Tag Archives: retragere cetatenie

De ce trebuie sa i se retraga decoratia lui Tokes

Tokes şi avocaţii săi din oficiu, precum Kelemen Hunor, se agaţă într-un mod bizar de o decoraţie a statului român pe care-l denigrează şi îl condamnă cu orice ocazie. Dacă tot consideraţi România o ţară nefericită pentru maghiari şi pentru politicile voastre secesioniste, de ce vă mai agăţaţi de distincţiile ei? Tokes ar fi trebuit să denunţe chiar el decoraţia şi să o înapoieze în semn de protest faţă de statul român torţionar al maghiarilor! Tokes vrea însă să transforme şi procesul retragerii decoraţiei sale total nemeritate într-un spectacol al prigonirii maghiarilor. Ocazia a fost oferită de ”generozitatea” lui Traian Băsescu în a oferi sprijin şi legitimitate extremiştilor maghiari, iar acum România nu are decât să sufere ponoasele. Parcă şi văd titlurile din ziarele maghiare unde Tokes se va plânge că i-a fost smulsă decoraţia din piept de şovinii români care nu înţeleg cât bine i-a făcut el României. Binele lui Tokes s-a concretizat în cele 134 de declaraţii în Parlamentul European împotriva României, minuţios socotite şi expuse public de europarlamentarul Corina Creţu. Şi nu numai în acţiunile din PE, ci şi în toate declaraţiile publice din ultimii ani, în care România a fost pictată drept lagărul de concentrare al comunităţii maghiare. Apariţia pe post de avocat în această speţă a lui Kelemen Hunor ar trebui să ne mire, dacă nu am vedea cum forţele politice maghiare se unesc pentru marele miting de pe 27 octombrie. Pretenţiile de disociere vor lua sfârşit şi vom putea asista la unitatea politicienilor maghiari întru distrugerea statului român. Ale cărui decoraţii sunt valoroase pentru liderii maghiari, dar a cărei Constituţie trebuie călcată în picioare. Din 27 octombrie, formaţiunile maghiare nu se vor mai împărţi în bune şi rele, în moderate şi extremiste, pentru că toate îşi vor da mâna pentru contestarea statului român. Iar …

Citeste tot articolul