întregi“. Vastul bagaj de însemnări despre Maria și Lucreția este completat de datele referitoare la bărbații care au luptat, în Munții Făgăraș, ca partizani, împotriva comunismului. Am întrebat de fotografii, dacă există, ale Mariei și Lucreției. Asta e chiar o problemă complicată. Răspuns pozitiv numai în cazul Lucreției. Obțin de la gazda mea o poză a femeii din perioada maturității. Fotografia face însă parte din colecția muzeului din Salem. Acolo sunt păstrate date referitoare la românii stabiliți, în timp, în acest colț al Americii.

CITESTE SI: Martiriul Nicoletei Nicolescu. 75 de ani de la asasinarea unei eroine

Precum acestea – “trei din fetele lui Nicolae și Maria Canja din Părău, Elisabeta, Lucreția și Ileana, au făcut parte din valul de emigranți care și-au lăsat munca câmpului pentru viața modernă din America“. Amintesc așadar site-ul salemhistoricalsociety.org, de unde provine imaginea Lucreției. Parcă ne-ar spune, din alt timp, prin fotografia aceasta, în care este îmbrăcată în portul popular specific locului în care s-a născut, că ea nu și-a uitat, cât a trăit, țara. Ar fi bine ca și țara să-și amintească de ea. La fel și de Maria…

Două lucruri scoate românul în față când îl izbește patriotismul de tip manelist, adică ăla în care trebuie să arunce cu bani în aer ca să-și arate valoarea. Femeile și peisagiul.

Avem femei frumoase ca ielele, avem și femei urâte cu crăci, iar la media dintre ele stăm bine, probabil mai bine ca alții. Sigur nu se știe că n-a stat nimeni să facă inventarul frumuseților pe nații. Bine, pe românul de care vorbesc asta nu-l împiedică să strige sus și tare că avem, fără nicio îndoială, cele mai frumoase femei din lume.

Avem munți, avem dealuri, avem câmpii, avem mare, avem păduri de toate felurile, avem deltă. O țară plină de locuri minunate, de frumuseți naturale copleșitoare și foarte variate. Românului de mai sus nu-i ajunge însă atât, e ca și cum ar sta cu teancurile de bani în buzunar când se cântă dedicațiile la nuntă, așa că nu spune că are o țară frumoasă ci declară sus și tare că are cea mai frumoasă țară din lume.

Și unde s-o strigi mai tare decât pe net? Oriunde apare vreun român, vreo bucățică de țară, la naiba, oriunde apare o sarmală, o să apară și o mie de comentarii, fără legătură cu subiectul – aveam cea mai frumoasă țară din lume, eee și femeile, ne-ați văzut femeile?

Nu, de fapt nu avem. Găsești sute de munți, ape, delte, râuri, câmpii, dealuri, păduri mai frumoase decât la noi. Da, dar nu pe toate la un loc – zice românul. Cea mai frumoasă nu înseamnă cea mai variată, bine, nici asta nu suntem.

De ce nu ne e de ajuns că avem o țară plină de frumusețe? De ce trebuie să trâmbițăm că e cea mai frumoasă, deși mulți dintre cei care vorbesc au mers până la bulgari și-napoi și cu asta au terminat de văzut lumea?

E vreun concurs cu vot? Pac intră gașca de români și votează Lecușeștiul, cel mai frumos sat din lume, Cocârlații din Deal cea mai frumoasă comună, Obcinele cei mai frumoși munți și așa mai departe. O face fără să se uite deloc la celelalte opțiuni, e român/românesc, e clar cel mai frumos.

Se publică pe un site, obligat să găsească conținut permanent, un articol cu 8 cascade deosebite, fără a le pune într-un top ci doar într-o enumerare. E vorba despre niște căscăduțe, unele care nici măcar nu-s tot anul, care au ceva a lor, deosebit, ba un mușchi, ba niște firicele frumoase.

Ei, tată, ce face românul pornind de la articolul ăla? Frate, cascada Bigar e cea mai frumoasă cascadă din lume, că așa a zis într-un articol de afară. Zeci de articole care transformă o enumerare de cascăduțe deosebite, într-un top al frumuseții, mii de comentarii peste care dai pe tot netul, la orice subiect are vreo picătură de apă, toate cu cea mai frumoasă cascadă din lume.

Bă, voi sunteți chiar tămpiți? Ăla e un bolovan cu mușchi pe care curge niște apă. E frumos, dar dacă scot dușul pe geam, la etajul I, cam tot atâta cascadă fac. Sunt sute de cascade în lumea asta care îți taie respirația, zici că-s sculptate de titani și udate de Poseidon și voi vă bateți în piept cu un bolovan ud, de doi coți?

Românul mândru și penibil. Fără număr pentru toată lumea.

Articolul de la care a pornit și genul de articole la care s-a ajuns.

PS – articolul a fost o reacție la un cretin care îi certa pe niște fotografi că s-au dus în Islanda să fotografieze cadre cu cascade când cea mai frumoasă cascadă din lume, după cum spune și știe toată lumea, e la noi. Chiar dacă acolo găsești din astea:

Articol de Vald B. Popa, Reactii.ro

Romania si romancele sunt iarasi in atentia presei britanice, din cauza activitatii de videochat practicata de studentele din tara noastra si pentru care castiga pana la 35.000 de euro pe luna.

O serie de poze uimitoare realizate de fotograful italian Stefano Schirato arata cum este viata pentru “fetele de videochat”, potrivit unui articol Daily Mail.

Prestandu-si activitatea in Bucuresti, aceste femei – studente, dar si angajate care lucreaza in birouri -, se dezbraca in fata camerei si raman doar in lenjerie, in dormitoare false, cele tinere castigand pana la 40.000 de dolari pe luna.

Industria este una in crestere, potrivit sursei citate, iar unele dintre cele care fac videochat folosesc banii pentru a-si finanta studiile, fiind la master.

Este si cazul unei fete blonde care se prezinta online drept Honey Celine, o fosta secretara care si-a dat seama ca poate castiga putini bani cu slujba de la birou, astfel ca a trecut la noua activitate din luna noiembrie 2013.

O alta tanara, Amber Gray, in varsta de 24 de ani si casatorita, recunoaste ca face videochat dupa ce si-a dat seama ca banii pe care ii castiga sunt prea putini pentru ea si familia sa. Lucreaza de doi ani pentru firma de videochat, cu deplinul consimtamant al sotului sau.

Printre cele care inregistreaza castiguri considerate modeste sunt fetele care fac 7.000 de dolari pe luna din aceasta activitate, cum este si cazul lui Cameron, studenta si model, in varsta de 21 de ani.

Intr-o alta imagine a fotografului o putem vedea pe Denisa, care castiga 15.000 de dolari pe luna, in timp ce in fundal se observa o fereastra a apartamentului situat, se pare, la unul dintre etajele superioare ale unui bloc din Bucuresti.

Fotografiile ofera o priveliste unica in vietile acestor femei, ele stand la un moment dat impreuna pe o canapea si jucandu-se pe telefoanele mobile, in timp ce dau impresia ca sunt prietene si vorbesc, fumeaza si se relaxeaza.

Peste 300 de femei activeaza pentru compania respectiva, care are o experienta de 15 ani in “industrie”. Fiecare dormitor este dotat cu o camera si un mare ecran TV, astfel incat femeile sa se poata vedea in timpul activitatii, iar clientii platesc pentru fiecare minut pe care il petrec vorbind cu femeile, acestea alegand cu cine vor sa vorbeasca. Si, desi mare parte dintre discutii sunt erotice, clientii aleg sa discute si despre carti sau filme.